Acolo unde sfarseste istoria incepe arta de a imagina.

Cine vrea sa faca Istorie, sa-si faca mai intai istoria propriei vieti. In fata acestui demers, nu doar ca va trebui sa tina cont de factorii externi, de imprejurari, ba mai mult, are nevoie de o psihanaliza riguroasa. In final Istoria se va rezuma la trairile lui interioare. Va fi evaluata si reevaluata in functie de perspectiva, de moment,de starea lui prezenta. Neagu Djuvara crede ca la reconstructia istoriei se afla tehnici inrudite cu mecanismul amintirii(Neagu Djuvara, Exista o Istorie Adevarata?) Cine nu a cautat in sine anumite fragmente pentru a motiva ratiuniule unui act recent? De ce am procedat asa si nu alfel? De ce am gandit asa la acel moment? Caut sa ma justific sau caut adevarul? Se poate Adevar fara justificare? Nu intra el in context? Vedeti cat de greu e procesul de a reconstitui istoria propriei vieti? Fapt cu atat mai complicat cand vine vorba de o poveste de dragoste.

Pentru a ne da seama de acele decizii care ne-au schimbat viata, care au fost "decisive" (nimic nu e decisiv), eu propun o metoda luata din Istorie si aplicata la viata personala. In Istorie, pentru a vedea importanta unui act istoric, de exemplu decizia lui Ion Antonescu de a continua razboiul in Rusia. Cum ar fi fost daca ne-am fi oprit la Nistru? Cum ar fi fost daca alegeam altfel in viata? Daca plecam din Romania? Dar daca ramaneam? Daca ma insuram cu X sau daca o alegeam pe Y? Sunt intrebari care ne pun fata in fata cu o infintitate de posibilitati. Iar omul nu e facut sa traiasca in aceast daca, pentru ca ii scapa prezentul, nu va mai trai, se va imbolnavi. Iata ca pentru o astfel de intrebare eu propun un exercitiu de impacare cu destinul. Eu propun Ucronia, adica efortul de a iti imagina o istorie falsa.

Daca admit idea de destin, o singura alegere nu poate sa influenteze cursul vietii. In acelasi timp, nu propun nici un determinism psihologic. De fapt, nu propun nimic decat un exercitiu de impacare cu trecutul. Nu propun o utopie, ci eu propun o ucronie. Metodologia seamana cu cea a psihanalizei, dar nu e psihanaliza. Ce s-ar fi intamplat daca nu intram la facultate? Imi pun intrebarea asta si imi dau seama ca nu s-ar fi intamplat nimic. Ar fi luat viata mea un alt curs? In dreptul meu as raspunde cu Nu. As spune ca facultatea nu m-a ajutat prea mult, iar cunostintele pe care le-am dobandit in toti acesti ani au fost datorita curiozitatii mele. Nu as fi cunoscut anumiti oameni, dar as fi cunoscut altii. 

Romania chiar daca n-ar fi atacat Rusia, ar fi avut acelasi destin ca Polonia, tara ocupata. Tot ar fi intrat sub sfera de influenta bolsevica. Asadar acel fapt Istoric a fost anulat de un destin istoric. Vointa istorica a fost lipsita de importanta. Dar daca rezistenta anticomunista ar fi fost mai vizibila in Romania? A fost in Ungaria reprimata cu tancurile sovietice. Si totusi Istoria e facuta de oameni. Viata noastra e suma alegerilor noastre. Atunci care e factorul inconstient? 

Exercitiul ucroniei iti va revela faptul ca esti cel ce esti indiferent de alegerile din viata ta. De fapt destinul ar fi suma factorilor externi istorici, politici, economici si a factorilor interni, patologici, psihologici, educationali, la care se adauga neprevazutul, timpul potrivit si locul potrivit.  E imposibil ca in viata sa tii cont de toate aceste variabile. Dupa parerea mea e pueril sa fii paralizat in alegeri doar pentru a lasa destinul sa curga.  Iar asta nu poate duce decat la inautenticitate. Esti la mare, dar te gandesti ca ai putea sa fii la munte. Ce e destinul? Destinul nu e insasi omul, nu e nici esenta lui, destinul e forma pe care o ia istoria personala. Destinul nu are o axa a timpului ireversibila, caci e suficient sa te simti o clipa bine ca sa vezi toata viata in culori. 

Istoria propriei vieti, ca si cealalta istorie, intra intr-un fel de imaginar si mit. Ea se amesteca cu trairile prezente. De aceea o Ucronie poate fi la fel de reala ca Itoria, caci prezentul creaza continuu trecutul. Te introci in trecut ca sa rezolvi anumite probleme. Si asta e Istoria. Te intorci la memorie ca sa te impaci cu tine, si asta e amintirea. Iar ca sa traiesti prezentul si sa fii fericit trebuie sa iesi din acea suma de posibilitati indiferent de ce ai ales in viata, sau indiferent unde te-a dus viata. Da, ucronia nu e fantezie. Presupune totusi o doza de realism. Nu poti fi tu decat in masura in care iti cunosti posibilitatile si sistemul de iluzii. Fiecare piesa de teatru, nuvala, poveste, roman, film, pictura e un fel de ucronie. Pentru ca isi imagineaza o istorie alternativa, un destin ce ar putea sa fie, pune personaje in scena, un fel de alter-ego. 

Un astfel de exercitiu il veti gasi in filmul The Notebook. Eu nu-i dau sanse la fericire ei, pentru ca solutia e facila. Mereu va ramane cu gandul, daca as fi ales altfel? El insa face aceasta ucronie pentru ea. O impaca pe patul de moarte cu propriul destin, cu propriile alegeri. Pentru ea face el acest exercitiu.