O critica a psihologiei moderne

Putem discuta psihologia moderna o data cu descoperirea teoriei inconstientului de Sigismund Schlomo Freud. Descoperire? Am tot auzit ca X autor a descoperit Y lucru. Ceea ce etimologic e adevarat. A scos la iveala. Practic este fals. Ar trebui spus mai corect, fenomenologic vorbind, a teoretizat, a elaborat, mai pe scurt, a creat un narativ psihologic. Intrebarea care se pune in aceasta critica este: am ramas captivi acestui narativ? Mai este el actual, tinand cont ca vremurile si mentalitatile sunt altele? Functioneaza? Cat din psihologia moderna e stiinta si cat e poveste? 

Totul pleaca de la o poveste. Complexul lui Eudip, Electra, mitul Mumei care isi devoreaza copiii, mitul pantecului, mitul labirintului, eternei intoarceri, etc. Pornind de aici si de la observatiile clinice, Freud a creat o teorie si o metoda. Asta nu inseamna ca aceste mituri sau teoria lui nu sunt adevarate. Tocmai de aceea am subliniat numele de botez, pentru a nu fi criticat de cei care il citeaza pe Freud fara sa ii stie numele. Da. Freud are valabilitatea lui, caci de la el pleaca psihologia moderna. Dar se impun niste asteriscuri. Unele ridicate chiar de discipolul sau Carl Gustav Jung. 

Nu as fi scris acest articol, pentru ca am depasit acea etapa cu multi ani in urma. Doar ca in ultima perioada inalanesc tot mai multe persoane care dupa cateva sedinte la psiholog imi sar in cap: esti toxic, esti agresiv, esti compulsiv, toti acei termeni imprumutati din literatura de specialitate. Si al doilea motiv pentru care am decis sa fac acest efort, e acela ca in ultima vreme tot mai multi psihologi care habar nu au cu ce se mananca meseria lor si care nu au vocatie si chemare. Da, aici nu e vorba de job, ci de vocatie. La fel cum preotia nu e o meserie, ci o vocatie, un talent, o sensiblitate emotionala. Asadar, primul argumen pe care il aduc in a-mi sustine critica, e acesta:  

1. Psihologia moderna (si aici am depasit de mult etapa Freud) insista mai mult pe trauma si foarte putin sau deloc pe resurse. Care este impactul, si care sunt consecintele? In primul rand nu este corect. Sa extragi din viata unui om numai acele momente, acele traume, sa construiesti apoi un intreg narativ in jurul acelor momente nefericite este cu totul nejust. Caci la fel ca si in filosofia Istoriei, exista momente care nu au intrat in manuale dar care au avut o importanta colosala. Noi punctam doar evenimentele. Dar viata nu este formata din evenimente alternate de momente de vid. Numai memoria are momente albe, viata nu. Ea e un continuum. In al doilea rand, o memorie selectiva e injusta si subiectiva. Chiar daca lucrurile sunt pesonale, si te afecteaza la modul subiectiv, caci altfel nu are cum. Nu poti fi afectat obiectiv. 

2. Pornind de la traume, care sunt scoase la suprafata in modul selectiv, pe baza fluxului involuntar sau voluntar al memoriei (si aici i se da tot creditul, nejustificat, subiectului - el stie mai bine ce sa scoata la iveala-) subiectul  va fi in prima etapa a constientizarii alienat. Nu doar ca va vedea traume in orice si oriunde, dar va ajunge sa isi evalueze viata prin acest punct de referinta: Sunt o victima! Apare aici si invinovatirea. Astfel ajunge sa identifice, (pe baza experientei clinice si a literaturii, caci acum toti citesc pishologie moderna), pe orice om ca pe un potential agresor. Il evalueaza in primul rand din punct de vedere psihologic. Nu mai poate vedea lumea decat prin aceste lentile, fiindca subiectul este traumatizat de frica de a nu mai fi iarasi o victima. Si aici pot confirma cei care au iesit din depresie, dar care au frica de a cadea iarasi in depresie. Dar vom discuta problema integrarii pe final. Din punctul doi reiese in mod necesar urmatoarea critica: 

3. Psihologia moderna este o psihologie a insingurarii. Neputand sa te aperi de agresor, de traume, si fiind mereu in garda, ca nu cumva sa pici iarasi in groapa, vei evita din ce in ce mai mult contactul uman. Foarte putini prieteni, foarte putini oameni vor ramane in cercul tau restrans. Si mai important, acele relatii "sanatoase" vor fi acele relatii impersonale. E normal ca cei care nu iti invadeaza intimitatea sa nu iti greseasca iremediabil. E perfect logic ca acei prieteni de conjunctura sa te inteleaga, caci vin si ei cu experientele si distanta echitabila. Pentru ca fara acesta distanta, spune psihologia moderna, individul este psihotic, sau depedent, sau are o problema de atasament. Distantarea sociala, acest termen care s-a impus in ultimii ani, exista de mult in psihologie. Ea face din orice om un posibil pericol. Păstrând distanța sociala și o răceala fata de cele mai intense trăiri, furie, ura, iubire, gelozie, adică tot ceea ce ne face sa fim oameni, căci așa traduce omul modern echilibrul psihologic, subiectul va trai o viața călduță lipsită de drame, dar și de cele mai intense experiențe interioare. El va fi însă un Asset foarte productiv. Sau cel puțin atât cât sa se trezească in fiecare dimineața și sa intre in producție. 

3.1 Depedenta de terapie și terapeut. Din punctul trei rezulta in mod evident o practica mai puțin etica. E adevărat ca o terapie, ca psihanaliza de exemplu, nu poate dura câteva ședințe. Se poate întinde chiar și pe cinci ani. Însă, Subiectul astfel rupt de orice atașament considerat ca fiind depedenta, va caută un nou atașament. Cine nu e conștient de transfer și nu știe când sa spună Subiectului: ești liber sa zbori, de acum ești om mare, te descurci singur, ai dreptul sa gresesti, sa te atașezi și sa iubești, nu va face decât sa întrețină o relație asimetrica, de dominare. Lucru care convine de minune industriei, căci depedenta și ședințele are, (greu de acceptat de breasla), o latura financiară importantă. Rupând legăturile de atașament clasice, singura autoritate rămâne Îndrumătorul, adică psihologul. Chiar dacă mulți spun ca nu influentează alegerile și deciziile subiectului, ele cel puțin sunt sugerate. E adevărat ca ruperea aceasta are legătura cu Individualizare(etapa necesară Integrarii). Dar fără o buna gestionare, luându-i-se toate miturile familiare, subiectul rămâne suspendat și alienat intr-o cultura a NON-apartenentei? Cine vrea o cultura a NON-apartenentei: de mama, de țara, de rasa, de cultura? Va las pe voi sa răspundeți. Omul...are rădăcini. 

4. Mecanismul nevrozei functioneaza asemeni pacatului. Prima data se identifica trauma sau pacatul. Doar ca, spre deosebire de religie, psihologia nu are putearea de a ierta. Asadar trauma ramane deschisa. Nevroza apare iar si iar din aceleasi ganduri. Scos din profundul inconstient, gandul are o forta imensa. Nestiind ce sa faca cu aceasta informatie, cu aceste traume, subiectul se va afla intr-o lupa in timp si spatiu. Va reveni mereu si mereu la acel punct istoric. La acele momente traumatizate. Lucru asta poate fi rezolvat cu mult har printr-un singur proces: Integrarea. O vom aminti la final caci este cea mai importanta: Constientizare. Individualizare. Integrare. Terapeutul, medicul, psihologul, care insista numai pe trauma fara sa caute beneficiul, fara sa vada resurele omului, este el insusi un agresor, un nevrotic ce se hraneste cu suferinta inutila scoasa la suprafata. 

4.1 Aminteam ca este o psihologie a insingurarii. Dar este o psihologie care considera atasamentul ca fiind un fel de depedenta nociva. Parintii sunt incurajati si sfatuiti de toate cartile de parenting sa tina copilul la o anumita distanta. Sa nu incurajeze acest atasament. Caci copilul este un om. Sigur ca trebuie respectata invidiualitatea, dar de aici si pana la a refuza anumite gesturi de iubirie si atasament, este cale lunga.De frica complexului Eudipian, de frica abuzului emotional, etc. Omul este o fiinta depedenta. De semeni, de parinti, de cei din jur, de colectivitate. Nu poate atinge acea individualizare decat prin Iluminare sau prin manifestarea absoluta a Eului, ca vointa de putere. Ceea ce il face ori Sfant ori Dictator. 

5. Psihologia lui Freud si mai apoi psihologia de azi, este...profund religioasa! Da, poate ca va uimiti de aceasta afirmatie. Religia s-a simtit pe nedrept amenintata de teoria lui Freud, caci avea pretentii laice. Jung a venit sa corecteze putin situatia, sa integreze fenomenul asta religios in spiritul uman, fara sa separe asa abrupt psihologia de spirit. Dar asta e alta discutie. Cum sa fie profund religioasa? Pai ganditi-va doar la cateva traume si mai ales la cele de natura sexuala. Nu au ele oare un iz moral? Sau mai bine spus, normele sociale nu functionau ele asemeni unor norme morale? Cand Freud aminteste de complexul lui Eudip, aminteste de el ca de o deviatie. Dar in raport cu ce? Erau Grecii Atenieni la fel de oripilati de exemplu de homosexualitate ca omul modern? Avea el nevoie de terapie? Era o practica cunoscuta, de inițiere in rândul tinerilor care intrau in armata. Era traumatizant? Sigur, pt mentalitatea omului creștin. Sau terapia masturbarii, pe care Freud o practica la paciente, pe baza fondului istetic, avea rezultate tocmai datorita contextului istoric, social, religios. Acum cand orice gospodina are un didlo in noptierea de la pat, fenomenul psihologic nu mai are atata putere.

5.1 Psihologia moderna scoate instinctul si biologicul in afara ecuatiei. Desi insista pe faptul ca omul este un animal irational, vrea sa creada ca toate aceste traume sunt de fapt niste alegeri ale vointei. Aici mi-ar placea sa il aud pe Nietzsche cu a sa vointa de putere. Tocmai de aceea psihologia moderna este sustinuta de narativul oficial si academic, caci inhiba instinctul de pradator, de agresor, biologicul, instinctul de a domina si de a ajunge primul in lantul trofic. Sunt instincte puternice, iar faptul ca omul modern invata sa le tina in frau prin multe sedinte la psiholog nu rezolva problema. Dovada ca atunci cand fortele acestea ies la iveala, se repeta istoria de mii de ani a genocidului, a epurarilor, a discriminarii in masa. 

5.2 Practica psihologiei moderne, se reduce la manual. Înțeleg aspectul teoretic, este foarte important pentru orice viitor specialist. Tehnica însă ar trebui transmisă ca o forma de inițiere, de la maestru la inițiat. Sa aplici principiile științei pozitiviste spiritului uman este absurd. Fiecare om e diferit, nu exista o rețeta. Chiar dacă își pierde in acest fel renumele de știința, fiindca rezultatul nu poate fi replicat, cuantificat, măsurat(decât prin teste care au de aface doar cu partea cognitivă de suprafața a subiectului). La unii funcționează terapia existentiala, la alții psihanaliza, la alții mai spirituali cea jungiana și la americani cea pozitivista (singura care imita știința, un program social bazat pe ideile succesului si a producției, căci subiectul este văzut aici ca un "Asset" ce trebuie sa pună umărul la crearea "visului".) Folosind numai tehnici de manualul (căci altfel poți fi acuzat de malpraxis),  psihologia devine dogmatica. Nu evoluează o data cu mentalitatea colectivă.

6. Ei bine, toate aceste critici nu au nici o valoare atatat timp cat se ajunge la Integrare. Doar ca foarte putini psihologi au darul de a integra toate aceste traume. Sa le scoti la iveala, oricine poate face asta. Mai ales psihopatii. Sa te bucuri ca ai reusit sa faci pacientul sa vorbeasca, e o realizare. Dar una inutila fara integrare. Sa te bucuri ca in sfarsit se da pe brazda si plange, si asta e o realizare. Dar e una chiar pagubuoasa fara Integrare. Toti scot la iveala traume. Caci cine nu are? Numai cine nu vrea sa le vada. Dar prea putini, foarte putini reusesc sa Integreze aceste traume. De multe ori aceasta Integreare nu este meritul terapuetului. Ea poate veni de la o revelatie, o epifanie, o alta trauma mai mare. De aceea se vaita Jung uneori ca nu intelege ce aduce vindecarea. Nu putea identifica nici un moment in procesul dificil al  travaliului. Integrarea NU se poate face doar prin metodele psihologiei moderne. Caci psihologia moderna scoate din ecuatie cel mai important lucru: dragostea!

7. Imposibilitatea de a Integra toata aceste traume vine din faptul ca psihologia moderna scoate din calcul iertarea, dragosta ca forta suprema. Insistand numai pe trauma ci nu pe resurse, pierde acele momente de iubire, chiar daca sunt putine, care exista in viata fiecarui om, oricat de nefericit ar fi el. Pentru ca dragostea nu poate fi cuantificata intr-un model stiintific. Ea nu poate sa creeze o metoda, un manual dupa care sa se ghideze absolventii facultatilor de psihologie. Caci dragostea  nu e de natura psihologica. De aceea Jung prefera simbolul, ca forma Integratoare. Aici e neovie de ceva mai mult. E nevoie de o chemare, un har, o vocatie de vinedcator (fara sa cada in complexul Salvatorului). Altfel, multi pacienti raman dezorientati, mai supecti pe lume ca oricand, mai sceptici si mai insingurati ca oricand. 

Sigur ca toata aceasta stare de spirit convine de minune autoritatilor. Nu este o consipiratie. Sunt multe alte scoli de gandire. Dar care nu ar primi niciodata drept de practica de la asociatiile de psihologi, care sunt gardienii morali ai acestei practici. Lucrul acesta si presiunea la care sunt supusi doctorii, sa nu iasa din rand, din narativul psihologic, s-a vazut prea bine in ultimii ani de pandemie. Un om suspicios pe semenii lui, mereu alert, insinugrat, fara relatii de interdepedenta, fara istorie, fara o familie, este un om sarac spiritual, usor de manipulat, un om pierdut. Caci toate aceste traume ar trebui sa ne imbogateasca experienta de a fi OM, ci nicidecum sa o saraceasca. Ar trebui sa aduca la inflorirea spiritului, la relatii de impacare si iubire, la o lume mai buna.