Metoda paranico-critică (Salvador Dali)

"În pictură obişnuiesc să materializez cu o precizie maniacală imaginile concrete ale lipsei de raţiune…care nu pot fi explicate sau reduse prin intermediul logicii sau al mecanismelor raţionale". [3]

Salvador Dalí recurge la propriul său stil ca metodă paranoico-critică, pe care o defineşte drept o metodă spontană a cunoaşterii iraţionale care constă în interpretarea critică a reveriilor delirante. Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă să le fixeze pe pânză derivă din agitaţia tulbure a inconştientului (paranoia) şi reuşesc a căpăta formă numai datorită raţionalizării delirului (momentul critic).[1] Imaginea multiplă sau paranoică se concretizează prin mai multe niveluri ale lecturii sau prin percepţia unui singur obiect în mai multe forme.[2]  

În Metamorfoza lui Narcis, aşa cum o evoca titlul, tabloul este legat de legenda lui Narcis, tânăr care fiind atât de frumos, se îndrăgosteşte de propria lui imgine ce se reflectă în apă. Visând la o dragoste absolută care rămâne neîmpărtăşită, îşi găseşte împlinirea în iubirea de sine. Ducându-se în fiecare seară să se privească în apa limpede, el sfârşeşte prin a-şi îmbrăţişa chipul reflectat în apă şi moare înecat de propria iluzie.  Legenda spune că în locul în care a murit, a crescut o floarea care îi poartă numele.

În Metamorfozele lui Narcis(vezi Anexa 12) observăm în plan îndepărtat chipul unui om care se priveşte în apă, iar în prim plan pare o mână care ţine un ou. Această reflectarea nu este fidelă primei imaginii, reprezentând o metodă paranoică de a vedea lucrurile. Cu alte cuvinte, vezi ceea ce eşti dispus să vezi prima dată. Dacă te iubeşti, vei vedea în oglindă un chip frumos, sau din contră, plin de complexe. În testele psihologice metoda paranoică are o utilitate practică. Ne face să ne dăm seama ce fel de imaginatei avem, dacă avem una concretă sau una abstracată, una de asamblu sau una de detaliu. Acest lucru se poate reflecta şi în viziunea aspura lumii dar şi în idealul de raţionalitate pe care ni-l alegem în vaiaţă, pragamatic sau idealist. De asemenea, etapele transformării sunt lente, culorile îmbinându-se într-un mod treptat. "Culorile opace şi formele transparente şi efemere capăta treptat o conotaţie reală şi concretă, asemenea deşteptării dint-run vis" [5] Această idee paranoică, de multiplicare a imaginii şi de  care artistul o organizează fizic, dar neuronii optici schimba aspecultul ei multiform, era în acord cu ideea suprerealista asupra percepţiei. [6]

Un simbol foarte important e apa, ca element al metamorfozei. De această proprietate a apei este legat mitul lui Narcis, erou al mitologiei greceşti. Acesta a rămas îndrăgostit de chipul său, privindu-l în unda unui lac şi vrând să se apropie de el, a căzut în apă şi s-a înecat. Trupul său s-a metamorfozat sub proprietatea magică a apei, într-o narcisă.[7] Apa simbol al materiei prime, al stihiei regenerării şi al izvorului vieţii. Este un simbol ambiva-lent: substanţa primordială din care iau naştere toate formele şi în care ele revin prin regresiune. Basmele noastre vorbesc de apă vie şi apă moartă. E stihie purificatoare (apa lustrală). Este asociată principiului feminin, matern şi lunar, inconştientului, tenebrelor psihismului feminin, adâncurilor. E arhetipul tuturor legăturilor; e liant universal, dar şi un element care separă şi dizolvă. E un simbol al inconstaţei şi perisabili.[8]

•  1. Apa, ca element al genezei; În concepţia multor popoare, dar şi în Biblie, Dumnezeu a despărţit apele de uscat, astfel a format pământul.

•  2. Apa, ca element al vitalităţii, al regenerării şi al învierii. Motivul botezului, simbol al morţii şi al înverii.

 • 3. Apa ca element al nemuririi, al tinereţii veşnice şi al invincibilităţii. În baseme, izvorul nesecat era găsit de prinţ, care o dată ce bea apa nu mai moare. Iisus, apa vieţii. Cine va bea apă de la mine, în veci nu-I va fi sete. (Evanghelia după Matei)

•  4. Apa, ca element al distrugerii;  Simbolul potopului, pe care îl regăsim în mai multe culturi, ca simbol al distrugerii lumii. Din apă se nasc lucrurile, la fel cum şi imaginea lui Narcis capătă contur în reflectarea apei. Natura lucrurilor fiind o imagine întoarse pe dos, mică şi răsturnată. Lucrurile în sine sunt doar sugestii, copii a ceea ce ar trebui să fie.

---

[1] accesat 07.20.2010

[2] Fiorella Nicosia, Viaţa şi opera lui Dali, Traducere Cameleon, Editura Adevarul Holding, Bucuresti, 2009, p. 63

[3] Ibidem.

[4] Fiorella Nicosia, op.cit. p. 44

[5] Fiorella Nicosia, op.cit. p. 74

[6] Ibidem, p. 77

[7] accesat 07.15.2010

[8] Ivan Evseev, Dictionar de simboluri si arhetipuri culturale, Editura Amarcord, TIMISOARA, 1994,p.14

[9] Ibidem