Sa nu crezi in semne!

    

Capitolul XIII

Cand ne-am intors acasa din acea vacanta, lucrurile au intrat pe fagasul lor normal, mai puțin sănătatea mea care se degrada pe zi ce trece. Mi-am anulat programările la cabinet, am facut cumparaturi mai devreme pentru inceperea anului scolar. Am fost la doctori care nu îmi găseau nici o boala, nu puneau nici un diagnostic.

    Iti scriu si retraiesc acel moment. Nu doar ca il retraiesc, dar capata noi sensuri si intelesuri. Nu e adevarat ca trecutul e ireversibil. Si ai sa vezi din intamplarea de mai jos cum trecutul nu e ceea ce pare, ci se recreeaza in funtie de evenimente care apar in viata noastra, de noi informatii care schimba cu totul ceea ce credeam ca e trecutul, al meu, al tau sau la nivel Istoric, al Omenirii. 

    Iti povesteam despre Hun si acel cuplu de francezi. Pe el il chema Davide. Pe ea o chema Francesca. Davide avea un par negru si bogat, o barba deasa si tunsa scurt, ochii verzi in contrast cu pielea lui bruneta. Camasa alba de in o tinea incheiata mereu la al doilea nasture, lasand sa i se vada steaua si pilozitatea de pe piept. La mana purta un ceas Rolex. Aveam sa aflu ca era fiul uniu bijutier, care mostenise o afacere prospera cu diamante pe care le aducea din Africa de Sud si le taia, slefuia si prelucra in Florenta. Francesca avea un par rosu, ce il lasa uneori sa-i cada in valuri, niste pistrui maro pe toata fata si pe maini. Avea o voluptate in solduri, fara sa para grasa. Parea mai mult o scandinava decat din partile astea ale noastre. Dupa cum spunea, avea origini rusesti. Plecase de la 16 ani din Basarabia si se mutase cu parintii in Paris, unde avea sa termine studiile in Stiințele Comunicării și Jurnalism.  

    Nu am banuit nimic atunci cand am iesit in piata, cand se sărutau și faceau gesturi si tandreturi, uneori ostentativ, in fata lui Hun, de parca nu existau decât ei. Atunci nu aveam ochi sa observ astfel de detalii, eram in Delir. Pana la urma, poate nu era nimic dubios, ca doar am devenit familiari, petrecand aproape toata vacanta din Florenta impreuna. La cina, la piscina, la coada de la Uffizi, la muzeu, in parc, la restaurant. La hotel camerele noastre erau alaturate. Aveam un balcon comun despartit de un gardut din fier, cea ce face lucurile convenabil cand ne luam cafeaua de dimineata impreuna. Nici prin gand nu imi trecea ceea ce avea sa imi intoarca a nu stiu cata oara, era sa zic stomacul, nu, lumea pe dos. Cand am aflat de la cine erau biletele, si reducerea spectaculoasa a unei vacante in Florenta, care de altfel ar fi fost destul de scumpa, l-am pus o foaie alba in fata si l-am constrans sa imi scrie tot. Da, absolut tot! Cu subiect si predicat, cu dialoguri. Trebuia sa fie o marturisire ca la securitatea, ca in camerele secrete ale CIA. Pedeapsa de a scrie s-a dovedit prea mica pentru el, ba din contra, scriind a început sa ii placa atât de mult, încât mi-a sugerat ca ar fi un subiect bun sa își facă debutul literar. Dar aveam nevoie de un document fizic, care sa rămână marturie, sa nu fie interpretat mai târziu cand aveam sa dau verdictul: cu executare! 

    —Scrie! am tipat la el. Ia si scrie tot! I-am dat o foaie alba si am batut-o cu palma, apoi i-am aratat locul de unde sa inceapa primul cuvant ca un Proces Verbal! Ca un elev de clasa intai care nu stie de unde sa inceapa dictarea. Vreau sa stiu tot. Cum a inceput, de unde i-a cunoscut, ce ai simtit atunci, in acele momente. La ce ti-a fost capul. La mine si la Flavius cu siguranta, nu! Acum ia si scrie, ca nu te voi lasă pana nu voi afla tot adevarul. 

    —Honey...

    —Nici un Honey! spune-mi tot. Si sa nu sari peste detalii. Apoi voi decide singura condamnarea ta. Poate îți voi tatua o pula pe frunte ca sa te vada toti cat de nemernic esti!

    —Honey...stai sa iti explic ca nu e ceea ce crezi tu.

    —Tocmai! Explica-mi! Cu inceputul.

Hun privea la pagina alba ca la o portie de mancare de care nu vrei sa te atingi, dar era prea taraziu sa o refuze. Trebuia sa inghita! Iti place, nu-ti place, ia si inghite, baby! Si cand a crezut ca a scapat, i-am mai dat o foaie! 

    Am fost un prost, incepu Hun sa isi sustina cazul in fata instantei morale. Din plictiseala am intrat in Metavers. Sti bine ca eu nu sunt adeptul virtualului. Dar am zis ca nu ar fi rau sa ma updatez la prezent, mai ales ca asa pot sa ii inteleg mai usor lumea lui Flavius. Am ajuns din spațiu in spațiu pe un grup de matrimoniale. Mi-a atras atentia un cuplu din Franța. I-am întrebat ce caută și mai in gluma mai in serios mi-au spus ca un bărbat cu pedigree. 

    —Pedigree? am intrebat eu in gluma. Trebuie sa recunosc, termenul asta suna destul de tehnic. 

    —Origine, cultura, educatie, sanatos, frumos, familist, fara antecendete penale, fara abuz de droguri, stabil financiar, nefumator, fara boli auto-imune sau BTS, de preferat familist sa nu ne complice viața, si cel mai important, discret. Francesca imi enumera o lista lunga pe care aveam sa le bifez, spre surprinderea mea, pe toate!

    —Bine bine, i-am zis, dar eu ce primesc? si imi arata o poza cu ea intr-o lenjerie intima. Inima de caine sa ai, de fapt pedigree voiam sa zic. Stiu, sunt un porc! Un bou! Iarta-ma! Insa nu a fost doar poza ei, sau instinctul, ci scopul nobil. Sa ajut o biata fiinta care isi doreste de ani de zile sa devina mama. 

    —Ati incercat toate pozitiile? am glumit eu dupa ce am deschis poza. 

    —Da, chiar si sub clar de luna. La mare pe plaja, la echinoctiu de vara. 

    —Si fertilizare in Vitro? 

    —De o mie de ori…Nu s-a prins nimic. Apoi m-am gândit la un donator anonim. Davide însă nu vrea un Anonim, îmi răspunse Francesca. 

    —Davide?

    —Sotul meu... Vrea sa știe mai multe despre donator. Considera ca arborele genealogic poate influenta destinul unui individ pana la a treia generatie. Totul i se trage de la cultura lui iudaica. Nu stiu daca stii, dar evreii pun mare accent pe familie, pe trecut, pe spita neamului. Au niste nume si o carte in care scriu acolo numele parintilor, bunicii, stra-bunicii, stra-stra bunicii...ca le pierzi numarul. 

    —Inteleg...La început mi s-a părut hazlie propunerea ei. Dar am continuat sa vorbesc mai mult din curiozitate. Incet, incet a început sa prinda contur gandul, sa apara îndoiala. Dar daca... Ce poate fi asa rau?... Pana la urma nu e ca si cum as insela... Poate doar pe jumatate. Devenisem apropiat de Francesca și vorbeam aproape orice. Incepusem sa inteleg dorinta asta. Sa empatizez cu ea si Davide. Paradoxal, gandirea ei moderna isi avea originile in prejudecatile patriarhatului. O gandire in care barbatul se asigura, ca atunci cand pleaca la razboi, fratele lui mai mic, va avea grija de sotia ramasa vaduva. 

    —In Tora este chiar o lege si anume, vaduva fratelui tau va face parte din casa ta, daca se intampla sa moara in razboi... Davide tine la traditia lui culturala, la originile evreiesti care coboara spita neamului pana la Safarzii de secol al XV-lea, imprastiati din Sudul Peninsulei Iberice pana in Africa de Nord si sudul Italiei.  

    —Inteleg, inteleg... are logica, i-am zis, pentru ca argumentele ei mi se pareau destul de plauzibile. Nu era doar o fantezie erotica. Mi se parea ca are un scop nobil, caritabil. Si uman. Specia trebuie salvata. Spita neamului trebuie dusa mai departe. Omul trebuie sa supravietuiasca. Familia,  clanul, seminția, rasa, neamul, afacerea cu diamente... 

    —Imi poti trimite o poza cu tine? clipi ea din ochi cu un emoticon. I-am trimis, jur, poza de la mare de anul trecut, in care eram cu tine si cu Flavius la plaja. Nu era nimic iesit din comun. In fond stii bine ca nu sunt nici frumos, dar nici urat. Am primit niste inimioare ca reactie.

    —Nu e genul meu sa fac poze, sa ma pozez.

    —Esti frumos! Cred ca Davide o sa fie incantat de tine. Eram flatat. Eram... frumos! Nu m-am vazut niciodata asa. Credeam ca prea putin conteaza frumusetea unui barbat. Darzenia, curajul, marinimia, puterea, potenta, orgoliu chiar, loialitatea, atribute clasice, stii tu, pe asta mizam eu... Dar frumos? Eu? Si apoi, sa fii placut de un alt barbat, este o confirmare in plus. E ca si cum ai avea abonament Gold la Clubul de Golf. Ai acces peste tot, ti se deschid toate usile. Esti in fond, acceptat, integrat! Asta am simtit, ca sa intelegi. Si sper ca decizia ta nu va fi cu executare. Poate imi vei acorda o clementa. Poate vei tine cont de context si de imprejurari. 

    —Multumesc!...si am cautat in paleta de emotii ce o aveam la dispozitie pe telefon si pe care, recunosc, nu am folosit-o niciodata. Inimioare, rasete cu lacrimi, fete triste, furioase, imbratisari, pupici, pupici cu inimioare. Nu stiam cu care sa incep, nu stiam care imi exprima mai bine starea. Pe toate le-am folosit in cele trei luni de discutii cu Francesca. Mi-a aratat poze cu ea si Davide din vacanta, din tari exotice la care si noi visam cand eram tineri. Imi povestea aventurile ei erotice si noptile de dragoste pe plaja. Davide devenise o parte din mine. Pana acolo ca n-am mai stiut cine sunt eu. 

    —Mi-ar fi placut sa fiu si eu cu voi, acolo! Eram luat de val, de fantezia virtuala pe care mi-o imaginasem. De acea lume ideala pe care o afișau in fata. Asa a pornit totul. Dintr-o gluma. Ca apoi sa nu ma mai gandesc decat la acel moment, cand aveam sa ne vedem.

    —Davide detine o casa de bijuterii in Florenta. Petreceam des verile in Italia. Apropo, te saluta! E aici langa mine. A zis ca iti putem trimite un bilet de avion. De cazare nu-ti face griji.

    —Imi permit si eu un bilet, i-am spus, ranit putin in orgoliu. Nu as fi vrut totusi sa fiu si plătit pentru serviciul meu, pana la urma era un gest de caritate, o donatie. Știi bine ca ne permitem o vacanța pe an, chiar doua...

    —Nu, nu, totul va fi platit de noi, macar asta sa putem face pentru tine, pentru serviciul tau. Totul era bazat pe o tranzacție daca esti atenta la nuante, era doar un serviciu. Sa înțelegi mai bine, draga mea, negociam termenii și condițiile din contract. Nu am înșelat cu inima. Poți sa iei asta in considerare, la sentința, te implor! Era un job ca oricare altul iar eu un profesionist. Si oho, de câte ori nu m-am prostituat la locul de munca, când m-a trimis sa rezolv atatea cazuri fără miza, sa fac cafele lui Sefu si sa cumpar tigari? De câte ori nu am inchisi ochii la o gluma nesimțita, doar ca sa nu pierd promovarea? De câte ori nu mi-ai reproșat ca stau peste program? Asta nu insemana ca mi-am vândut corpul, și timpul, și demnitatea pentru bani? Toți suntem niște curve! Doar pretul difera.

    —Da-mi adresa ta sa ti le trimit! 

    —A nu, nu. 

    —De ce nu ?

    —Pai...stii, Iubita, ma duc in Florenta fara tine și fara Flavius, cum ar suna asta daca i-as spune soției? In plus, nu am nici un albil. Departamentul meu nu presupune deplasări in strainatate. Cazurile de drept international si european sunt date celor mai tineri, ca ei au timp si energie de calatorii si deplasari in delegatii, nu au familie ca mine.

    —Inteleg... Dupa un moment in care probabil s-a consultat cu Davide veni cu o propunere si mai nebuna. 

    —Va trimitem trei bilete la pret de jumatate. Asa poti sa spui ce vrei tu. Vei considera ca acea jumatate este pretul platit de tine pentru vacanta ei si a lui Flavius. 

    —Nu-i o idee rea! i-am zis. Mai ales ca mereu si-a dorit sa ajunga in Florenta! In sfarsit ii voi indeplini visul. 

    —Hey, aici Davide, prelua el conducerea conversației. M-am simtit stanjenit la inceput de o prezenta barbateasca. Dar apoi am inceput sa vorbim despre vinuri si despre golf. Stii bine cat de mult pot vorbi despre golf fara sa ma plictisesc. 

    —Mi-a povestit multe Francesca despre tine. Ba chiar ai devenit subiectul nostru principal.     

    —Sper ca n-am sa dezamagesc.

    —Nu ai cum. O sticla de vin Chardonnay face minuni la prima intalnire. 

    —Mnda...eu ma refeream la asteptarile Francescai, nu ale tale, am glumit eu putin fortat de situatie.

    —Hahaha, cu Francesca, presupun ca ai avut timp sa te familiarizezi. 

    —Am avut aici unele schimburi de poze, mai desuchiate. Sper ca esti ok cu asta.

    —No problem, bro! 

    —Bro? Haha, am un frate. Vom imparti o femeie. Trebuie sa recunosc ca nu mi-am imaginat asa fantezii pana la vârsta de 42 de ani. Poate ca e reala aceasta criza cum se zice. Sunt sigur ca e doar o rătăcire de moment...

    —Voi, francezii, sunteti foarte deschisi cand vine vorba de triunghiuri amoroase, am constata eu...

    —Ei, nu e asa cum crezi. Poate doar in filme, ma asigura Davide.

    —Atunci vom crea propriul nostru film. 

    —Abia astept. O las pe Francesca… Imi cer scuze, dar am o intalnire de afaceri programata intr-o ora. 

    —Uff...a fost intens! Francesca ma lua in brate, virutal, bineinteles. Nu pot sa spun ca am fost relaxat de apropierea asta masculină. Era mai mult ca o testare a fortelor ca la scanderberg. Dar vinul acela avea sa faca minuni, din acea seara la piscina hotelului Central din Florenta. 

    Restul cred ca stii, mai mult sau mai putin. Biletele, drumul, si aterizarea in Pisa. De unde am luat trenul pana in Florenta. Nu stiu pe unde umblai tu, caci voiai sa vezi anumite locuri din afara orasului. Sa vezi Domo noaptea. Erai in propria ta lume, visatoare tot timpul, ca nu stiam ce se petrece cu tine. Nu iti reprosez, iti spun doar ca probabil am fi discutat altfel, la rece. Ti-as fi propus acest targ. Pana la urma nu sunt decat un donator de sperma. Chiar daca Francesca este o femeie exceptionala, nu mi-am facut niciodata iluzii. Nu, tu si Flavius sunteti mai importanti ca orice in viata mea. Am ajuns sa ne cunoastem bine, sa petrecem timpul impreuna. Totul era atat de natural si firesc incat nu mi-am dat seama ca deja eram intr-o idila in trei. Cand erai plecata in lungile tale plimbari, atat de visatoare si fericita, a fost ca o confirmare ca ceea ce fac nu e nici un pacat. Te-am intrebat ce se intampla cu tine daca iti aduci bine aminte. Te-am intrebat daca nu cumva este vorba de o alergie la ambrozie, daca e o astenie. M-ai pupat si ai pus asta pe diferenta de presiune si fusul orar, m-ai asigurat ca esti mai fericita ca oricand. Totul era normal, nu am simtit nici o senzatie stranie ca ceva tragic avea sa vina. Flavius era fericit. Davide si Francesca il rasfatau cu inghetata. Tu erai in lumea ta!

    Stiu, eram intr-un fel de delir, imi pierdusem mintile. Eram un bou in calduri. Nu m-am gandit la consecinte. Nu m-am gandit ca Francesca ar putea ramane insarcinata, desi incercase de o mie de ori. Totul s-a intamplat in acea seara tarazie in care ai spus ca vrei sa iei aer, sa vezi Domo si sa te plimbi pe stradutele pustii si inguste ale Florentei. Flavius dormea in camera lui obosit dupa o zi lunga la Ufizzi si dupa cateva ture de bazin. Noi am ramas pe marginea piscinei sa mai bem un pahar de vin. Si inca unul, pana le-am uitat numarul... Am ramas singuri, caci Davide s-a dus sus in camera sa dea un telefon important, se pare, legat de o livrare de cateva milioane. Francesca ma privea razand prin paharul gol. Intr-un moment de nebunie m-a tras de mana spre camera ei. M-am dus. M-am dus ca un bou la macelar! Nu mai vedeam decat fundul ei voluptos cum urca pe scari, rochia de seara cum se mula perfect pe coapsele ei. Cand am intrat in camera. Davide statea pe o sofa din piele maro, cu un trabuc in mâna, langa o veioza ce imprastia in camera o lumina difuza. Francesca si-a aprins un joint din care am tras rand pe rand, pana n-a mai ramas nimic din el.  

    —Trage, imi oferi ea chistocul pe jumatate consumat. Apoi imi acoperi gura și nările cu palma. Simteam cum fumul se duce in plamani și ma sufoca. Nu mai aveam aer, aproape ca ma inecasem cand m-a sarutat.  

    —Francesca... i-am soptit la ureche, caci ma înnebunise de tot! Davide ne privea de pe scaun cum ne sarutam. Radeam mult din orice prostie. Ca niste adolescenti in fata scarii de bloc. 

    —Nu-i asa ca e frumoasa? M-a intrebat el ca si cum s-ar fi departat de opera lui ca un pictor si acum o admira de la distanta. De aproape nu poti vedea decat anumite lucruri. Tate, sani, ochi, buze, sexul, picioarele, gleznele, clavicula, umerii, alunițele, incheietura mainilor și cel mai important, pantecaul. De departe observi imaginea de asamblu, observi femeia, dorintele ei, placerea, fantezia. Din scaunul lui, Francesca era cea mai dorita femeie din lume. Era o muza. In mainile mele insa, Francesca era dorinta carnala. De pe scaunul lui, Francesca era o mama care face orice ca sa ii ofere un urmas. Sa ii duca spita neamului mai departe. Si sa audă spunându-i-se prin casa, Tata! Acest cuvant care rezona in mintea lui ca o camera goala, nemobilata. Caci asta era singurul lucru ce ii lipsea din viata, singurul lucru care l-ar fi implinit. Rochia ei de seara a cazut dintr-o miscare ca o cortina, descoperindu-i dintr-o data trupul fierbinte, pantecul si sexul acoperit de carlionti roscovani si moi ca matasea. Am ridicat-o cu mainile pe biroul de langa sofa, si in lumina difuza a veiozei i-am sarutat sclipitoarele stele. Mi-am infipt mainile in coapsele ei cand si-a departat picioarele, cand m-a tras mai aproape de fierbinteala ei cu gambele. Mi-a desprins nasturele de la bermude cu o singura mana. In acele clipe, Francesca avea sa isi piarda consistenta. Mainile ei pluteau in letargie, capul cazut pe spate, cu parul atingând podeaua de partea cealalta a biroului de unde privea Davide. Cand m-a strans cu toata putera in ea, cand a strigat innebunita de orgasm, o tineam cu ambele palme de spatele ei fibros. In acel moemnt, luati de ameteala si de fumul de iarba, Francesca incepuse sa leviteze, doua palme deasupra biroului. 

    —Ma Che Bella! Exclama Davide si se ridica de pe sofa sa o priveasca mai apraope ca și cum ar fi pus pauza la o scena de film 3D, plimbadu-se in jurul exponatului ca in jurul unui diamant ce se invarte intr-o vitrina frumos luminata. 

    —Ihim...nu mai eram in stare sa articulez nimic, nici un cuvant, prins in acea copulare, am pus urechea pe pantecul ei cald si parca m-am odihnit o vesnicie...leganatul acelea, ca si cum as fi fost un marinar ce viseaza puntea unei corabii. 

    —Bellisima! se uita el ca si cum ar fi privit rapirea Proserpinei din toate unghiurile, de sus si de jos, din stanga si din dreapta. Privea ca la o sculptura de marmura alba.  

    —Nu te misca! mi-a poruncit Davide, caci Francesca era in alta lume din care nu voia sa se intoarca prea curand. A vrut sa imortalizeze intr-o imagine eterna aceasta scena, fara sa strice toata vraja care incet-incet incepuse sa se risipeasca. Am stat asa pana a inceput sa se scurga toata samanta mea din ea. Era plina. Imi facusem datoria de mascul, acum aveam sa mor ca acei fluturi treziti la viata pentru o singura seara, pentru acest ultim scop. La ce bun sa ma intorc la viata dupa ce am trait extazul, dupa ce am trait cele mai intense senzatii? La ce bun sa mai traiesc daca scopul meu a fost atins, daca specia va trece mai departe ca o minge, din generație in generație, din tata in fiu?... Cand si-a mai revenit, Francesca era moale, lipsită de orice voința, ca o papusa de plastelina. Corpul ei avea sa se transforme intr-o pupa, devorata pe interior de un embrion, care va creste si isi va lua zborul. 

    —Luați, mâncați, acesta este trupul meu care se da pentru voi, fii mei... Iti spun toate asta sa intelegi natura animalica a acestui gest sublim. Totul se amesteca cu totul. Sentimentele cele mai ciudate ma napadeau fara asa inteleg ce se intampla cu mine. Atunci...o deznădejde m-a cuprins, o deznadejde de sfârșit de lume... 

    Dupa ce si-a revenit din spasme, Davide o saruta ca si cum eu nu as fi existat. Ca si cum eram din cristal transparent. In timp ce o saruta, Francesca ii lua mana si i-o conduse acolo unde era sexul ei umed și plin de sperma mea. In acel moment n-am stiut cum sa fug mai repede pe unde sa ies, confundand usa de la iesire cu cea de la baie. Ca si cum as fi căzut intr-o cursa intinsa de niste psihopati. Mi-am luat repede hainele in brate si m-am strecurat in camera noastra de pe balcon, caci usa era dechisa. Eram la dus cand am auzit ca te-ai furisat in varful picioarelor in casa. Te obosise probabil plimbare, ca ai adormit pe canapea astaptandu-ma probabil sa ies din baie. Nu stiu daca iti mai aduci aminte. Te-am luat usor in brate, ti-am dat pantofii jos din picioare si te-am pus in pat. Mi-ai luat mana si te-ai imbratisat cu ea in somn. Erai atat de frumoasa. Iar eu te priveam in lumina lampilor din gradina. Dormeai ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Am simtit o usoara remuscare, dar a doua zi cand am iesit in Piata Centrala totul revenise la normal. Davide si Francesca se iubeau mai mult ca oricand. Tu cu Flavius v-ati dus sa vedeti spectacolul acelui Shaolin. Nimic nu se schimbase. 

    Bineinteles ca dupa aceasta marturisire, Hun si-a primit pedeapsa...Cu executare! A fost totul premeditat. Nu a beneficiat de nici o clementa. Adevarata drama este in fond, ireversibilul, implacabilul, ieremediabilul. Micile noastre dileme si neajunsuri, palesc in fata acestei realitati. 

  *

 Dupa ce am trecut printr-un divort scurt, caci n-am avut nimic de impartit, starea mea de sanatate s-a agravat abrupt. De dragul lui Flavius si de gura lui Nico, dupa mai bine de sase luni, aveam sa fac o programare ca sa ma consulte doctorul Kubel, de la clinica Santa Fe din Viena. Nico mi l-a recomandat, ca cica, e cel mai mare specialist in boli autoimune. Tot ea a platit si consultatiile si analizele. Asigurarea mea nu acopera nici un sfert din cheltuieli. Am profita de ultime zile de toamna ca sa pun totul in ordine, sa reasez lucrurile in caz ca, stii tu.... Nu as fi putut sa plec din lumea asta fara sa fac pace cu mine, fara sa iert si sa inteleg totul. Cat despre Hun, probabil ca de mult nu mai mergea realatia noastra. Ciudat ca nu am suferit, nu am plans si nu m-a bulversat pe cat credeam. Ce mai conta? In astfel de momente, cand vezi moartea cu ochii, altele sunt prioritatile, altfel vezi lucrurile. Mi-am dat intalnire cu Francesca in Viena. TGV-ul de Lyon ajunge in cateva ore pana in Viena. Aflasem ca Francesca isi petrecea perioada de vara intre Chambery si Grenoble, la aer curat, unde Davide mosteneise o casa de vacanta. Ne-am dat intalnire la o braserie cu plante luxuirante, undeva intre Muzeul Fluturilor si un vechi palat hasburgic. 

    —A cui a fost ideea? am intrebat-o eu dupa ce am trecut de acele taceri si jene specifice primelor intalniri, desi avusesem ocazia sa ne cunoastem cat de cat in vacanta din Florenta.

    —A mea!...

    —De ce tocmai Hun? 

    —Nu a fost ceva personal. Destinul, întâmplarea. Trebuia doar sa respecte niste conditii minime de sanatate.

    —Nu te-ai razgandit cand ai vazut ca vine cu familia, cand m-ai vazut pe mine, pe Flavius, nu te-ai simtit nici macar un moment vinovata? 

    —Familia era o garantie in plus care ar fi trebuit sa imi asigure linistea. 

    —Linistea? Unde v-a fost capul? Francesca tacea, ca un animal incoltit, ca un caine batut. Mi s-a facut mila atunci de ea, asa ca ma intrebat-o in cate luni este. Pana la urma ceva nasol, o nenorocire, putea sa dea nastere, la propriu, unei minuni.

    —Sapte. Sapte si jumatate. Am stat sa calculez perioada in care ne-am intalnit si calendarul pica perfect pe zile si nopțile petrecute in Florența.

    —Iti va plati pensie alimentara? 

    —Davide s-a ingrijit ca eu sa nu duc lipsa de nimic. Francesca intoarse privirea ca sa nu observ cum ochii ii lacrimau. Imi cer scuze! si imbiba coltul unui servetel intr-o lacrima aparuta ca un giuvaier, atenta sa nu isi strice machajul ce ii contura ochii. 

    —Spune-mi, este al lui Hun? 

    —Da, el este tatal biologic. Nu trebuie sa isi asume absolut nici o rasponsabilitate. Ne asumam totul. 

    —Nu am venit aici sa fiu avocatul lui! In definitiv, ne-am despartit. Dar nu cred ca are legatura cu tine. Probabil ca de mult nu mai rezonam cu acest om... In plus, energia mea vitala nu ma lasa sa ma consum cu drame marunte. Am vrut doar sa te vad, sa inteleg...

    —M-am gandit la Davide... Am vrut sa fie implinit ca barbat. Am facut-o din dragoste. E adevarat ca si eu imi doream din toata inima un copil, acest copil. Am incercat toate variantele. Am fost la clinici renumite chiar aici in Viena, la Santa Fe, am cheltuit o mica avere. Pana in ziua in care renuntasem. Intr-o zi insa, trecand pe langa Opera de Stat din Viena, am auzit un om al strazii cantand din harpa dumnezeieste. M-am apropiat ca o caprioara sfioasa, caci imi pareau cunoscute acele muzici. Era un vechi prieten, un Italian din gasca cu care bateam orasele in studentie. Pe atunci eram o hippioata dornica de aventuri. Faceam tot felul de trucuri cu focul, scuipam flacari. Un baiat de care eram indragostit, avea un numar original... Reusea cumva, nu stiu cum, sa leviteze doua palme de-asupra pamantului. Alte ori canta dintr-o scripca, mandolina, ceva de genul si ne spunea poezii pe scarile bisericii, inspirate din aventurile lui. Am ramas atasata de gasca asta, de libertatea pe care o simteam, de virbatia care făcea viata atat de fantastica. A fost cea mai fericita perioada din viata mea. Nu aveam nici un stres, nici o grija. M-am indragosti de acel trubadur. Am calatorit cu el din oras in oras, din tara in tara pana in America. Fara sa ne gandim la ziua de maine, fara stim care va fi urmatoarea noastra oprire. A fost o perioada de libertate, de inconstienta, o perioada in care am experimentat totul. Dar absolut totul. Avea niste prăjituri cu ciuperci pe care le culegea de pe deal, aveau un gust ciduat de ciocolata. Le puneam intre doua felii de biscuite ca un sandwich. Simteam atunci ca plutesc...

    —Un trubadur, care putea sa leviteze? la auzul acestor cuvinte nu mai aveam aer. 

    —Da, era un truc pe care numai el il facea.  In gasca lui era si un tiganus, din cate imi aduc aminte, il chema Elvis. Mama lui, cand nu avea de lucru, facea vraji la care veneau femeile care nu puteau sa ramana insarcinate. Atunci m-am gandit ca Jovannoti ar putea sa ma ajute sa dau de Elvis sau de acea vrajitoare. 

    —Si de prietenul tau ce ai aflat? Trubadurul.

    —Din cate am aflat mai apoi de la Jovanotii, dispăruse undeva prin Africa atacat de hiene. Nu am vrut sa cred scenariul asta tragic din moment ce erau doar zvonuri. 

    —Si de Elvis? Ai reusit sa dai de el?

    —Jovanotti mi-a dat o informatie, cum ca s-ar afla la cersit in orasul natal, in Bucuresti, undeva pe Lipscani, in centrul vechi. A trebuit sa iau avionul pana in Romania. Davide cu greu a fost induplecat sa ma lase in aceasta calatorie. A zis ca e o prostie sa cred in tot felul de semne si minuni. In fine, pana la urma tot m-am dus. Nu aveam ce pierde...Am intrat pe ungang la o casa din centru vechi, cu acoperisul ce statea sa cada, cu obloane de lemn batute in cuie la ferestre, unde mi-a spus un om imbracat in joben, cu o cuituta muzicala si doi papagali ca statea. De Elvis, nu am dat...Mi-au spus ca a plecat si ca de atunci nu s-a mai intors. Niste vagabonzi drogati i-au luat gascanul si l-au taiat. Mi-au spus totusi ca poate s-a intors la casa parinteasca din Moldova. Asa ca am inchiriat o masina si m-am dus in cautarea lui Elvis. Intr-un final, am gasit-o pe mama lui intr-un sat uritat de lume, prin Pungesti, intr-o stare de degradare mentala cumplita, inconjurata de sticle goale si de saltele mirosind a urina, pazita de niste caini vagabonzi. Nu stiu daca mai putea spune cateva propozitii lucide. Amesteca vorbe fara sens cu alcool ce duhnea de la cinci metri. Dar am reusit sa leg cateva cuvinte de ea bolborosite, cand am intrebat-o daca imi poate da un leac, sa raman " grea". Calatoria asta a fost pentru mine traumatizanta. Locurile natale...originile. Aici ar fi trebuit sa copilaresc eu daca nu eram infiata, daca nu plecam la Paris. 

—Imi cer scuze...Nu despre mine e vorba, dar trebuie sa intelegi tot contextul. Stiu ca nu de-aia m-ai chemat. 

—E ok, poti continua. Am asigurat-o eu. Cumva, cand te pui in pielea celuilalt, realizezi ca dramele omului sunt cumva generice, sunt dramele tuturor, ca si cum fiecare traieste o parte a celuilalt.  

    —Am gasit-o pe mama lui Elvis la birtul din sat, intr-o stare de saracie lucie, dar inconjurata de o famfara. Nu am inteles motivul, daca il jelea pe Elvis, caci lautarii nu isi pun intrebari atat timp cat sunt platiti. Am filmat aceasta calatorie, pentru ca oarecum a fost ca o terapie, ca o impacare a mea cu radacinile, cu noroiul si huma din care am iesit, cu saracia din care am fost abandonata de parinti. Parisul in contrast cu Pungestiul...

    —...nu stiam ce sa mai zic. Taceam. Dupa un moment de liniste si regulegere:

    —Uite, si scoase telefonul din geanta si cauta pe Youtbue dupa Rabbids Go Home Music - Doina by Fanfara Vagabontu. Am luat telefonul in mana si m-am uitat la toata inregistrare. 

    —Ce trebuie sa vad? am intrebat-o confuza..

    —La minutul doi o sa o vezi pe mama lui Elvis. Dans! Dans! Dans! a inceput ea sa danseze pe aceasta donia, cu o sticla in mana. Dans, dans, dans cu mainile ridicate invartindu-se, cazand pe jos, apoi ridicandu-se iarasi din noroi. Dans! Dans! Dans! In acel moment am avut un flashback, o vedenie daca vrei, o epifanie, un moment care este legat de o aventura din tinerețe. Eram îndrăgostită de amândoi…Dansau pe plaja si se invarteau, si ridicau sticla pana cadeau pe nisip, ca apoi sa se razeme unul de altul si sa se ridice iarasi sus, pana cadeau iar epuizati de dans. 

    —De amandoi? La cine te referi? Povestea asta ma privea si pe mine, in modul cel mai personal. Cumva intrasem in ea fara sa vreau. Imi schimbase destinul, ca un impegat care muta macazul. Doar ca speram ca impegatul sa nu fie beat...Sa nu ma traga pe o linie moarta. 

    —De un poet trubadur și de prietenul lui cel mai bun, Horatiu. 

    —Horatiu? Inima imi batea tare parca imi iesea din piept. Am incercat sa imi ascund emotia in spatele unei curiozitati din ce in ce mai mari. Caci lucrurile incepeau sa se lege, povestea sa se limpezeasca, destinul sa îmi iasă in fata. 

    —Horia ii spuneau prietenii. Da, eram tineri si ne faceam de cap. Nu eram constienti de consecinte. Ne simteam nemuritori. Fumam si beam ca niste serpi pana uitam de noi. Eram tineri si nelinistiti. Eram indragostita de amandoi si nu stiam cum sa imi impart inima. Atunci mi-a venit ideea, daca tot erau ei cei mai buni prieteni, de ce sa nu o facem impreuna? S-a uitat unul la altul complice, iar dupa un moment in care s-au inteles din priviri, s-au luat la trante prin nisipul plajei. Sa tavaleau in acea imbratisare prin apa, prin nisip, prin alge. Daca ii vedeai, erau ca niste copii care se harjoneau, ca apoi din joaca sa se ia la bataie. 

    —Mai stii ceva de ei? riscam sa imi descopar identiatea mea de anonim cu intrebarea asta, dar nu mai aveam rabdare, muream de curiozitate.

    —Horatiu... Horia a murit intr-o misiune in Marea Neagra pe langa Insula Serpilor, aproape de portul Odessa, dupa cum aveam sa aflu mult mai tarziu. La sfarsitul blocadei din Crimeea, fregata lui a dat de o mina in deriva care a explodat. Plecase sa isi ajute fratii din legiunea straina. Idealist cum era, credea in fapte de vitejie, in eroi care mor pentru libertate. O mina l-a spulberat. Am plans mult. Nici nu aveam pe cine, caci n-a mai ramas nimic din el care sa fie repatriat, decat un picior si o mana. 

    —O mina... O mina in dervia...pana la urma o înțelegeam...Si eu aveam sa ma impart între trăiri contradictorii. 

    —Si cum s-a incheiat povestea cu vrajitoarea? Am revenit la subiect, încercând sa îmi ascund cât mai bine sentimentele, sa nu imi tradez emotiile.

    —Am inteles din dansul acela, ca am ramas blocata in acel timp, ca trebuie sa rup vraja care ne legase. Si am spus cu voce tare, la echinoctiu de vara acest descantec pe care l-am gasit pe internet. Cum se lipește ceara de mâini,  /Și mierea de gură,  /Așa să se lipească plodul / in tine din rodul Lui/ Să rămâie mănoasă / Ca pâinea în teasa, /Ca mierea în ulcele,  /Ca vinul strecurat,  /Ca izvorul cel curat. / De dragoste, de iubire /Și de mulțumire. /

    —Si ce legatura are asta cu aventura din Florenta?

    —Pai are, ca vraja trebuia desfacuta de un al treila element, care lipsea. Atunci cand mi-a scris Hun, am luat asta ca pe un semn. Nu a trebuit sa il conving pe Davide, din moment ce ar fi facut orice sa aiba un urmas. A impus doar cateva conditii, sa provina dintr-o familie ok, sa fie sanatos, sa nu fumeze, sa nu aiba antecedente, BTS, etc. Hun, stii prea bine, este poate cel mai potrivit om pentru acest job.

    —Sa inteleg ca nu ai ramas nici cu poetul nici cu Horatiu? Ce a urmat apoi? Francesca se uita la mine putin suspicios. Eram mai interesata de o poveste secundara decat de Hun si de ceea ce se intamplase in Florenta. Dar ce nu stia ea, e ca acest trubadur ne legase cumva destinele. Ce nu stia ea ca trebuia sa ma intorc, asa cum s-a intors si ea, la punctul in care am ramas blocata.

    —Nu am mai pastrat legatura cu Aristotel, caci asa il chema, exact ca pe filosoful grec. Nu avea relatii stabile, nu avea cum sa functioneze ceva intre noi din moment ce mergea din oras in oras. Era un aventurier care călătorea cu gasca lui. Cat despre Horia, destinul lui era al unui marinar. Nu-i de mirare ca erau prieteni. Tocmai de-aia cei doi se intelegeau atat de bine, isi scriau epistole si isi trimiteau postcarduri pe paginile lor. Erau ca doi frati de cruce. Dupa un timp, am simtit nevoia sa ma opresc, sa imi fac un loc al meu, adica o casuta foarte mica cu mult caprifoi in fata si muscate la fereastra. Mi-am luat un job de stagiara la o casa de bijuterii si asa l-am cunoscut pe Davide. 

    Aascunse si nebauite sunt caile Domnului...M-am despartit amiabil, chiar ne-am imbratisat. Am întrebat-o dacă e fetița sau băiat, ce nume ii va pune, ce avea sa faca mai apoi. Destinul imi sarise in cale ca o caprioara pe un drum de tara, pe care o lovești și o rănești, dar n-ai încotro decât sa îți continui călătoria.  Nu am crezut in semne si minuni. Nu credeam in legea atracției, in coincidente. Poate ca daca m-as fi lasat purtata de superstitii, daca as fi lasat destinul sa se manifeste fara sa ii opun rezistenta, poate ca... M-a ajuns din urma... Destinul. Ce mai conteaza acum, cand sunt pe marginea hotarului? Ma simteam oricum prea slabita fizic ca sa mai iau toate dramele astea ca pe o povara asupra mea. Zilele si noptile mele erau numarate. Am luat un taxi spre clinica Santa Fe sperand ca o sa apara o eroare in sistem, ca ceva avea sa se schimbe rezultatul analizelor pe care le repetasem de atatea ori, degeaba... Renuntasem sa mai lupt.