Rapirea Proserpinei

Rapirea Proserpinei detaliu


Rapirea sau cum zic englezii rape in zilele noastre are numai conotatie negativa si uneori sinonima cu violul. Dar cu ceva timp in urma nu era chiar asa. Si nu departe de noi. Rapirea in mitologie e o forma de iubire.

Am intrebat-o pe bunica, care maine implineste 91 de ani, cum l-a cunoscut pe bunicu. Cum s-a indragostit. Desi termenul asta e putin cam ...ciudat. A te indragosti!? A invata sa iubesti e altceva decat a te indragosti. Pai, aveam 16 ani. A venit acasa si m-a luat de la parinti. Cum te-a luat? Pai eu nu voiam sa plec. Dar m-a pus pe umar si de-atunci am fost a lui. M-a luat pe sus. Se pare ca acest instinct de a-ti rapi nevasta pare mai mult de domeniul mitic. Starneste imaginatia povestilor.

Cand ma duceam la bunica, pe langa tapiseria cu bujori, statea tinutita in cele patru colturi Rapirea din Serai, pe un perete sudic, opus ferestrei. Lumina batea parca sa-i aduca aminte de ceea ce mai tarziu avea sa numeasca, dragoste.

Rapirea Proseprinei m-a dus cu gandul la bunica. Daca o privesti de departe pare intr-adevar o scena tragica, un viol, un asalt, o privare de libertate, o dragoste impotriva vointei. Dar daca te apropi si vezi detaliu, degetele infipte adanc in carnea molateca, lumina pielii, volupotatea femeii, iti dai seama ca aceasta scena de viol se transforma in dragoste.

Iubirea si dragostea asa cum o cunaostem noi este ceva relativ recent . Cu siguranta ni se trage de la romantici. Acea iubire care canta la balcon, ca intr-o piesa de Shakespeare, este un concept nou. Iubirea este de multe ori agresiva. Ca si actul imperecherii. Nu este nimic tandru si romantic aici. In asceasta iubire se impune forta.

Povestile mitologice sunt Adevar pentru ca ele codifica experiente si trairi. Sunt inconstiente, de aceea valabile indiferent de epoca in care traim. Astazi traim o efeminizare, o inhibare a instinctului, a violentei si a agresivitatii. Iar acest lucru probabil ca se vede si in disfunctionalitatea atator relatii.

Aceasta rapire a ramas simbolica in cultura romanilor. La nunta inca se mai poarta obiceiul ca mireasa sa fie furata. Adica rapita. Sigur, va trebui recuperata ca Proserpina, insa fiind dusa in infern si gustand din rodie, aceasta va ramane captiva.

Cand am cunoscut-o era la fel de inocenta. Am dus-o acasa pentru ca se fascuse tarziu si mi-a iesit bunica-sa in calea. Nu mai aveam cum sa o evit. Tu ai venit sa o furi, imi spuse ea mai in gluma mai in serios. Atunci inca o data m-am gandit la Rapirea din Serai, la vanatoarea lui Botticelli, la fetele virgine alergate de caini in gradina cu trandafiri.

Iubirea romantica, asa cum o cunoastem astazi e mai mult pentru impostor. El se deghizeaza in mierla, in copac, in mar, si seduce tocmai prin ceea ce are mai de pret, poezia, cantecul. Este un cuc care isi lasa ouale in cuibul alte pasari. Caci altfel nu ar avea nici o sansa. Si va ramane mereu deghizarea amantului perfect. Este fatalaul suspus guvernantei.

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere