Metafizica

Platon si Aristotel in viziunea lui Rafael, Roma

Metafizica e cea care da frumusete gandirii. O impodobeste si face dintr-o facultate a ratiunii un obiect estetic. In cazul asta gandirea devine creatie artistica.

O data cu Critica ratiunii pure (Kant),  metafizica a intrat in derizoriu. Filosofia se rezuma la putinele lucuri care mai pot fi spuse, la acele certitudini testate empiric si la metoda. De la Platon, Aristotel, Descartes, Pascal si chiar un Leibniz, gandirea filosofica speculativa nu a mai atins valoare estetica, exceptie filosofia lui M. Heidegger. Si pe alocuri la unii existentialisti ca Sartre, Camus, chiar un Nietzsche.

Cat de frumos vorbeste Pascal despre Om. Cat de frumos il coboara si il ridica! Cat de frumos se intreaba ca Psalmistul David, Ce este Omul? Nu dintr-o criza existentiala se intreaba Pascal Ce este Omul? Nu dint-o criza de identitate, ci din acele nevoi estetice care il singularizeaza pe om si il desfinteaza in acelasi timp. Ce este Omul este o intrebare care tine de esenta noastra.

Metafizica nu tine doar de filosofia speculativa. Metafizica este atat placerea gandulu dus la capat, cat si forma pe care o ia acesta.  Atunci cand vorbim despre noi vorbim despre Univers si cand vorbim despre Univers vorbim despre Om. Caci omul nu contine nimic, de aceea are nevoie de metafizica ca sa prinda forma. Si de ce nu, sa se singularizeze.

Visez la ziua in care omul va privi spre el, nu din unghiul acesta naturalist al documentarelor tv, ci din cel al metafizicii. Va redescoperi atunci placerea gandului crator. Metafizica este prin excelenta o forma de creatie. Creaza din nimic, cu puterea gandului, o Lume in care se poate locui. Lumea lui Platon era o lume locuibila, cu proprii ei Zei. Si cate lumi pierdute...

De aceea cred ca metafizica nu e doar o simpla speculatie filosofica sau un joc cu transcendenta goala. Ci este o nevoie a omului asa cum fizica moderna are nevoie de un sistem. Asa cum fizica isi creaza propriile legi din necesitatea uneia fata de cealalta.

Se deosebeste de religie si de credinta prin faptul ca fiind lipsita de limite, nu poate avea certitudini. E mai putin dogmatica de cat stiinta moderna, pastrandu-si insa orgoliul universalismului.  E adevarat ca orice gand articulat are nevoie de un sistem. Caci doar asa putem face dovada unei Lumi zamislite din propria gandire care sa fie reala.

Dar atat timp cat nu stim daca noi cream Lumea, sau daca Lumea ne creaza pe noi, avem aceasta libertate matafizica sa o gandim. Poate ca Lumea sub infinitele ei forme ne-a zamislit gandirea, punand in noi acele patternuri. Cert este ca nu exista o Lume fara a fi creata. Nu exista o realitatea fara a fi creata. Nu exista legi fara a fi ele insele enuntate. Chiar si in fizica. Chiar si in stiinta moderna.

Asadar, nimic nu ne opreste sa redescoperim frumusetea si importanta filosofarii. Chiar daca singurul argument care ne-ar ramane ar fi cel al esteticii. Cum nimic nu-l impiedica pe artist, in ciuda spiritului "stiintific" in care traieste, sa creeze opere de arta.

Exista in noi un adevar care o data iesit din pamant a si creat forma cea mai adecvata la real. Caci o lume se naste si alta moare. Mai mult de atat, vorbind despre Univers, metafizica are si o functie simbolica. Pe harta inconstientului se recreeaza acele repere dupa care omul navigheaza in drumul lui spre nemurire. Este Lumea interioara a sufletului.

Si nu stim daca nu cumva Universul prin arhetipul sau nu a pus in noi imaginea Sa. Poate ca nu. Poate ca da. Cert este ca fara o Lume nu putem trai.  Lipsa de sens este criza pe care o simtim metafizic. Goliciunea si vidul existential provin din faptul ca am tot luat din aceasta lume fara sa punem nimic in schimb. Am consumat resursele cunoasterii practice, atomii, energia, si am spupus-o ca pe o curva la experimentele noastre.

Dar metafizica nu e un experiment. E mai intai de toate o experienta. Una care imbogateste de o potriva si Lumea si Omul. Nu vad de ce aceasta realitate ar fi negata din moment ce are un efect atat de uimitor!?

Visez la ziua in care documentarele nu vor mai pune lumea sub lupa. La ziua in care experimentele nu vor mai constrange natura sa se supuna acestor legi. Doar atunci vom putea crea o lume cu adevarat noua. Doar atunci Adevarul va iesi din pamant, sub forme si legi noi, pe care nici macar nu le gandim.