Artistic vs Stiintific. Riguros vs Neriguros.

Pentru a limpezi şi mai mult fenomeul artistic, în continuare vom încerca să evidenţiem particularităţile artei. Specificul artei a fost totdeauna opus specificului ştiinţific, dar finalitatea lor era aceeaşi: obiectivarea cunoaşterii. De aceea, atunci când canoanele clasice tindeau să devină sufocante prin promovarea raţiunii, a formei, a tiparului, romantismul a venit ca o replică, o rupere de vechile legi prin reabiltarea sensibilităţii, a imaginaţiei, a intuiţiei şi a subiectivităţii. La fel s-a manifestat şi avangardismul, suprarealismul, abstracţionismul ca eruperi ale incostientului în planul material, un romantism care a negat mereu spiritul practic, mercantil şi utilitarist al epocilor pozitiviste. Arta ca formă de cunoaştere subliniază dimensiunea intrinsec simbolică, limbajul ei şi forţa emoţională ce o particulairzeaza net de limbajul ştiinţific. Cumulând aceste perspective clasice şi romantice, vom evidenţia următoarele diferenţe dintre idealurile cele două forme de cunoaştere: artistic vs. ştiinţific.
Particularităţile cunoaşterii artistice
Specificul cunoaşterii ştiinţifice

Artă este o cunoaştere specifică a generalului în şi prin particular, a particularului care include în sine o semnificaţie generală. 
Pe când ştiinţele exacte se ocupă doar de un anumit domeniu pe care îl aprofundează, fiind o cunoaştere în adâncime, o cunoaştere specializată pe ceea ce numim noi particular.
Artă este o cunoaştere subiectivă, antropomor-fizantă, în care autorul se proiectează pe sine în operă, cu stările sale sufleteşti.
Cunoaşterea ştiinţifică aspira la obiectivitate deplină, subiectul uman este pus în paranteze, cercetătorul trebuie să fie cât mai invizibil în rezultatul pe care îl obţine. Chiar aparatele de măsură sunt unori influenţate de prezenţa umană, ceea ce îi dă "mănuşi de plastic" cercetătorului. 
Arta este o cunoaştere prin imaginii, nu prin noţiuni abstracte; cunoaşterea artistică se concretizează într-o imagine artistică, având forţa de a transmite o idee (un conţinut ideatic) prin concreteţea figuraţiei expresive.
Cunoaşterea empirică se exprimă în noţiuni abstracte, nu lasă loc interpretărilor, fiind un sistem închis. Foloseşte simbolurile ca semne, nu ca fascicol de  semnificaţii. Stilul este sumbru şi exact, nu lasă loc interpretărilor, iar expresivitatea uneori lipseşte cu desăvârşire.
Artă este o transfigurare a realului, o recreare simbolică a realităţii, nu o copie pasivă, fotografică. Opera este un model imaginar şi posibil al realului, deci o ficţiune, ce porneşte de la real, dar construieşte o lume imaginară, cu rostul de a codifica şi transmite un înţeles, o semnificaţie.
Metodele ştiinţifice nu sugerează, ci explică, nu transfigurează realitatea, ci o numeşte pe cât posibil. Nu se pronunţă decât acolo unde se poate cunoaşte cu exactitate, domeniul verosimulului fiind lăsat de-oparte, sau privit ca inexistent ceea ce nu poate fi dovedit.
Opera de artă are drept caracteristică definitorie unitatea organică dintre formă şi conţinut, dintre expresie şi semnificaţie. Curentele artistice au pus accent fie pe registrul expresiei (formalism, estetism), fie asupra conţinutului (artă cu tendinţă, artă cu un mesaj etic, didacticism etc.) 
Pe când ştiinţele exacte se apleacă numai asupra conţinutului, lăsând forma de-oparte. Nu contează cum este formulată o problemă important e să ajungă la acelaşi rezultat. În ar stilul este însăşi modul de a comunica eficient ideea. Contează cum transmiţi o idee sensibilă, un mesaj, ce cuvinte sau ce tehnici îţi alegi. Pentru că în definitiv, stilul este omul însuşi.  (Le style, c'est l'homme même).
Arta are un caracter subiectiv, probat atât în actul creaţiei, cât şi în momentul receptării. Caracterul emoţional al artei este vizibil în faptul că opera exprimă trăirile şi sentimentele autorului, cât şi în capacitatea ei de a provoca o stare emotivă complexă în conştiinţa receptorului.
Chiar dacă cercetătorii se bucură de rezultatele lor, comunicarea în cercul de specialişti nu spune nimic despre trăirile cercetătorului. Aşadar, oricâtă fericire s-ar citi pe faţa acestuia, caracterul subiectiv nu influenţează cu nimic datele cercetării. Cercetatorul isi lasa problemele la usa, iar in laborator isi pune manusi, pentur a nu "influenta" rezultatul.  
Adevărul artistic este dat nu de adecvarea imaginii la realitate, ci de adecvarea dintre expresie şi semnificaţie, de forţa expresiei de a codifica şi transmite un anumit mesaj. 
 (Grigore Gerogiu)
Deşi se poate vorbi de adevărul ştiinţific, de adevărul Juridic, de adevărul sociologic, în funcţie de domeniul de cercetare,  acestea se diferenţiază de "adevărul artistic" prin faptul că formele se preteaza la realitate pe cat posibil, imaginea este oglinda realitatii.


Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere