Adevarul artistic II

Siempre Sancho, siempre...

Ce inseamna beletristica si arta daca nu impacarea cu realitatea? Dar care realitate cand cei mai multi au impresia ca actul creator e o evadare din Lume? S-au inselat si nu si-au dat seama pana nu au fost pusi in fata paginii albe. Caci in fata paginii albe nu poti scoate forme din nimic. Sau in fata tabloului, acolo unde trebuie sa cauti printre mii de lucruri realitatea cea mai adecvata  la trairile tale. Prin creatie te impaci cu o realitate pe care ai negat-o.  Realitatea ascunsa a lucrurilor interioare. O realitate abisala ce tine de inconstient. Si aici ma gandesc la pictura suprarealista. Arta ca mimetis nu are nimic de-aface cu realitatea interioara a omului. Tot ce e realist e constient, lucid, asadar relativ. Oamenii se inseala la nivelul simturilor. Din cauza asta nu se pot decide asupra frumosului. Nu acelasi lucru se intampla cu Adevarul artistic. Acolo lucrurile sunt absolute. Ele devin legi, daca nu universale, cel putin interioare. In creatia artistica nu-i tot una daca ai pus predicatul in fata subiectului. Lumea artistica are dreptul sa se prinda singura in forme. Ca orice pictura, stilul este desavarsit. Nu mai exista o infinitate de posiblitati. Ai ales forma cea mai potrivita/singura pentru a te exprima. Astfel, arta nu mai e fictiune, pentru ca ti s-a revelat, ti s-a obiectivat o alta dimensiune ce tine de Adevrul artistic. Un adevar pur si absolut in sensul categoriilor kantiene. 

Ce e foarte  important de retinut, in arta impacarea cu realitatea vine printr-un proces de obiectivare. Multi s-au inselat cand au crezut ca tot ce e artistic tine de fictiune. Ba din contra, e o realitate, numai ca e o realitate cu minus in fata. Negarea negatiei e de fapt adevarul artistic. Prin adevarul artistic esti pregatit sa accepti lucruri dureroase pe care, daca ar fi fost obiectivate in planul constient, poate ca te-ar fi dus la nebunie. (Bineinteles, aici e suprins mai mult caracterul psihologic, strict terapeutic al artei. Nu trebuie sa ne socheze adevarul artistic. Dali a pictat-o pe sora sa sodomizata de coarnele castitatii sale). De asemenea, poti trai extazul fericirii fara sa te dezintegrezi, fara "sa te sinucizi din entuziasm" cum ar spune Emil Cioran.

Arta, ca si tragedia si mitologia greaca, au rolul de a reda omului echilibrul psihic si libertatile interioare. Prin luptele deghizate in eroi mitologici, prin basme, lumea este distrusa si recreata. Fat-Frumos trece prin tainele initierii, taine incifrate in formule magice si in descantece. Noile descantece sunt deghizate acum in filme. Nu dintr-o nevoie de evadare din cotidian industira cinematografica a prosperat. Ci din nevoia de a-ti trai propriul destin. Prin filme, prin romane, esti liber sa indraznesti, sa accepti anumite lucruri in viata eroilor cu care te identifici. Exista asadar o dedublare. In drame te purifici ca si cum ai retrai karma acelor oameni. Bineinteles, exista si un proces de socializare, unul moralizator, altul educativ. Dar cel mai important lucru cu privire la Adevarul artistic e acela ca iti da sansa sa traiesti o realitate obiectiva. O realitate pe care nu indraznesti sa o afirmi in viata de zi cu zi. O realitate orgistica. O realitate sexuala. Sau poate o dimensiune religioasa.

"Canonicul" il acuza pe Don Quijote ca si-a pierdut mintile, din moment ce ia ca drept "reale" faptele din cartile de cavalerie pe care le-a citit, incercand chiar sa le imite. Pentru Canonic "Adevar" nu poate fi decat ceea ce s-a intamplat in realitate, adica Adevarul Istoric, orice carte fiind o minciuna care trebuie luata ca atare. Don Quijote ii opune argument bazat pe evidenta: "Caci a voi sa dai inteles cuvia ca nu s-au aflat nicicand pe lume nici Amadis, nici toti ceilalti cavaleri aventurieri de care-s intesate istoriile, e totuna cu a dori sa incredintezi pe cineva ca soarele nu te lumineaza, nici gerul nu te degera, nici pamantul nu sta sub picioare!" Citeste mai mult despre Adevarul Artistic in opera lui Cervantes aici. Prin Adevarul artistic oricine isi poate afirma nobletea sufletului, sau nimicnicia. Depinde cu ce fel de eroi simpatizezi.

[In arta] "parca si cerul e mai limpede si soarele luceste cu o lumina mai proaspata" op. cit.. A trai conform cu adevarul artistic(exemplu sta Don Quijote) inseamna sa iesi din aceasta lume plina de posibilitati, inseamna sa ai curajul sa-ti traiesti destinul. Sa fii un exhibitionist ca Salvador Dali. Un nebun cu mintea intreaga. Ca acei matematicienii care traiesc intr-o lume pura si a priori, o lume a formulelor matematice. Arta presupune o intalnire cu sine si o regasire. Omul isi asuma acet destin creator. El nu mai poate fi oricine. Don Quijote stia dinainte ce suflet nobil are. Nu avea nevoie de o confirmare. El a plecat la drum ca sa depuna marturia ca se poate trai altfel, ca intalnirea cu tine insuti e posibila chiar intr-o lume ce te distrage prin zgomotul de fond de la lucrurile cu adevarat importante. De fapt, arta e singura utopie in care ne putem realiza. Don Quijote era un artist care nu se plangea ca pietrele paine nu se fac si nici de acel act de o imensa gratitudine, ce s-a intors impotriva-i, eliberand niste talhari.

Un alt exemplu ar fi venirea lui Iisus ca simbolul al intruparii omului Spiritual. Caci Iisus a trait atat Adevarul Artistic, adica in spirit, cat si adevarul Intrupat, fizic. Mai mult decat don Quijote, Iisus a fost o sinteza a Omului complet. De la inceput Iisus a fost atat un personaj (personaj pentru ca si-a acceptat destinul creator, ca Mesia ce era asteptat si a carui legenda exista cu mult timp inainte prin scrierile profetice) dar si ca persoana, Iisus din Nazaret, fiul tamplarului. Iisus a fost un Sarman Cavaler, el si-a trait propria poveste. Iata dar ca pe langa caracterul psihologic, de revelare a ideolectului, arta are si o dimensiune religioasa. Noi oamenii simpli, nu indraznim sa traim decat realitatea faptelor, formele goale ale existentei. Nu putem sa traim o realitate sensibila decat prin arta si prin creatie si asta in momente scurte de revelatie. Prin creatie ne aflam intru mister si pentru revelare cum spune Blaga. Numele artistului poate fi un nume de personaj. Din cauza asta artistul isi va cauta prin arta mereu Sinele, daca e un sine ratacit (dimensiunea psihologica). Arta intru mister incepe abia de la regasirea sinelui si depaseste patologicul apropiinduse mai mult de dimensiunea religioasa.

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere