Dilema libertății

Ipoteza. Raportul dintre Lume si libertatea noastra interioara se numeste constiinta. 

Suntem oameni cu experiente diferite si cu credinte diferite. Locul unde insa ne putem intalni, ca intr-o Agora, este locul libertatilor pe care le pierdem. Nu, o pandemie nu este o exceptie. Pentru ca se creeaza un precedent. Un precedent devine lege! O lege se aplica la toti! Indiferent ca esti pro sau contra!

Dilema libertății. 

Unde vedeti libertatea ca manifestare naturală? Nicaieri! Totul e determinism biologic, social, economic, psihologic. Așa spune paradigma științifică modernă. Dar exista o voința in orice vietate. Caci și o pisica pe care vrei sa o mângâi, dacă nu vine in brațele tale când are ea chef, opune rezistența. 

Numai in dragoste exista maximu' de libertate, căci in acea îmbrățișare cad toate rezistentele. Numai omul crede in libertate. Si nu se poate sa crezi in libertate intr-un mod utilitarist, practic, pentru ca atunci economicul va dicta intotdeauna limitele libertatii. 

Manipularea. Asta e sofismul materialismului dialectic, pentru ca pleaca de la premisa ca libertatea omului este pur economica. 

China pare acum un sistem care isi justifica legitimitatea si abuzurile prin progresele economice. Dar Omul e mai mult de-atat. Omul nu e o marfa cum spunea Marx, care isi vinde forta de munca. Omul e o ființa Simbolica, ce semnifica si da semnificatie Libertatii! E gata sa moara pentru ea, desi nu are nici o logica! Si de multe ori s-a deovedit ca sacrificiu a fost fara rezultat, gratis, inutil!

Libertatea e un concept abstract. 

In cazul acesta insasi libertatea e o iluzie, o fantezie, o conspiratie. Da, libertatea e o credinta fanatica. Ea nu poate fi sustinuta decat prin imagini codificate in Simboluri Universale, nicidecum in ratiunea practica. Un sclav poate accepta confortul cuștii pentru o bucata de pâine. 

Tindem sa proiectam libertatea din noi in exterior. Pentru ca ne nastem cu aceasta curiozitate interioara. Libertatea nu vine in urma experientei, ci a priori. Libertatea vine prin indoiala, si aici mitologia ne poate da multe exemple: oare este bine? Oare asa a zis Dumnezeu/Autoritatea? 

Nu exista decât libertăți individuale.

In grup, in conformism, in turma, renuntam la o parte din libertate pentru securitate. Insa mereu trebuie sa existe o negociere intre riscuri/securitate si libertate. Dar așa numita libertate colectivă nu este decât o domesticire a voinței. 

Un alt sofism des intalnit se bazează pe sentimentul de vina. 

Pleaca de la pacatul originar: suntem vinovati a priori!  Un om vinovat este un om usor de condus. Un om vinovat nu poate fi un om liber. Și asta se întâmpla datorită abuzului puterii asupra conștiinței, adică raportului interior dintre noi și lume. 

Suntem vinovati ca ne-am nascut. Suntem vinovati cand mancam, pentru ca cineva moare de foame. Suntem vinovati ca nu votam. Suntem vinovati ca se topesc ghetarii. Suntem vinovati pentru ca votam. Suntem vinovati pentru pandemii si crize economice, desi nu noi le-am provocat.

O morala a sclavilor cum o numește Nietzsche. 

Exista asadar o vina colectiva. Si trebuie sa ne ispasim pacatele. Iar din retorica asta se iese foarte greu. Caci intram intr-un conflict moral. Ba unii ajung sa cedeze libertățile, pentru ca de cele mai multe ori morala creeaza contradictii. Contradicții care izbucnesc din ciocnirea libertăților individuale cu morala colectivă. O morala a sclavilor care vedeau in voința de putere un păcat. 

Concluzia. Voința trebuie sa fie amorala, dar libertatea nu poate exista decât in raportul interior dintre individ și lume (dintre subiect și obiect), adică in constiinta. 

P.S. Voința* este o manifestare/efect al libertății. Dar ea nu trebuie confundata cu Libertatea Per Se, căci e nevoie de un act reflexiv, de conștientizare,  ci nu doar de un impuls. 

PS2. Vrerea* este o manifestare a dorintelor și poate fi sau nu manifestare a libertății. Căci dorința poate fi determinata, biologic, social, economic. 

Repostat: https://teoriipolitice.blogspot.com/2022/01/problema-libertatii.html?m=1