Este arta doar pentru cei nesatisfacuti sexual ?

Salciile de la Chiajna Stefan Luchian n.1886


Pe scurt, Freud (Trei, 2009:419,420) spune ca artistul e un introvertit, nu prea departe de nevroza. El este impins de imense trebuinte pulsionale, ar vrea sa obtina onoare, putere, bogatie, faima si iubirea femeilor; dar ii lipsesc mijloacele. La artisti viata psihica e foarte bogata, de aceea ei si-o canalizeaza catre arta. Asta ar fi cazul norocos in ca problema poate fi enuntata in arta. Deci un artist trece mai usor peste nevroze, sau le tine sub control. Pentru cei care fanteziile nu se pot materializa nici macar in arta, e inca si mai grav. Daca artistul reuseste sa se exprime, el lasa posibilitatea si pentru ceilalti sa obtina o consolare prin sursa de placere. Astfel artistul obtine recunoastere, faima, femei, etc. C.G. Jung a mers si el un timp pe urma lui Freud, adaugand numele de introversie, ca abaterea libidoului de la posibilitatile satisfacerii reale si elaborarea fantasmelor. 

Sunt unele animale care dupa ce se imperecheaza "simt" nevoia sa cante. Ce se intampla cu acea arta care vine din bucuria implinirii, ci nu din nevoia de a umple un gol? Sa fie arta punctul cel mai inalt al placerii? Oare si Overtura 1812 de Ceaikovsky tot spre orgasm se indreapta prin finalul apoeteotic? Si visele in care apar scari tot spre punctul cel mai inalt? Si pianul cu clape? Cum se explica atunci daruirea si rugaciunea? Nu vin ele dintr-o multumire profunda? Estetica sa fie doar un fazan impanat?

Spuneam: Iata ca moartea a fost invinsa pentru totdeauna. Puterea intunericului s-a dus. Apar zorii diminetii. Speranta. Si ce e speranta daca nu strigatul de la miezul noptii? Ceaikovski a mers exact pe structura clasica a imaginarului colectiv. Ca intr-un discurs ce urmareste canoanele retorice, unde creste momentele de tensiune, unde se revine asupra expozitiunii, repeta sumar toate etapele bataliei, ca apoi sa insiste pe un final apoteotic. Si nu se putea gasi un final mai plin de glorie decat in Overtura 1812.

Daca e sa privesti sub acest aspect, actul creator (discursul, retorica) se aseamana cu actul sexual, cu momente de intensitate si reveniri, cu reluari, cu tensiuni si incordari care sfarsesc in orgasm. Arta vine cu simboluri deghizate in "umbre si lumini". Umbra care e Napoleon si Lumina simbolizata de victorie. Se intampla insa sa ai o viata sexuala implinita si sa fii un artist veritabil. Se intampla sa traiesti concret intr-o lume sensibila. Si atunci arta ta nu mai e un substitut. Arta ta poate fi chiar inexistenta. E arta de a trai politic. Nu e fuga de realitate. Ma gandesc aici la tablourile lui Albert Cuyp. Ciobanul doarme pentru ca e implinit. Regresie la un timp mitic? Ma gandesc la muzica lui Mozart unde parca nu se intampla nimic. Ea vine direct din pajistea cu miei. E o muzica asexuala.

Freud are dreaptate in majoritatea cazurilor si nu ne cade bine sa acceptam relitatea. Ceea ce am observat e ca aproape in fiecare arta exista neputinta politicului. Cu alte cuvinte, un regret, o nostalgie, o angoasa, un fel de pesimism ca omul e mic in fata Istoriei.  Se intampla insa uneori ca arta sa fie mai mult decat un vis diurn, o fantezie implinita in alt plan. Pentru ca, dupa parerea mea, omul traieste intr-un univers religios. Nu doar ca a pierdut contactul cu materia (aici intervenind Simbolul) dar a pierdut contactul si cu sacralitatea (si aici intervine arta, fenomenul religios). Psihanaliza vine ca sa refaca contactul cu materia, iar arta depaseste psihologicul pentru ca ea isi propune sa refaca atat contactul cu materialitatea prin Simbol, cat si cu sacralitatea prin trairiile mistice, prin revelatie intru mister.

Ce face arta? Il pune pe om in natura si ii da un sentiment de familiaritate. Nu il indeparteaza de realitate. Nevrozele si angoasele pot veni dintr-un libidou nesatisfacut, dar si din pierderea sacralitatii. Astfel, arta tine de latura existentiala si teologica. Omul intotdeauna si-a pus marile intrebari: de unde venim? unde ne ducem? care-i rostul nostru pe pamant? Nu putem nega aceasta latura spirituala a omului, umana, in detrimentul celeilalte, fiziologice axata numai pe nevoile primare. Sensul a facut mereu obiectul artei, ci nu doar placerea.


Sa spui: arta e doar pentru cei nesatisfacuti sexual mi se pare putin cam putin. E ca si cum ai spune, religia e pentru cei slabi. Mancarea e pentru cei infometati. Apa e pentru omul caruia ii e sete. Nu ca n-ar fi adevarat, dar nu e totul. Eu am incredere in omul spiritual care mananca si bea. Problema vine de la definitia relitatii. Ce e realitatea? Pentru occidentali stim prea bine, e corespondenta (dupa Aristotel). Pentru orientali, e tocmai ceea ce nu se vede cu ochiul (dupa Platon). Consider ca problema artei, in general, e mai degraba de natura teologica decat de natura psihologica. Psihologia nu poate lucra asadar decat cu realitatea ei. Artistul nu spune despre arta lui ca e lipsita de materialitate, desi face bine diferenta intre fantezie si realitate. 

Citeste Film, arta si sex. Acolo vezi cum arta e rezultatul implinirii sexuale. Apoi vezi si Complexul lui Eudip in opera lui Bronzino.

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere