La pittura moderna. Fetele modernitatii.

Photo D.M. Milano 2012 La pittura moderna

Mi se pare foarte sugestiva imginea. Pictura moderna are ca background o cruce aflata intr-o pestera. Si ce poate reprezenta acea pestera daca nu inconstientul artistului? Nici o forma noua nu poate sta decat pe un fundament vechi si subteran. Crucea, acest aparat al torturii... Ce inseamna arta daca nu pasiunea de ati rastigni toate neajunsurile, ca intr-un final sa te eliberezi? Ce inseana arta fara aceasta imagine arhetipala a suferintei? Si ce ar fi imaginea lui Iisus fara cruce? Arhetip universal, care patimeste si osandeste pentru ca noi sa fim liberi. Artistul si el patimeste pentru ca noi sa fim liberi si nu poate patimi fara sa se autoflageleleze, sa patrunda in pestera sufletului sau ca intr-un pod unde a urcat toate visele sale, si ratarile, si iubirile, si neiubirile. Tocmai de-aceea arta are o functie terapeutica, dar mai mult de-atat are o functie de revelare intru mister. Artistii vor sa gaseasca sensul, nestiind ca sensul a fost rastignit si rapuns pentru pactele noastre. Si atunci ma intreb: De ce stai, omule, in ruinele acestea singuratice si plangi?

Nu doar suferinta e creatoare de arta. De-aia cred ca sunt doua feluri de artisti. Cei care patimesc si cei care iubesc. Cred ca libertatea poate crea o arta mult mai profunda si plina de sens.Chipul melancolic din imagine iti va aminti de o pestera intunecata, cu mirosuri termale, cu un aer umed si ancestral ca pantecul din care ai iesit. Iti va aminti de acele tristeti care te imbogatesc. De primavara. Numai cand vei accepta ca nu poti fii liber fara cruce, abia atunci vei fi eliberat. Si atunci de ce sa-ti plangi pacatele? Nimic nu mai e melancolie si nici pestera. Totul e viata si lumina. Arta va fi implinire, ci  nu doar o evadare. Caci tu ai fost implinit in alta parte, nu in arta. Ai fost implinit in pestera. Ai fost rastignit si te-ai nascut din nou. Vei invata oare sa mori? 

Ce stai omule, in ruinele acestea singuratice si plangi?
Plang berzele zilelor ce trec cu-o aripa neagra, cu-o aripa alba,
Plang zilele care trec moarte.
Plang copiii fara parinti,
Plang fiintele flamande in padurile noptii, fiarele, serpii, vietatile crude si blande.

Plang femeie inselate, plang barbatii mintiti.
Plang oamenii supusi,
Plang oamenii fara speranta.
Plang pasarile si vitele ucise, ca sa fie mancate.
Si-mi plang toate mulele subtimpuri pierdute.
Imi plang pacatele. Plang ca timpurile nu se mai intorc.
Plang ca omul se duce si se intoarce uitandu-se numai in pamant,
Ca si cum isi cauta mormantul.
Ma plang pe mine, cel cantat de tine.
de Tudor Arghezi

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere