Tolici, Ghenie, Fikl, Maniu, postsocialism

Roman Tolici

Roman Tolici un pictor roman cu origini si influente sanatoase. Daca ar fi sa denumesc un curent in care sa se incadreze i-as zice @postsocialism. Daca nu ar fi atat de balcanic, atat de local prin subiect si atat de nisat, cu siguranta ar fi un pictor mare. Dar se pune intrebarea, daca fiind un pictor mare nu pierzi pe de o parte spiritul, micile bucurii, viata. Vrand sa faci din pictura un subiect universal, poti sa uiti de ceea ce este vital, urgent, imediatul in viata ta. Si apoi, de ce? Viata e prea scurta ca sa nu iti traiesti propria realitate. Nu stiu daca merita sa devi un pictor mare, adica universal, adica sa te pui in paranteza. Doar pentru simplu fapt ca acel curator din New York nu stie ce inseamna sa bati mingea in fata blocului? 

Crezi ca e un motiv suficient sa renunti la tine, la ceea ce ai trait? Spre deosebire de Ghenie, care da, e mare, vinde bine, dar nu spune nimic despre el. E ca un pictor cu sufletul pus chirie. Ghenie nu a vrut sa spuna nimic prin acea placinta aruncata pe fata, nu mai mult decat o paleta cromatica, ce-i drept reusita. Caci asa cum a recunoscut, totul a plecat de la un fapt concret, o bataie cu tort de frisca si ciocolata. Pe cand Roman Tolici are si subiecte care ar putea oricand sa treaca balcanii peste ocean, pe langa acel realism socialist specific pictorilor rusi si ucainieni. Are unele tablouri cu influente suprarealiste, onirice, lucrate intr-o tehnica impecabila.
Adrian Ghenie

Gheorghe Fikl face o demonstratie de forta si tehnica. Un pictor mare are o tehnica mare. Nu-i e frica de subiecte complexe, de munca si de zeci de ore petrecute in fata tabloului. Gheorghe Fikl face arta mare pentru ca arta lui porneste din interior spre exterior. Ghenie cauta subiectele in afara lui si incearca se le interiorizeze. Lucru asta se vede si in publicul sau, in  cei care colectioneaza tablourile celor doi din urma. Daca la Ghenie sunt acei imbogatiti si parveniti, care speculeaza valoarea lui de piata, la Fikl sunt oameni ca Printul Charles, care au acel simt nobil de a recunoaste valoarea unui tablou si a artei. Sigur, pana la urma nu pot fi decat subiectiv si orice comparatie ramane ca atare.
Nicolae Maniu

Nicolae Maniu este un pictor cu o tehnica la fel de elaborata ca si Gheorghe Fikl. Nu doar ca te uimeste prin tehnica si compozitie, dar are si subiect. Publicul, si cu atat mai mult cei avizati, nu-l poti pacali cu o arta facila, usoara. Pur si simplu munca depusa in fata unui tablou este apreciata indiferent de subiect. Daca vrei sa faci arta, sa devi artist, trebuie sa intelegi ca asta inseamna mai inainte de toate munca. Multa munca. Cu doua linii si un tus nu poti sa ai pretentii. Asta daca nu esti cumva un Picasso. Ganditi-va ca lui Leonardo Da Vinci ii lua si cativa ani sa termine un tablou. Nu ca nu l-ar fi putut termina, doar ca cere maturitate, cere timp si reflectie. Nu poti una-doua scoate tablouri pe banda rulanta. Fa un singur tablou in viata ta, dar desavarseste-l tot timpul. Revino asupra obsesiilor tale. Asta e stilul. Si da, dimensiunea tabloului chiar conteaza. 

Gheorghe Fikl

Oricum ar fi, artistii romani sunt tari, sunt faini. Tolici prin postocialismul sau, Ghenie prin paleta de culoare, Maniu prin supraralismul si compozitia lui originala, si de departe Gheorghe Fikl care mi se pare ca le are pe toate. Mai sunt si altii cu siguranta, despre care probabil ca o sa scriu cu alta ocazie daca am timp si chef.


Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere