Ou, Lapte si Miere





Premiat cu Ursul de Aur, filmul face parte dintr-o trilogie Ou, Lapte si Miere a regizorului Semih Kaplanoglu. De data asta n-am sa fac o recenzie. De data asta am sa ma concentrez pe aspectele tehnice cum ar fi zgomotele de fond, imaginea, decorul, etc. Ca orice film artistic, sentimentele nu vin din poveste. Ea e importanta, dar sentimentele vin de undeva din afara povestii. E ceea ce nu poate fi comunicat decat prin imagini si sunete. E zgomotul de fond, sunt tacerile lungi si pline de suspans, e ceea ce ne scapa zilnic, minunea normalului, ca traim ceva mare fara sa stim. In film aceasta rutina ne pare altfel, mai plina de semnificatie. Orice mare film e ca o retragere din viata. A fi spectator inseamna a constientiza, a lua cunostinta de misterul vietii, caci din mijlocul vietii nu te poti detasa.

De fapt, varsta copilariei este o varsta a inconstientei. Iar timpul povestirii este o varsta a constientizarii. Asta-i filmul vietii, ca o instrainare de copilarie, departarea de varsta zeilor si de un timp mitic. Ca spectator traim in afara timpului. Traim e impropriu spus. Ca spectator nu mai traiesti. Esti pur si simplu constiinta.  De acea, constientizand, zgomotele de fond iti apar altfel. Cotcodacul gainii, paraitul copacului, cosul plin cu oua. Copilul ii arata mamei pumnii plini cu ou. Atat de firave sunt de fapt minunile pe care le traiesti zilnic fara sa-ti dai seama. Asta e miracolul vietii. 

Lumina din hambar trece printre uluci, capata materialitate. Iata o hierofanie. Nu mai e nevoie de o troita, nici de biserica, nici de alte locasuri sfinte. Daca te simti miscat de nelinistea frunzelor sau de iarba culcata la pamant din poiana, atunci tu traiesti intr-o lume plina de semnificatie. Numai in copilariei hierofaniile, adica acele locuri pline de spiritualitate, care pot fi cat se poate de banale, iti par altfel. Si nu putem da vina pe frica. In ultima noapte copilul doarme intre radacinile copacului. El simte altfel natura care e insufletita. Nu din frica, nu-i nici psihotic, ci din aceasta legatura mistica cu natura.

Sa dormi in timp ce mama tunde arbustii, ce poate fi mai linisititor? Sa auzi ca un metronom zgomotul foarfecelor, sa stii ca linistea e atat de aproape si ca siguranta vine din acel ritual al foarfecelor, ce poate fi mai plin de semnificatie? Mersul la pas al calului care a intrat parca in ritmul naturii, tacerile prelungite si vizitele la moschee. Retragerea femeilor in munti acolo unde se studiaza coranul. Orizontul spatial al turcilor se suprapune peste peisajul romanesc. Muntii si dealurile, padurea de fagi, vechea indeletnicire a dacilor, apicultura, mirosul de fag afumat din afumator, iata cate sentimente te pot strabate intr-o ora si jumatate.De departe este filmul meu preferat. 

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere