Nici o drama nu e superficiala. Poate doar comerciala...

Jocul,  Regie: Olimpia Stavarache.

Nici o suferinta nu e superficiala. Stau si ascult textele scrise de manelisti. Tanguirile lor pe care atat de usor le luam in ras. Nu le aude nimeni? Daca nu noi, astia cu pretentii ca avem Iq peste medie, atunci cine? Dar vai, Iq-ul nu tine loc de inteligenta. El e doar o memorie de stocare, uneori o piedica de a intelege profunzimea lucrurilor.  

Am fost din intamplare la premiera unui film la un cinema pe Magheru. Idea filmului era ca tinerii de bani gata, cu un Iq mediocru, ar fi niste fiinte superficiale. Un baiat prins in acest anturaj nu stia ce sa aleaga. Prietena lui era la litere si face voluntariate in orfelinate. Ii reprosa ca nu vede fata oamenilor, ca nu vede batranii, ca nu vede mizeria sociala. Eu nu stiam de cine sa imi fie mila. De saraca fata care se idenfica cu durerea,  de copiii de bani gata sau de copiii din orfelinat? Cine pe cine compatimea? Cred ca nu exista superficial in om...exista doar drame mai la vedere sau mai ascunse. Si acele pipite care dansau la bara, cu siguranta aveau si ele o poveste...

Am fost uimit de asa scenariu, si ca sa fiu sigur ca nu sunt singurul care vede mai mult decat a vrut scenaristul sa spuna, dupa un piscot si un pahar de sampanie, la final, m-am dus sa ii pun o intrebare regizorului: De ce s-a sinucis personajul? Chiar era nevoie? Bineinteles, regizorul, ca o papusa porno cu buzele umflate, mi-a spus ca e o subtilitate pe care nici ea nu o intelege. Atunci am inteles ca filmu asta e cu atat mai adevarat cu cat drama ramane necunoscuta. E intuitia aia mediocra care nu gaseste insa si cauza. Vede efectele. Se intreaba, ce am? De ce ma simt asa? De ce sufar? Bineinteles, profunzimile astea sunt de datoria mea sa le descopar si sa le interpretez. Deci, mediocritatea asta poate ca nu-i atat de superficiala. Caci in genere, omul sufera de aceeasi boala.

Pana la urma personajul principal, un cameraman, convinge cativa prieteni sa faca o schimbare: sa isi dea cheile de la ferrari pentru o zi, sa isi dea geanta Carolina Herrera unei doamne oarecare, sau Senatorul sa imbrace haine de cersetor. Daca se insista pe aceasta noua dimensiune, pe "dezlegarea" asta de fetisizarea obiectelor, pe libertatea asta interioara si nu degenera intr-un protest social la discursul unui presedinte oarecare, atunci filmul ar fi fost genial. Asa subtilitati psihologice involuntare nu intelnesti la un regizor debutant, chiar daca are buzele injectate cu botox. Am inteles ca subiectul filmului nu a fost gandit asa, (doar eu am intuit mai mut decat trebuie), cea ce nu il face "superficial". Poate doar comercial...

E o scena memorabila. Dar cu siguranta ca a vrut sa exprime altceva decat ceea ce vad eu in ea. Personajul principal dupa o noapte in club se culca cu o dama de companie. Descopera ca aceasta femeie are si inclinatii artistice. Dimineata ii arata un tablou abstract in care ii cere sa spuna "ce vede". Bineinteles, baiatu nu vede nimic. Ea insa vede sufletul unui copil. El refuza sa vada mai mult decat o pretentie de artist ratat. Femeia il scoate din pat si il da afara pe usa, gol pusca. E adevarat, tabloul nu avea nici o valoare artistica.

Prisma in care am interpretat eu scena a fost cu totul alta. Si aceasta femeie are un suflet de copil. Incerca sa spun ceva, poate o drama, poate o sarcina pierduta. Nu conteaza ce forma ia aceasta drama, daca ia o forma superficiala, medicora. Scenaristul a vrut sa spuna cu totul atlceva prin personajul sau: Ce stii tu de sufletul copiilor, prietena mea cunoaste adevaratul suflet al copilului pentru ca ea se duce in orfelinat. Tu esti o dama de companie superficiala care a pierdut contactul cu realitatea de mult. Si tot asa, dar la un alt nivel, noi avem impresia ca avem dreptate. Dar nu suntem oare o caricatura, cand nu repsectam suferinta mediocra a celuilalt? Invata sa respecti suferinta, asa imi spunea iubirea...

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere