Flash Mob


Capitolul XX


       Nimeni nu poate scapa Ochiului Vigilent. Tot ce misca e monitorizat din sateliti 24 de ore din 24. Nici o parola nu rezista puterii de calcul data de computerele cuantice din adancul Oceanelor Planetare. Ei pot face simulari si predictii cu privire la orice. Totul este controlat de aceste masini care au preluat controlul. Societatea a devenit un stup, asa cum si-a imaginat Aristotel A.I. Lenei si cum a scris in manifestul lui pe acea platofrma a Noii Revolutii. Doar ca in astfel de lume, in care libertatea individuala este sacrificata, in care totul este dictat de catre masini, omul nu poate functiona.  Apareau pe ici pe colo tot felul de manifestari isterice. Sigur ca erau cenzurate imediat de retele, puse pe seama intoxicarii cu carne. Sau pe consumul de substante interzise. Am vazut cu ochii mei cum o data la aeroport s-a pornit o invalmaseala. La inceput nu am inteles de ce se inghesuie lumea. Erau toti prinsi intr-un fel de hora. Incepura sa strige si sa danseze invartindu-se umar la umar, legati unii de altii. Am recunoscut simptomul amintindu-mi de cele povestite de Carmen, in sala de clasa. E Boala Dansului, mi-am spus! Acesti oameni nu sunt intoxicati, ci sunt posedati de un spirit care le ghideaza pasii. Nu am inteles de ce natura este acel spirit, daca este malefic sau benefic, distructiv sau constructiv. Au venit Gardienii Securitatii si au inceput sa imparta bastoane, sa ii desparta, sa puna tunurile de apa pe ei, sa azmuta cainii care trăgeau cu dinții de mâneca hainelor și de pantaloni, sa ii ghideze cu garduri de sarma sub tensiune. Nu au reusit sa ii desparta decat injectati cu anestezice puternice. Ii scotea pe brate din acel dans de hora. Era o imagine salbatica. Multi dintre ei vorbeau in niste limbi neintelese de oameni, pe care le numeau limbi Ingeresti. Murmurau ceva, in timp ce unul dintre ei se pornea pe proorociri neintelese de nimeni ca delirul lui Ioan din carte uitata, Apocalipsa. Am plecat mai departe caci tocmai se anunta zborul meu și nu puteam sa pierd conferința despre sănătăți publice, mai ales ca aveam sa vorbesc ca invitat de onoare. 

        Nu dupa mult timp, dansurile spontane erau din ce in ce mai frecvente. Le vedeai prin piata, le vedeai in locurile aglomerate, in Gara de Nord. Oamenii se prindeau in hora, se adunau, nu stiu dupa ce criterii si incepeau sa danseze ca intr-un flash mob. Uneori se sincronizau in miscari, alte ori erau frenetice ca intr-un delir. Unii din ei cadeau pe jos si tremurau ca si cum ar fi fost luati de crize epileptice. Daca i-ai fi vazut, ai fi crezut ca sunt posedati. Stiam ca acesta boala a dansului nu este decat un simptom social. Faptul ca societatea noastra ajunsese la o incordare maxima si ca risca, in aceasta nebunie sa se sinucida. Ceea ce vazusem in cabinetul meu la nivel indiviual se propaga acum in societate ca o pandemie. Era greu sa te diferentiezi de aceste grupuri de oameni. Boala era una colectiva. Idiotii erau acuzati pe nedrept de ceea ce se raspandise printre oameni, indiferent de rasa, sex, clase dinamice, etc. Singurul mod de a se recunoaste intre ei era acel cod din palme pe care Nicolae si Aristotel il accesase in acel tren spre Roma. Doar ca acest cod nu avea o scenografie anume. El trebuia sa corespunda fluxului involuntar al memoriei. Nu putea fi invatat si nu putea fi rerpodus, caci mereu isi schimba bataile, ritmul, cadența. Venea dintr-o forta inconstienta, dintr-o memorie ancestrala si era accesat doar de acei Idioti. Ridicam palmele si dintr-o data mainile mele, corpul meu, parca avea propria lui memorie. Asa reuseam sa intru și sa le las portia săptămânală de izolat, atunci cand mergeam in catacombele de sub oras. Iata de ce Idiotii Utili ai Societatii au reusit sa isi pastreze atat de multa vreme, solidaritatea. Era greu de patruns in subteran, era greu de infiltrat din exterior. Se dezvoltase o adevarata subcultura a lumii de jos.       După câte se pare, omul nu e o ființa atat de programabila cum sustinea Aristotel, in seriile de vineri, la acea emisiune tv. 

      —Cum este posibil ca grupul sa ajunga la un consens? Intreba prezentatorul inainte sa se declanseze revolutia, mai bine zis, nebunia. 
      — Inteligenta colectiva este mai importanta decat genialitatea unui singur individ, spuse Ari cunoscandu-si bine sistemul filosofic.
      — Da, dar cu un sacrificiu prea mare, anularea individualitatii! Ce impact va avea asta asupra sanatatii mintale? Aveti studii făcute? Nimeni nu ne poate spune...
      —Tocmai prin faptul ca indivizii vor fi conectati la Retea, adica la mentalul colectiv, va fi atinsa o sanatate colectiva. Intr-un articol pe platforma mea am explicat cele sapte principii ale sistemului politic al Coloniei. 
  • membrii grupului impartasesc acelasi scop (Iluminarea)
  • membrii grupului trec printr-o diversitate de clase dinamice
  • membrii grupului impartasesc aceste informatii liber (nimeni nu este rasplatit pentru munca depusa);
  • membrii grupului sunt sinceri in privinta informatiei (nu ascund informatiile pe care le detin);
  • toate acesta sunt posibile pentru ca membrii nu au orgolii personale;
  • Inteligenta se transmite colectiv ci nu individual;
  • Suma deciziilor unui grup medicoru face mai mult decat decizia unui singur individ, fie el genial;
  • Supravietuirea speciei este data de media inteligentei acelei specii.
      —Sacrificare individualitatii, observa inca o data prezentatorul, va inhiba imaginatia, forta de creatie specifica omului. Il va transforma intr-o mina de date. Aceste lucru va duce in timp la scaderea calitati datelor colectate. Retelele vor primi un feed-back din ce in ce mai steril. Numai lasand individul sa se manifeste liber va fi cu putinta noul. Vom ajunge o societate inchisa!
       —Bravo! exact ceea ce traiam noi acum. Aceasta isterie colectiva! am aplaudat eu de pe margine revazand emisiunea in reluare. 
       —Inteleg aceasta critica, si este foarte buna, spuse Aristotel. Tocmai de aceea este necesara conectarea la Platforma. Orice slabiciune individuala, orice durere sau nedreptate va fi resimtita la nivel colectiv. Acest fapt prin care colectivul este amendat pentru greseala unui singur individ va crea o adeziune la grup. Pe noi ne intereseaza imaginea de asamblu, pentru ca lucram cu Politici Publice. 
         —Asta va duce la o infantilizare a societatii! Se va atinge acel stadiu de contagiune, specific starii infantile prin care nu se diferentiaza Eul individ de Eul colectiv. Prin psihoza de grup, prin nediferentiere psihologica, asemeni unui copil care plange doar ca aude alti copii din maternitate plangand. 
        —Daca se va tine cont de pasii de mai sus, nu se vor intampla toate acestea. Albinele se pare ca traiesc intr-o armonie absoluta. Fara sa intre in aceasta psihoza colectiva de care amintiti. Iata ca timpul avea sa infirme aceste ipoteze. Nebunia Dansului făcea parte tocmai din aceasta psihoza colectiva, din aceasta degenerare a individului.
        —Da, dar cand raman fara Regina, fara feromonul ei, albinele se bezmeticesc. Atunci apare anarhia si nimic nu le mai intoarce din drumul lor catre pierzare... Nu am intalnit un jurnalist mai bun, mi-am zis in gând plină de entuziasm ca cineva da glas preocupărilor mele. 
       —Sunt si exceptii, spuse Aristotel. Nu definim regulile dupa cateva cazuri izolate. Vom extirpa tumoarea la timp. Deciziile sunt autonome, reprezinta vointa colectiva, majoritatea absoluta. Deci procesul ramane unul cat se poate de democratic.
       —Depinde ce intelegem prin democratic...facu o remarca scurta prezentatorul fara sa astepte o reactie.
       —50+1, inca de la Greci, asta este definitia majoritatii.
       —Tirania Majoritatii! vreti sa spuneti...
       —Daca aveti o definitie mai buna, va rog!
       —In acest proces, Idiotii Utili Societatii sunt total exclusi din participarea la vot. Cum va explicati?
        —Ei singuri s-au exclus in afara zidurilor cetatii. Arisototel, nu eu, vechiul filosof atenian spunea in Politika: nu putem trai in afara cetatii fără sa devenim Ori Fiare ori Zei!  Nu inteleg critica Dvs din moment ce noi am lasat liber ca acei Idioti sa traiasca, dacă vor, ca niste fiare sălbatice. Zeii atotștiutori însă sunt de partea noastră. 
       —Va referiti la Ochiul Magic, la Altgoritmi?
       —Sigur, ei sunt atot-cunoscatori si noi ne consultam cu ei in deciziile pe care le luam.
       —Va consultati? 
       —Da.
       —Si cum explicati tot felul de decizii absurde?
       —In anumite situatii particulare putem interoga Altgoritmul cu privire la ratiunea din spatele deciziilor. Alte ori trebuie sa intelegeti ca nu avem capacitatea rationala de a intelege. Sunt atat de multe variabile pe care noi oamenii nu le putem lua in calcul. E ca și cum ai încerca sa ii explici teoria relativității unui copil de cinci ani. 
        —In cazul asta nu avem nici un control asupra vietilor noastre!
        —Am avut vre-odata? Ne naștem goi și murim fără sa știm ce e viața. 
         —Cel putin aveam senzatia ca avem, iar asta ne facea sa ne simtim puternici, umani!
        —Puternic si uman e un oximoron, observa Aristotel. Omul isi trage puterea din slabiciuni. Iata o sclipire veche, din acel Ari pe care il cunosteam eu…Încă mai era acolo, ca o constiinta adormita: Omul isi trage puterea din slabicuni! Am inchis televizorul caci nu mai suportam atata realitate. In definitiv, filosofia Noii Revolutii era una ideologica. Scopul final urmarea ceea ce numeau ei atât de incantati, Iluminarea! 
        Cei bolnavi sau cei degenerati, cei care au trecut prin toate Clasele Dinamice erau incurajati sa paraseasca cuibul social. Erau incurajati prin tot felul de tertipuri psihologice sa creada ca sunt niste eroi, ca pentru binele social si pentru altruismul lor vor fi amintiti, numele lor gravat in piatra in locurile publice, se vor ridica Mausolee. Caci si-au accepta de buna voie destinul ca pe un sacrificiu suprem. Multi au luat singuri decizia asta, spre binele comunitatii, fara nici un pic de ezitare, fiind aplaudati si asistati in direct spre deconectare. Se considera ca ciclul lor a fost complet si libertatea aceasta de a se numi Iluminati, era un fel de scop ultim al existentei, o fagaduinta intr-o viata rezervata unei memorii computationale. Iata lumea in care n-as fi vrut cu nici un pret sa traiasca Flavius. Dar ce stiu eu, sunt o baba batrana...Spune-mi tu insa, daca nu am inebunit, sau dacă mintea mea a fost invadata de tot felul de teorii ale conspirației. Căci mi-e aproape imposibil sa disting ce este real. De-aia îți scriu, ca tu cu detașarea ta de antropolog sa tragi propria concluzie și sa ma indrepti dacă am luat-o razna.

Niciun comentariu: