Fereastra lui Flavius

        

Capitolul XXI

       Flavius isi puse castile pe urechi, ochelarii virtuali pe ochi si incepu sa alerge pe banda de alergat, sustinut de niste cordeline elastice prinse de tavan cu niste clesti de ii folosesc alpinistii la catarat. Se juca ca de obicei, jocul lui favorit in care se folosea de tot felul de puteri speciale care sa il apere de sagetile energetice trimise de inamici. Avatarul lui era a unui pusti imbracat dupa moda anilor 90, banderola de tenisman pe cap si pantoaloni scurti cu sosete inalte, conversi in picioare si un maieu. La gat purta o omuleta din roca vulcanica. Ceilalti prieteni cu care se juca in retea erau ALE23x, Dulcika13 si PapusicaTA. Trebuiau sa se lupte cu niste forte venite din Lumea de Jos. Era ca o gasca ce se impartea in cartiere, iar idotii aveau propria lor strategie.  ALE23x era un ninja, cu banderola si masca, in spate avea o sabie imensa, Dulcika13 purta o tolba de sageti si un arc, imbracata intr-un costum de latex negru, strans pe trup care ii punea in evidenta sanii ei parca desenați. PapusicaTA era intr-o rochita scurta, un top mulat pe corp,  in jurul buricului avea desenata o mandala. PapusicaTa avea urechile de Elf, si culoarea pielii de un albastru vargat. Ochii ii avea ca doua smaralde, verzi. 

       Flavy: Ora 12:30 in fata ta, ora 12:30, trage-trage! Striga Flavius cazand pe banda de alergat in genunchi. 

      Dulcika13: Nu vedem nimic, suntem incercuiti! Foloseste puterea nucleara acum ori niciodata, striga ea disperata la ALE23x. 

      ALE23x: Nu pot sa accesez codul de siguranta. 

      Flavy: Fa ceva! Suntem terminati! Idiotii astia o sa ne consume tot creditul, toate vietile suplimentare pe care le mai avem. 

       PapusicaTA: cartea mea de credit este pe zero, sunt limita! Nu mai putem sa facem nimic…

       Flavy: Retragerea! Salvati-va cat mai puteti. Eu voi ramane sa le tin piept idiotilor. O sa imi folosesc omuleta din piatra vulcanica daca este cazul. 

         PapusicaTa: Flavy, te rog, iesi din joc! Este prea periculos! Suntem incercuiti! Risti sa ramai captiv in acea zona. E nesigur! Te iubesc!

         Flavy: Am setat un mesaj automat, daca se intampla ceva!…

        ALE23x: Succes, frate! eu ma retrag. Imi pare rau, nu pot folosi puterea nucleara! Nu pot accesa codul in stadiul asta al jocului. Va trebui sa ne acceptam infrangerea. 

        Flavy: Nicidoata! Ne vedem la baza daca o sa mi se reseteze nivelul. Daca nu, mi-a parut bine sa fac parte din echipa voastră! Ati fost niste prieteni pe cinste! Cei trei erau ca fatii lui, au copilarit efectiv impreuna, au crescut cu fiecare nivel la care treceau. Isi cunosteau puterile si se completau perfect. Strategiile lor erau complementare. 

        ALE23x: no signal.

        PapusicaTA: no signal.

        Dulcicka13e: no signal.

Idiotii se apropiara tot mai mult de Flavy pe care il incercuira si se napustira asupra lui cu toata forta. Flavy isi activa scutul contra vrajilor si puterilor dușmane si dintr-o data in jurul lui aparu un cerc albastru de lumina. Pentru moment castigase timp ca se foloseasca de niste vraji pe care nu le stăpânea prea bine. Împinse mainile de la piept cu palmele desfacute in fata si o minge de foc se activa ca o sageata. O bresa in apararea idiotilor aparu si Flavy profita de aceasta fereastra scurta sa foloseaaca solutia finala. Intinse mainile si incepu sa graviteze deasupra pamantului. Când am intrar pe usa, Flavy se învârtea ca un exponat intr-o vitrina, mai mult spânzurat, cu capul in jos. In acest moment de levitatie, o explozie sa auzi in boxele din dormitor si un ritm de electro dub-step incepu sa vibreze apa din pahar. Paharul se misca usor-usor catre marginea mesei pana cazu si se sparse. Geamurile toate vibrau pe acel ritm sacadat cu bassi ce rupea membrana difuzoarelor din pereti. I-am luat ochelarii, căci părea ca leșinat,  și ce am văzut m-a cutremurat. Flavy trimitea in stanga si in dreapta sageti de foc. Era un macel de nedescris. Parca toate fortele se napustisera intr-un singur punct. 

       —Flavius! Flavius! am strigat caci l-am vazut crucificat, supsendat intre cer si pamant! Inima mi-a stat in loc. Am cerzut ca s-a incurcat in fire, ca a ramas spanzurat. Dar Flavius era prins intre cele doua lumi, fara sa reactioneze, chiar daca semnele vitale si pulsul erau normale. Flavius gravita si se invartea in jurul axei centrale. Ochii ii avea peste cap, in orbire iar albul ocular imi dadu senzatia ca e posedat de un spirit din  acel joc nebunesc.

      —Flavius, trezeste-te! L-am zguduit bine de umeri.  Degeaba am strigat la el. Am sunat la 112 si mi-au spus ca primesc sute de apeluri cu astfel de probleme, sa nu îmi fac griji totul va reveni la normal. Acele 30 de minute de așteptare au fost cumplite. Il priveam cum stătea crucificat cu mainile intinse, ca un exponat, in fata mea. După o jumătate de ora a început sa își miște pleoapele, mici spasme din incheietura gatului, i-am dar cu puțin oțet la nas după un leac băbesc. In momentul in care mirosul l-a trezit ușor ușor la realitate a început sa bolboroseală cuvinte ca intr-un delir.. Ce aveam sa aflu mi-a schimbat cu totul perceptia despre realitatea pe care o traiam, si pe care o consideram unica realitate.

       Flavius, avea sa îmi mărturisească,  folosi ceea ce se numea Optiunea Nucleara. O data activata aceasta vraja, atat el cat si dusmanul isi pierd orice oportunitate de a reveni Lume construita de joc. Nu si-ar mai fi vazut niciodata prietenii. Pe ALE23x, pe Dulcika13, PapusicaTa, și alții.  O explozie il zdruncina si cazu pe jos din acea levitatie. Dupa un moment de deruta isi dadu seama ca inca nu revenise in camera lui. Ratacea asa si la un moment dat, fara sa stie pe unde calca, încă bezmeticit m-a întrebat: 

       —Unde sunt? Tu ești, mama? Am murit? Unde sunt? Ma întreba el derutat. Vru sa deschidă o usa imaginara. Imediat cazu intr-o alta stare de transă. Plutea parca luat de curentul unui fluviu. Experiența aceasta, avea sa îmi povesteasca, nu poate fi descrisă in cuvinte. Erau miliarde de stele căzătoare, iar eu o lumina. Nu înțelegeam in ce fel de joc intrasem, ca părea mai realist decât viața, decât aceasta Conversație. Ma simteam atat de bine! Atat de fericit, atâta pace ca aveam senzatia ca ma dezintegrez, ca as putea sa pasc iarba o vesnicie ca un bou. Doua prezente se apropiara atunci de mine. Erau doua zane cu aripi fosforescente de libelula! Am alergat dupa ele ca atunci când, dacă îți aduci aminte m-am pierdut de voi,  eram copil mic și alergam in Poiana dupa fluturi.

     —Urmareste steaua Nordului! te va scoate din Calea Lactee! Balene albastre si raci imensi al caror contur era de o Lumina albastra se invarteau in jurul meu, tot felul de animale care disparusera si altele care nici nu aveam cum sa îmi imaginez ca exista, tot felul de creaturi fantastice care  apăreau in jocurile mele, se pare ca toate existau si erau cat se poate de adevarate. 

      —Imi pare atat de rau! Le-am spus…

      —Pentru ce? Am fost uimit sa văd ca florile gândesc. 

      —Am rupt flori din grădina bunicii.

      —Hahaha, au ras in cor aceste flori. 

      — Ce baietel prostut! Sa-i spunem sau sa nu-i spunem?

      —Ce? Ce sa imi spuneti? Eram usor frustrat.

      —Intoarce privirea! Am întors privirea si am vazut cum toti aveau aceeasi sursa de lumina ca si cum ar fi facut parte dintr-un singur Intreg.

      —Ridica mainile! Mâinile mele erau transparente si radiau o lumina care nu afecta deloc ochii. 

      —WOW! WOW!WOW! Eu sunt asta? Eu am puteri nelimitate? As putea sa mut chiar si Muntii! As putea sa creez Sori si Galaxii si o mie de universuri paralele !

       —Sigur ca poti! Poti sa faci orice, trebuie doar sa inchizi ochii si sa iti imaginezi. Atunci am inchis ochii. Prin fata mea trecea un card de gaste, o poiana, niște plopi și un crang. Atunci am zarit o caprioara! Caprioara alerga in fata, speriata de prezenta mea. 

       —Stai, nu vreau sa iti fac nici un rau! Stai…

       —Am observat o sageata infipta in pulpa superioară. Am lut-o dupa urmele de sange lasate si am găsit-o intinsa intr-un luminis cu iarba inalta. 

      —Ce-ai patit? Caprioara cu un ultim efort, ridica capul si ma privi in ochi, apoi cazu la pamant fara suflare.

      —Trezeste-te! Trezeste-te!De ce nu pot sa o trezesc la viața daca am toata forta din Univers? Nu inteleg! 

Scenariu se repeta sub diferite forme dar deznodamanul era acelasi. Numai decorul se schimba când resetăm nivelul.  Alte ori era intepata de o albina. Oricât as fi incercat sa o salveze, nu reuseam…O data a cazut intr-o prapastie, alta data a fost vanata de un Leu, pe care am reusit sa il ucid Săgeata și arcul din tolba, dar caprioara lui tot nu am putut sa o salvez… Degeaba aveam puterea de a imi imagina diferit lumi si scenarii. Deznodamanul era aelasi.  Orice ar as fi facut nu reușeam! 

       —Toate lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie, Flavius! Se auzi o vocea ca cea a unei fetițe de cinci ani. Totul e perfect! 

       —Dar nu inteleg...de ce trebuie sa moara o fiinta nevinovata? 

       —Exista o eroare in orice joc, doar asa e cu putinta liberul arbitru, noul! Faptul ca te afli aici este o eroare, prins intre cele doua Lumi. Numai pe Hotar este totul posibil. Si nu poti sta prea mult suspendat intre cer si pamant. Trebuie sa decizi, daca te intorci sau continui jocul! Ai folosit Solutia Nucleara, ti se mai da insa o viata. Vrei sa o folosesti? Esti liber sa decizi! Tu esti propriul tau arhitect. Flavius se gandi atunci la mine, la prietenii pe care ii abandonase, la caprioara pe care incercase de atatea ori sa o salveze. Insa aici avea puteri nelimitate, aici putea crea Sori si Lumi. Nimic nu i-ar fi putut sta impotriva. Aici se putea intalni cu eroii lui pe care ii venera, cu animale antropomorfe, cu tot felul de creaturi fantastice. 

       —Nu m-am putut decide, mama! Iarta-ma… Dar îmi părea ca am trăit in aceasta viața un milion de ani. Nu mai ma lega nimic de pământ… 

       —Nu-i nimic, Flavi, l-am mângâiat. Ma bucur totuși ca ai ales sa te întorci la mine. Doar pe tine te mai am…

        —Ai tot timpul din Lume, il asigura prezenta. Aici nu exista timp! Totusi, acolo jos fereastra se inchide. O vei gasi pe mama ta batrana. Si acea prezenta divina ii arata pe un ecran corpul lui inert agățat incordeline, pe mine strigând, plangand, zdruncinandu-l, încercând sa îl resuscitez de mai bine de 30 de minute.

        —Flavius! Flavius! Flavius! auzi el vocea mea in timp ce inca era acolo sus. In acel moment fu transportat inpaoi spre tunelul din prin care se invarti cu viteze ametitoare. Flavius tusi ca si cum s-ar fi inecat si deschise ochii.

       —Mama, tu esti? L-am imbratisat cu putere si daca nu m-ar fi batut ușor cu palma, sa îl las din strânsoarea bratelor,  probabil l-as fi sufocat.

       —Ai revenit, dragul meu, puiul meu, lumina ochilor! Ai revenit! Credeam ca te-am pierdut.

       —Mami, e doar un joc!

       —Un joc? Doar un joc? Era sa te pierd, Flavius! Era sa te pierd!...Tu realizezi? Eu nu realizam la acea vreme ce vrea sa spuna Flavius prin, e doar un joc... Traise o experienta la limita! Era singurul care reusise sa se intoarca de pe marginea Hotarului. Dupa acel incident Flavius incepu sa traiasca altfel. Punea pasiune in tot ceaa ce facea si avea o siguranta in fiecare gest. Ma uitam la el si nu imi venea sa cred ca este fiul meu, copilul pe care l-am purtat in pantece noua luni de zile.  Dupa o mie de asigurari ca e bine, ramas singur in camera lui smulse omuleta din piatra vulcanica pe care o purta la gat. Omuleta ii arse palma lasandu-i un semn ca o marca. Cobora jos in bucatarie sa caute un bandaj.

       —Ce-ai mai patit?

       —Nimic mama...incerca el sa ascunda rana de pe mana.

        —Cum nimic? Cum te-ai ars in halul asta?

        —Din prostie! L-am bandajat si i-am pus miere pe rana, atiind ca mierea e antiseptice, căci nu mai exista de mult antibiotice in farmacii.

        —Nu mai ai voie sa intri pe acel joc stupid! Flavius protesta si inchise nervos usa de la camera in urma lui. Dadu iar muzica tare. Bașii faceau sa vibreze toata casa, dub-dub-dub-dub, pe ritmuri de electro remixate de nu stiu ce GB. M-am gandit multa vreme la cele ce mi-a povestit Flavius. Despre experienta lui in acel joc. Despre caprioara ranita pe care orice ar fi facut, nu reusea sa o salveze. Am notat toate astea si le-am pus intr-un sertar, acolo unde tin toate insemnarile mele. Caci daca am invatat ceva in acesti ani, e ca viata are ritmul ei, ca nu pot sa ii grabesc intelesurile, ca nu se destainuie decat la vremea potrivita. Cine potrivește vremurile? Habar n-am! Știu însă ca nu putem forta destinul. Asemeni unui curs de apa, isi va gasi alt loc prin care sa curga. Intr-un final, toti aveam ca destinatie, Oceanul…

       Cu trecerea zilelor lucrurile aveau sa revină la normal. Flavius se imprietenise cu Paul, fratele lui vitreg. Francesca rsustragea mereu o portie de izolat proteic, atat cat sa nu observe Ochiul Vigilent. Copiii nedeclarati ai Idiotilor erau pe moment, salvati. Doar ca cenzura si restrictiile erau din ce in ce mai draconice. Nu mai puteam sa comunicam prin semne. Altgoritmul reusise sa sparga unele simboluri: cele cinci degete, palmele in forma de cuib, trei degete unite intr-un punct, doua degete ridicate, anumite miscari din jocul calusarului, ritmul Shamanului din Kalahari, Boala Dansului! 

        —Flavius! Flavius! am strigat entuziasmata peste masura, si am intrat peste el in camera. Era imposibil sa ma auda cu castile alea pe urechi, asa ca i le-am tras de pe urechi si i-am fixat fata intre palmele mele. Flavius, ai spus ca in acel joc te bateai cu Idiotii? 

       —Da mami, de cand interesul tau pentru jocurile video?

       —De azi! 

       —Aham... 

       —Deci puteai sa iei contact cu Idiotii?

       —Teoretic da, insa suntem in tabere diferite. Sunt dușmanii mei de moarte. 

        —Trebuie sa faci cumva sa iei legătura cu ei…

        —Ei sunt dusmanii nostri, intelegi? Primesti puncte daca ucizi cat mai multi idioti. Puterile lor magice insa in ultimul timp parca sunt din alta lume. Nu inteleg de unde tot scoate miscarile alea, vrajile si scutul de lumina albastra care ii apara.

        —Flavius! Vreau sa intri in acest joc si sa iei contact cu un anumit Idiot pe numele lui Nicolae

        —Nu mai pot, Mami. Am folosit Solutia Nucleara! 

        —Adica?

        —Of, e mult de explicat! Nu poti intelege un joc in cateva minute! Un joc pe care l-am jucat ani de zile si nici macar acum nu il cunosc mai mult de 2%.

       —Nu conteaza! cum sunt incapatanata din fire, pot invata orice! I-am luat ochelarii si i-am pus pe ochi, i-am tras castile din mana, m-am legat de cordeline, le-am testat pe greutatea mea, ceea ce le-a cam fortat limitele si am intrat in joc.

       —Daca tu nu poti, eu pot! Eu nu am folosit nici o nucleara!

       —Mami...

       Am intrat in joc cu o echipa care folosea niste avataruri ciudate. Eram singura normala de acolo? Toti se reinventasera? WTF? Mi-am zis! Imediat am fost fascinata de acea lume, caci in loc sa trag in Idioti eu priveam zidurile, gradinile interioare pline de flori si liane. Era fantastic! Rauri in care ma puteam scufunda fara sa ma inec, pesti si corali de diferite culori, puteri care ma faceau sa zbor si sa am privirea de vultur. Si senzatia zborului era amplificata de ventilatorele pe care Flavius le achizitionase in ultima saptamana. Pur si simplu nu puteam sa trag in alt om! Nu eram facuta pentru asta. Asa ca mi-am lasat echipa sa se duca in fata, iar eu am ramas sa ma plimb asa, de una singura. In aceasta plimbare virtuala, sa ii zic asa, desi totul parea mai real decat viata de zi cu zi, culorile mai vii, mirosuri intense, am zarit o caprioara. Mi-a starnit curiozitatea si am urmarit-o, dar urma ei s-a pierdut repede printre copaci, in padure. Am vrut sa ma intorc la echipa si am verificat harta sa ii localizez. Dar ei nu apareau in aceasta parte a jocului pe care o exploram. Atunci am zarit un calugar cu roba alba pana in pamant trecand de la copac la copac ca si cum ar fi vrut sa se ascunda. Ce naiv! Mi-am zis. Avea in mana un toiag incovoiat la capat, ca o maciuca. 

        —Te-am vazut! Degeaba te ascunzi, am strigat la el. Yuhuuu, ti se vede sandala de la piciorul stang! Atunci calugarul a carei fata era acoperita de gluga iesi de langa copac. Intinse toiagul spre mine si o forta ciudata ma lovi in piept. Am cazut in genunchi! Am incercat sa ma ridic, dar el m-a lovi iar. A treia oara, eram la pamant.

        —N-ai decat sa ma omori! In acel moment calugarul se apropie de mine intr-o levitatie ce semana cu cea a unui vrajitor. 

       —Cine esti tu si de ce nu ripostezi? nu am stiut ce sa ii raspund.

       —Il caut pe Nicolae din ordinul Trubadurilor! Calugarul atunci isi dadu gluga jos si isi arata fata alungita asemei icoanelor bizantine. Parul lung, ochii de un albastru intes, nasul carn, cu barba nu prea mare. Imi arata cele doua degete care apar adesea in icoane.

        —Nu te teme! Ai fost aleasa sa ii scoti pe Idioti din necazul cel mare, asa cum Imparateasa Estera si-a salvat poporul din Babilon. Va fi o zi a Luminilor, pe care toti o vom celebra. Priveste! Si atunci am privit in dreapta mea, pe rau curgeau cuiburi de pasari ce purteau lumina plapanda a unei lumanari. 

        —Ce înseamnă asta? caci tot intalnisem de-alungul vietii aceasta imagine. Peima data la Ari in descrierile Elizei, apoi in acea peștera din Salina. 

       —Sunt sufletele celor care s-au sacrificat in lumea de jos si care acum s-au inaltat in Lumina! Niste ecouri muzicale care se loveau de obiecte dadu senzatia de spatialitate, ca o coloana sonora a unui film, toate acele nume apareau in fata mea: actori, scenografi, muzicieni, tehnicieni audio, designeri vestimentari, directori, asistenti, pana si cei care fac cafeaua, cei care matura strazile, cei care strang echipamentul, cameramenii, toti erau acolo prezenti. 

      — Cine sunt ei? am intrebat.

      —Sunt toti cei care au facut posibil acest vis, mi-a raspuns calugarul cu fata ce ii radia lumina. 

      —Si cine esti tu? Imi arata semnul lui din palme, si atunci am inteles cine era El... As fi vrut sa il intreb de Aristotel, dar am ezitat! Calugarul imi citi insa gandul, căci comunicarea noastră, vreau sa îți spun, nu era verbala ci telepatica. Atunci aparu in fata mea acea caprioara ranita si tanarul Aristotel. Era in genunchi si striga, cu un glas visceral:

       —De ce? De ce, Doamne? De ce m-ai inaltat daca nu o pot salva? De ce m-ai facut sa gust fericirile sub ceruri de vara, daca ceea ce iubesc si ating, moare? Era o imagine sfasietoare...

       —Lumea nu este ceea ce pare, imi spuse calugarul privind impreuna cu mine la Ari! Unele lucruri nu trebuie intelese! Ele trebuie traite!

       —Traite? 

       —Pentru ca doar atunci experienta de a fi Om este desavarsita.

      —Si ce inseamna sa fii Om?

      —Omul inseamna carne. Nu exista alt Adevar. Carnea doare si plange. Sacrificiu. Iată sublimul! 

       —Sacrificiu?!Adică?

       —Ceea ce poate fi rastignit de buna voie. O maimuta nu poate fi rastignita.

       —De ce atata nedreptate in Lumea noastra de jos, dacă exista așa sacrificiu?

       —Oamenii nu se impart asa: in Buni si Rai. Totul e sublim!

        —Ce e sublimul?

        —O fata frumoasa care sta si plange... fiindcă nu isi gaseste Ursuletul Panda.

        —Adevarul? Am profitat de înțelepciunea lui.

        —Un alt mod prin care un suflet poate fi adus inapoi, acasa! 

       —Frumosul? 

       —Ceea ce se reflecta in oglinda. 

       —Cine sunt eu? Dacă tot ai răspunsuri la toate întrebările?

        —Tu esti PI!

        —PI? Adică 3,14?!? Ceva incomplet…

        —Pentru ca esti infinit. Batranul Calugar imi anticipa toate intrebarile. 

        —Adica nu exista moarte?

        —Hahahah, rase el ca si cum ar fi fost ceva comic sa ma vada atat de nepriceputa in descifrarea acestor taine. M-am rusinat. 

        —Nu exista decat o singura proprietate pe care o avem. Si acesta este Numele, care nu are inceput si nu are sfarsit. Vei uita acest Nume, dar el va fi acolo cu tine mereu.

        —Tu chiar ai raspunsuri la toate intrebarile? Nu exista nici un pic de mister aici?

        —Hahaha calugarul in roba lui alba isi mangaie barba si rase iar de naivitatea mea.

        —Imi place, mi-am zis in sinea mea. Ce poate fi mai confortabil decat un Zeu care are simtul umorului, care rade despre lucruri atat de serioase? De fapt, in copilarie nu mi l-am imaginat altfel decât ca pe un bătrân cu barba lunga, mereu bine-dispus.

       —Nu poate epuiza miliardele de Suflete intrebarile la care pot eu raspunde. Cu fiecare intrebare misterul se adanceste si mai mult. Cu cat vrei sa stii mai multe cu atat cunoasterea explodează, cu cat iubesti mai mult cu atat iubirea se intinde peste Galaxii cu Sori. Priveste jos! 

        In acel moment am privit in jos. Din caprioara lui Ari iesi un stol de pasari de gheata care isi luara zborul. Aristotel era acolo îngenunchiat, cu spatele, la marginea marii. I se vedeau cele cinci urme necicatrizate, care aveau o lumina aparte, sclipitoare. Ca si cum timpul nu reusise sa le vindece. Nu si-a intors fata pe care o avea pironita in zare, inghenunchiat cum statea. L-am privit asa cum se uita la mare... As fi vrut sa ii pun mana pe umar si sa il mangai, as fi vrut sa il ating si sa ii spun ca îl întreg... Ca viata e deplina si in umbra si in lumina! Nicolae, Nicolae avea dreptate...Nu poti sa judeci un om pana nu i-ai cunoscut fiecare ungher al sufletului. Inca o data, dezamagirile lui Aristotel, pasarile de lut, caprioara...Eram atat de abatuta incat ii multumesc Cerului ca nu exista cuvinte sa iti descriu tristeta pe care am trait-o, ca altfel nu te-ai mai ridica din pat. Imi simteam lacrimile cum inundau carcasa ochelarilor virtuali, gustul lor sarat, ochii ma usturau de la sare. Traiam nediferentiat, ca si cum eul meu era una cu eul lui, ca si cum totul facea parte din Tot. Simteam in acelasi timp copacii, cum seva lor se ridica catre frunze, fotosinteza plantelor si minunea care se intampla intre lumina si clorofila. Eram existenta unui fir de iarba. Eram racoarea unui sarpe de apa care tocmai se cuibarise sub un bolovan. Si eram un ou, suficient siesi, desavarsit, inchis, perfect! Viata asa cum e, intre sublim si strigatul visceral al disperarii. Atunci am inteles cu adevarat ce inseamna sa fii pe Hotar! 

        Am continuat sa plang mult dupa ce mi-am dat ochelarii jos. Drama acestui om o vedeam iata, din alta perspectiva. Inca o data imi intorsese lumea pe dos. Inca o data lucrurile nu erau ceea ce pareau ca sunt. Toata inversuarea lui impotriva Idiotilor, teoriile sale politicie, filosofia noii revolutii, nu erau decat simptomele unui suflet ranit, ingenunchiat in fata marii, pierdut acolo intre cer si pamant!