Doua schimbari de paradigma. De la Velazquez la Escher.

Pentru a intelege lumea in care traim, un artist trebuie sa anticipeze trendurile, schimbarile, moda intelectuala, filozofia din spatele vietii si sa evalueze impactul pe care le au acestea in societatea si in indivizi. Lumea ca ideal de rationalitate a fost o simpla moda in functie de unele descoperiri temporale. O data cu descoperirea teoriei relativitatii moda s-a schimbat, iar ratiunea a decazut de la prestigiul ei de regina a cunoasterii.

Pentru că lumea nu mai e văzută ca în vechea paradigamă, de tip platonician, ca participare la Întreg, având un sens ultim şi absolut, atunci, tot ceea ce se poate spune bine, devine instantaneu adevărat. Nu Adevăr, ci adevărat. Adevărat fiind ceea ce nu poate fi combătut prin argumente, fiind un concept relativ. Pe când Adevărul este văzut ca un ideal absolut. Iată dar de ce retorica a reînviat în ultimile decenii printre stiintele umaniste. Pentru că se ocupa cu veridicitata propoziţiilor, cu gramatica textului, corectitudinea silogismelor şi a argumentelor, a entimemelor, nu cu Adevărul. Lipsa unui Adevăr absolut înseamnă perfecţionarea limbajului. Relativitatea care ne sugerează că orice e posibil într-o lume posibilă ne dă şansa să ne construim singuri destinul.

Important este Cum spui, nu Ce spui. Oameni care sunt acuzaţi de unele infracţiuni, printr-un bun avocat pot ieşi nevinovaţi. Iată dar importantă limbajului şi optimismul nelimitat în puterea lui de a crea realitatea. Pentru că adevărul corespondenta nu mai poate fi legitimat pe realitate, cum susţinea Aristotel că fals este ceea ce ni se spune că nu este ceea ce este şi că este, ceea ce nu este. Adevărul este o noţiune subiectivă care ţine mai mult de limbaj. O dată cu manifestul avangardist conform căruia adevărul se formează în gură, lumea a renunţat la un adevăr transcedental în schimbul adevărului relativ. În ce constă acest nou mod de a vedea Lumea? Aşa cum observă si Dumitru Borţun, Limbajul nu mai este o copie fidelă a lumii de dincolo, ci se transformă într-o activitate strict practică.

[…]"Dacă lucrurile nu au o esenţă unică, nici expresiile nu pot avea un sens exact, definitiv şi universal (care ar surprinde acea esenţă): sensul nu este o entitate (psihologică sau logică), ci o activitate; el nu este invizibil şi nici ataşat expresiei, ci un mod de a opera cu semnele (în acest caz, gândirea nu poate fi altceva decât vorbirea). Dumitru Bortun "

In arte, schimbarea de paradigma se observa de la pictura renascentistă, barocă, la pictura modernă, impresionistă. Detaliul se pierde, liniile sunt şterse, culorile se amestecă, imaginea este deconstruită şi dezumanizată. Imaginea nu mai este o fotografie fidelă a ceea ce ar trebui să fie, ci doar o simplă sugestie. Tabloul nu mai trimite dincolo de el, într-o lume transcedentală, ci ne invită să ne aplecăm asupra materialului din care a fost făcut, asupra tehnicii şi a comoziţiei. In literatura experimentul verbal. In religie secularizarea, ecumenismul, si de ce nu, toleranta. In familie, divortul. In dragoste, sexul. In filozofie, subiectivismul si relativismul, tracandu-se de la teoria cunoasterii la teoria comunicarii. In mass-media, manipularea, "mediul este mesajul"(McLuchan) si cultura de masa. Operele de arta sunt "cele care au avut cele mai multa vanzari, vizualizari", etc.

Schimbarea de paradigmă se evidenţiază prin metafora folosită de Wittgenstein conform căreia “Tăria firului nu stă în faptul că vreo fibră ar merge pe întreaga sa lungime, ci în suprapunerea multor fibre”. Cu alte cuvinte, lumea este un fascicol de semnificatii puse in valoare de contextul social, de cultura si de pregatirea fiecaruia. Observăm cum se schimbă direcţia artei de la forma de cunoaştere obiectivă spre arta ca formă de comunicare.

Rezultatul acestei viziuni este revoluţionar în reprezentarea lumii date si are un efect psihologic puternic. Oamenii se simt dezorientati fara un punct de reper. Daca nu mai exista un miez comun al tuturor lucrurilor", un Dumnezeu Atotputernic, atunci orice este posibil in cea mai posibila Lume". Se merge dupa principiul acumularii cantitative a placerilor, nu dupa cel al calitatii din moment ce NU mai exista o autonomie a valorilor. Totul se petrece pe fondul unei rupturi in planul constiintei, a unei dezradacinari, a unei secularizari. Nu degeaba culturile arhaice sunt sceptice in fata schimbarilor si opun rezistenta. Civilizarea nu este benefica acolo unde nu intalneste o cultura, o constiinta moderana.

Lumea noastra arata la fel ca in imaginea de mai sus a lui Escher, atat lumea interioara cat si cea exterioara pe care o intalnim in strada. Aceasta ar fi doar "recastigarea terenului irational" si pe fondul dezvoltarii psihologiei freudiene si a psihologiei abisale. Insa,  aceasta reactie, ca orice trend filozofic, vine pe fondul unei ratioanlizari exagerate chiar si in stiintele umaniste, cunoasterea de tip pozitivist. Vom vedea in urmatorul post, cum se schimba modul de a percepe lumea in Tabloul lui Velasquez. Cristos in casa la Maria .

Aristotel Despre interpretare, Editura Humanitas 2005

Dumitru Borţun Semiotică. Teorii ale limbajului, Editura comunicare.ro, Bucureşti 2008