Atractia pentru mahala. Balcicul.

 David Croitorul Vatra Dornei 
Sursa:  http://davidcroitor.blogspot.ro/

Pe langa Regina Maria, un numar mare de artisti vizitau Balcicul. Aflat pe teritoriul Bulgariei de azi, era un loc iubit de artistii plastici. Acolo descopereau traiul simplu, soarele si nisipurile aurii, atractia pentru mahalale, si poate un strop de inspiratie in narghirea fumata la cafenele de tatari si turci. In perioada interbelica, pana sa fie cedat Cadrilaterul, un numar impresionant de pictori ca  Ion Teodorescu – Sion, Iosif Iser, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Al. Satmari, Dimitrie Ghiaţă, Cecilia Cutescu – Storck, Rodica Maniu, Nicolae Petraşcu, Dumitrescu si,  mai ales Tonitz au petrecut verile in acesta Vama Veche interbelica. Un fel de coasta mediteraneana a Frantei, un fel de padurea de la Fontanbleu, ceva echivalent cu scoala de la Barbizon. Asta a fost Balcicul pentru interbelici.

De ce oare atractia asta a pictorilor romani pentru mahalale? Merg cel putin o data pe luna cu trenul de la Bucuresti la Curtea de Arges. Calea ferata e proiectata sa treaca prin spatele gospodariilor, prin spatele mahalalelor, acolo unde saracia pare colorata de culmile rufelor intinse la soare. Iarna e putin mai deprimant, lipseste verdele, iar "copacii albi copacii negri" creaza un decor bacovian. Imi dau seama ca trebuie sa iubesc mult ca sa vad frumosul intr-un peisaj atat de murdar. Imi dau seama ca trebuie sa am o intelegere umanista ca sa pot iubi omul in mijlocul saraciei. Si atunci in scurtele mele calatorii, gandul si el calatorul se intreaba: care-i farmecul fabricilor parasite, a depourilor unde mirosea alta data a pacura? 

Intoarcerea in mahala , pentru mine, ca sa nu generalizez, e dublata de o nevroza. Romania toata e o mahala cand ma intorc din Londra sau Milano. M-am intrebat daca are legatura cu realitatea sau cu trairile mele subiective. Inevitabil am ajuns intr-o incurcatura: Ce e Realitatea? Sa pun ordine in lucruri e tot atat de absurd, caci omul nu poate indrepa ceea ce e stramb de la natura (Eclesiastul). Si casele din Uk, toate aliniate sunt la fel de lipsite de stil. Prea putine motive de imaginatie pentru sensibilitatea unui artst. Am intrebat-o pe matusa mea, care-i arhitect, de ce e atata lipsa de stil in provincie cand vrem sa izolam fiecare peticul nostru de bloc? Si ea mi-a raspuns, David, si lipsa de stil are farmecul ei, ca acel cartier din Buenos Aires. Faptul ca valahii au casele imprastiate ca ciupercile, lipsite de riguarea si solidaritatea sasilor, da un farmec aparte. 

Atunci am inteles ca de fapt realitatea este a celui care contempla, ci nu a omului civilizat. Depinde dupa ce criterii judeci frumosul. Dimitrie Cantemir era prins in aceasta contradictie intre "dragostea de adevar si dragostea de tara". In dragostea de Adevar el judeca dupa criterii occidentele ale unui iluminist membru accademician, dupa canoanele estetice riguroase ale clasicismului care vedea frumosul in simetrie. In dragostea de tara judeca moravurile moldovenilor dupa criteriul local. De aici sentimentul contradictoriu. Civilizatia e frumoasa, ca un costum impecabil, dar sa nu confundam frumosul cu simetria. 

Omaeni buni, civilizati, nu puteti merge si voi pe stradutele pavate? Erau astia care faceau campanii de infrumusetare a mahalalelor, de imblanzire a fiarei. Nu, noi mergem pe poteci, pentru ca asa am pomenit. Si am vazut poteci in parc ce se voiau a fi  scurtaturi. Eu ca arihtect, ca artist, nu desenez parcul mai intai sa se formeze poteca. Eu nu am ambitia unui dictator. Nu ii spun omului, mergi pe unde e pavat, caci asta e planul parcului. Ci il las in iubire liber, ca dupa ce s-au batatorit drumurile, sa le pavez. 



In "Maidanul cu Dragoste", scriitorul mahalalelor, Mihail Zamfirescu descrie copilaria pe care a trait-o in suburbiile dintr-un oras in plina expansiune. Sentimentul e accela de neacceptare. El vrea sa iasa din mahala si totusi se simte atras de acest farmec neinteles. In mahala oamenii se cearta des pentru ca iubesc cu foc. Ei nu stiu de cenzura mintii. In mahala iubirile se consuma cu lumina stinsa, iar amantii calca in strachini dimineata. Ii latra cainii, se aprinde o lumina, plange un copil. Este o lume colorata. Pentru un artist, fie el scriitor sau pictor, o astfel de viata poate fi echivalenta cu nevroza. Iata de ce e necesara aceasta intoarcere in mahala. Pentru a recupera trecutul, pentru a te impaca cu "estetica uratului". Mahalaua e o lume dominata de certuri, de barfe, de orgolii si de iubite ucise din pasiune. Insa in aceasta nebunie frumosul se intinde ca o papadie.

Mahalaua e lupta barbarismului cu civilizatia. E frumosul organic ce se incapataneaza sa sfideze planul orasului. Artistul, instinctiv, se intoarce la natura. El trebuie sa traiasca intr-o lume subiectiva, singura realitate, o lume frumoasa indiferent dupa ce categorii estetice judecam. Farmecul mahalalelor are ceva din acceptarea omului. Un fel de paradis pierdut. Da, paradisul il pierzi atunci cand ti se deschid ochii si iti dai seama cat de urata e mahalau cu acoperisurile peticite cu tabla ruginita. Ca in Maidanul cu Dragoste, un om iese din pestera, iar intoarcerea/impacarea cu realitatea este posibila doar prin arta. Asa priveste si Dumnezeu la noi, ca la o mahala, cu dragoste. 


Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere