Siempre Sancho, Siempre...

Don Quijote si Morile de Vant by Salvador Dali

continuare

***

Don Quijote este omul complet atat timp cat il integreaza pe Sancho. Si cum este Sancho "Pantecul" daca nu un lacom, un las, un necioplit si chiar un misel. Nu-si cunoaste decat interesul propriu, iar cand se biciueste, o face pentru bani, nu pentru stapanul sau. Sancho, nu ti-e rusine, te gandesti numai la tine? Da-ti macar patruzeci de bice! Isi da cateva, insa fictiv, tipa ca din gura de sarpe. Ce sa mai, Sancho e un smecher. 

Da, intalnirea celor doi are loc in scena cu talharii. S-au dat cap in cap. Sancho realizeaza ca nu se poate trai intr-o lume concreta fara o viata simbolica. Nu se poate trai fara mori de vant. Fara o lupta cu uriasii. Nu se poate sa traiesti o viata intreaga si sa vezi intr-o turma de oi "decat atat". Acest "decat atat" este lipsit de imaginatie. Sancho traieste intr-o lume concreta. E chimistul care spune ca un sarut nu este decat o reactie chimica. 

Siempre Sancho, Siempre...adica, mereu vei intalni astfel de oameni.Si Don Quijote este dezamagit in aceeasi masura, adus de talhari la realitaeta talharilor. E singura data cand nu braveaza, cand nu mai spune ca a fost o vraja. Dupa scena asta parca ii vad cum merg pe drum tacuti. Ce ar mai putea spune? Adevarata intalnire e in linistea tainica a drumului. 

Domnul Quijote il contine pe Sancho cand reactioneaza la nesimtirea aia jegoasa. Astora nu ai cum sa le vorbesti decat pe limbajul lor.  E momentul de luciditate cand Cavalerul Tristei Figuri pune mana pe bici si rastoarna mesele negustorilor din Templu. Aici se intalneste Quijote cu Sancho. 

Sancho nu putea sa priceapa ca e mai mult decat atat, ca il contine pe Quijote si ca  dincolo de burta exista o viata: viata simbolica, o participare mistica in care lucrurile incep sa vorbeasca.  Iata, Adevarul incepe sa fiinteze, iar obiectele capata realitate. Nu mai sunt decat atat...ci sunt insufletite. Lumea incepe sa se deschisa si sa-i vorbeasca omului prin zilele de sarbatoare, prin vise, prin vrajitori si prin farmece. 

Lumea nu este decat...Cerul nu este decat reflectarea undelor in atmosfera. Viata nu este decat...Din punct de vedere clinic, nu esti decat... Don Quijote nu este numai Don Quijote. El este Don Quijote de la Mancha. Ce inseamna sa fii de la Mancha...Inseamna sa zici: Eu sunt. Voi sunteti. Sau: Noi suntem fii Soaelui si menirea noasta e sa ridicam Soarele din morti in fiecare dimineata. 

Dar eu cine sunt? Nu sunt dect un biet artist. Nu sunt decat o statistica in cifra ta de afaceri. Nu sunt decat un cetatean care are indatoriri si drepturi. Unde traiesc  misterul existentei? Intr-o Lume unde totul este masurabil, cuantificabil si previzibil? In filmele cu eroi poate, acolo unde se vand iluzii, unde pot fi oricine si orice, numai eu insumi nu. Nu esti decat atat, si asa apare nefericirea. Sunt eu un fiu al Soarelui? Dar tu, vezi tu in morile de vant proprii tai Uriasi? 

Si poate ca tu esti un fiu al Soarelui. Dar te-ai gandit o clipa ca il ai alaturi de tine pe Sancho? Te-ai gandit ca trebuie sa iti dai bice pentru ca acasa te asteapta femeia si copilul, si ca nu ai ce le pune pe masa? Te-ai gandit tu o clipa la nevoile lui Sancho? Te-ai gandit ca viata trece prin burta? Te-ai gandit ca trebuie sa platesti datoriile? Stiu, pana nu dai cu capul de Sancho, nu te trezesti la realitate. Care realitate vei intreba contrariat?  

Pe drumul aventurii Don Quijote il inventeaza pe Sancho. Se impune aceasta schizofrenie, pentru ca spiritul sa fie liber, si ca in final sa se intoarca acasa, pe patul lui de moarte de la Mancha, implinit. De aici si impacarea cu care isi scrie testamentul ca un adevarat contabil, concret, cu detalii ce imi par absurde si jignitoare. Don Quijote nu pleaca la drum inainte de a-l tocmi pe Sancho Panza si nu moare pana nu-si plateste bicele. Abia aici incepe adevarata aventura a spiritului.

E confirmat. Sancho junge Guvernator de Insula. Avea nevoie de o confirmare. Si apoi ce face? Iisi da seama ca viata e atat de putin...Plansetele copiilor, buciumul serii, zilele de sarbatoare, ale cui sunt? Sancho...aveai nevoie de Insula ta...De ce plangi acu? Iata Sancho, astea nu sunt decat niste Mori de Vant. Acum ai vrea sa vezi niste Uriasi, dar nu se mai poate. Ceva s-a schimbat in tine. Ti s-au deschis ochii, Sancho, sa vezi o lume lucida, transparenta. Nu, nu mai plecam intr-o alta aventura. 

Turmele astea nu sunt decat niste oi singulare adunate impreuna. Nici vrajile nu mai au putere asupra omului dezvrajit de misterele lumii. Nimic nu-l mai poate inveseli. Esti trist. Stiu. Ai putea sa plangi acum. Dar daca i-ai cumparat rochie nevestei tale, si ai facut-o fericita, poate ca nu e totul pierdut, poate ca o sa zambesti cand copilul iti va rade spre Soare, pentru ca el vede cu siguranta in morile de vant niste veritabili Uriasi, asa cum eu, Don Quijote de la Mancha, Cavalerul Tristei Figuri, am vazut in talhai ceva mai mult decat atat, in Dulcinea din Toboso ceva mai mult decat atat...