A fost sau n-a fost revolutie?


Top. 5
Daca vrei sa razi cu  lacrimi, pentru ca umorul romanesc are o doza de tristete, n-ai decat sa vezi filmul lui Corneliu Porumboiu, un talk show de la o televiziune de neprofesionisti, turnat in timp real. Castigator al trofeului Camera d´Or si al premiului Label Europa Cinema la Cannes 2006. Castigator a 3 premii la TIFF 2006: Cel mai bun film din competitie, Cel mai bun film din cadrul Zilelor Filmului Romanesc si Premiul publicului.

A fost sau n-a  fost, domne, revolutie la noi? Intr-un oras de provincie, la o televiziune locala, in ajun de craciun, trei mari "personalitati" incearca sa dezbata probleme de interes national. Tipologiile sunt atat de bine conturate, Piscoti, pensionarul, demagogul de prezentator care s-a descurcat ca un baiat destept, antreprenor ce e, si intelectualul ratat care si-a innecat amarul in alcool, un profesor condamnat la mediocritatea cea mai grea. Cel din urma se considera a fi primul care a aprins "scanteia revolutiei" in oras. Problema e destul de importanta, pentru ca daca n-a fost revolutie in oras, atunci n-a fost nici in tara. Daca n-a fost in tara, insemna ca revoluti a fost confiscata, deci eroii romani au murit degeaba. Miza debzaterii se invarte in jurul orei 12:08. Daca oamenii au iesit dupa12:08 sau inainte. Daca au iesit inainte de 12:08, atunci a fost revolutie. Deci, dezbaterea e pe viata si pe moarte. De unde umorul? Nici n-as sti cum sa-l definesc. Ma gandesc, oare sunt singurul care rade in hohote, desi il vad a treia oara? 

Cred ca umorul vine din seriozitatea cu care personajele dezbat fapte de o importanta istorica. Tocmai prin aceste dezbateri si divagari, revolutia cade in derizoriu. Iata dar contrastul intre seriozitate, care-i afisata pe fetele invitatilor, si derizoriu discutiei, derizoriu care se vede si in imaginea din spatele stimatilor domni. Derizoriu intre panorama, nevoile de ultima ora (fiind ajunul craciunului) si dezbaterea lor care vine dupa 20 de ani sa dezgroape mortii. Inca o data, vechea problema, a fost au n-a fost revolutie? Aici se rescrie "istoria". Un subiect mare, un subiect de o importanta nationala. E comic cum romanul are impresia ca participa la istorie. E o participare mai mult din "intamplare". Cetateanul turmentat din Scrisoarea lui Caragiale, acel drept de vot ratacit intr-un oras de provincie prinde viata in personajul profesorului. Ajuns din intamplare in piata, a strigat, beat fiind: JOS CEAUSESCU! El e stindardul libertatii noastre. O adunatura de oameni pusi din intamplare, din vointa zeilor, fata in fata cu istoria. Si ce am fi putut striga, turmentati cum eram, o turma fara un pastor, decat, JOS CEAUSESCU!

Dupa 20 de ani, aceeasi situatie. Strigam JOS, ne bucuram ca participam la istorie, iar apoi ne ducem acasa multumiti ca sa mancam carnati si cartabosi. Intram iar ca raul in matca pana istoria ne va scoate iar la liman, unde vom fi gata sa ne dam viata din entuziasm pentru tara si popor. Femeia frustrata, parvenitul cu limbajul de lemn, un fel de mogul, chinezul care vede situatia detasat, sunt niste caractere bine conturate prin tipologia lor. Sunt entitati. Ca si pensionarul, fost "Mos-Ajun". Cum spuneam, umorul la noi are un gust amar, nostalgic. Sa mai destinda putin situatia tensionata din familie, Nea Piscoti a deschis televizorul. Pe vremea aia mai erau niste filme cu Stan si Bran, Tom si Jerry, spunea el. Asa a dat de revolutie nea Piscoci. Ca in revolutia de pe stadion din filmul lui Emir Kusturica. Nimeni nu mai stie cine cu cine se bate. In timp ce dezbate un subiect atat de important, Nea' Piscoti face barcute din hartie. Cameramanul nu focalizeaza bine, profesorul face pe suparatul, iata comicul de situatie. Pentru Nea Piscoci revolutia se leaga afectiv de imaginea sotiei. 

Divagarea nu-i intamplatoare la nea Piscoci. E un fel de a sublima amintiri neplacute. Un fel de a trage de timp. Iata ca in acest context, cu miros de cozonac, apare dintr-o data la telavizor Ceausescu. Comicul vine si din acest exces al detaliilor care par a fi fara legatura cu revolutia. Romanul, in discursul lui nea Piscoci, era un animal apolitic si anistoric. Umorul, umorul ala greu, vine din comicul de limbaj. Cred ca nea Piscoci e de departe cel mai iubit personaj din film. Cine n-ar vrea sa stea la o bere cu un om lipsit de intentii, cu o inocenta si o naivitate nedisimulata? Pentru aceasta emisiune e nevoie de oameni seriosi. Dar Nea Piscoci afiseaza o seriozitate, trasa de colturile gurii, o serizoitate fizica ce e in contrast cu sufletul lui de copil nevinovat. Pentru Nea Piscoci, o suta de lei in plus la salariu poate fi mai seducatoare decat revolutia franceza, revolutia bolsevica, sfarsitul lumii. El e comic prin naivitatea lui. Cand si-a dat seama ca totusi revolutia nu-i o gluma, a inceput sa-si faca griji pentru suta aia de lei promisa de El Dictator, care nu va mai fi pusa la salariu niciodata. Inca o data emisiunea cade in derizoriu, personajul fiind prins intre revolutie si o suta de lei. Iata si marturisirea care vine intr-un final: "Am iesit in piata ca sa-i arat Mariei ca puteam fi si eu Erou." Emisiunea ia sfarsit in modul cel mai profund printr-o ultima interventie a unui telespectator. E cumplit umorul nostru.

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere