Viata-i un miracol !


Daca tot am dedicat saptamana asta filmelor, atunci haideti sa continuam cu sarbii. Emir Kusturica e deja un regizor prea cunoscut ca sa-i mai fac o introducere. Filmul e mai mult o parodie. Se ironizeaza defectele specifice popoarelor balcanice cum ar fi delasarea, superficialitatea, a celor care merg dupa dictonul: "las-o ba ca merge-asa". Numai ca aceste defecte par a fi chiar atuul pe care il au popoarele asuprite, popoarele cu o istorie nefericita. Aceste popoare au stiut sa transforme aceste nedreptati in avantajul lor. Aceste popoare cu o cultura minora dar cu identitate puternica, in opinia mea sunt Sarbii, Roamnii, Evreii, Turcii si Tiganii. 

Spuneam in postul anterior ca in filmele noastre se observa acelasi haz de necaz pe care il intalnim si in filmul "Nunta Muta" regia Horatiu Malaele, Latcho Dorm, "Trenul vietii" in regia lui Mihailescu (roman de origine evreiasca stabilit la Paris) si mai ales genialul film al lui Corenliu Porumboiu " A fost sau n-a fost revolutie". Iata, aceeasi tema a revolutionarilor apare si in acest film. Intre socialism si capitalism, indiferent de regim, aceste popoare au stiut sa fenteze istoria. Sunt niste popare la care stresul si nelinistea creatoare au generat valori. Din fericire sau din pacate, niste valori locale care abia acum sunt recunoscute international. Pentru ca diferenta intre culturile minore si cele majore nu este una calitativa, ci cantitativa. Intre aceste filme europene si cele hollywoodiene, diferenta o face numarul.

Viata-i un miracol se mai poate compara foarte bine cu La vitta e bella. Tragedia e mult mai grea atunci cand e dublata de umor. Diferenta ar fi ca umorul in filmul sarbesc e implicit, adica e umorul spectatorului (fiecare rade in functie de trairile personale), pe cand la filmul italian umorul e explicit. Tatal face tumbe si glumeste. Insa, in ambele cazuri umorul se substrage realitatii sociale. Daca ne concentram insa pe sentimentele spectatorilor, este un amestec de optimism si fatalism. Sunt niste filme cu final deschis, un final fara sfarsit. Umorul, dar si ironia, sunt specifice victimelor. Snoavele populare, glumele,(cate bancuri nu existau pe timpul comunismului despre sotii Ceausescu), sunt forme de a lua viata cu usurinta. Umorul este o forma de rezistenta in fata istoriei. O rezistenta tacita, un boicot innabusit, inca o data fatalist.

Am mai observat ca umorul este masca nu a superficialitatii, dar masca negarii. Glumesti pentru ca nu vrei sa spui lucrurilor pe nume. Tu refuzi sa vezi realitatea sociala, realitatea politica, realitatea economica. Umorul in balcani e de fapt hazul de necaz. Nu pot intrezari ciuda si nici nevoia de razbunare, dar cu siguranta ca aceste popare au suferit modificari in sufletul spitei neamului. Aceste schimbari sufletesti au fost transmise peste generatii. Sunt niste popare ranite sufleteste. Cresterea lor organica a fost intrerupta de istorie. Sunt niste popoare in permanenta tranzitie si modernizare. In fata acestor modernizari, omul se opune prin umor. Pentru ca anistoria are dreptul ei la timp, anistorie specifica culturilor minore. Istoria insa nu tine cont de om. Ea pare ca are scopuri precise. Ei bine, din aceasta confruntare, cu fata curata iese omul care face haz de necaz, pentru ca  asa cum spue un proverb romanesc"trece vantul, latra cainii".

Ironia, fara dubii e un blocaj, o forma de negare. Intr-o oarecare masura, si umorul poate fi. De exemplu, am observat la unii parinti ca isi arata afectiunea fata de copii mai mult in gluma. Prin umor nu te poti apropia prea mult de om, il tii la distanta. Pentru ca intimitatea cere o anumita gravitate in ton, in voce, in atingeri si in destainuiri. Apropierea nu este posibila prin umor, in opinia mea. Daca observati in "Viata-i un mircol", acest umor se transforma  fara sa-ti dai sema in isterie generala. Scena unde echipele de fotbal se iau la bataie, scena cu inaugurarea caii ferate si cea de la masa. Isteria e boala popoarelor balcanice. Putem vorbi de o "nevroza balcanica". Rascoalele si cele doua razboaie mondiale au pornit din balcani. O nevroza care nu poate fi tratata decat prin hazul de necaz. E autodistructiv? Nu stiu. Doina in esenta face haz de necaz cand spune "as muri si n-am cu cine, as muri si moartea nu-mi vine". Miorita face haz de necaz, desi ii lipseste umorul. Nebunia asta generala este totusi un mod de a fi in lume, o rezistenta. Fiecare popr are pacatele lui, de acolo si valorile, credintele si bogatia sufleteasca. Sarbii, romanii, evreii si tiganii se aseamana prin umorul lor pe care nu-l mai intalnesti in alta parte.

Bascalia la romani, ca popor balcanic, a fost criticata dur. Superficialitatea. Delasarea pe care o aminteste Dimitrie Cantemir in Letopiset. Ne entuziasmam repede, iesim prea repede din matca in revolutiile noastre scurte. Suntem in schimb smecheri, fentam istoria si negociem Unirea Tarilor in ciuda a trei mari imperii. O facem chiar de doua ori, dar intoarcem armele cand istoria sufla impotriva noastra. Delasarea asta e buna atunci cand nu ne trage inima sa imbratisam ideologii fie ele de stanga sau de dreapta. Noi nu suntem "corecti". Asta vrea sa spuna filmul lui Kusturica. Corectitudinea nu-i pentru noi. Noi putem fi insa omenosi, dar niciodata corecti. De aceea mereu vom veni cu ploconul la cel de la centru, la inaugurarea unei statii de tren. Intre a fi corect si a fi omenos e o problema de constiinta. Omul corect "executa", cel omenos trece dincolo de legi. Omul omenos are legile firii, are legile lui mai putin birocratice. El inca odata sfideaza istoria si nu accepta decat legea pamantului si a locului.

In "Nunta Muta", filmul lui Horatiu Malaele, vedem ca la scena mesei invitatii la nunta izbucnesc intr-un ras isteric. E rasul care vine in urma unei incordari maxime. Ei fiind nevoiti sa petreaca in liniste ca sa nu fie acuzati de "tradare" in ziua mortii lui Stalin. Nebuna care a fost gasita moarta (inca o data nebunul satului ca in filmul Kosmos) anticipa tragedia din final. In Viata-i un miracol, nebuna e sotia care si-a ratat cariera pe marile secene ale Operei. Industrializarea, schimbarea lumii, inaugurarea unei linii ferate intr-un sat uitat de lume, toate sunt indici ale unei lumi in continua transformare. Aceste transformari sociale nu tin pasul si cu transformarile mult mai lente, seculare, ale sufletului balcanic. Vine apa, ne mutam la bloc. Cu toate astea, vine apa, latra cainii, se traduce printr-o persistena, prin faptul ca istoria vine si pleaca, noi ne vedem de ale noastre. Vor veni si altii sa inaugureze linii de cale ferata, dar toti vor pleca cu acelasi tren.

Singura forma de rezistenta ramane insa dragostea si umorul. Dar daca umorul e neputincios, in Nunta Muta ca si in Viata-i un Miracol, dragostea poate schimba lucrurile, cursul raurilor si de ce nu, Istoria. Prin "nunta" se asigura continuitatea suletului nostru balcanic. De aici si tot acel ritual de initiere. Pentru ca noi stim sa iubim cu patos, suntem prea infierbantati ca sa nu infigem cutitul in inima atunci cand suntem tradati. Poate ca acceptam greu sa murim pentru o cauza nobila, pentru "incalzirea globala" sau pentru o ideologie, dar vom muri fara ezitare in numele a ceea ce iubim, fie mult, fie putin. Ce inseamna sa mori pentru iubita care te-a inselat, sa mori ca un borfas, cand poti muri pentru Cauza Omului, pentru un scop maret? Ei bine, noi niciodata nu vom pune egal intre erou si indragostitul care isi accepta lasitatea si supunerea in numele iubirii. Inca o data, umorul este specific popoarelor victimizate. Si totusi, indiferent de nedreptatile istoriei, Viata-i un Miracol!

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere