Simboluri si Semne

Dali. Ispitirea Sf. Anton

Rolul celui initiat in astrologie, psihoterapie, filozofie, religie, arta si alte stiinte umaniste, e acela de a vedea si a descifra in lume, Semnele. Intr-o diversitate de forme si o infinitate de lucururi haotice, sentimente nedefinite, aflate intr-o stare amorfa, e greu sa distingi semnele. Daca tuna si fulgera, este semn ca ploaia de vara se apropie. Cand cerul la apus e rosiatic, iata ca maine va fi o zi frumoasa si insorita. Semnele sunt urmate de o interpretare si de un fenomen. Sunt niste semne pe care mi-ar placea sa le zic semne-fenomene. Cu alte cuvinte, semne si indecsi care se traduc, ca fumul pentru foc, prin fenomenul care le urmeaza. Sunt pur si simplu semne, pentru ca nu se pot substitui ca simbol. Au ceva material, cum litera A mereu va tine locul literei A. Numai in cuvant ea devine altceva.

In analiza mea din posturile de dinainte, am insistat pe diferenta intre semn, simbol, index. Sensul simbolului are diferite intelesuri in functie de cele doua perspective din care am anlizat arta: perspectiva semiotica (forma de comunicare) si perspectiva imagologica(forma de cunoastere). Simbolul depaseste interpretarea semnului-fenomen, adica fulger = ploaie. Simbolul nu trimite (ca in cazul semnului) la obiect, ci se refera la un concept. Ca forma de cunoastere, simbolul e mai mult decat e fulgerul pentru ploaie. De exemplu, in tabloul lui Dali, Ispita Sfantului Anton, eu vad in cruce mai mult decat un "aparat al torturii".

Crucea se interpune intre profan si sacru, intre ispita si piosenie. Iata, crucea (ca semn), aparat al torturii devine  simbol al suferintelor interioare si al polaritatii. A fi bun, a fi rau nu isi gaseste solutia decat prin cruce. Din punct de vedere teologic, pe cruce se absolva pacatul omenirii, pacatul stramosesc, transgenerational. Cu alte cuvinte sunt absorbite conflictele interioare.  Ele isi gasesc solutia prin cruce, prin sufereinta, prin travaliu si agonie, semn ca omul s-a desavarsit.

Intrebarea pe care o pun scepticii in fata unor stiinte atat de flexibile ca cele umaniste: cum e posibil ca o lume aflata in "pestera" sa nu traduca fenomenele ca fulgere si tunete in ceva mai mult decat un semn ce prevesteste furtuna? Pe de alta parte, cum e posibil ca intr-o lume secularizata sa te mai poti orienta dupa semne fara sa pierzi simtul realitatii, fara sa devii paranoic? Iata doua frici. Frica de a banaliza lumea prin a o simplifica, prin a o saraci de semne, si alta de a cadea in capcanele superstitiilor si a simtului comun in a  vedea semne in orice, in fricile noastre- sfarsitul lumii, in criza financiara-apocalipsa, etc.

Marii psihoterapeuti, ca si marii profeti, mistici, magi, shamani, au avut darul de a descifra semnele, de a citit in stele, de a citi omul, de a citi natura, si mai ales de a interpreta visele. Orice interpretare este de fapt o initiere in descifrarea semnelor. A citi semnele inseamna a te orienta atat la nivelul universului interior cat si la nivelul universului exterior. Omul nu poate trai fara semne, el are nevoie de orientare, de a-si fixa un centru, o cruce, un stalp, un totem de unde sa porneasca. Omul care are darul de a se orienta dupa semne, traieste intr-un univers imbogatit, intr-o constelatie de minuni. Pentru el Lumea are o semnificatie.  

Cand citesti semnele, nu trebuie sa existe ne-aparat "sincronicitatea", adica fenomenul subiectiv din  tine sa aibe echivalent in lumea obiectiva, concreta. Fulgerul din vis nu trebuie sa se traduca prin ploaie. Mama care iti apare in vis, nu face referire in mod explicit la mama biologica.(CG Jung.)  Asadar, nu orice fenomen e un semn si nu orice superstitie. In romanul lui Marin Preda, Morometii, taierea salcamului devine semnul declinului familiei. Nu toti salcamii taiati semnifica declinul. Si totusi, acea scena ramane memorabila. Ceva s-a schimbat in om, asadar natura se schimba. De exemplu, cantecul cocosului. E  un semn? Sa zicem ca prevesteste dimineata. Dar daca acea dimineata nu are nici o insemnatate pentru tine? Atunci cantecul cocosului intra in masa nediferentiata a zgomotelor de fond, nu e decat un index: prevestitorul diminetii.

Sa ne imaginam ca acel cantec de cocos va trezi in tine amintiri grele. Si ca va canta de trei ori, intr-o noapte insomniaca. Si daca vei mai fi si Sf. Petru, nu va fi oare un semn? Semnul ca viata ta e la cotitura, ca trebuie sa te gandesti pe cine ai tradat, ca ceva se va schimba pentru totdeauna. Atunci cantecul cocosului te poate bulversa fara sa stii de ce, pentru ca ai lasat candva o relatie neterminata, ceva nemarturisit. Simti asta, si nu stii ca in acea dimineata cand ai plecat de-acasa fara sa intorci capul, cu multi ani in urma, fara sa-ti dai seama, a cantat cocosul. Iata ca cocosul a cantat de trei ori. Vei fi capabil sa citesti semnele? Te vei intoarce la copilul pe care l-ai uitat in targ, pe ulita cea mare? Tuna si fulgera, ci nu orice tunet si fulger aduce ploaia.

Semnul, cand nu ne referim la partea materiala, e undeva la granita intre index si simbol. Daca vreti, e mai mult un sentiment. Nu se ridica ne-aparat la o valoare simbolica universala. Semnele au insemnatate in primul rand pentru tine. Crucea insa depaseste interpretarea individuala si devine simbol universal. Crucea poate fi un semn, poate fi chiar si un icon (ex. farmacie, crucea rosie) dar depaseste semnul ca interpretare. Semnul uneste fenomenul cu sentimentul pentru a scoate din asta un sens nou, o interpretare. Unind fulgerul cu frica, nu mai rezulta o simpla ploaie de vara, ci sfarsitul, sfarsit care s-ar putea traduce prin frica de moarte sau anxietate, anxietate care isi are poate originea printr-un abandon. Te vei intoarce iar pe ulita din sat, acolo unde te-a prins ploaia, sau vei ignora semnele?

Negand la infinit semnele din viata ta, nu poti trai prezentul. E ca si cum te-ai impotrivi destinului. A tine cont de semne inseamna a iubi. A trai conform cu natura interioara/exterioara. Sa nu-i mai opui rezistenta, fie ea intelectuala, stiintifica, logica, etc. Nu e un destin fatalist daca la asta te gandesti. Sa tii cont de semne nu e explicatia stiintifica a formarii fulegerului, dar nici Ilie cu carul de foc pe Cer. Din contra, cunoscand semnele poti sa te orientezi mai bine in lumea ta. Devii autentic. Pentru ca semnul e ceva subiectiv, dar care capata o valoare generala in jurul careia graviteaza existenta ta. Imagineaza-ti doi indragostiti. Pentri ei orice fapt e un semn. Isi atrag atentia cu privire la pasarea de pe gard, la cladirile cu aer boem si vechi, pentru ca ar putea fi casa lor. Si daca mai au si sentimentul ca toata natura a contribuit la regasirea lor, atunci asta-i dragoste, nu superstitie, nici ignoranta, nici naivitate. Artistul trebuie sa fie un indragostit prin excelenta, pentru a vedea in lume semne si minuni.

.