Trandafir Sângerând (Salvador Dali)


În tabloul, Trandafir Sângerând, primul lucru care m-a frapat a fost roşul trandafirilor. M-a dus inevitabil cu gândul la simboul sacrificiului suprem, trandafirii prefacandu-se în picături de sânge. Roşul lor simbolizând sângele vărsat, asemeni acelor martiri care se lasa prada multimilor. Un alt indiciu ar fi faptul ca trandafirii se afla în stomac, centrul dragostei feminine, simbolul virginităţii şi al castităţii. „Fecioara Maria este simbolizată prin măslin, crin, mărgăritar, trandafiri albi şi roşii.”[1]


Pentru că din centrul pântecului se naşte sacrificiul suprem, jertfa care face din femeie un martir prin faptul că naşte, că da viaţă din viaţa ei. În pântecul femeii se reiterează facerea, geneaza acestei lumi cu fiecare etapă a evolutiei sale. Femeia rămâne grea de întraga Umanitatea. Ea poartă în pântece Universul primordial, ancestral, anistoric. În culturile arhaice întâlnim un adevărat cult al fertilităţii. Mama-pământ, din care am luat naştere, din care am crescut şi din care ne-am tras seva, ca simbol al echilibrului, al fertilităţii şi al continuităţii, al eternei reîntoarceri de unde ne-am zămislit. Sacrificiul femeii este dat şi de orientarea privirii spre cer, lăsându-şi zona intestianala descoperită, vulnerabilă. Goliciunea ei nu este decât un foc aprins, dovada dragostei care o arde şi o mistuie dar şi a dorinţelor erotice. Părul de culoare roşie, ca para focului, simbol al erotismului şi al frumuseţii, pentru că o jertfă e valabilă doar atunci când preţul este pe măsură. Mai este surprinsă fertilitatea femeii prin voluptatea sanilor aflati la maturitate, in stadiul "fructului ce da in copt."


Ca şi în tabloul Marele Masturbator, femeia are aceeaşi aluiură de visare, abandonată propriilor dorinţe erotice. Un alt obiect cu functie simbolică pe care l-am observat, a fost stâlpul, care m-a dus cu gândul la stâlpul totemic al lui Eliade. Observăm aici simbolismul Centrului, ca stâlp de care se ţine faţa. In jurul ei se leaga un intreg univers, de la ea porneşte Centrul Lumii, si tot in pantecul ei sfârşeste, pentru că omul e sămânţă. Un alt gest ar fi îmbrăţişarea femeii ce pare ca se leaga de bună voie de stâlpul castităţii sale. Ea este astfel vulnerabilă, iar umbra din spate o pândeşte gata să o devoreze. Toţi ochii sunt aţintiţi pe ea, fiind în centru. Stilul rece şi dur e în contrastat cu căldura corpului febril. Astfel, dorinţele noastre sunt focalizate pe un singur punct, cel al sexualităţii femeii, cel care arde pântecul.


Pântecele deschis al femeii este un simbol catamorf (frica, căderea, eufemismul cărnii, pântecele digestiv şi pântecele sexual); [2] Observăm umbra ca un index, o sugestie a unei prezenţe umane. Umbra pentru om fiind ceea ce este fumul pentru foc. Nu cred că aici umbra are o conotaţie simbolică asemeni tabloului Atavismul în crepuscul. Umbra exprimă doar prezenţa umană, care e gata să devoreze trupul femeii în descompunere, asemeni unei haite de lupi gata să sară asupra prăzii când aceasta e mai vulnerabilă.


După cum ştim în ritualurile de înmormântare ale românilor există şi astăzi obiceiul de a se pune în sicriu frunze sau flori de Rosa canina (trandafir sălbatic), ca simbol al renaşterii dincolo de moarte. În general, florile simbolizează regenerarea, însa trandafirul, născut din sângele lui Adonis, exprima sacrificiul, suferinţa, renaşterea şi iubirea ca dimensiuni majore ale vieţii. Impus încă de ritualurile misterice de la sfârşitul antichităţii trandafirul a fost preluat în creştinism ca efigie a iubirii şi a solidarităţii, fiind considerat imagine a sufletului şi a lui Cristos. .[3]


[1] Jacques Le Golf, Civilizaţia Occidentului medieval, Bucureşti, Editura Meridiane, 1982
[2] Jacques Le Goff, Imaginarul medieval, Bucureşti, Editura Meridiane, 1991, p. 6.
[3] Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara, 1994, p.187

6 comentarii:

Alexandros spunea...

domle, cum sa evit sa spun ceva cliseic si anume "Felicitari pentru al doilea blog"...ah!am gasit...o sa zic asa:ce bine te-ai gandit sa mergi pe suprarealism.:D Nu de alta, dar mereu m-a fascinat.Spun fascinat, pentru ca asta-i cuvantul.Placut e prea blazat spun eu.

Ma gandesc acum ca postul asta ar fi mers imbinat cu o Frida Kahlo si cu niste condimente mexicane.


Femeia, eterna tarfa si decadenta, aceea din care ne nastem noi, conducatorii lumii si sclavii dorintelor...femeia cea care stie sa indure si cea care stie sa domine...

Pantecele ranit poate reprezenta geneza zic eu, o lume nascuta din durere si care se indreapta spre declin.

Trandafir...tin minte ca in perioada Marii Ciume ce a lovit al 14 lea veac, oamenii pentru a alunga mirosul pestilential foloseau buchetele de trandafir dansand in cerc.

In unele locuri din Liechtenstein si Germania, oamenii mai folosesc aceasta hora a trandafirului ca semn al comemorarii.

Ar fi multe de zis...stii, anything it goes.Nu exista curent mai liber ca suprarealismul, mai tolerant criticilor si mai deschis interpretarilor.

Buna alegere.

Aris spunea...

O sa fiu directa si o sa-ti spun;
-Nu-mi place suprarealismul, pentru ca contorsioneaza si urateste fetele oamenilor... dar imi place Salvador Dali pentru ca e special... este un virtuoz al pensulei, un mare admirator al femeilor si un perfectionist al culorii...

T spunea...

Iti multumim! Nu cred ca suntem putini cei care am vrea sa inteleaga mai bine opera lui Salvador Dali. Nu pot decat sa te felicit pentru aceste postari si sa iti urez la cat mai multe!

David spunea...

Pentru ca aprecierile sunt destul de rare pe acest blog, n-am decat sa le iau asa cum se cuvinte. Multumesc Domnul T.

Anonim spunea...

http://youtu.be/7z5-eYlv_nM

3 ani

David spunea...

3 ani? deja? ce repede au trecut si noi aceeasi parca.