arta. comunicare. cunoaştere.
Realismul social & obiectivism
Suntem noi care pastem vaca.
⚠️ Acest post nu este scris cu Inteligenta Artificiala, ci cu sentimente reale simtite si traite de mine.
Toate copilariile sunt frumoase. Chiar si cei mai putin norocosi, au macar un moment de Lumina in viata lor. Ceea ce am sa va povestesc se diferentiaza de ceea ce numim in termenii cei mai banali, o copilarie normala. Caci, chiar daca merg impreuna cu generatia mea prin noapte, tin sa ma diferentiez prin sentimentul unic al existentei de toti ceilalti.
Sigur ca acest sentiment m-a facut sa vad in poveste ceva mai mult decat un simplu destin. Acest sentiment imi da cu adevarat dimensiunea miracolului care se manifesta in noi, sau ceea ce ar spune un om religios, o epifanie.
Toate copilariile sunt frumoase. Si eu nu ies din aceasta regula, a copilului care a crescut in traznitia dintre doua lumi. Intr-o lume hibrida. O lume care s-a ridicat dintre noi ca o mica Zeitate. O lume nu visata, ci traita. O lume pe care nu o mai putem intelege. Si cate Lumi nu au pierit asa, prafuite? Cate lumi nu s-au stins in ochii unui copil?
Doar prin aceasta singularitate am reusit sa ma salvez si sa ma inalt o data cu versurile mele spre Stele. Si atunci a inceput sa ninga, iar... Era prima dimineata cu ceata cand mi s-au deschis ochii sa vad viata de sub frunze. Nu ma intrebati cum de umblu printre voi. Nu sunt decat numele pe care il port din ziua in care El m-a strigat.
Toate copilariile sunt frumoase. Iar eu am sa incep cu a mea. Caci pe ea o cunosc cel mai bine. Si doar despre ea am dezlegare sa vorbesc. Pentru ca totul s-a petrecut intre doua Lumi. Cand Orasul a inceput sa cucereasaca tot mai mult pamant. Atunci Imnuri au inceput sa fie inaltate si osanale catre Macarale in Soare. Toti promiteau un viitoru luminos.
Si asa ca, ne-am trezit ca blocurile au muscat din dealuri si din padure, pana au ajuns la marginea curtii noastre. A venit revolutia si casa noastra din deal a scapat. A ramas pentru mult timp insa, anii 90 pana in 2000 scheletul unui bloc neterminat. Prin care ne vanam cu tevi cu cornete, si pe unde ne mai rupeam cate o mana sau un picior spre disperarea parintilor.
Cum ziceam, toate copilariile sunt frumoase. Numai ca a noastra a ramas prinsa intre doua lumi. Nici la tara nici la oras. Tata inca mai tinea vaci. Din ratiuni evident economice. O familie mare, si multe guri de hranit. Chiar daca avea un serviciu, nu putea sustine pe cei 12 copiii doar cu un salariu. Mama cu o pensie de boala, si cu multe treburi pe langa casa.
Asa ca dupa ce Sole a crescut si a plecat de acasa, dupa obiceiul celor mai mari, mi-a venit mie randul sa iau bata si sa pasc vaca. Toate copilariile sunt frumoase, dar a mea e diferita, pentru ca orasul a muscat din izlaz, si oricum, nu mai existau pasuni. Asa ca, eram obligat sa ma duc cu vaca la pascut printre blocuri.
Negrutzza era o vaca frumoasa, neagra si tanara. Frumoasa, colega ei era insa o vaca bătrână și ciuta, nu avea chef sa exploreze orasul cum o făcea Negeuzza când jucam fotbal printre blocuri in timp ce frumoasa rumega întinsă cu o pălărie de paie pe cap... Ma stiau toti Copiii, învățătoarea si cumva asta ma facea diferit de ceilalti care traiau la bloc si nu prea se duceau in vacanta la tara.
O vaca printre blocuri. Se intampla insa des ca Negruzza sa se faca pierduta fara sa iti dai seama. Mai ales cand se faceau echipele si trebuia sa te integrezi. Nu de putine ori m-am dus acasa fara Negruzza. Sa pierzi o vaca, nu e deloc o gluma. O vaca e mare. Chiar daca pare un lucru greu de pierdut. Va spun eu ca dispare. Ca un nasture. Sau ca o bucatica de ciocolata. Dispare si intra in pamant.
Atunci tata se lua dupa urma lasata pe asfalt de balega si intreba pe toat lumea daca nu au vazut o vaca neagra. Cine nu vede o vaca mergand printre masini pe mijlocul strazii? Nu ai cum sa scapi asa ceva. Si daca am fi fost in era Tik-Tok sigur s-ar fi viralizat. Caci Negrutta era neagra, si avea o cercei în urechi și bijuterii în coarne.
Cine a vazut o vaca neagra? Dincolo de supermarketul Vidraru. Pe acolo a fost zarita ultima data. Pornise de la fabrica de cherestera, unde o mai bagam in curtea fabricii unde lucra tata. Si o luase apoi spre Gara ca sa urce spre Piata. Cobora asadar la Vidraru si de acolo, ditamai animaul, parca si-a luat zborul. Nimani nu mai stia sa spuna daca au vazut o vaca.
E ca si cum ai fi intrebat azi pe cineva in parcul Cismigiu daca au vazut o Girafa, sau mai bine zis, o zebra roz cu palarie mare de soare pe cap. Dar tata era serios. Vaca noastra exista. Nu era o nascocire. Tocmai de-aia v-am spus ca toate copilariile sunt frumoase, dar a mea e diferita. Si cand imi pierdusem speranta, am vazut o balega mare pe trecera de pietoni la semafor.
Eram pe drumul cel bun. Vaca o luase spre Spitalul Municipal. Un martor ne-a descris ceea ce parea, intradevar, o vaca neagar ci nu o girafa. Cu botul ei umed. Cu urechi ca niste palnii. Cu ochii mari si blajini. Cu coada lunga si impletita noaptea de o navastuica.
Am sa închid aici scurta mea pomenire, căci destinul Negruzzei a fost insa ceva mai tragic, și a fost cântat cu refren de noi toti și de îngeri într-o dimineața cu ceață, în luna Noiembrie. Caci asa cum zice și versul, printre blocuri suntem noi care paștem vaca🐂.
https://youtu.be/E1P3GP17iaY?si=KyNBCfUNVGpB6jsw
Mare scandal, muzica AI nu e muzica?
No, ca a venit momentul disruptiv în industria muzicală o știe și o vede acum oricine. Ca unora însă nu le convine, asta e alta discute.
Arta, în ultimii 500 de ani a urmat trendul democratizarii. Dacă înainte nu mai cei din anumite bresle și caste, sau cei privilegiați puteau face arta, o data cu revoluția industriala a mai fost eliberat de pe moșie un segment artistic important.
Asa a apărut expresionismul, din prea mult timp liber și plimbări prin parcuri . Tot atunci apar și primele Parcuri in București Cișmigiu. Artiști ca Renoir, Grigorescu, redescoperau natura. Ca apoi valul doi sa vina cu suprarelismil, Magritte, Dalí, etc.
Trendul a continuat cu bula dot.com și apariția internetului pe scara globala, block chain cu NTF-uri si arta digitala. Încă o bucata bună de populație a intrat în rândul acestor privilegiați. De ce privilegiați? Pai ca sa te exprimi, sa creezi, este un privilegiu, cere timp, resurse și energie. Un privilegiu de care ar trebui sa se bucure toți.
Acum e mare scandal ca vai doamne muzica AI nu e muzica, nu are suflet, nu este o Creație artistica, și alte lamentari. Sigur ca multora care vor pierde acest privilegiu nu le convine ca nu mai dețin monopolul trairilor. Dar arta și muzica și procesul se înscrie în tiparul democratizarii artei. Atat prin spargerea monopolului cat și prin reducerea costurilor de producție .
Acum, cine definește cine e artist și ce e arta? În epoca social media am zice ca popularitatea și masele. Dar după mine, artistul e definit de el însuși. In Fiecare om este un artist. Fiecre om ar trebui sa tinda spre a își exprima sentimentele și trairile. Asta ne face oameni. Chiar dacă ne folosim de niște instrumente artificiale.
Asa, dacă am duce discuția la origini, ar trebui sa nu mai folosim nimic digital. Sa nu mai folosim nimic din instrumentele electronice sau sintetizatoare. Sa cantam mereu live. Și eventual sa renunțăm și la mașini, sa ne izolam in comunități Amish.
Nu muzica AI suna la fel. Ci din contra, este o forma de protest. Ca orice stil nou apărut care a fost o forma de protest. Eu unul nu am mai deschis de ani de zile radio. Toate melodiile sunau la fel. Adică scrise pentru publicul larg. Și pe mine cine ma reprezenta? Sau alții ca mine care sunt puțini cine sa le cânte?
Nu, nu scoatem albumu asta spuneau casele de discuri ca nu se vinde. Ca nu își scoate banii. Și asa toată muzica era un zgomot absurd și pur comercial. Acum însă avem șansa sa ne facem propria muzica după propriul gust. Și mai mult, sa sune original. Mai ales dacă ai niște versuri și trăiri la sertar. Ținute acolo pentru astfel de vremuri.
Un alt argument contra e acela ca se antrenează pe muzica altor artiști. Pai și voi, artiști consacrați, pe ce muzica v-ați antrenat? V-ați născut tabula rasa? Nu ați ascultat nimic, nici o melodie, nu v-a inspirat nici un artist?
E timpul artiștilor cu adevărat independenți. Deși vad ca marile case de discuri au început și aici sa monopolize trăirile. Algoritmi sa favorizeze doar ce e corect politic. Și ca nu cumva sa scape prea multa libertate unor indivizi neafiliati.
Sa nu mai zic de cei care cumpără versuri și nici măcar nu amintesc de scriitor sau poet. Sa nu mai zic de cei care remixeaza și dau play, spunând ca fac muzica de DJ. Sa nu mai zic de toți care doar mimează și fac un simplu show, performance cu un microfon în mana făcând playback
Știu ca mulți vor fi supărați. Dar momentul ăsta disruptiv îl anticipasem încă din 2017 pe acest blog când scriam despre AI. Atunci nimeni nu ma lua în serios. Acum valul a venit și a lovit. Din păcate o sa lovească crunt si alte domenii, mai ales piața muncii. Dar acolo e alta discuție.
Epilog.
Ai-ul e doar un instrument. Asa cum artistul se folosește de chitară. Ai-ul nu face arta, pentru ca ii lipsește intentionalitate. Și da, ideea ca arta e în ochii privitorului se aplică atât în arta abstracta cât și aici.
Omul este măsura tuturor lucrurilor *
Am stat și m-am tot gândit, la rolul Artei in viata mea, dacă as da și as face totul pentru asta. Răspunsul nu a fost atât de evident, însă la sfârșitul acestei săptămâni, am devenit tot mai nesigur. Pana la urma e un fapt, ci nu doar un exercițiu mental. Sigur, exercițiul mental a trebuit a fi rezolvat prin ipoteze și supoziții.
Faptul e ca nu as face orice pentru Arta. E un adevăr greu de asimilat pentru cei care cred în Arta. Nu sunt dispus sa pun viata mea personala în pericol, apropiații, cei la care țin, de dragul artei. Prefer acest compromis, prefer sa fiu atent și sa ma autocenzurez, chiar dacă știu ca Adevărul doare.
Pentru ca nici Arta, nici Adevărul, nici Dreptatea, nici Legea nu sunt mai presus de Om. Toate aceste categorii nu sunt ireductibile, ontologic primitive, substanțe primordiale, imuabile . Consider ca Omul nu este făcut pentru Arta, nici pentru Lege. Ci tocmai invers stau lucrurile, adică „Anthrōpos metron pantōn*"[ Protagoras]
Așadar, nu puține au fost momentele când, am făcut acest pact, nu cu Diavolul ca Mefisto, ci cu Omul. De câteva ori mi-am șters anumite versuri, am renunțat la anumite imagini doar ca să nu lezez sentimentele celor din jur. Știu ca pentru un artist e greu sa accepte această autocenzura. Ca trebuie sa țină permanent o negociere cu el însuși.
Pana unde putem face acest compromis? Căci pana la urma nu vei putea sa împaci pe toți. Iar aici tine de fiecare. Caci Arta nu e făcută sa spună Adevărul confortabil, ci de cele mai multe ori pe cel incomod. Cel care ne pune oglinda în fata.
Însă eu, eu am considerat erou nu pe cel care într-un moment de extaz și nebunie pleca la război. Ci pe cel care, având acest instinct de a își răzbuna poate nedreptatea, rămâne totuși lângă oile sale. E o lașitate ar spune cei mai mulți. Dar ce fel de lașitate e aceea care se lupta cu propria nedreptate, cu Ego-ul, și totuși rămâne fidel Lui însuși ?
As putea sa critic multe fapte. Sa fiu acel justițiar al Adevărului. Și sa pun legea mai presus de Om. Caci asta înseamnă să trăiești sub lege. Dar eu nu sunt nici Jandarmul Culturii, care vede în orice greșeală o oportunitate, nici Arhanghelul dreptății. Sunt doar un om, care vede în mediocritate esența de a fi.
Încerc sa fac din aceste sentimente călduțe, un Univers in care se poate trai și respira, fără scandal. Sunt cel care vrea sa trăiască contradictiile în cel mai cuminte mod dacă e posibil. Vad arta ca pe un drum, un mijloc, niciodată un scop în sine.
*Omul este măsura tuturor lucrurilor. [Protagoras]
A.I. sau n-Al?
Scriam prin 2017, oho, 8 ani? Parca ieri. Despre Promisiunile Inteligentei Artificiale. Aici. De atunci am urmărit subiectul cu interes, văzând cum totul este în grafic.
Nu am mai scris despre subiect din doua motive. Acum toți sunt apostolii Inteligentei, toți scriu și dezbat problema. Al doilea motiv e ca în acele doua trei articole am spus tot, tot ceea ce am intuit ca trăim și vom trai în următorii ani.
Țin doar sa amintesc, ca a apărut o carte cu După chipul și asemănarea noastră, și seamănă izbitor cu ideile mele scrise aici. Nu știu dacă tipul s-a inspirat de la mine, as fi fost onorat, sau dacă e doar o confirmare ca spiritul vremii acționează după intuiția pe care am avut-o la început.
P.s. Poza am făcut-o la Biserica Evanghelica din Deal, Sighișoara, pictuea de sec 14, mi s-a părut interesant chipul și diferitele fețe ale Puterii. Mai ales urmele de ciocan cu care a fost redescoperita pictura după ce reforma pusese un strat gros de tencuiala peste.
Poezii (doar pentru poeți)
Mai bine imi dai cu urzici jap-jap
peste bot
Mai bine îmi pui non-stop in megafon
radio kiss my ass
pana îmi da sângele pe nas, promit
n-am sa ridic mâna
Pana n-or sa mi se scurga de tot
logica si rațiunea.
Mai bine îmi pui un film de Buñuel
și îmi tai pleoapa cu lama,
Numai sa nu îți citesc aberațiile
ca îmi sângerează ochii
Mai bine îmi scârțâi un sunet metalic
pana ma ia durerea de dinți
numai sa nu ma intrebi Semnificația
cuvintelor
va trebui sa citesc in constelatia
vomei
bucati din întâmplări, nedigerate
chiar dacă știu,
îmi vei spune alambicat,
ca de fapt
pe noi ne desparte iremediabil
o generație de amibe
Dar mai bine il citesc pe Imamul Kant
in limba islandeza
Numai sa nu iti studiez patologia
scrisă, cică, in versuri.
Ca n-as putea rezista mai mult de
trei secunde
fără sa-mi bag picioarele in ea de emoție
și in ligheanul
cu vodka, cu lămâi și cuburi de gheata
sa ma țină treaz
sa mi se îmbete tălpile de așa extaz.
Știu, sunt demodat,
prea târziu am ajuns la Paris...
îmi cer iertare,
instinctul nobil de a scrie
e și in mine e și in tine,
E și in tanti TanȚa
Administratora de pe scara când scrie
fericita chitanța
e aproape ca o prescriptie medicamentoasă
nu trebuie sa o înțelegi.
Oferit de Anticamera D
Dilema libertății
Ipoteza. Raportul dintre Lume si libertatea noastra interioara se numeste constiinta.
Suntem oameni cu experiente diferite si cu credinte diferite. Locul unde insa ne putem intalni, ca intr-o Agora, este locul libertatilor pe care le pierdem. Nu, o pandemie nu este o exceptie. Pentru ca se creeaza un precedent. Un precedent devine lege! O lege se aplica la toti! Indiferent ca esti pro sau contra!
Dilema libertății.
Unde vedeti libertatea ca manifestare naturală? Nicaieri! Totul e determinism biologic, social, economic, psihologic. Așa spune paradigma științifică modernă. Dar exista o voința in orice vietate. Caci și o pisica pe care vrei sa o mângâi, dacă nu vine in brațele tale când are ea chef, opune rezistența.
Numai in dragoste exista maximu' de libertate, căci in acea îmbrățișare cad toate rezistentele. Numai omul crede in libertate. Si nu se poate sa crezi in libertate intr-un mod utilitarist, practic, pentru ca atunci economicul va dicta intotdeauna limitele libertatii.
Manipularea. Asta e sofismul materialismului dialectic, pentru ca pleaca de la premisa ca libertatea omului este pur economica.
China pare acum un sistem care isi justifica legitimitatea si abuzurile prin progresele economice. Dar Omul e mai mult de-atat. Omul nu e o marfa cum spunea Marx, care isi vinde forta de munca. Omul e o ființa Simbolica, ce semnifica si da semnificatie Libertatii! E gata sa moara pentru ea, desi nu are nici o logica! Si de multe ori s-a deovedit ca sacrificiu a fost fara rezultat, gratis, inutil!
Libertatea e un concept abstract.
In cazul acesta insasi libertatea e o iluzie, o fantezie, o conspiratie. Da, libertatea e o credinta fanatica. Ea nu poate fi sustinuta decat prin imagini codificate in Simboluri Universale, nicidecum in ratiunea practica. Un sclav poate accepta confortul cuștii pentru o bucata de pâine.
Tindem sa proiectam libertatea din noi in exterior. Pentru ca ne nastem cu aceasta curiozitate interioara. Libertatea nu vine in urma experientei, ci a priori. Libertatea vine prin indoiala, si aici mitologia ne poate da multe exemple: oare este bine? Oare asa a zis Dumnezeu/Autoritatea?
Nu exista decât libertăți individuale.
In grup, in conformism, in turma, renuntam la o parte din libertate pentru securitate. Insa mereu trebuie sa existe o negociere intre riscuri/securitate si libertate. Dar așa numita libertate colectivă nu este decât o domesticire a voinței.
Un alt sofism des intalnit se bazează pe sentimentul de vina.
Pleaca de la pacatul originar: suntem vinovati a priori! Un om vinovat este un om usor de condus. Un om vinovat nu poate fi un om liber. Și asta se întâmpla datorită abuzului puterii asupra conștiinței, adică raportului interior dintre noi și lume.
Suntem vinovati ca ne-am nascut. Suntem vinovati cand mancam, pentru ca cineva moare de foame. Suntem vinovati ca nu votam. Suntem vinovati ca se topesc ghetarii. Suntem vinovati pentru ca votam. Suntem vinovati pentru pandemii si crize economice, desi nu noi le-am provocat.
O morala a sclavilor cum o numește Nietzsche.
Exista asadar o vina colectiva. Si trebuie sa ne ispasim pacatele. Iar din retorica asta se iese foarte greu. Caci intram intr-un conflict moral. Ba unii ajung sa cedeze libertățile, pentru ca de cele mai multe ori morala creeaza contradictii. Contradicții care izbucnesc din ciocnirea libertăților individuale cu morala colectivă. O morala a sclavilor care vedeau in voința de putere un păcat.
Concluzia. Voința trebuie sa fie amorala, dar libertatea nu poate exista decât in raportul interior dintre individ și lume (dintre subiect și obiect), adică in constiinta.
P.S. Voința* este o manifestare/efect al libertății. Dar ea nu trebuie confundata cu Libertatea Per Se, căci e nevoie de un act reflexiv, de conștientizare, ci nu doar de un impuls.
PS2. Vrerea* este o manifestare a dorintelor și poate fi sau nu manifestare a libertății. Căci dorința poate fi determinata, biologic, social, economic.
Repostat: https://teoriipolitice.blogspot.com/2022/01/problema-libertatii.html?m=1
O critica a psihologiei moderne
Putem discuta psihologia moderna o data cu descoperirea teoriei inconstientului de Sigismund Schlomo Freud. Descoperire? Am tot auzit ca X autor a descoperit Y lucru. Ceea ce etimologic e adevarat. A scos la iveala. Practic este fals. Ar trebui spus mai corect, fenomenologic vorbind, a teoretizat, a elaborat, mai pe scurt, a creat un narativ psihologic. Intrebarea care se pune in aceasta critica este: am ramas captivi acestui narativ? Mai este el actual, tinand cont ca vremurile si mentalitatile sunt altele? Functioneaza? Cat din psihologia moderna e stiinta si cat e poveste?
Totul pleaca de la o poveste. Complexul lui Eudip, Electra, mitul Mumei care isi devoreaza copiii, mitul pantecului, mitul labirintului, eternei intoarceri, etc. Pornind de aici si de la observatiile clinice, Freud a creat o teorie si o metoda. Asta nu inseamna ca aceste mituri sau teoria lui nu sunt adevarate. Tocmai de aceea am subliniat numele de botez, pentru a nu fi criticat de cei care il citeaza pe Freud fara sa ii stie numele. Da. Freud are valabilitatea lui, caci de la el pleaca psihologia moderna. Dar se impun niste asteriscuri. Unele ridicate chiar de discipolul sau Carl Gustav Jung.
Nu as fi scris acest articol, pentru ca am depasit acea etapa cu multi ani in urma. Doar ca in ultima perioada inalanesc tot mai multe persoane care dupa cateva sedinte la psiholog imi sar in cap: esti toxic, esti agresiv, esti compulsiv, toti acei termeni imprumutati din literatura de specialitate. Si al doilea motiv pentru care am decis sa fac acest efort, e acela ca in ultima vreme tot mai multi psihologi care habar nu au cu ce se mananca meseria lor si care nu au vocatie si chemare. Da, aici nu e vorba de job, ci de vocatie. La fel cum preotia nu e o meserie, ci o vocatie, un talent, o sensiblitate emotionala. Asadar, primul argumen pe care il aduc in a-mi sustine critica, e acesta:
1. Psihologia moderna (si aici am depasit de mult etapa Freud) insista mai mult pe trauma si foarte putin sau deloc pe resurse. Care este impactul, si care sunt consecintele? In primul rand nu este corect. Sa extragi din viata unui om numai acele momente, acele traume, sa construiesti apoi un intreg narativ in jurul acelor momente nefericite este cu totul nejust. Caci la fel ca si in filosofia Istoriei, exista momente care nu au intrat in manuale dar care au avut o importanta colosala. Noi punctam doar evenimentele. Dar viata nu este formata din evenimente alternate de momente de vid. Numai memoria are momente albe, viata nu. Ea e un continuum. In al doilea rand, o memorie selectiva e injusta si subiectiva. Chiar daca lucrurile sunt pesonale, si te afecteaza la modul subiectiv, caci altfel nu are cum. Nu poti fi afectat obiectiv.
2. Pornind de la traume, care sunt scoase la suprafata in modul selectiv, pe baza fluxului involuntar sau voluntar al memoriei (si aici i se da tot creditul, nejustificat, subiectului - el stie mai bine ce sa scoata la iveala-) subiectul va fi in prima etapa a constientizarii alienat. Nu doar ca va vedea traume in orice si oriunde, dar va ajunge sa isi evalueze viata prin acest punct de referinta: Sunt o victima! Apare aici si invinovatirea. Astfel ajunge sa identifice, (pe baza experientei clinice si a literaturii, caci acum toti citesc pishologie moderna), pe orice om ca pe un potential agresor. Il evalueaza in primul rand din punct de vedere psihologic. Nu mai poate vedea lumea decat prin aceste lentile, fiindca subiectul este traumatizat de frica de a nu mai fi iarasi o victima. Si aici pot confirma cei care au iesit din depresie, dar care au frica de a cadea iarasi in depresie. Dar vom discuta problema integrarii pe final. Din punctul doi reiese in mod necesar urmatoarea critica:
3. Psihologia moderna este o psihologie a insingurarii. Neputand sa te aperi de agresor, de traume, si fiind mereu in garda, ca nu cumva sa pici iarasi in groapa, vei evita din ce in ce mai mult contactul uman. Foarte putini prieteni, foarte putini oameni vor ramane in cercul tau restrans. Si mai important, acele relatii "sanatoase" vor fi acele relatii impersonale. E normal ca cei care nu iti invadeaza intimitatea sa nu iti greseasca iremediabil. E perfect logic ca acei prieteni de conjunctura sa te inteleaga, caci vin si ei cu experientele si distanta echitabila. Pentru ca fara acesta distanta, spune psihologia moderna, individul este psihotic, sau depedent, sau are o problema de atasament. Distantarea sociala, acest termen care s-a impus in ultimii ani, exista de mult in psihologie. Ea face din orice om un posibil pericol. Păstrând distanța sociala și o răceala fata de cele mai intense trăiri, furie, ura, iubire, gelozie, adică tot ceea ce ne face sa fim oameni, căci așa traduce omul modern echilibrul psihologic, subiectul va trai o viața călduță lipsită de drame, dar și de cele mai intense experiențe interioare. El va fi însă un Asset foarte productiv. Sau cel puțin atât cât sa se trezească in fiecare dimineața și sa intre in producție.
3.1 Depedenta de terapie și terapeut. Din punctul trei rezulta in mod evident o practica mai puțin etica. E adevărat ca o terapie, ca psihanaliza de exemplu, nu poate dura câteva ședințe. Se poate întinde chiar și pe cinci ani. Însă, Subiectul astfel rupt de orice atașament considerat ca fiind depedenta, va caută un nou atașament. Cine nu e conștient de transfer și nu știe când sa spună Subiectului: ești liber sa zbori, de acum ești om mare, te descurci singur, ai dreptul sa gresesti, sa te atașezi și sa iubești, nu va face decât sa întrețină o relație asimetrica, de dominare. Lucru care convine de minune industriei, căci depedenta și ședințele au, (greu de acceptat de breasla), o latura financiară importantă. Rupând legăturile de atașament clasice, singura autoritate rămâne Îndrumătorul, adică psihologul. Chiar dacă mulți spun ca nu influentează alegerile și deciziile subiectului, ele cel puțin sunt sugerate. E adevărat ca ruperea aceasta are legătura cu Individualizare(etapa necesară Integrarii). Dar fără o buna gestionare, luându-i-se toate miturile familiare, subiectul rămâne suspendat și alienat intr-o cultura a NON-apartenentei? Cine vrea o cultura a NON-apartenentei: de mama, de țara, de rasa, de cultura? Va las pe voi sa răspundeți. Omul...are rădăcini.
4. Mecanismul nevrozei functioneaza asemeni pacatului. Prima data se identifica trauma sau pacatul. Doar ca, spre deosebire de religie, psihologia nu are putearea de a ierta. Asadar trauma ramane deschisa. Nevroza apare iar si iar din aceleasi ganduri. Scos din profundul inconstient, gandul are o forta imensa. Nestiind ce sa faca cu aceasta informatie, cu aceste traume, subiectul se va afla intr-o lupa in timp si spatiu. Va reveni mereu si mereu la acel punct istoric. La acele momente traumatizate. Lucru asta poate fi rezolvat cu mult har printr-un singur proces: Integrarea. O vom aminti la final caci este cea mai importanta: Constientizare. Individualizare. Integrare. Terapeutul, medicul, psihologul, care insista numai pe trauma fara sa caute beneficiul, fara sa vada resurele omului, este el insusi un agresor, un nevrotic ce se hraneste cu suferinta inutila scoasa la suprafata.
4.1 Aminteam ca este o psihologie a insingurarii. Dar este o psihologie care considera atasamentul ca fiind un fel de depedenta nociva. Parintii sunt incurajati si sfatuiti de toate cartile de parenting sa tina copilul la o anumita distanta. Sa nu incurajeze acest atasament. Caci copilul este un om. Sigur ca trebuie respectata invidiualitatea, dar de aici si pana la a refuza anumite gesturi de iubirie si atasament, este cale lunga.De frica complexului Eudipian, de frica abuzului emotional, etc. Omul este o fiinta depedenta. De semeni, de parinti, de cei din jur, de colectivitate. Nu poate atinge acea individualizare decat prin Iluminare sau prin manifestarea absoluta a Eului, ca vointa de putere. Ceea ce il face ori Sfant ori Dictator.
5. Psihologia lui Freud si mai apoi psihologia de azi, este...profund religioasa! Da, poate ca va uimiti de aceasta afirmatie. Religia s-a simtit pe nedrept amenintata de teoria lui Freud, caci avea pretentii laice. Jung a venit sa corecteze putin situatia, sa integreze fenomenul asta religios in spiritul uman, fara sa separe asa abrupt psihologia de spirit. Dar asta e alta discutie. Cum sa fie profund religioasa? Pai ganditi-va doar la cateva traume si mai ales la cele de natura sexuala. Nu au ele oare un iz moral? Sau mai bine spus, normele sociale nu functionau ele asemeni unor norme morale? Cand Freud aminteste de complexul lui Eudip, aminteste de el ca de o deviatie. Dar in raport cu ce? Erau Grecii Atenieni la fel de oripilati de exemplu de homosexualitate ca omul modern? Avea el nevoie de terapie? Era o practica cunoscuta, de inițiere in rândul tinerilor care intrau in armata. Era traumatizant? Sigur, pt mentalitatea omului creștin. Sau terapia masturbarii, pe care Freud o practica la paciente, pe baza fondului istetic, avea rezultate tocmai datorita contextului istoric, social, religios. Acum cand orice gospodina are un didlo in noptierea de la pat, fenomenul psihologic nu mai are atata putere.
5.1 Psihologia moderna scoate instinctul si biologicul in afara ecuatiei. Desi insista pe faptul ca omul este un animal irational, vrea sa creada ca toate aceste traume sunt de fapt niste alegeri ale vointei. Aici mi-ar placea sa il aud pe Nietzsche cu a sa vointa de putere. Tocmai de aceea psihologia moderna este sustinuta de narativul oficial si academic, caci inhiba instinctul de pradator, de agresor, biologicul, instinctul de a domina si de a ajunge primul in lantul trofic. Sunt instincte puternice, iar faptul ca omul modern invata sa le tina in frau prin multe sedinte la psiholog nu rezolva problema. Dovada ca atunci cand fortele acestea ies la iveala, se repeta istoria de mii de ani a genocidului, a epurarilor, a discriminarii in masa.
5.2 Practica psihologiei moderne, se reduce la manual. Înțeleg aspectul teoretic, este foarte important pentru orice viitor specialist. Tehnica însă ar trebui transmisă ca o forma de inițiere, de la maestru la inițiat. Sa aplici principiile științei pozitiviste spiritului uman este absurd. Fiecare om e diferit, nu exista o rețeta. Chiar dacă își pierde in acest fel renumele de știința, fiindca rezultatul nu poate fi replicat, cuantificat, măsurat(decât prin teste care au de aface doar cu partea cognitivă de suprafața a subiectului). La unii funcționează terapia existentiala, la alții psihanaliza, la alții mai spirituali cea jungiana și la americani cea pozitivista, cognitiv comportamentala (singura care imita știința, un program social bazat pe ideile succesului si a producției, căci subiectul este văzut aici ca un "Asset" ce trebuie sa pună umărul la crearea "visului".) Folosind numai tehnici de manualul (căci altfel poți fi acuzat de malpraxis), psihologia devine dogmatica. Nu evoluează o data cu mentalitatea colectivă.
6. Ei bine, toate aceste critici nu au nici o valoare atatat timp cat se ajunge la Integrare. Doar ca foarte putini psihologi au darul de a integra toate aceste traume. Sa le scoti la iveala, oricine poate face asta. Mai ales psihopatii. Sa te bucuri ca ai reusit sa faci pacientul sa vorbeasca, e o realizare. Dar una inutila fara integrare. Sa te bucuri ca in sfarsit se da pe brazda si plange, si asta e o realizare. Dar e una chiar pagubuoasa fara Integrare. Toti scot la iveala traume. Caci cine nu are? Numai cine nu vrea sa le vada. Dar prea putini, foarte putini reusesc sa Integreze aceste traume. De multe ori aceasta Integreare nu este meritul terapuetului. Ea poate veni de la o revelatie, o epifanie, o alta trauma mai mare. De aceea se vaita Jung uneori ca nu intelege ce aduce vindecarea. Nu putea identifica nici un moment in procesul dificil al travaliului. Integrarea NU se poate face doar prin metodele psihologiei moderne. Caci psihologia moderna scoate din ecuatie cel mai important lucru: dragostea!
7. Imposibilitatea de a Integra toata aceste traume vine din faptul ca psihologia moderna scoate din calcul iertarea, dragosta ca forta suprema. Insistand numai pe trauma ci nu pe resurse, pierde acele momente de iubire, chiar daca sunt putine, care exista in viata fiecarui om, oricat de nefericit ar fi el. Pentru ca dragostea nu poate fi cuantificata intr-un model stiintific. Ea nu poate sa creeze o metoda, un manual dupa care sa se ghideze absolventii facultatilor de psihologie. Caci dragostea nu e de natura psihologica. De aceea Jung prefera simbolul, ca forma Integratoare. Aici e neovie de ceva mai mult. E nevoie de o chemare, un har, o vocatie de vinedcator (fara sa cada in complexul Salvatorului). Altfel, multi pacienti raman dezorientati, mai supecti pe lume ca oricand, mai sceptici si mai insingurati ca oricand.
Sigur ca toata aceasta stare de spirit convine de minune autoritatilor. Nu este o consipiratie. Sunt multe alte scoli de gandire. Dar care nu ar primi niciodata drept de practica de la asociatiile de psihologi, care sunt gardienii morali ai acestei practici. Lucrul acesta si presiunea la care sunt supusi doctorii, sa nu iasa din rand, din narativul psihologic, s-a vazut prea bine in ultimii ani de pandemie. Un om suspicios pe semenii lui, mereu alert, insinugrat, fara relatii de interdepedenta, fara istorie, fara o familie, este un om sarac spiritual, usor de manipulat, un om pierdut. Caci toate aceste traume ar trebui sa ne imbogateasca experienta de a fi OM, ci nicidecum sa o saraceasca. Ar trebui sa aduca la inflorirea spiritului, la relatii de impacare si iubire, la o lume mai buna.
Iluminarea
![]() |
| Capitolul XXIII |
O.M.
![]() |
| Capitolul XXII |













