El Greco

El Greco (1541-1612)  Viziunea Sfantului Ioan 
Acest tablou, fara o datare in timp, ar parea mai mult suprarealist, sau cel putin impresionist. Dar cand te gandesti ca a fost pictat intre 1608–1614, atunci trebuie sa il privesti altfel, cu un alt interes. El Greco trece prin Italia, are ca mentori mari artisti ai vremii ca Tintoreto si Titian. Nu se opreste aici, nu se lasa luat de piritul vremii intr-un stil renascentist, consacrat deja. Se duce mai departe in Spania, unde avea sa fie influentat de misticismul spaniol. Numai acolo putea sa isi desavarseasca stilul. Ce a iesit apoi din aceasta legatura intre misticismul Ortodox de tip Bizantin (El Greco, adica Grecul) si misticismul Catolic de tip franciscan, e uimitor.  

Viziunea lui cu privire la arta este puternic influentat de filozofia iconoclasta. Arta nu trebuie sa imite realitatea, ci ea transfigureaza lumea. El Greco transifgureaza chipul lui Iisus, si mai apoi celelalte imagini, le alungeste pentu a exprima mai intai de toate o stare. Nu se lasa atras de filozofia mimetisului. Arta priveste cele invizibile, chiar daca este o arta a vizibilului. Bineinteles, ca si Vivaldi, va fi uitat pentru o perioada de 300 de ani, ca abia apoi sa fie considerat cel mai mare pictor mistic al tuturor vremurilor. De la el s-au inspirat  pictori din diverse curente artistice, mai ales dupa accest tablou: Rubens, Piccasso, Cezanne cu baia nocturna,  Dali cu ispitirea Sfantului Anton, Goya cu 3May 1808, acea executie nocturna parca transfigureaza chipul celor executati. Il vad in accest tablou chiar pe Munch cu strigatul. Femeile din visul nocturn, asemeni operei lui Paul Delvaux.

Se simte in tablou un anumit bruiaj, ceea ce rupe granita dintre realitate si fictiune, caci asta e rolul unei viziuni. In viziune exista o stare de veghe, intre somn si trezire in care nu mai poti face diferenta intre realitate si vis. Este un tablou suprearealist in adevaratul sens al cuvantului. Formele sunt exagerate, iata-l pe Ioan in prim plan parca intentionat deformat vizual, chipul lui capata accente grotesti. Renascentistii, stilul baroc, mai apoi manieristii, tocmai forma si masura considerau ca e punctul central al unei opere desavarsite. El Greco e prea putin impreisonat de aceste forme canonice. El vrea ceea ce e dincolo de imagine. Icoana Bizantina nu trimite la imagine in sine, ci la imaginar, altfel n-ar fi altceva decat idolatrie. Este un stil antinaturalistic si mai mult iconografic.

Pe El Greco l-a invins moda. Insa nu pentru multa vreme, caci marea arta va supravietui modei. Nimic mai trecator decat moda. Iata de ce Arta trebuie sa iasa din context. Astazi contextul si fervoarea religioasa nu mai e acceeasi, insa arta lui continua sa transceda si sa depuna marturie ca omul e mai mult de-atat. Bineinteles ca acest tablou, inainte de toate, exprima geniul si nebunia lui El Greco, avand constiinta genialitatii sale pana la extravaganta, ca si Dali de altfel. Cel care nu-i cunoaste opera si posibilitatile lui El Greco, privind acest tablou ar putea spune ca e un pictor naiv. Nu intamplator aseaza culori brute intr-o cromatica de galben si verde cu rosu si albastru.  Acel verde pe care eu l-am numit Verde de El Greco, e inconfundabil in tabloul Sf. Andrei cu Sf Francisc. 

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere