Poezii? doar pentru poeți!

 

Din „Anticamera D”

Apoi, bade, să-ți zâc drept, nu-i lucru de șagă ce-i scris în foaia asta. Că io numa’ am vrut o pastramă, da’ când mi-o dat măcelarul hârtia, taman cu o poezie din Anticamera D, parcă mi-o intrat altceva sub piele. No, și cum stăteam io așa, cu cuțâtu’ pe masă și pastrama-n față, am început să citesc. Întâi cu glas tare, pe silabe, da’ pe urmă mi-o plăcut așa tare că n-am mai mâncat numa’ decât m-am apucat să mai citesc o dată.

Uite, de pildă, la aia cu „Din paradis nimeni nu scapă”. Cine s-ar fi gândit, măi omule, că până și din locu’ ăla unde cică-i bine de tot n-o fi tocmai ce pare? Zâce omul în poezie, pe limba lui, de te-apucă gândul că poate niciodată nu-i fericirea cum ne-o închipuim noi, da’ măcar să fie bună pe cât s-o poate, că altceva nu avem. Și io, când am citit, parcă m-o trecut un fior pe șira spinării. Zic: „Ia, mă, să fie că io o fi înțeles ceva adânc și nici nu-mi dau seama?”

Apoi alta, „Lampa lui Aladin”. Nu-i cu duhuri și prostii din alea de poveste. Nu, bade, aici-i altfel. Zâce omul de ce-i înăuntru’ tău, de ce cari cu tine, că lampa aia o fi doar o scuză să sapi mai adânc. Și ce să vezi, n-apuci să scoți nimic afară dacă nu știi ce-ai pus înăuntru. Io, ca prostul, am zis că pricep, da’ mi-o rămas în cap ca un nod, că poate-i mai mult decât mi se pare.

Și toate poeziile astea, bade, nu-s din alea cu fraze lungi și gătite. Sunt simple, da’ să te ferească Sfântu’ de greutatea lor. Zici că-s vorbele de pe lângă foc, când omul se deschide și nu mai știe de rușine. Așa-i scris. Și simți ceva în ele, că parcă te iau dintr-o lume și te pun în alta, mai bună sau măcar mai adevărată.

Acuma, dacă m-ai întreba, io ți-aș zice așa: Anticamera D nu-i carte de ținut la vedere, să te lauzi cu ea. O pui undeva pe aproape, lângă fluier sau lângă ciomag, și când ai o vreme, o iei și citești. Și-apoi, cine știe? Poate-ți vine pofta să zici tare vreun vers, să-l audă și mioarele. Că vorbele astea nu-s făcute să stea închisă-n carte. Sunt ca pastrama bună – trebuie mestecate, simțite și-apoi date mai departe.

No, bade, ce să-ți mai zic? Dacă o ai, citește-o. Dacă n-o ai, caut-o. Și dacă ai noroc să-ți împacheteze măcelaru’ o hârtie cu ea, păstreaz-o. Că nu-i lucru de aruncat. E de suflet.<