Despre Adevarul artistic

B: E prost cine iubeste!
R: Nici destept.
B: Esti filozof!
R: Sunt, ca-s cu burta goala!

"Canonicul" il acuza pe Don Quijote ca si-a pierdut mintile, din moment ce ia ca drept "reale" fapte neverosimile din cartile de cavalerie pe care le-a citit, incercand chiar sa le imite. Pentru Canonic "Adevar" nu poate fi decat ceea ce s-a intamplat in realitate, adica Adevarul Istoric, orice carte fiind o minciuna care trebuie luata ca atare. Don Quijote ii opune argument bazat pe evidenta: "Caci a voi sa dai inteles cuvia ca nu s-au aflat nicicand pe lume nici Amadis, nici toti ceilalti cavaleri aventurieri de care-s intesate istoriile, e totuna cu a dori sa incredintezi pe cineva ca soarele nu te lumineaza, nici gerul nu te degera, nici pamantul nu sta sub picioare!" Din punct de vedere retoric, Don Quijote se foloseste de o falsa analogie, ca un adevarat sofist. Pentru Don Quijote, Adevarul nu inseamna veridicitate. Caci, te poti lipsi de orice Adevar istoric, dar nu-i poti lua omului Credinta, care trece aici drept Adevar cu litera de lege. Atunci cand crezi, nu te mai intrebi daca acele fapte s-au intamplat sau nu, ceea ce e Adevarat ca n-ai putea trai fara aceasta credinta. Un Don Quijote care lasa loc indoielii, chiar si pentru o clipa, admitand ca n-ar fi un adevarat Cavaler Ratacitor, ar fi un Don Qujiote pierdut. Sa admita ipoteza "Canonicului" ar insemna sa admita ca el insusi, in carne si oase, nu exista, iar toata discutia lor e o fantasmagorie. Don Quijote nu traieste intr-o fantasma, ci traieste prin Adevarul care ii da viata. Chiar daca in ochii celorlalti este un mascarici, un clovn, el nu si-a pierdut insa respectul fata de sine. Ca vede in morile de vant Uriasi, ca vede intr-o turma de capre o adevarata Oaste gata de razboi, lucrurile astea sunt Adevarate cum "acum e ziua si nu noapte". 

Sunt Adevaruri, in ciuda evidentei, Adevaruri pentru care ne-am da viata, Adevaruri care din moment ce sunt declarate ca fiind false, Lumea asta va fi mai saraca. Canonicul face o confuzie intre Adevarul artistic si Adevarul istoric. Adevarul artistic este luat drept adevar atat timp cat faptele se misca in limita verosimilului. Fapte care chair daca nu s-au intamplat, ele sunt verosimile, ele sunt atat de reale ca si cum s-ar fi intamplat aidoma. Pentru Don Quijote a admite ca povestile despre cavalerii ratacitori pe care le-a citit sunt pure nascociri ale mintii, inseamna a admite despre el Insuis e un personaj de carte. Pentru noi Don Quijote a existat. Si nu mai putem concepe lumea fara personajul lui Cervantes. El a prins viata ca sa il putem vedea prea bine in pietele din toata Spania calare pe Rocinante. Mergand pe aceeasi retorica, daca n-ar fi existat, daca n-ar fi avut constiinta faptelor sale demne de laudat, marete, nimeni nu i-ar fi facut statuie. Si oricine ar spune ca Don Quijote n-a existat, ori e orb, ori sa puna mana pe o carte si sa citeasca, ca sa se convinga, si sa vada. 

"Carti citite cu placere de o lume intreaga si laudate de mari si mici, de saraci si de bogati, de invatati si de nestiutori, de poporul de rand, ca si de nobili, in sfarsit, de tot soiul de oameni, oricare le-ar fi starea si avutul, ar insemna ca sunt minciuni? Nu mai spune dumneata una ca asta;[...] Spune-mi, se poate placere mai mare decat sa vezi, cum s-ar zice, ca numai ce ti se arata dinaintea ochilor un lac intins de smoala fierband cu bulbuci, in care misuna de-a-notul, incrucisandu-se o multime de serpi, vipere, de salmazde si de soparle, si fel de fel de alte multe soiuri de jivine vatamatoare si infricosate, iar din fundul lacului iese un glas cum nu se paote mai jalnic, rostind: Tu, cavalere, oricine-ai fi, care stai si te uiti la acest infricosat iezer, de vrei sa dobandesti comoara ascunsa sub aceste negre ape, arata-ti taria vredniciei tale inimi si arunca-te in mijlocul intunecatei si aprinsei lui mocirle.[...]Si sa vezi ca nici n-apuca bine cavalerul sa asculte tot ce spune glasul acela infricosat, ca, fara sa mai stea in cumpna si fara sa tina seama de primestia in care se arunca, ba chiar si fara sa se lepede de greutatea armelor sale tepene, isi incredinteaza sufletul lui Dumnezeu si doamnei sale si se azvarle in mijlocul lacului clocotind, iar cand nici cu gandul nu gandeste si nici nu stie cum are s-o scoata la capat, se trezeste in mijlocul unor campii inflorite, cu care Campiile Elizee nici n-au macare de-aface in nici o privinta! Acolo i se pare ca ccerul e mai limpede si soarele luceste cu o lumina mai proaspata."

Acest Adevar artistic este creator de sens, caci " In ceea ce ma priveste, pot spune ca de cand sunt cavaler ratacitor, sunt viteaza, masurat, marinimos, bine-crescut, generos, prevenitor, cutezator, bland, rabdator, in stare sa sufar chinuri, intemintari, farmece, si cu toate ca mai ieri-alartaieri m-am pomenit varat intr-o cusca de parca-as fi nebun, socotesc sa ma pot vedea, prin vrednicia bratului meu, de mi-o fi cerul prielnic si nu m-o vitregi norocuol, ajuns peste cateva zile regele vreunui regat unde sa pot dovedi cata recunostinta si marinimie incape in inima mea." Adevarul lui Don Quijote este Adevarul prin care traieste si care prinde viata Un Adevar care e mai evident ca soarele de pe cer. Caci, daca de simturi mai putem fi inselati, de acest Adevar, niciodata...Ce adevar e mai autentic decat Adevarul care te schimba? Iti poate rapi cineva aceasta bucurie prin argumentul stiintific, ca acolo nu exista nici un Dumnezeu? "Canonicul" pe buna dreptate e orb, pentru ca pe el nu-l insufleteste Adevarul. Traieste intr-o Lume prea saraca, caci el nu vede in pietre ceea ce, pe buna dreptate se vede, un inger inca neeliberat. In ziua de azi, a mai crede in carti, inseamna a impartasi destinul Printului din Levant, Cavelerului Tristei Figuri, Omului ce a facut din cuvinte paini, ca apoi sa fie rastignit intre Cer si Pamant, inseamna a impartasi soarta trista a lui Don Quijote, adica a trai singur printre oameni.

"Stapane, e apa jucand sub copaci...zicea servitorul zambind indraznet. Dar el raspundea intorcandu-se: Taci! Si Luna sclipea ca un colt de mistret." 

Un comentariu:

Anonim spunea...

spuneamacumdoiani.itiamintestiiubitulmeu?spuneamcanuvoifiniciodatasubacoperire.ha.deocamdataosinguratrauma,nobine?
sfarsescprinafiunanonim,vezi?
mereumaveitradapentruoricare,da,stiu..

Mari consumatori de arta si miere