Culoare locala in picturile cu caracter Universal.

Nicolae Grigorescu Pe malul Marii
Nicolae Grigorescu- Rodica-





















In "Morfologia Culturii", Lucian Blaga propune ca termen ce exprima energia creatoare a incoştientului pe cea de "matrice stilistica". Matricea sitlistica diferentiaza manifestarile artistice ale unuei culturi de altele, ale operelor literare, dand culoare locala prin temperamentul si spiritul unui popor. Pentru Blaga, "matricea stilistica" ar fi un "arhetip, (nu in sensul lui Jung) cu caracter "regional" ce canalizeaza energiile creatoare atat in domeniul artistic, cat si in planul politico-economic, în planul filozofic. Acei factori incoştienţi ca mediul înconjurător, temperatura, relieful, întinderile de spaţii largi, ieşirea la mare, etc. îşi pun amprenta pe modul de gândire al celor care împărtăşesc acelaşi mediu, pe viziunea asupura vieţii, pe istoria lor, valorizând diferit tipuri de cunoaştere. Toate aceste lucruri sunt inconfundabile şi se văd în stilul operelor de artă. 

Ca sa fii artist, nu e suficient sa ai o bogata imaginatie, ci din contra, sa ai acces la resurse, la informatii. Trebuie sa studiezi mult, sa intelgi bine curentele ca sa te poti diferentia ca sa-ti desavarsesti propriul stil. Insa, ne vom intreba, ce mai este "original". Vom vedea influente "externe" la pictori atat de "originali" ca Salvador Dali. Insa, aceste influente sunt remodelate si trecute prin "matricea stilistica propie". Cunoastem ca marii artisti s-au desavarsit abia dupa ce si-au facut calatoriile initiatice. Dali s-a reintors in renasterea italiana pentru a imprumuta din stilul clar, pentru a-si exprima cat mai bine ideile suprarealiste. Diego Velasquez la fel a facut aceasta calatorie. Pictorii flamanzi, etc. La fel cum un scriitor nu se naste decat din carti. Asta nu il face mai putin original.

Care este totusi balanta intre culoarea locala si Universalitatea operelor? Pentru ca noi, romanii, mereu am fost complexati de ideea ca am creat intr-o Cultura de tip Minor, spre deosebire de cultura de tip Major. E adevarat, intre cele doua tipuri de culturi nu exista diferente de tip calitativ. Una e anistorica, una este istorica. Una are caracter Universal, cealalta mai mult Local. Si totusi, in ce procent trebuie sa se "desubiectiveze" artistul ca sa exprime acel notiuni "generale"? Cat este adaos, influente diverse, si cat este originalitate? Au putut artistii sa exprime sentimentele universale prin opere cu caracter local? 

Pentru inceput haideti sa luam cazul lui Brancusi. Ideea de infinit nu era ceva nou in cultura Europeana. Ea s-a dezvoltat sub acest sentiment o data cu Pascal. Insa, de ce nu a fost posibila "Coloana Infinitului" in cultura Indiana? Ideea de infinit nu i s-a nazarit dintr-o data, ca din senin lui Brancusi. Observam coloana infinitului in arhitectura Manastirii Curtea de Arges. Cupolele sunt in forma de spirala. Totusi, nimeni nu a sculptat o coloana a infinitului in afara de Brancusi. A trait romanul tot acest timp sub simtamantul infinitului Mare? Vom vedea insa ca acest infinit a fost exprimat diferit in catedralele gotice. Ce este asadar Local si ce este Universal in Sculptura lui Brancusi? Intrebarile raman deschise deoarce trebuie sa privim la nuante si detalii.

Al doilea caz similar cu cel al lui Brancusi este cel al lui Nicolae Grigorescu. Cand era la Barbizon, picta ca un adevarat Occidenal. Ma refer la tablourile din perioada franceza. Cand s-a intors in Romania, desi nu mai putin genial, culoarea locala a prins viata. Pete de galben si rosu, cai cu boi, tiganci, nuduri, tot felul de motive taranesti. De unde vine complexul ca ceea ce este local nu face parte din marea arta? Ultimul caz pe care doar il trec in revista este cel al lui George Enescu. Pai cand ascult Rapsodia Romana op.2, mi se pare ca ascult imnul unei tari, de exemplu Franta. A reusit atat de mult sa se puna in paranteze Enescu pentru a capata prestigiu Universal? Si de ce a numit-o Rapsodia Romana? La "Ciocarlia" se cunoaste de la o distanta de o posta culoarea locala. Rapsodia Romana imi trezeste sentimentul balurilor Vieneze, grandoarea Alpilor Elvetieni, cu nici un chip insa "plaiul mioritic" ca in Balada lui Ciprian Porumbescu.

Aşadar, putem vorbi în pictură de stilul renastentist în pictura lui Leonardo da Vinci(1452-1519) sau a lui Michelangelo (1475-1564), stilul baroc, stilul romantic, dar putem vorbi prea bine şi de stilul veneţianului Tiziano Vecello (1488-1576), stilul flamand al lui Rembrandt(1606-1669), sitlul spaniolului Diego Valasquez (1599 – 1660). Cum la fel putem vorbi de stilul expresionist al românului Nicolae Grigorescu care nu se confunda cu alţi impresionişti ai şcolii de la Barbizon. Se poate vorbi atât de stilul unei epoci, al unui curent, al unui popor, cât şi de stilul unui mare creator care este inconfundabil, el fiind stilul, sinteza originală.

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere