Schimbarea la fata

Capitolul XVI

[dupa un timp]

    Intr-o zi, in timp ce scoteam vinetele de la cuptor, am auzit la un Podcast o discuție interesantă care mi-a atras atenția. 

      Sunt mai aproape de om decat de Leviatan, spunea invitatul. Mult prea diferențiat de șira spinării. Ma pot identifica pana la paroxism cu voința si puterea. Un guru îmi vinde pastile de adormit luciditatea. Numai animalul trăiește in imediat! Un profet își trăiește nebunia din plin. Un politician ma amenință cu realitate. Și pastila amorțește suferinta, și profetul își strânge adepții in pustiu, și locul politicianului este luat de o alta realite. Și toți numesc asta dragoste. Ca valurile ma sparg de orice credința tare. 

     Ce ciudat, stilul imi pare cunoscut, dar vocea, oare a cui o fi fost? Era ceva ce imi starnise curiozitatea.

      Aceast podcast se incheie aici, dar promitem ca il vom mai avea ca invitat pe domnul Aristotel A.I. Lenei.

     Arisotetel A.I. Lenei? cum asa, nu murise sfâșiat de hiene? Aveam sa ascult tot interviul in reluare pe YouTube. Inima imi batea tare. Dupa atata timp, dupa mai bine de 15 ani isi facuse aparitia printre muritori. Aproape ca uitasem de toata povestea asta. Dar ceva se schimbase iremediabil in el. Se convertise la religia pragmatismului? Intrase in rand cu lumea? Intrase, oare, intr-o spirala a negarii de sine? Tot ceea ce era mai viu in lume trebuia ucis. Devenise un cyborg care credea in viitorul luminos al tehonologiei. Incepuse sa devina implicat politic. Din ce in ce mai militant. Voia sa schimbe lumea, asa cum spunea el, prin actiunea concreta. Daca era necesar, ca un mare revolutionar, cu arma in mana. 

     Caci un revolutionar este animat dar mari sentimente de dragoste, se justifica el in alta parte. 

      Singurul mod de a schimba lucrurile si cel mai facil era, evident, politica. Stiinta care avea sa ii asigure succesul. Carismatic cum era, cunscand bine sufletul oamenilor, nu a fost prea greu sa urce pe scara ierarhiei si a puterii. Lasase cumva in spate fanteziile tineretii si se maturizase? Isi pierduse credinta datorita acelor intamplari pe care cu siguranta, daca le-a influentat in vre-un fel, nu a putut sa le schimbe cu nici un chip deznodamantul? Singurii prieteni pe care ii avea ii pierduse in mod tragic. Orice se poate intampla in inima si mintea unui om cand nu isi mai gaseste resursele. Nu mai credea in nimic. Ce ironie! Ce drama! Sa te dezici de tot ceea ce ai crezut. De ce omul asta tinea sa isi dinamiteze toata filosofia de viata, cand abia ce incepusem sa o dezleg? Nu puteam sa admit ca renuntase sa mai inalte pasari de lut, sa mai priveasca cerul, sa se ridice de-asupra pamantului doua palme și sa treacă granița dincolo….    

       Tristetea mea nu venea din faptul ca as fi putut sa ma indoiesc de ceea ce simt, caci nimic nu imi putea zdruncina sentimentele, trairile. Tristetea mea venea din faptul ca nu am facut nimic ca sa ii spun cat de mult a insemnat delirul lui pentru mine. Cum mi-a schimbat viata fara sa stie, fara sa ma cunoasca. Si cum a schimbat probabil viata a zeci de oameni. Nimeni nu s-a intors sa ii spuna, multumesc. Nici Francesca, nici Davide, Nicolae...

     Am urmarit ascensiunea politica a lui Aristotel pas cu pas. A fost rapida si fulminanta. Aproape ca e vazut ca un eliberator. Succesul lui e dat de analizele la rece pe care le face societatii, transante, fara ocolisuri, cu solutii revolutionare din tehnologia nano, terapia genica, transhumanism si inteligenta artificiala.  

      La o emisiune Tv isi sustinea masurile de restrangere a libertatilor individuale in fata auditorului intr-un mod atat de rece, de parca ar fi avut el insusi o astfel de Inteligenta implantata undeva in inima. 

     —Nu exista Libertate. Unde vedeti libertate in Natura? Nicaieri! Totul e determinism: social, economic, psihologic. 

     —Nu se poate sa crezi in libertate intr-un mod utiliarist, i-a raspuns realizatorul emisiunii parca citindu-mi gandul. Pentru ca atunci economicul va dicta intotdeauna limitele libertatii. 

     Exact! am strigat ca si cum as fi asistat la un meci de box pe care am pariat. Exact asta e sofismul materialismului dialectic, pentru ca pleaca de la premisa ca libertatea omului este pur economica. 

     —In cazul asta, puncta prezentatorul, China pare un sistem politic care va incanta, sa inteleg... Astfel, gasiti de cuvinta ca isi poate justifica incalcarea drepturilor omului prin progresele economice. Deci un punct de vedere utilitarist.

     —Spuneti-mi, replica Ari avand o buna retorica si fiind un cunoscator al filosofiei materialiste. La ce iti foloseste libertatea daca mori de foame? China a scos din saracie un intreg continent, daca e sa comparam cifrele cu populatia. 

     —Dar omul e mai mult de-atat! Omul nu este o marfa cum spunea Marx, care isi vinde forta de munca. 

     —Nu este o marfa, de acord, fiecare om are o valoare intrinseca! Noi vrem sa aducem acea valoare la potential maxim. Sa beneficiem de ea in avantajul colectiv. Vrem sa construim o bunastare colectiva ci NU una individuala, egoista, in detrimentul celor mai multi. 

     —Omul e un animal Simbolic! raspunse realizatorul. Am aplaudat aceasta remarca. Nimeni nu putea raspune mai bine agerimii lui Ari decat acest prezentator, bine pregatit. E gata sa moara pentru o idee, desi nu scoate nici un profit din moartea lui.

    —De multe ori s-a dovedit ca sacrificiul a fost fara rezultat, gratis, inutil! O mare civilizatie renunta la instinctele ei primare. Nu ne mai putem baza pe ratiunea individului in noua societate. El trebuie ameliorat. Trebuie extirpate acele glande care fac din el un animal impulsiv. Si educatia a reusit in mare parte acest lucru, incepand cu revolutia industriala. Prin cele opt ore de scoala, e adevarat ca multi elevi nu invatau nimic, dar erau obisnuiti cu riguarea de a sta in banca. Erau obisnuiti cu pauzele. Cu programul. Cu trezitul la orele diminetii. Cu tranversarea orasului prin trafic. Iata adevaratul succes al civilizatiei. Putin conta ca majoritatea elevilor erau niste pramatii. Acum insa educatia nu mai e suficienta, aici trebuie sa intervina tehonologia. Sa facem acest salt de la o industrie bazata pe resurse la una bazata pe date, de la o lume bazata pe industrie la una pe servicii. Iar pentru a face acest salt, avem nevoie sa colectam aceste datele care nu pot fi interpretate decat colectiv. Individul nu au nici o valoare dacă nu se aduna la alți indivizi și formează un grup.

     Ideie lui Ari imi treceau fiori pe sira spinarii. Se transformase intr-un adevarat animal politic care ar fi calcat peste cadavre sa isi implemnteze sistemul utopic. Mi-am dat seama ca delirul lui a fost tarnsferat catre alt obiect, ca libidoul isi gasise un scop mai mare: Salvator Mundi! Prin politici publice si control. Prin putere. Prin date si statistici pe care adesea le invoca. O fi apelat la serviciile lui Carmen pentru asta?  Iti scriu asta ca sa intelegi mai bine cum se poate schimba la fata un om, atat de radical. Pauza de publicitate imi dadu ragaz sa ma instalez confortabil in fotoliul meu. Mi-am facut o limonada si am dat sonorul mai tare asteptand nerabdatoare a doua parte a confruntarii. Meciul acestei confruntari se desfasura in aceeasi nota de calm. Stii, ideile care au schimbat destine a mii de oameni la inceput au fost luate mereu in deradere. Asa cum acest calm nu prevestea furtuna care avea sa se abata peste noi.       

      Am revenit in studio cu domnul Aristotel, filosof si om politic, cofondator al partidului Noua Revolutie. 

       —Domnule Aristotel, sa admitem ipoteza ca libertatea e un concept abstract, si ca nu o putem defini. In cazul acesta, insasi libertatea e o iluzie, o fantezie, o conspiratie.

       —Da, libertatea este o credinta fanatica. Ea nu poate fi sustinuta decat prin imagini  si concepte vagi, codificate in simboluri si superstitii, nicidecum in ratiunea practica. Câte războaie și crime nu s-au dus in numele unei iluzii a libertății? Iata ca in societatea noastră progresam pein faptul ca renuntam la o parte din libertate pentru securitate. Nu mai putem sa facem ce vrem noi. Omul trebuie îmblânzit. 

       —Dar mereu trebuie sa existe o negociere intre riscuri/securitate si libertate/beneficiu. 

      —Tocmai de aceea suntem aici, noi, ca oameni politici. Sa negociem acesta libertate pentru binele tuturora. Numai noi putem sa fim, asemeni unei instante, arbitrii acestor norme sociale. Pentru ca politicul lucreaza, asemeni filosofiei, cu imaginea de asamblu. Numai cunoscand datele problemei poti sa iei decizii care restrang libertatile individuale. Avand acces la informatii clasificate, la big-data, avand putere computationala, studiind tendinte, trimitand pe teren o armata de sociologi, intelegand psihologia individului si a multimilor, numai asa putem sa luam decizia care este cea mai buna pentru un progres social. Sigur ca individul se va revolta, nu va intelege de ce ii ajustam pensia sociala, nu va intelege de ce inflatia este necesara, nu va intelege politicile monetare. Va iesi in strada. Insa fara sa cunoasca datele problemei, se va revolta inutil impotriva propriului bine. Nu va intelege ca din vina lui vom rationaliza resursele, caci altfel riscam sa distrugem Planeta!

      —Deci aceasta vina este colectiva sau individuala? 

     —Colectiva, dar noi o abordam la nivel individual. Avem altgorimi care pot personaliza mesajul pentru fiecare om in parte. Cand facem designul politicilor noastre, il facem avand in vedere binele comun. Cand desanam orasele, cand supraveghem traficul si criminalitatea, tot pentru binele comun o facem. Cand renuntam la intimitate, cand facem predictii cu locurile cele mai expuse criminalitatii, o facem pentru binele comun.

     —Nu este oare acest bine doar o alta forma control, o alta forma de religie? 

     —La ce va referiti? Aristotel parca era luat prin surprindere de aceast moment de sclipire al moderatorului .

     —Pai stiti...un om vinovat este un om usor de condus. Un om vinovat nu poate fi un om liber. I se induce in minte aceasta idee subliminala, conform careia el este raspunzator pentru tot haosul din lume, penteu haousul social creat de voi, politicienii! Oare nu voi sunteti acolo sa rezolvati problemele pe care le puneti din incompetenta in carca omului simplu?

     —Sunt vinovati atat timp cat nu voteaza! Ei au ales acei politicieni. Sunt vinovati ca se topesc ghetarii, ei au contribuit la incalzirea globala. 

     —Tocmai despre acest păcat de a te fi născut, despre aceasta vina strămoșeasca vreau sa vorbim.

    —Da. Suntem vinovati pentru pandemii si crize economice. Da, la modul colectiv suntem vinovati cu totii! Exista asadar o vina colectiva. Si trebuie sa ne corectam greselile. 

     Aristotel isi sustinea argumentele fara sa dea un pas inapoi. Era feroce ca un leu. Nu se ferea sa arunce vina pe saracii oameni. Dar ce e ciudat, ca cei mai multi il aplaudau. Cine ar fi putut intelege efectul pervers al masochistului care isi iubeste calaul mai bine ca el? Nu purta el urmele sadismului pe spate? Nu era el marcat ca o fiara? Iata-l acum in ring cum isi tinea pledoaria lipsita de compasiune pentru adversar. Nu il mai recunosteam. Nu e de mirare ca Anticamera lui a ramas ca un proiect suspendat in timp. Iar tot ce scria erau doar manifeste politice sau filosofice pe care le publica pe noua lui platforma politica. Nu stiu daca te intereseaza latura asta a lui de animal politic, sa zic asa. Ar trebui, din moment ce o sa te influenteze la modul cel mai practic si pe tine aceste idei. Apropo, emisiunea e pe postul National, in fiecare vineri la ora 16 si se numeste, in stilul cel mai plicticos al emisiunilor de propaganda,  Politicile Viitorului. 

     Recunosc ca nici eu nu sunt entuziasmata de politica. Faptul ca am avut de aface cu acest om, indirect, imi starneste curiozitatea. Nu prin teoriile lui, care trebuie sa recunosc sunt pe alocuri absurde dar și interesante, ci din persepectiva dinamicii. Cum poate un om sa faca un asa salt de la misticism la pragmatism. Este, daca vrei, un nou caz de studiu pentru mine. Sper doar ca va ramane asa, si nimic mai mult. Pana la urma are dreptate, viitorul ne va afecta pe noi toti, fie ca vrem fie ca ne opunem.  El doar a intuit bine oportunitatea de a isi juca, inca o data, numarul. Sa vina in fata spectatorilor si sa ii hipnotizeze. Sa la arate cum se inalta, de data asata pe scara sociala, in ierarhia valorica a oamenilor de succes. Nu e de mirare ca toti marii conducatori au avut la baza una din aceste formatii, filosofie, teologie, literatura. Ca s-au folosit de delirul colectiv. Acesti oameni se joaca cu energiile multimilor. Le ghideaza si le canalizeaza exact cum doresc ei. Endorfinele nu mai sunt date de placerea unei bucatele de ciocolata, ci de voința de putere, care are o forța de atracție oculta. Cu cat au mai multa putere cu atat sevrajul e mai mare. Pana acolo incat acesti indivizi pierd contactul cu realitatea, cu pământul. Cum zice bine si expresia, sunt cu capul in nori. Tot un delir de grandoare. Caci puterea lui vine de la multimi, al caror spirit gregar el le da glas cunoscandu-le prea bine nelinistea. Se folosește de acelasi forte inconștiente, dar intr-un scop malefic. Binele si raul sunt in fond, fete ale aceleiasi monede. Totul depinde de energia pe care o canalizezi, in sus, spre înălțarea omului, sau in jos. Iar el pare ca se folosește din plin  de energia asta, ca sa isi atinga scopul pe care probabil il ratase in tinerete: Înălțarea! 

      Iata viziunea lui Politica, pe care a publicat-o pe platforma  Noii Revolutii, (fie vorba intre noi, niciodata nu mi-au inspirat incredere oamenii care au vrut sa salveze Lumea luându-și rolul de Salvator Mundi) am crezut multa vreme ca noi, romanii, chiar am facut o revolutie. Sau poate ca orice revolutie este deturnata de la scopul ei si confiscata. Am invatat, o data cu trecerea timpului, ca natura, viata si in fond, societatea, au propriul lor ritm. Aristotel stie mai bine ca oricine acest adevar, nu văd de ce acum ar forța istoria! 

     Nu e bine sa accelerezi sau sa schimbi ritmul. Daca o societate este lenta, nu inseamna ca nu evolueaza. Prefer acea evolutie organica. Tocmai de aceea nu cred in politic. Caci el intervine acolo unde lucrurile sunt asezate, fara sa inteleaga ca nu face absolut nimic, ci numai si numai rau. Dar isi aroga tot dreptul cand ceva merge de la sine. Daca am avea un grup de control, sa facem un experiment social, si am renunta cu totul la politici economice, sociale, politice, la taxe, la legi, am vedea ca acea societeate ar functiona la fel de bine sau chiar mai bine ca cea controlata de birocrați.

     Economia are si ea legile ei interioare, date de cerere si oferta, de instinctul de acumulare. La ce sa intervenim noi? Societatea se regleaza de la sine. Justitia o face natura! Atunci cand te iei la bataie cu toata lumea, zilele iti sunt numarate. Caci unul mai slab ca tine, va sta la panda noaptea si iti va da in cap miseleste. Tocmai de aceea nu cred in teoria evolutionista aplicata la teoriile sociale. Imperiul Mongol s-a folosit de forta, dar a avut o viata scurta. Selectia nu s-a facut doar pe cel mai puternic. Caci societatile razboinice au facut ce au stiut mai bine, s-au omorat intre ele. La fel cum un virus nu vrea sa își omoare gazda ci sa coabiteze cu ea. Cu cât e mai virulent cu atât șansele lui de supraviețuire sunt mai mici. 

     

      Cum se intampla sa fiu mereu de partea opusa a istoriei, nu stiu. Pentru moment ne-am interesectat drumurile. Pentru moment...am inteles ce inseamna sa bei apa din palme. Povestea pe care am sa ti-o spun in continuare este legata de acest individ si ne afecteaza pe toti. Caci iata, ne-am trezit in plasa Istoriei. Ne-am trezit ca un descreierat schimba destinul nu doar a unui om, ci a milioane de oameni. Fara sa ne putem impotrivi acestui curent, care vine si matura totul. Multimile au un spirit gregar si primitiv. Iar Aristotel se foloseste de acest spirit ca un bun magician. Este aproape malefic ceea ce se intampla astazi in lume. Cum vor sa ne dicteze viata minut cu minut. Sa ne spuna ce sa mancam, cum sa ne imbracam, cu cine sa iesim, ce distanta sa pastram fata de prietenie, dragoste si compasiune. O sa iti spun, si te atentionez, asa cum te-am atentionat pana acum, caci sunt poate singura care intuieste nebunia in care am intrat. Si pe care am anticipat-o, cunscandu-i bine sufletul si intentiile. Va fi, draga mea, o lume pe care acum putini reusesc sa si-o imagineze. Si care se naste in fata ochilor nostri si in mintea acestui om. 

      Ma gandesc la Flavius, ma gandesc in ce lume va fi nevoit sa traiasca. De aceea nu pot ramane indiferenta. Fiecare rastrangere a liberatii noastre, fiecare pas, ca o picatura chineazeasca se apropie de acel scop, pe care Ari il numeste nobil: Noua Revolutie!