Istoria Cerului. Ierarhia lumii de jos.

Delacroix Dante Aligheri

Cand au aparut calculatoarele, alea putin mai performante pe care se puteau pune jocuri, eram in clasa a 4-a. La scoala il cunoasteam pe paznic si ma lasa sa intru cu cativa prieteni. Nici nu stiu cum am reusit sa scriu C:/ ca sa intru in partitia cu jocuri. Insa am nimerit. Si stateam toata noaptea pe un joc care se chema Wolff. Era un labirint, si se deschideau diverse usi in spatele carora erau niste indivizi generici pe care ii impuscam. Si apoi treceam la alt nivel. La nivelul urmator se urca numai cu liftul. Acolo alt decor, aceeasi indivizi printre care mai aparea cate unu diferit. 

Se facea ca eram in cartier. Se inserase de-abinelea. Trebuia sa scot niste bani din bancomat, numai ca nu stiam codul. Asteptam dupa cum mi se zise un individ pe care nu il cunoasteam, dar aveam sa-l recunosc eu. Si chiar asa a fost. Mi-a dat un bilet pe ascuns, ca in filmele cu spioni. Am luat biletu si in loc de bancomat mi s-a deschis o usa. Pe usa era o scara in spirala care urca mai multe etaje pana se pierdea in sus. Si pe scara mame cu copii care plangeau, smecheri de toate tipurile, si oameni care munceau din greu sa ajunga undeva. 

Cel din urma il ameninta mereu pe cel din fata cu un pistol. Mi s-a parut putin comic spectacolul. Ce divina comedie si am ras. Intr-o nu stiu care tara intr-o nu stiu care scara intr-un nu stiu care bloc si tot asa sta ascuns un soricel. Ce Lume mi-am zis, si m-am dat laturisi ca sa urce un smecher. Ca in trafic. Unde vrei ba sa ajungi? Nu vezi ca la 50 de metri e semafor? Pe scara erau si vedete, nu din astea de talie internationala, mai mult din astea locale. Unu semna ce-i drept cu Jonny. E pe naiba, astia vor sa te faca. Bine ca am trecut neobservat si am ajuns pe acoperisul blocului.

Se mai intampla uneori sa iau metroul la Republica si sa fie un soare superb. Asa, dupa o ploaie de Mai. Si cand sa ajung, pentru ca nu mai schimb la Dristor sa urc iar scarile cu valiza, am trezesc in Gara de Nord ca e noapte. Ciudat sentiment. Si Jules Verne visa o astfel de calatorie prin centrul Pamantului. Sa intru la metrou la Republica de exemplu, si sa ies la New York Station. Cam asa m-am trezit pe acoperis. Am intrat noaptea pe usa din spatele bancomatului si m-am trezit ziua. Lumea petrecea, Jonny semana idenic cu acel Jonny, faceau poze impreuna. Unii trageau pe nas, distractie mare, si in spatele un fel de Anticamera unde stateau elitele. Ce sa zic, am avut un succes teribil in viata.

Da si Tezeu a avut un succes teribil in viata, cand inchis in labirintul Minotaurului, a gasit iesirea. Da si Iona a avut un succes teribil, cand prea invidios pe bunurile celor din Ninive, si cu un gust de hippiot pea acru pentru un peste atat de mic, a fost scuipat pe uscat. Si apoi ce-a zis. Eu nu am nevoie de cetate, eu nu am nevoie de ierarhia lor. Eu vreau sa mor aici sub un pom, la umbra. Si cand sa gaseasca in sfarsit odihna, pomul s-a uscat, si umbra a disparut. Hai Iona, ridica-te, lasa fitele de intelectual, de profet damnat, de geniu  neinteles. Hai, ia si mananca, ia si bea si mai invioreaza-te putin. Poate o sa-ti scoata apa din fantana o curva. Si o sa o iei de nevasta. Si o sa iti faca copii.

Un avocat vorbeste ca un avocat si un zidar vorbeste ca un zidar. Ciobanii vorbesc de oi, si tu daca esti arhitect nu ai sa faci difernta intre un cioban si un alt cioban. Dar ei cand stau noaptea si numara oile, cum poate avocatul numar cazurile pe are le-a rezolvat, ei fac bine diferenta. Unul e baci, altul e oier, si altul face urda dulce. Nu, n-ai cum sa-i incurci. Si militenii cand se intorc in cazarma, ce se mai lauda. Ba ce i-am tras-o aluia cu bulanu pe spinare. Isi dezbraca hainele, le pun frumos in vestiare, isi iau hainele de civili si se intorc la femeie acasa. Dar a doua zi, diferenta iar apare, caci pe umerii lor atarna greu gradele. Si o sa vorbeasca de nesiguranta din trafic, de violatori si de hoti, si de talhari. Chiar au multe de zis. Trebuie luati in seama. Uneori au si haz: organul competent...

Da sus in ceruri troneaza Elefantul, cu trompa lui in marea somnului. El sta pe un glob de circ prea mic. Cu spinarea cocosata, incordat si ghemuit ca intr-o sala de asteptare. Sta de parca asteapta sa iasa doctorul pe usa si sa ii zica: da, tu mai poti astepta. da, tu esti liber sa pleci. Un elefant intr-o camera prea mica. Si daca in camera mai e loc de un soricel? Da si o albina poate sa ia un elefant la fuga. Lumea asta-i cu susul in jos. Nici o autoritate. Nici o ordine. Nu domne, tara asta nu mai are nici o sansa. Nu vedeti ca toate merg prost? Politicienii fura, amantele inseala, hotii se imbogatesc si lenesii se satura. Unde-i oridinea si disciplina? Unde sfarseste pamantul si unde incepe cerul? Unde e Vlad-Tepes? Stefan cel Mare? Sa vina, sa puna ordine in tara...

Dar vai, ai vazut vreodata un copil suferind? Cum stau toti in jurul lui sa il inveselesc cu tot felul de jucarii? Te intreb eu, daca tot esti revoltat, unde e aici ierarhia? Un singur spin de trandafir il poate goli de viata. Ce fragila e carnea lui. Dar tot acel copil poate sa nasca imperii, daca prin minune boala nu-l rapune si sa-i trimita pe altii la munca de canal. Si apoi, nu te mai revolta pe cele sase milioane de victime. Asta e statistica. Cand spui sase milioane nu poti compara cu durerea unui singur copil. Nu, aici nu exista ierarhie. Aici totul se petrece individual ca o durere de masea. E o iesire pe care nu toti o gasesc, caci ea da inauntru. 

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere