Nicolae Grigorescu (Scoala de la Barbizon, Expresionismul)

Imi permit sa intrerup pentru moment analiza picturilor suprarealiste, intercaland un clip cu picturi de Nicolae Grigorescu. Nu ma pot abtine. Imi e prea drag. Nicolae Grigoescu nu e pictor, ci e poetul cu penelul. Nu picteaza decat in versuri. Isi alege culorile care sa rimeze cel mai bine cu sufletul nostru. Picta numai in mijlocul sentimentelor de frica sa nu piarda semnificatia lucrurilor. Pentru ca e suficient sa intre soarele in nori ca peisajul sa se schimbe, iar atmosfea sa se piarda ca prin minune printre frunze si amalgamul de lucruri care ne inconjoara, ne sufoca existenta si ne orbeste. De-aceea la el totul e expresie. Atmosfea creata de soarele cernut prin broderia fina a perdeleor intr-o camera aerisita sau lumina care trece straveziu de un verde crud prin frunzele vitei de vie cand usa de la casa e deschisa. Numai sentimente profunde, suflet bun si paine coapta. Da culoare obrajilor nostri oblojiti. Prin ochii modelelor lui putem patrunde si azi dincolo de tablou, in sufletul omului. Pentru ca de unde atata lumina si culoare, daca nu din inima lui prea incapatoare? Totul e daruire, sacrificiu ce ingropa o Sfanta Ana sub albul pensulei,o pulbere fina de iubire, un tezaur peste care s-a depus  un strat subtire de culoare. A surprins sufeltul romanilor ca sa ne insufleteasca pe noi, astazi.



"Ne uităm de departe la un cunoscut care vine-ncet spre noi. Ce vedem noi din forma şi din mişcarea lui? Câteva linii. În acele câteva linii e "caracterul". Să le ştii prinde pe acelea, şi să nu le pierzi apoi în mulţimea detaliilor... O, detaliile! Pe câţi nu-i amăgesc!... Cine zugrăveşte haina cu nasturii şi cu toate îndoiturile ei va avea o admirabilă firmă de croitor; nu un portret, şi, mai ales, nu un suflet." Nicolae Grigorescu

"Era vară. Duminica mă duceam la obor. Îmi aşterneam hăinuţa jos, îmi întindeam marfa pe ea şi-mi aşteptam muşterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la ţară, mă întrebau cine le-a zugrăvit, le spuneam că eu... şi cumpărau, bieţii oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă după cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveţi, şi când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine, şi m-a întrebat îngrijată de unde-s — că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva, şi s-a întors repede cu faţa spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viaţa mea." Nicolae Grigorescu. Adevarul Holding 2010.


Muzica: Ciprian Porumbescu-Balada- Exact la min 2:19 se rupe Cerul. E ceea ce corzile vioarei nu pot patrunde, ceva mult prea Sfant. S-a incumetat pentru o secunda sa forteze cu arcusul "Necuprinsul", sa se inalte ca Luceafarul, uitand ca e un om doborat de slabiciuni...

4 comentarii:

Anna spunea...

http://www.trilulilu.ro/Seherezada/d039eb162a50cc

David spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=BVOlW9XYHYY&feature=related

Anna spunea...

Biata Ana, tot singur se simte Manole...

badafly spunea...

David,ma intreb oare daca poti sa te indragostesti de un om platonic?:)

Mari consumatori de arta si miere