Arta ca forma de cunoastere.

Recolta Paul Gauguin 1890

"Este iarba frumoasa?
Ea e verde, ea e verde.
Este vulturul inalt?
El zboara, el zboara"

Am citit din volumul de poezii Noduri si Semne si cu toate ca stilul e inconfundabil, Nichita Stanescu, volumul imi parea strain de poeziile care l-au consacrat. In "Noduri" Nichita se substrage oricarei tentative de a rationaliza prin poezie un concept. Efectul unei astfel de poezii cu referentialitate scazuta ar putea fi asemanat cu poeziile dadaiste. Ca si in "Noaptea de Sanziene" a lui Mircea Eliade, prin semne omul traieste intr-un univers mult mai bogat care isi arata la tot pasul misterele. Stefan, personajul principal din romanul lui Eliade vede un semn intr-o masina sau intr-un tablou pe care inca nu l-a pictat. In acel tablou el vede toate tablourile pe care le-ar fi putut picta si nu le-a pictat. Un alt personaj vede un semn in ziua de 19 octombrie, ziua in care presimte ca va muri. 

In adevar, aceste semne care sunt mai mult superstitii, il apropie pe om de nivelul simtului comun, dar cu siguranta nu il face ignorant, caci nu e lipsit de simtul realitatii. Sa vezi intr-o masina un semn inseamna sa traiesti si sa crezi ca viata ta e un destin pe care ti-l asumi. Nu mai ratacesti intr-o infinitate de posibilitati. Marile religii sunt pline de semne. Ele vrajesc lumea in sensul cel mai sacru.  Iisus vine intr-o cultura iudaica saracita de toate semnele. Ridicati-va ochii spre cer, cand veti vedea...atunci va veni fiul Omului, le spunea el uceincilor. Uitati-va la crinii de pe camp si la pasarile cerurilor. Revelatia lui Ioan (Apocalipsa) e plina de semne care in sine poate nu au o valoare istorica. Dar pot avea una simbolica foarte importanta. Valoarea de a absorbi fricile colective, imagini arhetipale, de a revela o lume in sensul cel mai mistic.

Estetica voia sa dezvolte o teorie generala a frumosului. Dar noi nu stim ce e frumosul. Noi doar il recunoastem. Noi nu stim de ce iarba e frumoasa, noi stim ca e verde...Nu stim cat de inalt zboara vulturul. Noi stim ca zboara. De la teoria cunoasterii nu putem afla decat limitele ratiunii. Limitele cunosterii. Ni s-a dat frumosul. Il recunoastem. Cine nu-l recunoaste intr-o femeie? Dar mai mult de-atat nu stim sa spunem despre frumos decat ca e o femeie. Daca e simetrie. Daca e verde. Daca e vultur. Daca e statuie din piatra, caci e muta si nu vorbeste, are ochi si nu vede.


Hume spunea: „Frumosul nu este o calitate a lucrurilor însele: el există doar în spiritul care le contemplă." (cit. Eseu despre Om. Cassirer) Conform lui Hume, lucrurile devin frumose numai atunci cand le contempli. Cu siguranta ca frumosul nu e doar o calitate a perceptorului, ceva pur subiectiv. Nu e doar pentru artist si nici pentru estetician. Frumosul e in substanta verde. Toate lucrurile sunt purtatoarea de frumos, as spune eu. Caci dincolo de coaja copacului nu poate bate o inima abstracta, ci o lume reala si obiectiva. Suntem inconjurati de un frumos care nu ni s-a revelat. Un frumos apocaliptic pe care oricine il poate vedea. Insa numai artistul il obiectiveaza, cu toate ca sensul ii ramane ascuns. Marii artisti sunt asemeni marilor profeti. Pasii lor aduc ploaia peste pamant. Ei nu "transfigureaza realitatea", ci ne transifigureaza pe noi sa vedem realitatea. Abia atunci putem pasi pe un taram nou. Acum nu mai trăiesc în realitatea imediată a lucrurilor, ci în ritmul formelor spaţiale, în armonia şi contrastul culorilor, în echilibrul luminii şi al umbrei. In asemenea absorbire în aspectul dinamic al formei constă experienţa estetică.(Op.cit.) Traiesc intr-un timp cosmic, un timp marcat de semne si minuni.

Asadar, frumosul e o experienta inainte de a fi un concept. Viata e traire inainte de a fi o abstractie. Iar viata nu poate fi cunoscuta. Ea poate fi traita. Atunci cand traiesti cunosti. A te substrage oricarei ratiuni nu inseamna ca refuzi un sens dat Lumii. Nu ca acei agnostici care neputand sa-l cunoasca pe Dumnezeu, au renuntat sa-l mai caute. Revenind la Noduri si Semne, pe alocuri am avut senzatia ca Nichita refuza in mod intentionat sensul poeziei. Ceea ce la un moment dat mi se pare o insiruire de vorbe fara duh. Faptul ca lumea se substrage rationalizarii nu insemana ca noi nu avem datoria sa cautam sensuri noi, sa cunoastem. Nu la desertaciunea eclesiastica si nici la absurdul existentialist nu trebuie sa ne duca o lumea care se ascunde mintii, caci ea se deschide sufletului. Asta se intampla pentru ca nimeni sa nu aibe scuze ca n-a stiut. Nici cel care da cu bidineaua, nici cel care da cu sapa, nici filozoful de la marginea hotarului, nici savantul, nici baba care se inchina la o troita. Din punct de vedere al trairilor omul cunoaste mai mult sau mai putin, simte mai mult sau mai putin, vede mai mult sau mai putin in frumosul, caci toate lucururile sunt bune. A intelge fara a trai inseamna o decadere si o mare tristete. Decaderea intru constiinta. Lasati pasarea singura, nu-i faceti ramuri din tristetile voastre. Lasati cantecul liber. Dati-le poezii fara comentarii, elevilor.


Nu trebuie înţelese sentimentele,
ele trebuie să fie trăite.
Nu trebuie înţeleşi porcii,
ei trebuie să fie mâncaţi.
Nu trebuie înţelese florile,
ele trebuie să fie mirosite.
Nu trebuie să fie înţeleasă pasărea,
lăsaţi-o pe ea singură ;
nu-i faceţi ramură din inima voastră,
nu-i beţi cu respirarea voastră aerul,
aerul de sub aripă...

Nu trebuie mai ales să înţelegem,
trebuie mai ales să fim ;
dar mai ales trebuie să fi fost,
într-adevăr mai ales să fi fost.
Pean. Nichita Stanescu

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere