Clubul de filosofie

Dl. Profesor de filosofie in mijlocul auditoriului

I. Introducere in tainele cunoasterii 

Se făcea că un profesor mediocru de liceu organizase un club de filosofie. Intrarea era liberă pentru toată lumea. Într-o zi, lipi mai multe afise in orasul lui natal de provincie, scris cu negru pe hârtie albă: "Clubul de Filosofie - Deschis tuturor. Vino să descoperi universul gândirii!"

Câțiva oameni curioși din stradă au intrat în clădirea liceului. Erau muncitori, vânzători, oameni simpli, și chiar câțiva tineri studenți în căutarea de sens. Profesorul nostru, numit domnul Stancu, a fost bucuros să îi primească. În ciuda reputației sale mediocre, avea o pasiune arzătoare pentru filosofie și o dorință de a împărtăși această pasiune cu oricine era dispus să asculte.

Prima sesiune a fost modestă, cu doar câțiva participanți, dar discuțiile au fost profunde și provocatoare. Domnul Stancu a întrebat: "Ce este filosofia pentru voi?" și a ascultat răspunsurile variate și sincere ale celor prezenți. În acea seară, Andrei, un muncitor de la o fabrică a împărtășit gândurile sale despre cum filosofia îl ajutase să înțeleagă mai bine lumea din jurul său, în timp ce Alex, un student timid a mărturisit că a venit în căutarea unui scop mai profund în viață.

Profesorul Stancu era un bărbat cu un aspect caracteristic. În ciuda anilor care se adunaseră pe chipul său, el părea mereu tânăr în suflet și minte. Cu toate acestea, aspectul său fizic ascundea profunzimea gândurilor și pasiunea pentru filosofie pe care o împărtășea cu cursanții săi.

Statura lui era de o medie modestă, dar el emană o prezență puternică în orice cameră. Părul său argintiu, deseori dezordonat, îi acoperea capul și îi cădea pe frunte cu nonșalanță. În ciuda firelor albe care îi conturau chipul, ochii lui aveau o luminozitate stranie, care părea să vină dintr-o conștiință profundă. Cu ochelarii puțin aplecați pe nas, el părea mereu absorbit de gândurile sale.

Pielea lui era plină de riduri și semne ale vârstei, dar fiecare dintre aceste semne părea să spună o poveste. Avea o barbă scurtă și rară, care îi dădea un aer misterios. Îmbrăca mereu haine simple, de obicei, un sacou cenușiu sau un pulover, indiferent de vremea de afară. Culoarea hainelor sale nu atrăgea niciodată atenția asupra lui, permițându-i să se amestece cu ușurință în mulțime.

Vocea lui era profundă și înțeleaptă, și când vorbea, cursanții săi ascultau cu atenție. Gesturile sale erau mereu expresive, mâinile sale subliniau cuvintele și ideile pe care le împărtășea. Avea obiceiul de a se opri din vorbit în timp ce reflecta asupra unui punct sau a unei întrebări filosofice, privind adânc în ochii ascultătorilor săi, așteptând ca aceștia să se gândească și să mediteze la ceea ce a spus.

Cu toate că aspectul fizic al profesorului Stancu părea să îl arate ca pe un bărbat modest, simplu și poate chiar neinteresant la prima vedere, el era un om profund, cu o înțelegere vastă a lumii și a vieții. Era o prezență remarcabilă, care a lăsat o amprentă profundă asupra tuturor celor care au intrat în contact cu el. În clubul de filosofie, el era nu doar un profesor, ci și un mentor și un ghid pentru căutătorii de înțelepciune și adevăr.

Printre alti participanti, s-au remarcat cateva persoane ca Alex, Maria, Elena si Andrei. 

Andrei era un muncitor simplu la o fabrică locală, cu trăsături care păreau să nu fie în concordanță cu preocupările sale profunde pentru istorie și filosofie. Avea în jur de 35 de ani, cu părul său șaten începând să se îngrășe și cu barba de câteva zile. Aspectul său nu părea să-i sugereze pasiunea pentru cărțile vechi și poveștile din trecut, dar atunci când Andrei deschidea gura, uimea pe toti cu puterea lui de a rezuma esentialul, cu trimiteri abstracte si aforisme pline de talc. 

Ceea ce îl caracteriza pe Andrei era acea carte veche și iubită despre filosofie, pe care o purta întotdeauna cu el. Cartea arăta semne evidente de uzură, cu pagini îngălbenite și colțurile răsucite. Era un obiect de preț pentru el, o sursă inepuizabilă de inspirație și învățătură. Cu această carte, Andrei părea să călătorească în timp și în lumea gândirii filosofice.

Cu toate că vorbea rar și cu un ton calm, când deschidea gura, cuvintele sale erau ponderate și adesea profund filosofice. Într-o discuție despre moralitate, el a spus: " Încerc să înțeleg cum valorile noastre se dezvoltă și se schimba de-a lungul timpului." Aceste cuvinte simplificate revelau o înțelegere complexă a impactului deciziilor umane asupra societății și asupra felului în care trecutul poate influența prezentul și viitorul. 

La a doua sesiune de discutii filosofice libere, sala devenise neîncăpătoare pentru cei care doreau să participe. Domnul Stancu, luat de valul succesului și de dorința de a împărtăși cunoștințele sale, a decis ca e momentul sa își susțină propria concepție despre viață într-o manieră originala,  informală.

Astfel a început aventura clubului de filosofie, unde curiozitatea și dorința de a explora întrebări profunde despre viață și lume au adus împreună oameni din toate colțurile orașului. În următoarele săptămâni, clubul avea să devină un loc în care gândirea liberă și dezbaterea erau încurajate, și unde conceptele complexe ale filosofiei deveneau accesibile pentru toată lumea. 

II. Ce este filosofia?

Profesorul Stancu se afla în fața sălii pline de participanți entuziaști, iar cuvintele sale răsunau cu putere în sala clubului de filosofie. 

Doamnelor și domnilor, avem așadar un dezaprobiu public, unanim. Nu am venit aici să ascultăm o altă lecție și să luăm notițe pe genunchi. Nu am venit aici ca la școală, să vorbim de la profesor la învățăcel. Am venit aici ca oameni. Iar ca Om, toți suntem egali, căci toți am fost dotați cu facultatea de a simți și de a gândi. (își face o scurtă pauză, în timp ce audiența îl privește cu atenție) Iată, dar, încă o dată, Facultatea! Indiferent de vârstă și statut social. Este singura egalitate pe care o împărtășim. Și din această cauză, toți suntem liberi să luăm cuvântul.

Audiența a răspuns cu aplauze și asentiment, înțelegând importanța mesajului profesorului Stancu. În clubul de filosofie, fiecare participant era încurajat să se simtă valoros și respectat pentru ceea ce avea de adus în discuții, indiferent de background-ul lor. Era un loc în care diversitatea de vârste și experiențe era apreciată și în care gândirea liberă și dialogul deschis erau încurajate.

Profesorul Stancu continua cu zâmbetul pe buze...Aici, în acest club, suntem învățători și elevi deopotrivă. Toți suntem studenți în căutarea adevărului și a înțelegerii. Nu contează cine suntem în afara acestui loc, ci contează cine suntem în interiorul său, în aceste momente când ne adunăm pentru a explora misterele filosofiei și ale vieții. Împreună, putem descoperi lucruri minunate și putem contribui la crearea unui mediu în care toți să se simtă bineveniți și respectați.

Cu voce profundă și expresivă, relua cu si mai mult patos: Asta e filosofia, prieteni! Aprobăm frumosul! Îl salutăm! Luăm cunoștință de existența lui, prima dată prin simțuri. Îl mirosim! Apoi vrem să-l posedăm și să-i aflăm tainele. (își face o pauză dramatică, privind în ochii auditoriului) În ultima fază ajungem să-l gândim.

Alex ridica mâna, in semn ca vrea sa spună ceva. Domnul profesor trece cu privirea peste multimea adunata, iar după o ezitare ii da cuvântul. 

Da, va rog!...

Domnule Învățător, de ce totul începe cu frumosul? De ce nu ar începe filosofia o data cu primul om care l-a iertat pe cel care i-a furat vânatul. 

Buna intrebare! Cum ziceati ca va cheamă? 

Alex Dem. Demetrescu Ladima. Își spuse Alex numele cu multă mândrie si zâmbi la colegi, ca un lider autentic. Sigur pe sine. 

Domnule Demetrescu, prin frumos luam cunoștința de existența noastră . Dar nu orice existența, ci o existența estetica. Realizam ca am fost aruncați intr-un Univers. Și atunci apare mirarea. Adică, filosofia. 

Prin ce minune s-a alcătuit această îngrămădire de materie într-o formă atât de delicată, atât de fină și atât de fantastică? Iși întoarse privirea spre Maria si continua: Suntem vulnerabili în fața întrebărilor filosofice. Asta ne face frumoși și unici. Maria, si fara sa se poata impotrivi, profesorul o ajuta pe Maria sa urce cu gratie pe un piedestal ce se afla in mijlocul audientei. Maria era o femeie cu o frumusețe răpitoare. Avea un chip angelic, cu ochi mari și expresivi, care păreau a ascunde o mare înțelepciune. Părul ei era lung, de un negru intens, care îi cădea în valuri dese pe umeri. Tenul ei era ireproșabil, fără nicio imperfecțiune, iar buzele ei erau mereu purtătoarele unui zâmbet blând și misterios. Cu o înălțime grațioasă și o postură elegantă, Maria avea o prezență care atrăgea privirile tuturor.

Deși Maria lucra ca secretară într-un mediu juridic strict și profesional, ea găsise în clubul de filosofie un refugiu pentru sufletul ei artistic. În timpul ședințelor de filosofie, Maria devenea o altă persoană. Abandona costumul elegant și adopta haine mai casual și confortabile, care puneau în evidență frumusețea ei naturală.

În ciuda faptului că abilitățile ei filosofice nu erau la fel de evidente ca frumusețea ei fizică, Maria avea o minte ageră și era foarte atentă la detaliile discuțiilor filosofice. Ea asculta cu atenție argumentele și părțile dezbaterilor, iar de multe ori avea întrebări sau observații inteligente care adăugau profunzime discuțiilor.

Maria era o prezență enigmatică în clubul de filosofie. Mulți dintre membrii clubului erau fascinați de ea, dar ea păstra o anumită distanță, lăsându-i pe alții să încerce să descifreze misterul ei. Cu toate acestea, pentru mulți, Maria era mai mult decât o frumusețe fizică – ea era un simbol al echilibrului între frumusețea exterioară și cea interioară, un exemplu că inteligența și grația pot coexista într-o singură persoană.

Astăzi vreau să aduc în fața voastră o ființă care reprezintă frumusețea și misterul umanității. (își îndreaptă atenția spre Maria, care se află in picioare in fata tuturor) Frumosul este prima libertate pe care am cucerit-o ca Om, și ce este Omul? Nici fiara, nici Zeu, ceva între ornitorinc și rată. (se oprește pentru a lăsa publicul să reflecteze asupra acestor cuvinte) Am venit aici să definim Omul. Iar primul argument, primul atribut, este această ființă goală, expusă în fața voastră. Această minunată ființă! Această superbă goliciune! Această carne molatică! Acesti ochi în care sunt cuprinse toate galaxiile și stelele! (gesticulează spre Maria, care zâmbește) Atomi și electroni într-o stare cuantică, de neliniște și agitație. Această ființă parazitată de microbi! De candida și de sifilis. Te poate ucide dintr-o privire, atunci când te disprețuiește. Sau când dormi în poalele ei, mângâiat pe cap ca un luptător dezarmat. 

Audiența asculta cu uimire și admirație, cu ochii ațintiți asupra Mariei, care acum era în centrul atenției. Profesorul Stancu reușise să transforme o simplă secretară într-o reprezentare vie a întregii umanități. Audiența, care inițial aplaudase și fluiera ostentativ, se liniști și începu să reflecteze asupra cuvintelor profesorului. Cu ochii țintiți asupra sa, mulți au înțeles profunzimea mesajului său și au intrat într-un moment de contemplare profundă.

Fiecare dintre noi, relua profesorul intr-un moment de liniste,  asemenea Mariei, suntem opere ale naturii, puse în mișcare de forțe creatoare si distructive incomprehensibile. Filosofia este un dans al minții și al sufletului, și fiecare dintre noi poate să participe la aceast dans. Suntem cosmos și microcosmos în același timp. Astăzi, prin această ființă divina expusă în fața voastră, vedem oglindirea întregii noastre existențe. (își face o pauză și apoi concluzionează cu pasiune) Așa că, iubiți prieteni, învățați să vedeți frumusețea în fiecare persoană, să anticipati pericolul, sa apreciați diversitatea  și să recunoașteți minunea din fiecare. Asta e filosofia! Asta e viata! ECCE HOMO!

Aplauzele entuziaste ale audienței au răsunat în sala clubului de filosofie, iar Maria, cu inima plină de emoție, a înțeles că filosofia nu era doar despre gânduri abstracte, ci și despre exprimarea și celebrarea frumuseții și a umanității fiecărui individ.

III. Filosofia, Un Nou Inceput

Alex era un tânăr în plină ascensiune, cu ochi care străluceau de curiozitate și pasiune pentru înțelegerea lumii în care trăia. La vârsta de 20 de ani, avea un entuziasm molipsitor pentru ceea ce numea el "tainele universului", iar filosofia devenise principala sa cale de explorare a acestor taine. Cu o înfățișare juvenilă, părul negru dezordonat și un zâmbet mereu pregătit să îi încurajeze pe cei din jur, Alex radia o energie vibrantă. El a intrat în clubul de filosofie cu un singur scop: să găsească răspunsuri la întrebările sale existențiale. 

Cu toate că era înconjurat de studenți și participanți mai în vârstă, el nu și-a lăsat niciodată lipsa de experiență să îi descurajeze curiozitatea sau să îi oprească explorarea.În dezbaterile filosofice, Alex era adesea vocea entuziastă și idealistă, aducând în discuție întrebări provocatoare și argumente îndrăznețe. El credea cu fermitate în capacitatea umană de a influența propriile decizii și lumea înconjurătoare. Filosofia pentru el nu era doar un set de concepte abstracte, ci o cale de a explora propriile limite și de a se întreba mereu de ce lua deciziile pe care le lua.

Cu fiecare discuție filosofică, Alex căuta să își lărgească orizonturile și să înțeleagă mai bine natura umană și lumea în care trăim. El era deschis la noi idei și păreri, dar și destul de încăpățânat în convingerile sale atunci când credea că avea dreptate.În ciuda tinereții sale, Alex aducea o contribuție valoroasă la clubul de filosofie prin entuziasmul și curiozitatea sa neobosite. Era un student dedicat în căutarea adevărului și a înțelegerii profunde, și filosofia îi oferea calea perfectă de a-și exprima pasiunea și de a-și explora propria identitate filosofică în cursul vieții sale în continuă evoluție.

Maria era o femeie pasionată de filosofie și de clubul de filosofie condus de profesorul Stancu. Cu toate acestea, ea se confrunta cu o problemă în viața sa personală, deoarece soțul ei, Grigore, nu era de acord cu interesul ei pentru filosofie. Grigore era un muncitor la o fabrică locală și avea o perspectivă practică asupra vieții. El credea că preocupările filosofice ale Mariei erau o pierdere de timp și nu aveau nicio relevanță în viața lor cotidiană.

În fiecare seară, după ce Maria se întorcea de la clubul de filosofie, avea discuții aprinse cu Grigore despre subiectele pe care le abordaseră în club. Într-o astfel de seară, Maria a început o discuție despre etică și moralitate, spunând: "Grigore, am învățat astăzi despre importanța alegerilor etice în viață. Cred că asta poate face lumea un loc mai bun."

Grigore a ridicat din umeri cu indiferență și a răspuns: "Maria, eu cred că trebuie să trăim cu picioarele pe pământ. Toată filosofia asta nu ne ajută să plătim facturile sau să ne creștem copiii. Ar trebui să renunți la aceste discuții și să te concentrezi pe lucrurile practice."

Conflictul dintre Maria și Grigore s-a adâncit pe măsură ce timpul a trecut. Maria încerca să îi explice soțului ei că preocupările ei filosofice nu erau doar un hobby, ci o cale de a se cunoaște mai bine și de a înțelege mai bine lumea. Grigore, în schimb, simțea că filosofia distrugea conexiunea lor și era o pierdere de timp.

Intr-una din serile de la clubul de filosofie, Maria și Alex s-au asezat lângă fereastră înaintea începerii discuției. Alex își aștepta cu nerăbdare momentul să împărtășească gândurile sale. Maria părea concentrată asupra cărții pe care o adusese cu ea. Inainte ca prof. Stancu a deschis întâlnirea, cei doi au început să vorbească:

Alex: (zâmbind) Ce ai citit astăzi înainte să vii la club?

Maria: (ridicând privirea de la carte) Bună... Azi am explorat conceptul de conștiință și identitate personală în lectura mea. Este un subiect fascinant, nu crezi?

Alex: (entuziasmat) Da, cu siguranță este. Acesta este unul dintre subiectele care m-au atras către filosofie în primul rând. Cum te simți față de aceste idei?

Maria: (zâmbind ușor) Încep să le înțeleg mai bine, dar sunt multe întrebări la care nu am încă răspunsuri. Mă simt norocoasă să am oportunitatea să învăț și să discut despre ele aici.

Alex: (curios) Da, clubul nostru este cu adevărat un loc special. (întrerupându-se pentru un moment) Maria, vreau să-ți mulțumesc pentru că m-ai încurajat să particip și mai activ la discuțiile din club. Ai fost o sursă de inspirație pentru mine.

Maria: (surprinsă) Cu plăcere, Alex. Mă bucur că îți place să participi aici. Ești un tânăr inteligent și pasionat. (întrerupându-se pentru un moment și apoi adăugând cu sinceritate) 

Alex isi lua inima in diniti si ii facu urmatoare marturisire: Maria, în ciuda diferenței noastre de vârstă, simt că avem multe în comun în ceea ce privește pasiunea pentru filosofie și căutarea de înțelegere. Alex usor timid si fastacit, zâmbi... si cu greu isi gasi cuvintele sa continue...Da, chiar cred că avem multe în comun. Și eu simt că avem o conexiune specială. (întrerupându-se pentru un moment și apoi adăugând cu sinceritate) Maria, aș dori să petrecem mai mult timp împreună în afara clubului de filosofie. Poate putem discuta despre subiectele care ne pasionează și în afara acestui cadru.

Maria: (surprinsă, dar fericită) Sună minunat, Alex. M-ar bucura să facem asta. (întrerupându-se pentru un moment și apoi adăugând cu zâmbet) Cred că putem învăța multe unul de la celălalt.

De-a lungul timpului, relația dintre Maria și Alex a crescut și s-au îndrăgostit unul de altul, dându-și seama că pasiunea lor comună pentru filosofie era doar un punct de plecare pentru conexiunea lor profundă și pentru aventura lor în lumea înțelegerii și iubirii reciproce.

IV: Lumina din NOI

Într-o zi senină și liniștită, profesorul Stancu s-a hotărât să facă ceva neobișnuit. În timp ce se plimba pe străzile orașului, el s-a oprit și a început să vorbească cu oamenii pe care îi întâlnise. Cu ochii lui plini de înțelepciune și cuvintele lui curgând ca un râu de gânduri profunde, a început să împărtășească un mesaj misterios.

Prietene, ii oprea el pe oamenii pe care il intalnea in cale ca apoi sa strige: să știți că sunteți Lumina. Da, fiecare dintre voi. Sunteți parte a acestei Luminii care strălucește în fiecare colț al Universului nostru vast. Știu că poate suna straniu, dar vreau să înțelegeți că suntem cu toții conectați, toți facem parte din ceva mai mare, ceva care ne depășește pe toți.

Profesorul Stancu continua cu pasiune si tremur in glas... Și mai mult decât atât, vreau să vă spun că, în final, toți vom fi iertați, toți vom fi integrați într-o baie de Lumină. Căci nu putem să ne desprindem de Pământ, asemeni păsărilor, fără să fim recuperati, cufundați în această Lumina vindecătoare care poate inchide orice rană, orice gelozie, orice boală, orice crimă, orice nedreptate, orice neajuns de a ne fi născut în acest Univers concentrational.

Profesorul Stancu, cu o privire profundă aruncata asupra multimilor, relua cuvantare: Știu că acest mesaj poate părea dificil. Ca să înțelegeți cu adevărat, uneori trebuie să treceti prin momente grele, să explorati limitele și să va apropiati de hotarul dintre zi și noapte, dintre cunoaștere și mister. (își întrerupe cuvintele pentru a lăsa publicul să reflecteze) Acum, când sunt atât de aproape de această prăpastie, pot să va spun Adevarul: "Voi simtiti boala, nu și esența bolii!"

Mesajul profund al profesorului Stancu nu a fost primit cu entuziasm de oamenii pe care îi întâlnise pe străzile orașului. Majoritatea dintre ei au trecut cu indiferență pe lângă el, preocupați de treburile lor cotidiene și de graba vieții moderne. Altii l-au huiduit si fluierat, ca pe un nebun ce striga in pustie. 

Profesorul Stancu, simțind dezamăgirea în adâncul său, a plecat de-acolo. Ajuns la marginea orasului, și-a îndreptat atenția spre o mică turmă de vaci care pășteau liniștite pe un deal. S-a apropiat de aceste animale blânde și s-a așezat în mijlocul lor.

O...Voi, micute zeitati, voi sunteți mai înțelepte decât noi, muritorii. V-ați regăsit în această lume a naturii, departe de tumultul și agitația orașului. (se apleacă și le mângâie pe cap) Ciutelor, voi îl căutați pe Dumnezeu și iată că ați dat de Om. Vacile s-au apropiat și mai mult și au format un cerc în jurul lui, toate cate 25 și alte zece juninci. Tăcerea plină de înțeles dintre el și animale părea să comunice ceva profund, ceva care nu putea fi exprimat în cuvinte.

Profesorul Stancu, cu inima lui plină de pasiune și cuvintele lui pline de simbolism, continuă cu discursul său din mijlocul cercurilor de vaci, care stăteau acum liniștite și atente la cuvintele lui.

O, voi, nevinovatelor, voi pasteti și nu știți ce pasteti, la fel cum și Omul trăiește și nu știe ce minune trăiește. Voi, preafrumoase zeități, dacă tot insistați, am să vă țin o cuvantare pe cinste. (se suie pe un bolovan în picioare și se adresează vacilor cu pasiune) Voi, vacutelor, sunteți icoana umilinței, dar vă lipsiți de înțelegerea pentru care existați. Nu știți pentru cine trăiți și cine vă hrănește, căci bucuria aceasta de-a trăi rămâne ascunsă în spatele voinței voastre.

Le vorbea cu o pasiune sinceră, ca și cum ar fi încercat să trezească înțelegerea în inimile acestor animale simple, dar în același timp pline de mister si pace, in respiratia lor calma, in narile lor pline de mireasma pamantului si a diminetilor de vara. 

Uitați-vă la oameni și la casele lor din vale, continua Oda bucuriei profesorul nostru, dar vacile, rămâneau nedumerite, cu urechile ciulite. Uitați-vă cum aleargă Omul, crezând că trudește pentru familie sau că petrece in ospețe pentru cei dragi, dar nici voi, vacutelor, nu știți că, în realitate, mâncați, beți și vă odihniți spre lauda Omului.

Profesorul Stancu privi în jos spre orașul agitat, apoi zâmbi înțelept.

Numai eu, aflat aici deasupra orașului, văd pe Om de sus, in asamblul privelistei, cum se supune la munci grele. Am un surâs pe buze, și normal că zâmbesc, căci numai eu cunosc adevărata fericire a Omului.

Cuvintele acestea intelepte au rămas în urechile vacilor și au devenit subiect de discuție si amuzament pentru oamenii din oraș. Dar Profesorul Stancu, aflat în mijlocul naturii și al animalelor, descoperise un limbaj al înțelepciunii care depășea granițele ratiunii practice. 

V: Revoluția Filosofiei

Într-o zi de primăvară, profesorul Stancu s-a ridicat în fața cursanților săi cu o expresie hotărâtă și neconvențională. În timp ce toată lumea era îngrijorată de lipsa hranei și de starea precară a orașului, el a adunat atenția participanților într-un mod care i-a surprins pe mulți.

Profesorul Stancu: (cu un zâmbet strălucitor) Cursanți, astăzi vreau să facem un exercițiu neobișnuit, un protest filosofic împotriva inerției și a conformismului care ne înconjoară. Da, știu că în oraș lucrurile sunt dificile, că oamenii mor de foame, dar trebuie să ne amintim că filosofia nu se oprește niciodată. Ea se ocupă de întrebări profunde, chiar și în cele mai dificile vremuri.

Cursanții, la început uimiți de cererea sa neobișnuită, au început să-l privească pe profesor Stancu cu curiozitate și interes.

Deci, haideți să facem un protest filosofic. Duceti-vă și cumpărați băsmăluțe cu gem și aruncați cu ele unii în alții și în trecători. Aruncați și în mine, când argumentul meu este slab și plictisitor. Căci aveți dreptul să protestați! Aveți tot dreptul la această risipă de hrană și energie. Aveți tot dreptul să vă ridicați în picioare și să vă răsculați împotriva sistemului. A ordinii și a dezordinii. Și să o așezati după formele interioare ale sufletului vostru. Căci Lumea încă nu este creată.

Audiența a fost uluită de propunerea sa neobișnuită, dar profesorul Stancu îi îndemna să vadă în această acțiune un simbol al dreptului lor de a se exprima și de a se opune conformismului și stagnării.În curând, cursanții au început să se bucure de acest exercițiu neobișnuit, aruncându-și băsmăluțe cu gem cu zâmbete largi și cu entuziasm. Oricât de ciudat părea, a fost un act liber de protest, un act prin care au atras atenția asupra importanței gândirii independente și a exprimării personale.

Ceea ce a început ca o acțiune neobișnuită s-a transformat într-un moment de conectare profundă între cursanți și profesorul Stancu. Această demonstrație a fost un mod de a-și aminti că filosofia era, în primul rând, despre a încuraja gândirea liberă și îndrăzneața exprimare a ideilor, indiferent de circumstanțele externe. Au învățat că în ciuda greutăților, puteau să-și păstreze spiritul și pasiunea pentru explorarea filosofiei și a lumii.

Atunci, Domnul Stancu a încurajat-o pe Elena să ia prima băsmăluță și să o arunce in trecatori cu aceeași pasiune cu care el încuraja gândirea liberă și deschisă. Elena trăise o viață simplă și autentică. Era vânzătoarea de flori de la piață și se dedicase acestei meserii cu toată inima. Fiecare zi pentru ea era o oportunitate de a aduce frumusețe în viețile altora prin intermediul florilor pe care le îngrijea cu grijă și le așeza în buchete pline de culoare. 

Elena era o femeie caldă și empatică. Ea avea capacitatea de a se conecta cu oamenii din jurul ei și de a-i face să se simtă înțeleși și apreciați. Nu trecea o zi fără ca Elena să ofere un zâmbet călduros și un cuvânt bun la adresa clienților ei. Dar ceea ce o făcea cu adevărat specială era înțelepciunea sa profundă și perspectiva sa asupra vieții. Ea înțelegea că fericirea nu se găsește în lucrurile mari sau în evenimentele spectaculoase, ci în micile momente de bucurie și conexiune cu ceilalți. Într-o seară, în timpul unei discuții despre fericire, Elena a împărtășit gândurile ei cu o voce caldă și plină de înțelepciune:

"Pentru mine, bucuria a fost mereu în micile momente, în zâmbetul unui client sau în mirosul florilor proaspete. Aici, în acest club, învăț să gândesc mai profund despre aceste momente mici, și asta îmi umple inima. Fiecare zi este o oportunitate de a aduce lumină în viețile noastre și în viețile altora." a spus ea in prima zi cand s-a prezentat in fata celorlalti, ca la un club de alcoolici anonimi. 

Era un exemplu viu al faptului că înțelepciunea nu vine neapărat cu vârsta, ci cu capacitatea de a vedea frumusețea și sensul în detaliile simple ale vieții. Ea a adus o perspectivă profundă și autentică în clubul de filosofie și a fost o sursă de inspirație pentru toți cei care au avut privilegiul să o cunoască.

Elena, aruncă-ți painea pe apă și după multă vreme o vei găsi!  o incuraja domnul Stancu. Luati, mancati! Acesta este trupul meu! Până nu veți deveni ca niște copii cu nici un chip nu veți înțelege adevarata mea Filosofie. Lăsați copiii să vină la mine, caci pe săraci îi aveți mereu cu voi, dar pe mine ba!

Inspirată de cuvintele profesorului Stancu, și-a luat curajul și a aruncat băsmăluța cu gesturi stangace la inceput , dar apoi din ce in ce mai hotărâte. Cursanții au privit cu admirație și cu dorința de a participa la această demonstrație neobișnuită a Invatatorului.

În timp ce basmalutele zburau prin aer, profesorul Stancu continua sa strige la ei si sa ii provoace si mai mult la gesturi nesabuite. Au început să participe cu toții la această demonstrație, aruncând băsmăluțe unii in altii și împărtășind sentimentul de extaz si abudenta intr-o lume a lipsei si a foamei. Bucuria rispiei, ca intr-un ospat Bahic, caci natura este generaoasa, si nu functioneaza dupa legile inguste ale economiei.

VI: Umbrele inocentei 

După discursurile și acțiunile stranii ale profesorului Stancu, zvonurile și speculațiile au început să circule în oraș. Un grup de jurnaliști curioși și preocupati de binele comunității a decis să ia legătura cu Maria, frumoasa secretara in varsta de 30 de ani. Au vrut să afle mai multe detalii despre evenimentele recente, iar Maria a fost de acord să acorde un interviu pentru o suma frumoasa de bani.

Jurnalistul: (cu înțelegere) Maria, poți să ne spui mai multe despre ceea ce s-a întâmplat la clubul de filosofie în ultima vreme? Există zvonuri și speculații, și suntem interesați să aflăm adevărul.

Maria: (cu sinceritate) Desigur, sunt bucuroasă să împărtășesc cu voi. În ultima perioadă, profesorul Stancu a devenit tot mai bizar și a început să aibă discursuri stranii și comportamente nepotrivite în cadrul clubului. La o întâlnire recentă, lucrurile au degenerat.

Maria a început să povestească cu emoție ceea ce se întâmplase.

Maria: (cu tristețe) Într-una dintre ședințele clubului, profesorul Stancu a devenit din ce în ce mai agitat și a început să țină un discurs bizar și confuz despre lumină și filosofie. Apoi, fără avertisment, m-a dezbrăcat verbal, folosind cuvinte jignitoare și umilitoare. M-am simțit vulnerabilă și umilită în fața întregii audiențe.

Jurnalistul: (cu îngrijorare) Îmi pare rău că ai trecut prin această experiență, Maria. Ai vorbit cu cineva despre ceea ce s-a întâmplat?

Maria: (cu sinceritate) Da, am vorbit cu prieteni apropiați și cu colegii mei de la club. Ei m-au susținut și m-au încurajat să vorbesc despre acest incident. Suntem cu toții încrezători că adevărul trebuie să iasă la suprafață și că profesorul Stancu trebuie să răspundă pentru comportamentul său.

Jurnalistul: (încurajator) Vom investiga această situație și vom încerca să aflăm mai multe. Vă mulțumim pentru că ați împărtășit aceste informații cu noi, Maria.

Interviul cu Maria a dezvăluit o perspectivă tulburătoare asupra comportamentului profesorului Stancu la clubul de filosofie. În timp ce cercetările continuau, apareau tot mai multe povesti, care mai de care mai interesante, mai iesite din comun, mai denigratoare cu privire la profesorul Stancu. 

După dezvăluirea acuzațiilor lui Maria și în urma investigațiilor jurnaliștilor, comunitatea și autoritățile au devenit tot mai conștiente de comportamentul bizar și aparent dezorientat al profesorului Stancu la clubul de filosofie. În lumina acestor evenimente, s-a luat decizia de a interveni pentru siguranța sa și a celor din jur.

Un grup de medici și psihiatri au fost chemați pentru a evalua starea mentală a profesorului Stancu. După o examinare atentă și discuții cu el, au ajuns la concluzia că acesta ar putea suferi de o tulburare mentală gravă care necesita tratament și supraveghere.

Profesorul Stancu a fost internat într-o unitate de psihiatrie specializată, unde a primit tratament și îngrijire medicală adecvată. Acolo, el a fost supus unor sesiuni de terapie și a fost monitorizat de profesioniști în domeniul sănătății mintale.

În timpul internării, a avut momente de claritate și momente de confuzie. Cu timpul, tratamentul și terapia au început să-i ofere o mai bună înțelegere a stării sale și a comportamentului său anterior. El a realizat că discursurile sale și acțiunile de la clubul de filosofie fuseseră rezultatul confuziei și al stării sale mentale.

Comunitatea și colegii lui de la clubul de filosofie au fost impresionați de modul în care au fost abordați aceste evenimente. În loc să-l judece, au încercat să-i ofere sprijin și înțelegere. În timpul internării sale, profesorul a fost mai mult decat reeducat, el a inceput să se concentreze pe procesul de vindecare mentală. Cu ajutorul profesioniștilor din domeniul sănătății și cu sprijinul comunității sale, el și-a început călătoria de vindecare și de regăsire a echilibrului interior. Era un om perfect integrat in societate!

VII: Cearta cu Filosofia

Profesorul Stancu petrecuse mai multe săptămâni în unitatea de psihiatrie, sub tratament și supraveghere atentă. În timpul ședințelor de terapie, el începuse să examineze profund convingerile sale și ideile pe care le avea despre filosofie. Într-o zi, în timpul unei discuții cu psihiatrul său, a început să vorbească despre o schimbare surprinzătoare în perspectiva sa.

Profesore Stancu, spuse psihiatrul cu multa rabdare si calm, mi-ați povestit în trecut despre pasiunea dvs. pentru filosofie și cum ați văzut-o ca pe o cale către înțelegerea lumii și a sinelui. Dar acum, am observat că ați început să vă schimbați opinia. Ce v-a făcut să vă răzgândiți?

Profesorul Stancu raspunse cu o privire tulburată si pierduta. Da, este adevărat... În timpul internării mele aici, am avut mult timp pentru a reflecta la ceea ce credeam înainte. În mod ciudat, am ajuns la concluzia că filosofia nu are sens. Nu aduce niciun beneficiu societății, nu hrănește pe nimeni, nu construiește case, nu rezolvă problemele reale ale oamenilor. Este doar o pierdere de vreme și de energie.

Psihiatrul a fost surprins de schimbarea dramatică în gândirea profesorului Stancu. În timpul ședințelor anterioare, el părea să aibă o pasiune profundă pentru filosofie și credea cu tărie în puterea ei de a aduce înțelegere și lumină în lume.

Profesore Stancu, relua psihiatru cu emotie si incantare, această schimbare de perspectivă este surprinzătoare. Cu toate acestea, este important să înțelegem că ideile și convingerile pot evolua în timp. Dacă credeți cu adevărat că filosofia nu mai are sens pentru dumneavoastră, este dreptul dvs. să vă reevaluați valorile și interesele.

Intr-o zi, Andrei, muncitorul pasionat de istorie, profund afectat de vestea că profesorul Stancu fusese internat în ospiciul de nenuni, s-a gandit sa ii faca o vizita. Auzise zvonuri despre sănătatea mentală fragilă a profesorului, dar faptul că ajunsese la ospiciu îl îngrijora profund.

Când a ajuns la ospiciu, Andrei l-a găsit pe profesorul Stancu într-o cameră mică și sumbră. Profesorul părea confuz și apatic, departe de strălucirea și pasiunea sa obișnuite. Andrei s-a apropiat cu grijă și l-a salutat.

Domnule Stancu, sunt Andrei, unul dintre foștii dumneavoastră cursanți. Am venit să vă văd și să vorbim despre filosofie.

Ah, Andrei, tresari profesorul privindu-l fără prea mult interes... filosofia... Am crezut odată că era drumul meu, dar acum știu mai bine.

Nu, domnule Stancu, filosofia nu trebuie să fie un blestem. Ați schimbat vieți cu pasiunea și înțelepciunea dumneavoastră. Nu renunțați la ea acum.

Am fost odată asemenea vouă, tineri și plini de elan. Dar filosofia corupe mintea fragilă, mai ales a celor tineri. Îi face să vadă lucruri care nu există și îi adâncește în abisul gândirii abstracte.

Dar, domnule Stancu,  relua lingusitor Andrei, ați arătat tuturor că filosofia poate aduce lumină în întuneric. Ați inspirat atât de mulți oameni să gândească mai profund și să exploreze lumea în moduri noi.

Poate că am greșit, isi indrepta dl Stancu privirea catre fereastra. Poate că am condus oameni pe o cale greșită, o cale care a dus la propria mea pierzanie. 

Domnule Profesor...dar profesorul ii taie vorba imediat studentului:

Piei de-aici, Satano! il mustra el cu o voce posedata, ca si cum ar fi fost glasul ispirei care striga in pustietati.

Vizita lui Andrei la ospiciul de nebuni a fost o experiență tulburătoare și plină de tristețe. A plecat de acolo cu inima grea, sperând că poate într-o zi profesorul Stancu va redescoperi pasiunea și lumina pe care o pierduse.

In urma acestui incident, domnul profesor a fost lăsat în libertate și externat din unitatea de psihiatrie. Schimbarea sa de gândire a provocat uimire în rândul colegilor săi de la clubul de filosofie. Profesorul părea mai decis ca oricand să renunțe la ceea ce fusese odată pasiunea sa și să exploreze alte direcții în viață. Era o schimbare radicală în ceea ce privește convingerile sale.

VIII Dupa un timp...

Era o zi de primăvară torențială, iar ploaia bătea cu putere în geamurile florăriei Elenei. Strada Toamnei era goală și învăluită într-o atmosferă melancolică. În timp ce Elena stătea în liniște în mijlocul magazinului, ușa se deschise brusc, dezvăluind un bătrân care căuta adăpost de ploaie.

Elena l-a privit pe bătrân cu surprindere și l-a invitat să intre și să se usuce. Bătrânul, cu hainele lui ude și puțin zdruncinate, a mulțumit și a început să se uite în jurul florăriei. Până atunci, el nu știa că se afla în locul unde fusese închisă odată pasiunea lui pentru filosofie.

Bătrânul zâmbind ușor... Este un loc frumos pe care îl aveți aici.

Vă mulțumesc. Raspunse Elena cu caldura. Sunteți binevenit. Numele meu este Elena.

Bătrânul: (prezentându-se) Stancu. Stancu si atat... Cu mulți ani în urmă, am făcut parte din clubul de filosofie. Dar acum, privind în jurul meu, văd că lucrurile au luat o altă direcție.

Elena tresari la auzul acestui nume. Isi ridica ochii dintr-un buchet de flori si privi curioasa. Domnul profesor Stancu Macoviciuc? Ce onoare să vă întâlnesc! Clubul de filosofie este încă activ. Clandestin, dar activ. 

În timp ce profesorul Macoviciuc continuă să exploreze florăria, privirile lui se oprira asupra unui buchet de bujori roz. Acești bujori emanau o frumusețe delicată și un parfum îmbătător. Bătrânul a fost captivat de culoarea și fragilitatea acestor flori.

Bujorii roz... am uitat cu totul de frumusețea lor. În toată agitația vieții, am uitat să mă opresc și să mă bucur de lucrurile simple și frumoase din jurul meu.

Frumusețea se găsește în cele mai mici detalii ale vieții noastre, domnule profesor... Poate acești bujori să vă aducă aminte de ea. 

Cat costa? intreba el si se cauta de niste bancnote sifonate, uitate prin buzunare.

Nu mai sunt de mult valabile, domnule profesor, in plus banii de hartie au iesit din circulatie. Dar, de dragul acelor vremuri, iata va dau toti bujorii gratis..

O, e prea mult... raspunse plin de recunostinta batranul filosof. 

Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o veti gasi! Va aduceti aminte, domnule profesor? Erau cuvintele dumneavaostra pe care ni le-ati spus atunci... cand am aruncat cu bazmalute cu gem in trecatori... Iata ca painea se intoarce, painea aceasta pe care ati impartasit-o cu noi... Asa ca acceptati, va rog, acest dar umil. Luati toti bujorii pe care ii am aici. 

Profesorul Stancu lua buchetul de bujori roz și pleca din florărie cu un zâmbet ravasit si ametit. Pentru Elena, întâlnirea cu profesorul Stancu Macoviciuc a fost un moment de înțelegere profundă și de redescoperire a bucuriei aduse de flori și de pasiunea ei. În acel moment, florăria ei a devenit mai mult decât un simplu loc de muncă; a devenit un loc în care oamenii puteau redescoperi frumusețea, să se conecteze cu esența vieții.

IX: Bujorii impacarii

Profesorul pleca din florărie și merse pe străzile orașului cu buchetul de bujori în mână și cu sorcova pregătită în gând. La fiecare casă pe care o întâlnea, el bătea la ușă și intra cu zâmbetul pe buze.

Să trăiți, stimați locatari! Eu sunt Filosof, și aduc cu mine bucuria primăverii și frumusețea florilor! Atunci, a început sa-i sorcovească, aducând urări de sănătate, noroc și fericire. 

Povestea aceasta, a mea și a morții, nu poate fi găsită în ziarul de astăzi, niciunde pe la porți ale vremii moderne. Aceasta este o poveste veche, adânc împletită în firul trecutului, și ea nu poartă în sine niciun ban. Noptile nedormite, nu sunt plătite cu metal și hârtie vremelnică, ci cu tainele întunecate ale inimii și cu semnificații ascunse ale existenței.

Eu sunt Filosof, așa cum m-au învățat strămoșii mei, cei ce au trăit în vremurile mai vechi, când cuvintele erau cântate în vatra satului și istoria era rostită în povești transmise din gură în gură. Vechiul Ordin din care fac si eu parte, cel al Cavalerilor Raracitori, ma îndatorează cu povara de a va aduce Vestea Buna.

Oamenii, uimiți de vizita neașteptată, l-au privit cu suspiciune. Altii au dat drumul la caini cand l-au vazut. Magazinele inchideau pravalia, iar trecatorii treceau strada pe partea celalata.

După ziua plină de sorcova și întâlniri nepoftite, profesorul s-a simțit extenuat, dar și dezamagit de gestul oamenilor. Se pare că acest eveniment i-a adus din nou neplaceri, si comentarii rautacioase la rubrica de divertisment, care au intensificat confuzia sa interioară. 

În următoarele zile, filosoful a început să simtă că frumosul nu aveau loc în lumea reală. Gândurile sale se încurcau într-un vârtej de întrebări existențiale și idei contradictorii. Sufera de boala filosofiei, de acea indoiala cumplita: Cine sunt eu in toata povestea asta? se intreba el cu voce tare, in mod obsesiv compulsiv. Cine sunt eu...

A ajuns să se simtă din nou coplesit de confuzie și incertitudine. A simțit că nu mai putea face față propriei sale gândiri și a ajuns să creadă că a sorcovit în mod greșit, că a adus un amestec de filosofie și sorcovă în viața oamenilor. Temerile sale au devenit obsesive, iar starea sa mentală a fost grav afectată. A simțit că se înecă în propriile gânduri și a fost incapabil să se întoarcă la o stare de liniște și claritate.

Cu îngrijorare pentru sănătatea sa mentală, familia și prietenii profesorului Stancu au decis să îl readucă la unitatea de psihiatrie, unde el ar putea primi îngrijire și tratament adecvat pentru confuzia sa mentală și tulburările sale psihologice. A fost internat din nou în unitatea de psihiatrie, unde a fost supus evaluării și tratamentului cu socuri electrice. 

După internarea profesorului Stancu la unitatea de psihiatrie, comunitatea de la clubul de filosofie care activa acum clandestin in floraria Elenei, a fost profund marcată de evenimentele recente. Cu toții au simțit că trebuie să facă ceva pentru a-l sprijini pe profesorul lor, care le oferise atâtea lecții de viață și de filosofie.

Maria, care se simtea vinovata ca il nedreptatise in acel interviu, fiindca exagerase si  acum o mustra constiinta, și-a asumat rolul de lider în acest efort de a-l sprijini pe profesorul lor. Ea a avut ideea geniala de a organiza un eveniment special pentru a aduce o rază de lumină în viața profesorului și pentru a aduce împreună clubul într-o demonstrație de solidaritate.

Cu ajutorul lui Andrei, Alex, Elena și altor participanți la club, Maria a început să caute bujori de toate culorile: roz, albi și negri. Aceste flori aveau să devină simbolul unirii și al înțelepciunii pe care profesorul Stancu le-a împărtășit de-a lungul anilor.

Pe lângă asta, în acea zi specială, oamenii au fost îndemnați să sorcovească, să transmită urări de sănătate, bucurie și înțelegere. În ziua cea mare, bujorii au fost aruncați de la balcoane și au plouat petale de flori în oraș, creând o atmosferă magică și plină de bucurie. Reacția oamenilor la eveniment a fost uimitoare, iar momentul a devenit viral pe rețelele sociale.

Profesorul Stancu, care era încă internat în unitatea de psihiatrie, a fost informat despre evenimentul care a luat amploare și despre gesturile de sprijin și solidaritate ale oamenilor din oraș. Această demonstrație de dragoste și apreciere a avut un efect pozitiv asupra sănătății sale mentale, iar profesorul a simțit că nu a fost uitat și că ideile și învățămintele sale au avut un impact profund asupra comunității.

În cele din urmă, profesorul s fost externat din unitatea de psihiatrie și s-a întors în mijlocul studentilor. A devenit un erou local, iar orasul a declarat Ziua Bujorilor, o tradiție anuală care aduce multi turisti in fiecare an, in micutul oras provincial. Aceasta zi aduce bucurie și înțelegere în inimile oamenilor, amintind tuturor de frumusețea și înțelepciunea din jurul lor. 

Domnul profesor a continuat să fie o sursă de inspirație pentru toți cei care au avut privilegiul să-l cunoască și să-l asculte pena la veritabila varsta de 89 de ani. A murit pe patul lui de acasa, inconjurat de famila studentilor de la clubul de filosofie. O statuie din cimitirul oraseanesc, pe care astazi se ganeata porumbeii voiajori, aminteste trecatorilor de destinul efemer si ludic al unui profesor mediocru de filosofie, dintr-un orasel uitat de munte.

~Sfarsit~

 Note:

De ce scriu? Pentru ca, daca se afla acolo o carte, inca nu am aflat de ea. Pentru ca pentru prima data, cartile si scrisul au devenit interactive. Nu mai exista o singura linie narativa, caci eu schimb povestea in functie de propria dorinta, stare, imaginatie. Este daca vreti, o carte interactiva. Nu ma numesc autorul, ci doar cititorul care contribuie la actiune. Imi plac caritile in a caror destin pot sa intervin. Imi plac personajele pe care pot sa le modelez dupa propria mea dorinta, si care nu sunt "predestinate" de un anumit scriitor. 

Scriu ajutat de chat si pentru ca nu exista carte care sa imi starneasca interesul mai mult decat ceea ce se afla in imaginatia mea. Un alt motiv pentru care scriu, e acela ca imi place sa imi surprind iubita, schimband mereu povesta. Tot ea e si un critic bun, care imi cere sa descriu personajele mai mult. Ma scuz prin faptul ca nu este decat schita unei povesti, in plus, nu am aspiratii publicistice. Aceasta tema a plecat de la un vis concret pe care l-am trait de curand.