Clasele dinamice.

Capitolul XVIII

          Noua Revolutie a fost implementata mai repede decat ma asteptam. Masinile inteligente au preluat controlul. Oamenii au fost disponibilizati si trecuti toți pe UBI, un acronim englezesc mai simplu spus, ajutor social. La inceput a fost saptamana de patru zile lucratoare. Apoi au urmat doar trei zile lucratoare. Primul val, care a creat si cele mai multe proteste sociale a fost cel al soferilor. Protestul lor nu a avut succes prea mare din moment ce li s-au inchis conturile bancare după modelul patentat de Guvernul Canadian. Asa ca au urmat avocatii, doctorii, profesorii, nimeni nu au mai indraznit sa mai faca nimic. Au tacut, au acceptat noua revolutie. S-au multumit cu acel venit de baza universal. 

        Trebuie sa iti spun ca sunt o norocoasa. Sunt, probabil, alaturi de industria porno, cea mai solicitata persoana. In ciuda progresului, progres, auzi tu...sanatatea mintala a populatiei s-a degradat. Trebuie sa refuz zeci de pacienti la cabinetul meu si ma doare inima sa-i vad cum sunt lipsiti de speranta si de vitalitate. Toti merg cu capul in pamant sau in ecrane si nimeni nu mai Priveste Dincolo... Nimeni nu mai crede in minuni. Miracolul a fost preluat de altgoritmi pe care nu-i mai intelegem. Controlul este absolut. Tocmai de aceea sufletul celor mai multi este bolnav. Am ramas prea putini care sa le deschida ochii, sa le ridice privirea spre cer. Sunt o norocoasa, dar si o nenorocita. Caci trebuie sa vad toata suferinta din jurul meu. Scolile au fost desfintate si doar o practica, care suna mai mult a indoctrinare i-a luat locul.  Noroc ca Flavius a prins clasele elementare. Am salvat in pod niste carti, caci poate nu bănuiești ce valoare colosala au acum. Este, din ratiuni de mediu, imposibil sa mai tiparesti o carte, o nuvela, ce sa mai spun de un roman. Hârtia e scumpă și greu deprocurat, se găsește doar pe piata neagră. Din cauza asta încerc sa îți scriu esențialul in cât mai putine cuvinte. Nu am loc pe pagina de descrieri amănunțite, de introduceri prea ample. Trebuie sa îți folosești imaginația. Decorul e însă unul sumbru, futurist, utopic. 

        M-am intalnit cu Carmen in drumul meu spre cabinet. Matura strazile orasului. Te intrebi, de ce un bun statistician matura strazile oraselor? Ei bine, ai rabdare. In lumea ta inca nu a ajuns noua revolutie. Inca...si sper sa rezistati cat mai mult acolo in jungla din Amazon, alături de papagali si alte viețuitoare fantastice. In minunata lume noua nici un matamatician sau statician nu poate concura cu puterea de calcul a ceea ce numim, Ochiul Magic. Pe Carmen era sa nu o mai recunosc, doar alunita de la coltul buzei superioare mi-a confirmat ca intra-adevar nu o confund. Nu mai era nimic din Carmen cu ecuson la gat, cu tocuri si cu fusta office.

      —Carmen? tu esti? Am intrebat-o eu pe femeia din fata mea. A ridicat privirea si nu mi-a dat importanta, ca si cum ar fi fost drogata.

      —Ce vrei?

      —Sunt eu, nu ma mai cunosti? 

      —Tu...

      —Ce faci aici?

      —Cum ce fac? imi fac norma, raspunse ea ca si cum as fi fost teleportata in viitor si nu imi dadeam seama ceea ce era evident. 

      —A, da, norma! Uitasem. Eu care inca eram privilegiata sa imi exercit profesia...uitasem de norme. Normele au fost impuse de Politicile de Sanatate Publica datorita degradarii sanatatii mintale ale oamenilor. O institutie care a capatat din ce in ce mai multa putere de executie si coercitie, mai importanta chiar decat serviciile secrete. Era la ordinea zilei sa pice din cer cate un corp care sa iti intoarca matele pe dos, vazand creierii imprastiati pe asfalt. Apoi lumea s-a obisnuit. Nu mai era o stire la televizor. Cindoar o cifra statistica raportata de Instituția Sanitara. 

       —Si saptamana asta maturi strazile? Cand te intorci la calcule?

       —Peste sapte saptamani, sper...Dar din expresia ei nu se vedea nici o speranta. Parea ca ii e indiferent ce munca face. Facea munca celor mai tineri, semn ca starea ei mentală era intr-un stadiu avansat de degradare. Dupa viziunea lui Aristotel, societatea perfecta trebuia sa functioneaze asemeni unui stup de albine. Fiecare om trebuia sa treaca prin toate stadiile de dezvoltare. Sa cunoasca ce inseamna toate muncile. Bineinteles acum nu mai avea nici un control asupra politicilor care ii scapasera din mana. Caci politicienii nu fac altceva decat sa intermedieze intre Altgoritm si Societate. Sunt, daca vrei, o interfata. Computere cu fata umana. Nu mai au nici o putere de decizie. In fine, Noua Revolutie o sa ti se para o adevarata utopie, daca nu ar fi viața noastră, realitatea zilnică. 

       —De ce sa maturi strazile, daca asta o poate face prea bine o masina, un robot automatizat? ma vei intreba tu, care ai renuntat pana si la telefon. Din cauza ta trebuie sa caut pagini pe verso in alb, carticele tehnice de la mașina fe spălat, asigurarea de la frigider și manualelor vechi pe marginea cărora sa îți scriu aceste întâmplări, a naibii politica de mediu. Dar cel puțin scapă de cenzura Ochiului Vigilent, care scanează doar titlurile. 

       Cum ziceam, o parte din cei disponibilizați,  sa nu se plictiseasca sau sa înnebunească, fac o munca de Sisif fara scop si fara finalitate ca sa le  tina mintea ocupata, sa ii epuizeze fizic căci obezitatea e si ea o problema. Depresia apare atunci cand nu ai mintea ocupata cu ceva. Si cum altfel daca nu cu o activitate fizica? Primesti puncte. Pedalezi, ai puncte extra. Alergi, ai puncte extra. Puncte care insemana credit social cu care iti poti cumpara alimente cu conținut scăzut de grăsimi, dacă treci pragul supermagazinului. Nu scapă nimeni, cantarul de sub preșul  de la usa,  iti citește cand intri greutatea. Aiurea? stai sa vezi ca nu e tot.  

        —Și Flavius a incheiat prima specializare, i-am spus lui Carmen in semn de compasiune si intelegere. Nu era singura care matura strazile, care avea grija de mediu inconjurator. Care sorta gunoiul ca sa inteleaga ciclul de productie, rationalizarea resurselor, si alte doctrine si sloganuri pe care le auzim toata ziua in boxele din oras, la tv, in piata, in metrou, pe scarile rulante sau in lift. 

      —aha, îngâna ea fără sa ridice ochii din asfalt, ca și cum o întrerup din importantă ei slujba. 

        —Ai mai vorbit cu Aristotel? Ce mai stii de el?

        —Nu ma mai intereseaza acel om! Sa nu mai aud de el! Duca-se dracu!

       —Imi pare rau...m-am eschivat căci nu știam ce sa ii zic sa o consolez. Oricum, nu avea de unde sa stie mai multe despre el decat stiam eu, din spatiul public. 

        —Sa nu-ti para...

       —Ma bucur ca te-am revazut dupa atata timp!... Am lasat-o pe Carmen cu munca ei, pentru ca sanatatea ei mintala era vizibil afectata. Aproape ca nu mai aveai cu cine sa tii un dialog. 

*

       —Alo, mami, ma suna Flavius incantat de noua lui achizitie. Am o veste buna! Am trecut la stadiul doi, voi avea grija de copii in maternitate. Voi asista procesul de alaptare. 

       —Super! Eram incantata. Macar tinerii se integrasera perfect in noua societate. Nu mai erau niste revolutionari. Iar sanatatea lor mintala parea ca da semne de imbunatatire. Urmatorul stadiu era cel de arhitect, unde studia vechile tehnologii de constructie, apoi doctor si in final artist sau ceea ce numim noi, liber profesionist. Din punctul asta de vedere sunt o privilegiata! haha. Exista insa o casta aparte din care face parte si Aristotel. Numai cei alesi de politicieni  acced la informații, la cele spiriruale care se afla dacă vrei in vârful piramidei nevoilor. Se numesc Gardienii Securitatii. Pazesc informatia la fiecare poarta de acces, ca si cum ar pazi pomul cunostintei binelui si raului. Analizeaza codul care trebuie implementat, cine sa intre din exterior si cine sa ramana in afara societatii, ca un extramuros.  

      —Cum a fost in prima zi de practica in maternitate? 

      —A fost bine, mami. Am vazut cazanele in care se fabrica laptele matern. Erau imense. Trebuia sa căram cu sacii un praf alb. Fierbeau acolo pana devenea un lichid apos, de culoare alba. 

       —Lapte praf pasterurizat. 

       —De unde stii, mami? Ai fost si tu in maternitate? 

      —Tu ai supt la sani, mami. Inainte alaptatul nu era interzis de lege din rațiuni sanitare. De cand cu legile astea absurde, cu raspandirea de virusi, a fost "retras de pe piata". 

       —YEAk! Scârbos! Am pus gura pe sani? Ce scarbos! am ras de reactia lui specifica oricarui baiat mare care se distantaeaza de sanul matern. Care creste si devine barbat. 

       —Sigur! Cand o sa cunosti o fata, o sa vezi, ca acel san va insemna mai mult decat locul din care curge lapte și miere, ca din izvorul vieții. 

       —Mami, nu intelegi! Laptele se face in cazane! E absurd ce spui tu ! Vezi femeia ca pe o fabrica? Pe vremuri cand era exploatata, inteleg. Nici macar vacile nu le mai mulgem, cum obisnuiati sa le exploatati voi atât de primitiv, săracele animale…! Le trageari de sani. 

       —Uger! l-am coretat eu. Vaca are uger. 

       —Le tineati inchise in tarcuri, cu gura la gard, fara sa vada soarele! Ce barbarie!

       —Da…Am recunoscut ca nu tin pasul cu genertia mai tanara, mai ales ca pe alocuri avea dreptate. Modul in care ajunsesem sa exploatam natura era strigător la cer. Apoi, cine sunt eu sa ii tai avantul cu nostalgia mea, a acelor campuri cu flori, cu gaste, cu plopi si rauri de munte? Nu este productiv sa ma intorc mereu la niste vremuri pe care, doar ca eram mai tanara, sa le consider mai bune. Poate ca fiecare generatie are varsta ei de aur. Nostalgiile ei. Memoria ei…

       —Sunt curioasa, ce ai facut toata ziua daca nu ai avut nimic de facut?

       —Pai am asistat. M-am intanit cu Regina. Era atat de frumoasa, cu sanii mari, cu solduri late... Eroina de pe sectia de maternitate. Avea parul rosu si spunea ca a trait in Paris. Ca a fost selectionata pentru caracteristicile ei genetice de catre altgoritmi. 

      —Ce caractere mai exact? am intrebat-o din ce in ce mai curioasa.

      —Mi s-a spus ca am un corp de viespe. Un numar optim de ovule nefecundate, si de gene seletionate impotriva cancerului, mi-a explicat ea.

      —Wow! Eram fascinat.

      —Fara boli genetice si fara ADN compromis de la vacinul F19 de la peima marea pandemie! 

      —Paris? ai spus Paris? Parul rosu? am tresarit!

      —Da, si cu multi pistrui pe fata. Imi parea cunoscuta de undeva, dar nu mai stiu de unde.

      —Francesca?

      —Da, da! De unde o cunosti? Atunci am decis ca e momentul sa ii spun ca are un frate vitreg.

        —Iti aduci aminte excursia din Florenta? Aveai 8 ani pe atunci. 

       —Da! … inghetata de langa Ponte Vecheo,  Maestru Shaolin care levita doua palme de-asupra pamantului.

      —Ei bine, dragul meu, in acea vacanta tatal tau m-a inselat cu Francesca. S-a culcat cu ea pentru ca Davide nu putea avea copii. Ai un frate...

       —Un frate?!!?

       —Da. Mai multe detalii poti afla de la Francesca, daca tot v-ati întâlnit. Deși cred ca nu e întâmplator, avand acces la baza genetica a populației, altgoritmul v-a facilitat cumva întâlnirea. Ai grija ca e posibil sa fiți monitorizați.

       —Am un frate... Un frate vitreg...repeta el fara sa poata procesa informatia, fără sa înțeleagă implicațiile. 

       —Pe atunci copiii nu se faceau in maternitate. Am zambit si l-am linistit ca e perfect normal.

       —De ce nu mi-ai spus pana acum?

       —Tatăl tau a semnat un contract de confidențialitate, pana la vârsta de 18 ani. 

       Ce am aflat de la Flavius despre Francesca avea sa desfaca si sa refaca putin trecutul care se încăpățâna sa iasa la suprafata, ca niste reminiscente. Francesca obtinuse postul la maternitate cu ajutorul lui Aristotel si nu al Altgoritmului. Avea, probabil peste o suta de copi si copii. A doua zi, cand Flavius s-a intors de la practica de la maternitate, mi-a spus ca Francesca s-a bucurat nespus sa afle ca e fratele lui vitreg. 

       —M-a intrebat de tine si de tati. I-am spus ca v-ati despartit cand eram eu mic. Si ca tati a plecat  de-acasa si de atunci nu mai stiu nimic despre el. 

      —A fost pe la ea? am intrebat-o curioasa.

      —Nu. Nu i-a vizitat niciodata.

      —Si pe fratele tau vitreg?

      —Il cheama Horatiu. 

      —Aha...in amintirea lui...Flavius observa ca ii ascund unele lucruri.

      —M-am saturat de atatea secrete! Ce trebuie sa mai aflu! se revolta el. Nu mai sunt baiat mic ca sa ma mințiți toți! 

       —Asteapta, i-am zis si am cautat intr-un sertar de sus din pod. Uite, dacă vrei sa cunosti tot adevarul… I-am inmanat un teanc de scrisori pe care le scrisese Aristotel lui Horatiu.  

       Aveam sa aflu de la Flavius, ca Francesca ramasese insarcinata in acea aventura pe plaja. Era prea tanara ca sa tina copilul. Atunci cand lacrimase in Viena, oare despre asta era vorba? 

       —Francesca...ea e fata de pe plaja! remarca Flavius dupa ce citi primele scrisori. 

       —Da, mult mai tarziu am aflat si eu asta. 

       —Si Aristotel, Horatiu, ce legatura ai tu cu ei? 

       —Nu i-am cunoscut niciodata, dar cumva, destinul, iata, ne leaga de ei. Prin Francesca, prin tatal tau, din intamplare. 

       —Aristotel, presedintele Noii Revolutii?

       —Da, chiar el! Flavius era impresionat de cunostintele mele. Eu simteam curiozitatea lui ca pe o polița platita trecutului. Caci pana la urma, totul se intoarce la sursa. Davide avea dreptate, lucrurile ramase nerezolvate din arborele genealogic vor trece catre copii, care vor incerca sa caute raspunsuri. 

        —Si Aristotel, tot nu inteleg, ce legatura are el in toata povestea asat? 

        —Flavius, e complicat. Dar cred ca ii cunosti bine manifestul, din moment ce faci practica in maternitate. Si i-am inmanat o brosura propagandistica cu acel manifest:

         Albinele au renuntat la glandele sexuale mai bine de 2,5 milioane de ani in urma, in detrimentul unei Mame Regina super-specializata pe reproductie, pe care noi am denumit-o mama Surogat sau Regina. Desi Regina are un statut special, garzi de corp si este hranita cu laptisor regesc, politic ea nu are nici un fel de influenta. Ea reprezinta o baza genetica foarte importanta care se va sacrifica pentru binele coloniei. Astfel de subiecti vor fi declarati ca fiind foarte importanti datorita bazei genetice pe care o detin. Acest lucru va duce la o multitudine de familii asemeni cetatilor medievale. Drepturile mamelor surogat lor vor fi restranse si chiar constrânse la reproducere alaturi de IUS, adica Idiotii Utili  Societatii. Copii vor fi crescuti in crese, vor fi hraniti de studentii aflati in stadiul primelor Clase Dinamice. De aici va rezulta si nevoia de a pastra o minoritate reprezentata de IIS, adică Idioții Inutili Societății pentru diversitatea genetica. Ingineria genetica a atins acel stadiu in care cel mai important capital este cel genetic. Vor exista copii bazate pe algoritmi, iar copiii vor fi hibridizati si ameliorati, crescuti in marsupii artificiale care imita placenta. 

       —Cine sunt Idiotii Utili Societatii? intreba Flavius, caci termenul asta nu era corect politic, fiind cenzurat pe retele.

       —Aristotel a facut parte candva din IIS! El a facut parte multa vreme din acest grup de idioti inutili, care hoinareau din oras in oras cu trubadurii lui, faceau tot felul de trucuri, traiau din ce primeau de la oameni pomana si spuneau povesti nemuritoare pentru un cent.

        —Trubadur? Ce e ala?

        —Prima data au aparut in Franta, in perioada medievala. Erau numiti poeti-cantareti, ale caror versuri erau recitate cu un acompaniament muzical specific, numit cobza sau lute, din care a apărut apoi chitara. In versurile lor abordau teme erotice si pastorale. De la ei au plecat cele mai frumoase povesti de dragoste. Poezii lirice scurte, dar cu intelesuri complexe, dadeau glas trairilor personale, mai ales iubirii dintre un barbat si o femeie. De obicei proveneau din familii nobile si scriau intr-o latina vulgara. Adica pe intelesul multimilor. Acesti poeti care scriau despre dragoste si cavalerism, un ordin specific acelei vremi, se numeau trubaduri. 

        —Wow, ce tare! Vreau sa stiu mai multe! Vreau si eu sa fiu un Trubadur. Flavius era incantat de cunostintele mele, despre trubaduri si cavaleri, asa ca i-am recomandat sa caute in podul plin de carti. Avea sa gaseasca tot ce isi dorea acolo. Povesti pe cale de disparitie, despre o Lume de mult sau de curand apusa, despre cavalerul Tristei Figuri si prea Bravul lui Servitor, despre Idiotul ce a trait asemeni unui print in stepele indepartate ale Rusiei si despre caravana  Sfântului Exupery care se deplaseaza poate si azi in desertul Kalahari.

Iata de ce, draga mea, dupa atata timp am reluat aceasta poveste, am continuat sa scriu caci va trebui sa las marturie acestei generatii, ceea ce poate am uitat sa traim: Miracolul! Pentru ca nu as vrea ca cei care vin, si duc lumina mai departe, sa piarda aceasta lume fantastica. Aceasta lume in care miracolul se intampla. In care trubadurii sunt numiti Idioți. Ce ne-am face fara poezia acestor rataciti? Fara povestile lor de dragoste? 

       IIS avea sa fie cel mai persecutat grup, cea mai denigrata clasa sociala. Cand ai facut parte din ei, inversunarea este si mai mare impotriva lor. Caci nu poti sa detesti decat ceea ce esti, adica umbra ta! Aristotel era o astfel de umbra, care isi nega propriul trecut. Si pe care ar fi vrut cu orice pret sa il ascunda. Sunt poate, cel mai bun document. Trebuie sa recunosc, m-as teme pentru viata mea daca toata acesta poveste ar iesi in Spaitul Virtual. S-ar raspandi pe retele mai rau ca un virus. Nu stiu ce m-as face. Mi-ar placea totusi sa cred ca inca mai este in Ari un pic din acel copil care inalta pasari de lut spre cer... Ce drama l-a schimbat? Pentru ce si-a vandut sufletul? Cu ce diavol a facut pact sa traiasca numai si numai in aceasta lume? 

        Daca nu exista nimic dincolo, daca nu exista ceva care sa ne patrunda si sa treaca prin noi, atunci totul este justificabil. Caci ratiunea ajunge acolo unde isi propune și găsește argumente și justificări pentru orice.