Arta abstracta. Ce urmeaza dupa?

Confluente, Traian Stefan Boicescu

Poate ca va intrebati, ca si mine de altfel, pana unde putem impinge limitele artei abstracte? Ce urmeaza dincolo? O noua revenire, o reluare a vechilor forme? Ei bine, tin sa va anunt ca arta abstracta, incepand cu cea Dadaista a lui Marcel Inacu, Victor Brauner(la inceput), Piet Mondrian,  formata in jurul romanului Tristan Tzara, inca TRaIESte. 

Unii au vazut in arta abstracta o lipsa de imaginatie. S-au inselat in privinta termenului "imaginatie". Pentru ca arta plastica e plina de imaginatie, care de cele mai multe ori ne socheaza. Ceea ce lipseste e imaginarul. Ca sa intelegeti distinctia dintre imaginatie si imaginar, ganditi-va ca arta abstracta foloseste limbajul de lemn al "cercetatorilor", iar arta "clasica" foloseste un limbaj poetic. In fond, limbajul "de specialitate" nu este lipsit de imaginatie, insa nu mai apleaza la "imaginar"( imaginarul tine de idei, mituri si credinte specifice unei colectivitati) pentru a putea explica realitate. Apleaza strict la ceea ce se poate vedea, ceea ce poate fi cunoscut si experimentat: imaginea ca atare.  Nu criza de imaginatie este specifica artei abstracte, ci criza unui subiect. 

In fond, ce este arta atunci cand lipseste subiectul, substanta, profunzimea? Si ce subiect poti gasi in lipsa unui Adevar artistic sau in afara dogmatismului? Raspunsul este evident: tehnica si imaginatia. Lumea de azi abunda de artisti al caror poante te uimesc. Ne intoarcem asupra tehnicii pentru ca "Adevarul se formeaza in gura". Nu exista Adevar abosulut, sau Adevar care precede semnul. Este vorba de limbajul actiune, sau de ceea ce in semiotica se numeste conceptia sincretica: O data cu omul se naste si limbajul care este al lui. Omul contribuie in aceeasi masura la formarea realitatii. Asadar, intr-o lume relativa, unde nu mai exista o autonomie a frumosului, nimic transcendental, totul este permis. 

Arta abstracta s-a format pe o criza de identitate specifica secolului XX, ci nu pe o criza de "imaginatie". Jos arta caci s-a prostituat, spunea Ion Vinea in manisfestul catre tinerime. Pictura, un scutec al naturii intins in saloanele de plasare. Sculptura, stiinta pipairilor dorsale. Limbajul abstract nu ne trimite nici mai aprope nici mai departe de om. Arta abstracta, in ciuda gradului de referentialitate mare, este cea mai umana arta.(Referentialitate=raportul dintre expresie-semnificaţie, semnificant-semnificat, stil liber-idee pură). Este o arta dezbracata de tot ceea ce poate fi "dogmatism". Este experiment pur al mintii, isterie sau euforie. E subiectiva in masura in care nu are pretentii ca poate fi si "arta ca forma de cunoastere". Este o "arta ca forma de comunicare", spre deosebire de suprarealism care are pretentii mult mai mari: descoperirea sinelui. 

Asadar, in arta abstracta vom vorbi mai mult de tehnica, chiar si cand ne vom referi la "limbajul artistic". Nu exista un "dincolo" de tablou. Nu exista nici un secret. Sinele se obiectiveaza in opera la fel cum un matematician se obiectiveaza intr-o problema de aritmetica. Artistul este si nu este. Nu rezolva decat ecuatii. Chiar atunci cand da cu pensula la intamplare, opera lui e logica.  Arta abstracta vroia sa se departeze de naturalism si a devenit natura. Pentru ca fara un "dincolo", fara superstitii, totul este natura, iar omul isi are locul sau in ecosistem...S-a considerat ca arta abstracta e pura fantezie. Vreau sa intelegeti ca arta abstracta e pura fantezie a mintii in masura in care muzica are o logica interioara bazata pe armonie.

Arta abstracta inseamna nivelul zero de artisticitate la care poate ajunge "ratiunea". Ce inseamna asta? Ca fara un dincolo transcendetal nu poti sa-ti perfectionezi decat stilul si tehnica, chiar si atunci cand o faci intr-un mod psychedelic. A fi subiectiv nu insemana ca arta nu mai este mijlocita de ratiune. Din contra, devine o arta logica, o increngatura, un sistem bazata pe o singura idee: Adevarului Conrespondenta. Sa ne departam de natualism, dar sa ne intoarcem la natura. Sub acest aspect, omul este natura, limbaj, sistem inchis, dogma, nu isi mai depaseste conditia.  Dadaismul putea arunca in aer orice forma de arta intr-un singur mod: dandu-si foc! Ceea ce a facut Tristan Tzara, demisionand din cercul dadaist. Era ultimul gest DaDa. Pentru ca orice manifest devine intr-un final, dogma.

Iata dar, criza e depasita de abstractionismul-impresionist al artistului Traian Stefan Boicescu. De la Fauna Marina, Fosilizare, Pesti, Stanci, Echinoderma, Crinoide, se trece la peisajele abstract-impresioniste din zona meditereana: Arhipelag, Costa del Sol, Alicanta, Ostia, Lido, etc. Artistul Valcean se intoarce la ceea ce e impresie pentru a aduce un plus de vitalitate limbajului abstract. Daca asupra tabloului Faunta Marina se apleaca asupra fosilelor ca un biolog cu microscopu, pictand "ceea ce se vede" inauntru, o pictura moleculara, experimentala, in spiritul pozitivist pe care l-am denuntat mai sus, in peisaje tehnica este depasita de traire si sentiment. Sub aspect tehnic este de o desavarsire impresionanta. Culorile ies una din alta ca un spectru, parca special asejate dupa o paleta cromatica specifica unui profesor. La Traian Boicescu, ca la multi artisti contemporani poti atinge culoarea. Muntii ies in relief, culorile curg pe albia raului sau ingheta asemeni unei mari cu tot cu valuri. E ceva viu si palpabil, artistul folosind mai multe tehnici din tapiserie: injectia, cutitul, etc.  

Arta e facuta se impresioneze asemeni unui joc de artificii. Poate ca asta ne explica de ce nu mai se face arta pentru "posteritate", ci doar arta cu viata scurta. Asa cum bine a intuit Traian Boicescu in efectul tabloului "Artificii". Joc de lumini si culori care trebuie sa ne incante privirea. Se pare ca asta este adevaratul spirit al artei abstract-impresioniste, arta efectelor speciale. Vedeti cum se foloseste arta de imaginatie? Daca la un Velasquez Iisus trimitea la imaginarul colectiv al sacrificiului suprem, la mitul Salvatorului, ei bine, in arta abstracta nu se mai trimite la nimic decat la natura. De ceea ce le era frica, nu au scapat... Daca facem un efort si indepartam tehnica si limbajul, atunci ce va ramane din tablou? Raspunsul este simplu: Poza. Lumea este o poza. Importanta e lentila prin care vezi. Aceasta lentila e subiectivitatea, referentialul nostru, genialitatea artistului. Lasa-ma sa vad lumea prin ochii tai, tu o vezi mult mai colorat, mai frumos ca mine, chiar daca nu vezi ce e "dincolo". Ce importnata are? Frumosul e gratuit. Tot ceea ce conteaza este aceasta fatarnicie a lumii: culoarea.

Si ca sa va raspund la intrebarea din titlu, exista o viata dupa moarte... 

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere