Tatal Nostru

Federico Barocci  
Fuga lui Enea din Troia in Flacari

 

Stau mai bine de cateva ore si reflectez la aceast tablou. Nu stiu de ce aceasta imagine, poate privindu-l cu nostalgie pe tata cum imbatraneste. Nu stilul si pictura lui Federico Barocci ma incanta atat de mult, cat tema pe care o evoca.  Pentru ca este probabil cel mai mare gest de umanitate. Sa nu lasi Omul in urma. Iata revelatia!

Aceasta scena evoca dragsotea Filos si Agape, dragostea neconditionata de tata si de fiu. Fuga lui Enea simbolizeaza, asemeni pogorarii de pe Cruce, un gest Hristic. Spiritul nostru modern, umanitatea,  își au originile in aceast gest prin care ai grija de cel mai aproape semen al tau. Pensia pe care o primesc batranii nostri a fost posibila numai datorita acestei fugi, pentru ca Enea nu isi abandoneaza Tatal.

E cineva acolo care sa te care in spate, imi spune acest tablou. Chiar daca in ochii utilitatristilor si in fata naturii un bătrân sau un om cu dizabilități nu are nici o valoare sociala. Este resepectul fata de acest corp, fata de acest trup pe care il purtam uneori in spate ca pe o cruce, alte ori in inima si in gand, mereu o povara dulce. Respectul fata de bătrâni. Enea salvează umanitatea din om, originile. 

Curajul inseamna sa renunti la o cetate in flacari. Sa renunti la ceea ce te-ar putea pierde. Sa iti salvezi viata, nu este o forma de lasitate, ci este nevoie de mult curaj. Fugi fara sa te uiti inapoi la ce ai lasat, caci tot ce ai mai de pret porti in inima ta. Cand totul e in flacari, cand totul e pierdut, exista insa un nou inceput. Caci Enea va intemeia Roma pe aceasta fuga. 


Barocul evoca fugile. Atat in muzica lui Bach si Händel cat si in pictura prin variatia temelor la infinit. Astăzi, nu mai sunt nici muzici nici pictori care sa te ridice si sa te coboare, de aceea nu vom înțelegem de ce ne este intr-atât de straina, suferinta. 



Florenta, Santa Felicia, XVI, Jacopo Pontormo

De ce coborârea și nu înălțarea? 

Suferințe sunt rănile de dinainte, ceea ce e omenesc. Durerea e sufletesca. In durere exista o mângâiere, o dragoste și o grija in care rănile sunt spălate. Trupul, simbol al suferinței, este îmbălsămat, apoi coborât in pământ.

Nu se mai vede nici o urma de suferinta pe trupul lui Iisus. Nici măcar Sulița soldatului care ii străpunge coasta. Ci doar stigmatele in mâini și ele cicatrizate. Pentru ca suferința a luat sfârșit. Experiența omului a fost desăvârșita. Ca in durere se afla o convalescenta, un doliu, o stare care se limpezește. 

Nu încetez sa ma minunez de acest tablou al renașterii timpurii, de cromatica și expresia personajelor. E mai degrabă o pictura ce pune in scena Gratia Divina. Și nimeni nu va înțelege pana nu va lua chiar el, pentru prima data, in brațe, un corp inert, lipsit de viața, ca sa îl așeze ca pe o sămânță rară in pământ. 

7 comentarii:

cara forestieri spunea...

Intr-adevar, tematica in primul tablou e mai neobisnuita. Cand ma gandesc la atatia batrani singuri si neputinciosi in aziluri... Si un adult are nevoie de o anume forta fizica incat sa care in brate un alt adult. E o anumita grandoare a gestului in tablou. Si eu cred ca trupul este asa important. Sacru, as spune. Vad legatura intre cele doua tablouri.

Anonim spunea...

E o anumita grandoare a gestului in tablou.”

Da, este un mare gest. Cat o mutație ontologică. Spunea un antropolog ca primul indiciu de Civilizație a fost când a descoperit un femur rupt și vindecat. Pentru ca acel om nu a fost lăsat sa Mora. A fost hrănit de semeni. Poate ca nu mai vedem in asta o minune, o schimbare se paradigma, un punct existențiala.

D.M. (Uneori nu ma lasă sa comentez decât ca anonim ) Haha

cara forestieri spunea...

Si eu am citit despre explicatia acelui antropolog, si mi-a ramas in minte. O femeie, nu-mi amintesc numele.
Mi-aduc aminte ca am avut odata un test si trebuia sa scriu un eseu despre o decizie: daca as fi intr-o incapere in flacari si as avea posibilitatea sa salvez o femeie batrana, sau o pictura scumpa de Rembrant, doar una din doua, ce as alege? Am ales batrana. Valoarea omului, ce zici si tu.

Anonim spunea...

Da. Mi se pare alegerea fireasca.

Despre antropolog. El gândește umanitatea in antiteza cu natura. Ceea ce nu e ok, pentru ca și animalele au spirit și umanitate. Tine de noi sau de momentul dat sa o manifestam in Lume.

David spunea...

P.s. Ma uit la cele 5 pisici care cresc la mine in curte. Ce temperament au. Ce personalitate. Ce decizii. Și chiar simtul moralității. Căci dacă una fura de pe masa îmi evita privirea toată ziua. Dacă o certi e furioasa. Gelozia se manifesta vizibil. Nevoia de atenție și dragoste. Relațiile de putere între ele. Traumele. Căci unele au fost adunate de pe strada.

cara forestieri spunea...

Nu trebuie ca un antropolog sa ne aminteasca sa fim oameni si "civilizati." Ei fac multe teorii "la rece."

Si eu sunt fascinata de comportamentul animalelor. Le mai zic "sufletei." Da, poti avea un fel de "relatii" cu ele. Ma bucur la fel de mult cand e salvat un animal ca atunci cand e salvat un om.

Cred ca acolo la tine e fain pentru pisici. Pot avea viata lunga ca nu esti chiar la strada. Eu sunt la strada si soarta cam la toate pisicile a fost lovitul de masini. Cum sa facem sa invatam pisicile sa treaca strada in siguranta? :)))

David spunea...

Nu știu ce viața au , dar au ajuns unele și la 18 ani. Au curte, au pădure, au libertate. Și toate au fost adunate de pe strada. Nu de mine. De mama, sau surori.

Nu știu cum sa faci sa treacă strada ca nu e așa simplu ca învățarea la liziera.

Antropologii. Au un unghi îngust de a privi lumea. Reducționist. Materialist.