Despre adevărul artistic

don quijote de la Mancha by S Dali

Fiintarea nu se confunda niciodata cu eul. Căci eul nu conține nimic care sa fie numai si numai al sau. Sunt putine lucruri care aparțin cu adevărat individului.  Cum ar fi singurătatea.

Eul este de fapt imaginea noastră despre noi si despre lume. Imagine care Dumnezeu știe cum a ajuns la noi, prin ce lecturi, prin ce convingeri, in ce epoci si secole, in ce societate, etc. Eul este o interpretare fenomenologica a propriei lumi. Iată dar de ce nu poate iesi din context.

Eul e psihologie, pe cand Sinele e prezent si fiintare. Ceea ce nu e reductibil  la nici o categorie. Sinele nu e nici frumos nici urat. Cel mult poate Fi Atunci cand lăsam deschise Posibilitățile fiintarii. De aceea oricând poți fi tâmplar, ITst, aventurier, artist Exhibiționist sau tanti Lenuta de la etajul 4.

Căci prin asta nu iti construiești un brand din propriul destin.. Nu esti o imagine cu care te identifici pana acolo încât ți-e aproape imposibil sa te despărți de ea si uneori mori cu ea in Dinți.

E bine sa investești o parte din libidou in obiect, astfel il insufletesti. Nu iti propun o lume lipsită de carne. Si nici o Spiritualitate fara obiect. Masina trebuie sa prindă viata si sa goneasca pe autostrada. Esti una cu masina ta iar ea are un suflet.

Dar tine cont, dorintele nu au limite. Nu exista un punct zero in care vei spune, am masina pe care mi-am dorit-o atâta vreme, nimic nu ma poate face mai fericit, deci mi-am împlinit scopul. Cum nici un alpinist nu se va opri la un singur vârf de munte cucerit.

Toate acestea sunt reflectari ale Adevărului, adică forme. Căci vine o zi cand masina se strica iar corpul îmbătrânește si apoi intra in pamant. Adevarul a fost prins in acest trup, in carcasa si forma mașinii care acum zace la fiare vechi.

Ai zice ca adevarul in dorința lui nesabuita de a fiinta epuizeaza infinitele forme, infinitele lumi. Asa cum un copil se naște nu prin voita lui, ci prin urgenta adevărului de a fiinta, de a isi crea o Lume.

Așadar eul nu este altceva decat forma pe care o ia viata. Daca te-as întreba care esti tu, nu vei STI daca cel la 18 ani, cel la 30 de ani sau cel încărunțit de istoria propriei vieti. Nu vei STI cu adevărat cine esti daca vei rămâne prins in forma. Esti ca si mort!

Don  Quijote pleacă in căutarea Acelui adevăr unic.  Din punct de vedere istoric nu e decat un functionar care intr-adevăr a avut parte de niște aventuri, prin persoana lui Cervantes care a fost închis ca ostatic, care a luptat in tinerete si care atunci cand nu isi putea plăti chiria mai tinea evidenta la sacii cu mălai de la curțile stăpânilor.

Adică o viata mediocra ca toate viețile noastre. Indiferent daca le trăim extravagant in lumina reflectoarelor sau in anonimat. Si totuși el se desparte de aceasta viata si pleacă intr-o minunata aventura a spiritului. El devine don Quijote de la Mancha. Si pentru a își arată maretia inimii, se lupta cu morile de vânt cu turma de oi si cu leii.

Ce s-ar fi întâmplat daca ar fi fost consecvent cu eul sau? Nu ar fi aflat niciodata ca adevarul poate fiinta in aceasta deschidere a unui contabil. Daca ar fi fost consecvent cu eul ar fi spus, eu nu ma pun la mintea copiilor sa vad in niște mori veritabili Uriasi, demni de tot respectul.

Tor destinul lui don Quijote e de fapt o inconsecventa a ceea ce credem noi însine despre noi, o inconsecventa a ceea ce credem ca e lumea, o inconsecventa a Realității, căci realitatea se întoarce pe dos si morile devin Uriasi, o inconsecventa a ceea ce cred prietenii, familia.

Cand ajunge acasa pe patul lui e menajat ca orice contabil muritor. Intra in rând cu oamenii si se lăsa mărturisit de popă, ajutat de guvernanta, vizitat de prieteni. Ba încă i se deschid ochii sa vadă o realitate transfigurata. Căci nu-l mai vede pe canonic ca fiind un vrăjitor.

Devine unul dintre ei, pentru ca el știe cine este. Nu ca persoana, ci ca fiinta care si-a împlinit destinul prin don Quijote. Destinul lui nu e utopic, dar ucronic. Indiferent ce forma ia destinul, Sinele este același.

Experiența ființarii face din Don Quijote un muritor de rând, un contabil pe patul sau de la Mancha. Dar unul care e gata sa renunțe la ceea ce stia despre el, la imaginea lui, ba declara aventurile lui erezii, si nebunie.

Lumea se răstoarnă încă o data. Si nimeni nu mai înțelege nimic.. Rămâne Sancho un discipol eretic? In situații limita aflam despre noi lucruri pe care nu le bănuiam. Aflam ca nu suntem gândurile noastre, nu suntem idealurile noastre, nici visele noastre, nu suntem părinții nostri, frații, prietenii...

Eul traieste un lung Șir de oameni. Oricât de unic crezi ca esti sub toate aspecte,  trăiești de fapt intr-un eu colectiv. Bineînțeles ca eul trebuie sa ia o forma. Viata asta e masca sub care orice fiinta se poate întrupa. Sub invelisul Eului adevarul iese din pamant. Asa cum din pamant au iesit candva piramidele.

Admit ca inautenticul traieste in afara formei... Si câte case neterminate...Si câte monumente, câte piramide, câte femei zidite!...Un hot este trădat de gesturi, si un mincinos de zâmbetul lui. Dar aceasta inadvertenta este valabila atat timp cat hotul isi recunoaște fapta. Iar mincinosul minciuna.

Eul e experiența acelor infinite forme goale. El poate îmbracă orice om, orice destin si pe orice exhibitionist. De aceea el nu poate da consistenta fiintarii. El o îmbracă doar. Daca nu descoperi ceea ce este unic in tine, poți îmbracă hainele împăratului, nu vei trai niciodata experienta incoronarii.

Artiștii au dreptate cand cer ca eul sa fie un izvor nesecat de motive si creatie. Forma pe care o ia viata este deschisă. Piramidele sunt dovada acelui Eu colectiv reprezentat de Faraon. Si toti au pus umărul la aceasta creatie ca sa devină realitate.

 Dar sunt acele forme pe care le ia eul si care ramân in afara fiintarii. Adică, sunt încercări. Lumi ce ar putea sa fie dar niciodata nu vor fi. Sunt Vieți care ar putea fi trăite dar nu sunt trăite. Idealuri care ar putea fi destine dar nu sunt. Pentru ca nu ai plecat ca don Quijote in aceasta aventura a spiritului. Si ai impresia ca esti una cu Eul tau. Ai impresia ca esti genial, dar nu esti. Si de-aia disperi.

Don Quijote pare un exhibitionist, uneori prea îngâmfat. Se baga in tot felul de probleme si le cauta ca sa dovedească cine este el. Parțial adevărat. Numai ca aceste aventuri dovedesc de fapt cine nu este el. Sancho se credea un bun guvernator de insula. Se dovedește ca e doar un bun Panza, adică pântec.

Si atunci probele la care se supune nu sunt niște aptitudini de atlet. Ci sunt niște probe ale Sinelui. Înfruntându-și toate fricile si lasitatile, coborând in peștera, eul moare si se naște omul.

 Toate aventurile sunt in primul rând simbolice, si reprezintă fricile Eului. Căci cea mai mare frica a Eului este despartirea de forma, adică moartea simbolica a persoanei. Cand fricile au fost înfrânte este descătușat Sinele ca putere creatoare.

Dat in tarbaca. Uneori dezbrăcat, umilit. Ironizat. Luat de invitați in ras. I s-a pregătit chiar diverse scenarii spre amuzamentul celor de la curte. Toate aceste Umilinte sunt dovada ca Eul era devalorizat. Nu de mine râdeți voi, ci de ceea ce este vizibil vouă pare a spune cavalerul tristei figuri.


Cand ia atitudine don Quijote si este dispus sa lupte cu vitejie ? Numai atunci cand este jignit Omul. Salvează tâlharii, dar nu admite ca obrăznicie lor sa jignesca imaginea sublima a iubirii, Dulcinea. Poți spune orice despre el, dar nu si despre marinimie, vitejie, sacrificiu, iubire, constante umane, ci nu simple accesorii individuale.

Omului ii e greu sa se despartă de imaginea lui pe care cu atâta truda si-a construit-o si si-a consolidat-o de-a lungul anilor. Este ca o pierdere, pierderea unei persoane dragi. Căci in fond, omului ii e foarte greu sa moara.

Nu este o aventura a Tinereții. Don Quijote e un om trecut de floarea vârstei. Nu este o călătorie a afirmării, nici măcar o călătorie inițiatică. Vârsta a doua intra in aceasta umbra a morții. Don Quijote înainte sa plece își vinde lucrurile, pune casa in ordine.

Este o călătorie intru împăcarea lui cu moartea. De fapt este ultima lui călătorie urmărit tot timpul de simbolul morții, de canonic si de popă. Cei doi iau diferite forme si înfățișari ieșindu-i in drum pentru al il aduce acasa.

"Yo soy " e dovada fiintarii, ci nu o afirmare narcisista a Eului. Yo soy "Cavalerul Tristei Figuri", asadar mărturisesc despre existența Acestei fiinte in carne si oase. Despre adevarul care ființează si prinde viata in acest destin. Putea fi altul, dar a ales calea cea mai buna. Un adevăr care a trebuit sa prindă forma in aventurile lui Don Quijote de la Mancha.

Cand ma întreaba cineva "cine esti tu?" zambesc, pentru ca stiu. Se va uita la forma, la eul, la ceea ce  am sau dețin, la cariera mea la părinții mei si la biografie. Si va fi contrariat cand din acțiunile mele va vedea ca dupa ce eliberez tâlharii, fiind eu însumi unul din ei, ii judec pentru ingratitudine.