Imaginea artistică ţine de formele de comunicare pe care le evidenţiem într-o pictură, să zicem, tine de metode şi tehnici de compoziţie, de limbajul artistic, de caracterul său iconic, de semne şi simboluri, etc. Pe când imaginarul artistic tine de arhetipuri, de imagologie, de imaginaţia colectivă, de anumite mentalităţi şi credinţe, şi explică mai mult latura incoştientă, ţine de forma de cunoaştere şi o vom analiza mai pe larg în capitolul arta ca formă de cunoaştere.
Revenind la imaginea artistică, ea uneşte partea materială cu cea expresivă, dând o latură personală compoziţiei prin alegerea formelor, a culorilor, a metodelor şi a tehnicilor. Imaginea este meşteşugul fiecărui creator şi se diferenţiază de celelalte opere nu atât prin mesaj, cât prin stil şi particularităţi. Stilul este foarte important, pentru că el este singurul mod de a comunica eficient o idee. Nu orice idee poate fi tradusă în alt limbaj, mai ales când e vorba de artele plastice. În matematică noi cunoaştem adunările comutative. Ei bine, în materie de limbă nu e acelaşi lucru dacă pun predicatul în faţa subiectului sau subiectul în faţa predicatului. Există o schemă logică a gramaticii, pentru că altfel nu ne-am înţelege, însă libertatea stilului este nelimitată când vine vorba de limbajul artistic. De aceea, putem analiza acele linii, tuse, culori, simboluri, care sunt atât amprenta autorului cât şi un mod eficace de comunicare. Pentru că o operă comunica ceva şi în acelaşi timp se comunica pe sine. În imaginea unei pânze putem ghici atât autorul cât şi ce a vrut el să ne comunice. Imaginea artistică este atât partea materială, fizică, a unei opere artistice, dar şi partea estetică, simbolică, expresiva şi originală care stârneşte anumite trăiri.
.
.
Însă se pune problema dacă receptorul este pregătit din punct de vedre cultural, spiritual, sensibil sau imagologic să primească zestra pe care artistul a investit-o în pânză. Deci, imaginea nu poate fi separată de imaginar. Numai că noi aici analizăm metodic. Imaginea se formează întotdeauna pe pânza, dar imaginarul trece dincolo şi se afla în mentalul colectiv, sau în mintea celui care vizionează acel tablou. Aşadar, de la imagine la imaginar are loc un act de decodificare a mesajului. Acesta e posibil numai datorită faptului că se apelează la aceleaşi simboluri, la acelaşi mental colectiv, uneori inconştient şi greu sesizabil de simplul spectator.
Imaginea vorbeşte de la sine numai când se suprapune perfect peste imaginar. Uneori nici măcar artistul nu e conştient de toată zestrea imaginară pe care o deţine, de aceea mereu va fi surprins să descopere forme noi. În alţi termeni, pentru a crea o imagine artistică, ai nevoie de imaginaţie. Iar această imaginaţie nu vine de undeva din neant, ea se compune şi se cristalizează în timp şi e trecută prin ochiul subiectiv al artistului. Deasemenea, formarea unei imagini, şi aici mă refer la artele plastice, nu este posibilă fără o însuşire a tehnicilor şi mteodelor artistice. Toţi marii artişti au trebuit să treacă mai întâi prin metodele didactice, ca mai apoi să se rupă de ele şi să creeze noi forme de expresie. Aşa cum o vede Grigore Gerogiu, imaginea artistică reprezintă o complexitate de semne ce unesc organic atât expresia cât şi semnificaţia. Este un semn capabil sp trezească anumite trăiri în subiectul receptor, prin forma expresivă a conţinutului, prin stilul original al operei. (Georgiu, 2008:215)
Pentru a intelege mai bine diferenta dintre imagine si imaginar am ales un tablou renascentist al lui Sanro Botticelli intitulat Marte si Venus. Sa presupunem ca cei mai multi nu stiu cunosc mitologia romana si greaca, si cu atat mai putin semnificatia numelor Marte, respectiv Venus. Cu toate acestea, ar intelege clar la o privire mai atenta ca e vorba de o poveste de dragoste. Asadar, nu este nevoie sa se apeleze la mitologie pentru a intelege cat de cat semnificatia si tema acestui tablou. Insa, pentru Botticelli, Marte este zeul razboiului iar Venus este zeita frumusetii si a fertilitatii conform mitologiei Romane. In mitologia greaca Ares este zeul razboiului, iar Aforidita zeita fertilitatii si a dragostei. Apeland astfel la mitologie, noi facem de fapt trimitere la "imaginar". Tabloul isi mareste semnificatia prin acest simbol care uneste Puterea cu Dragostea, femeia cu barbatul, minusul cu plusul mai tarziu in arta zodiacala.
Mai vedem in tablou acei fauni, sau cum ii numim noi in limbajul comun "cupidoni". E adevarat, mitul lui Cupidon l-am uitat, cat si insemnatatea "faunilor". Dar imaginarul a ramas si continua sa ne starneasca imaginatia. De mici copii desenam inimi prin care trec sageti, considerandu-ne victime ale dragostei. Marte care o cucereste pe Venus este o legenda inca vie de care nu suntem constienti. Le-am uitat atat semnificatia sacra cat si insemnatatea, dar ele continua sa ne influenteze incostientul. Iata dar, tocmai aici este genialitatea artistului care apeleaza la fondul nostru intim pentru a starni anumite trairi. Asadar, arta este comunicabila atat la nivelul perceptiei vizuale, prin imagine, cat si la nivelul simturilor prin imaginarul colectiv. Astfel explicam de ce sunt mai multe "grade" de percepere, insa acestea nu pot fi niciodata grade comparative. A simti si a intelege, intr-un final, e acelasi lucru.
