În Halucinaţie parţială: Şase apariţii ale lui Lenin pe un pian. (1931), Dalí trece la metoda paranoico-critică şi o descrie ca metoda spontană de cunoaştere iraţională bazată pe asocierea interpretativ critică a fenomenelor delirante. (Fiorella Nicosia, 2009:44).
Asa cum stim, suprarealiştii îl aleg pe Freud drept protector, datorită teoriilor lui care corespundeau cu spiritul mişcării. Freud analizează viaţa psihică a individului care nu mai este stăpân pe propriul sine, pe propria-i voinţă, pe dorinţele şi impulsurile sale, ci totul se rezumă la incoştient. Insa ramane sceptic cu privire la caracterul "revelatoriu" al celor mai multi Suprarealisti din vremea lui. Numai in fata "tanarului" Dali scepticismul lui este inmuiat.
Astfel, suprarealiştii găsesc un sprijin în Freud pentru acţiunea lor de a exalta iubirea, acea iubire sexuală, pentru promovarea visului ca mod de revelare, pentru valorificarea formelor incoştiente ca forme de cunoaştere valabile, legitime.
Ca să evidenţiem mai bine rolul psihanalizei în creaţiile artistice ale suprarealiştilor, ne vom opri asupratabluoului Halucinaţie parţială: Şase apariţii ale lui Lenin pe un pian şi vom încerca să evidenţiem acele forme de cunoaştere spontane, cât şi rolul psihanalizei in arta ca forma de cunoastere.
Observăm în tablou că cele şase capete ale lui Lenin pe claviatură sunt înconjurate de o aură galbenă. La fel ca şi psihanlistii care folosesc în tratarea pacienţilor hipnoza, pentru a pătrunde în camerele obscure ale Sinelui, Dalí foloseşte în pictura imaginea hipnotică. Reproducerea celor şase capete crează un efect optic delirant. Culorile închise, macabre, şi stilul sumbru al încăperii, luminată parţial, contrastul interiorului care reprezintă ca o alegorie Sinele, cu lumina şi albastrul de afară, denotă o amtosfera de mormânt, calmă, liniştită. Negru reprezintă starea depresiei celei mai profunde. Acest interior capătă forme dure, casante, logice. Numai ciresele, rod al pasiunii si al dorintelor erotice, sunt moi. Descoperind astfel interiorul sulfetului, totul căpăta sens în comparaţie cu lumea de afară, exterioară, cu lumina care orbeste, pentru ca intunericul reduce vizualul pana devine una cu sine. (Nu vad lumina de-afara ca "luminare" a Obiectului). Astfel, ajungem sa credem ca in pihanaliza imaginea corespunde cu imaginarul.
Va intrebati de ce tocmai Lenin? Nici titlu nu e intamplator, nici aparitia lui Lenin pe claviatura. Lenin, ca toti marii conducatori au avut acel dar de a abosorbii energiile maselor. Imaginea arhetipala al "tatucului eliberator" se suprapune perfect pestre imaginea colectiva al unui Mesia. Aceasta ipoteza este intarita de aura din jurul capului, aura de Sfant. Chiar daca Lenin nu avea un spirit carismatic ca Hitler si nu era atat de bun orator in vrajirea multimilor, imaginea lui in mentalul colectiv a gasit echivalente. Pentru ca un "tatuc" nu numai ca elibereaza energiile maselor, luand asupra lui "destinul unei tari", alegerile care sunt povara pentru cei multi, libertatea care porvoaca angoase, temerile, dar raspunde si unor nevoi sociale, practice, nevoile unei "natiuni", nevoi de securitate. Lenin se instaleaza in incostient. Altfel nu ne putem explica atrocitatile marilor dictatori.
Usa deschisa creeaza o anumita "neliniste" in mijlocul "linistii". Poate fi vorba de agorofobie, sau de schizofrenie. Vrei sa fii lasat in pace, sa nu fi trezit din mijlocul gandurilor. Afara e galagie, forfota lumea de viata, iar doamna din fata usii parca nici nu intra parca nici nu pleaca, ci discuta. Zgomotul de fond care de cele mai multe ori ne abate de la ceea ce e profund. Sa discuti in usa, adica in doi peri, in graba. Usa deschisa ar mai putea fi privita ca o tentatie. Sa iesi din incaperea rece, al carui volum te sperie ca un ecou, si sa te duci afara, la lumina. Insa iesind afara risti sa nu mai intelegi ce se intampla cu tine. Pur si simplu discuti. Caci, spre deosebire de meditatia din camera, discutia nu implica reflexivitatea momentului si nici analiza lui. Discutia se desfasoara ca o abatere de la ganduri.
