Izgnanie sau the Bansihment

Pentru ca rusii nu se dezmint. Cea ce face Andrei Zvyagintsev in acest film se numeste arta. De la primul minunt pana la ultimul tot filmul e o inlantuire de scene memorabile. Recenzia nu conteaza. Chiar daca fimul are un subiect tare, nu asta e punctul lui forte. Cred ca filmul e facut din imaginea artistica, ci nu din poveste. Mai cred ca toate meritele ii revin regizorului. As face insa un scurt inventar: scena din deschidere cu pomul. Locul: de la peisajul industrial (rece si gol) la intinsele stepe rusesti. Podul. Groparul. Biserica cu potecile. Prapastia si puntea care leaga casa. Copacii. Casa suspendata ca o lacustra. Copacii. Iar casa. Obloanele. Intunericul. Pozele. Praful. Personajul feminin. Pisicuta care se joaca. Puzzelul cu tabloul Fecioarei lui Filipo Lippi. Toate amintesc de scoala trarkovskiana.

Pacatul care aduce cu sine izgonirea din gradina. Ideea centrala a filmului e ca pentru a plati cu sange, trebuie sa te intorci acolo unde a avut loc ruptura. Nu te poti intoarce pe aceleasi cai. Orice intoarcere e o rupere de trecut, o instrainare, un exil. Aceasta nostalgie a eternei intoarceri...Raiul ramane un loc blestemat. Raiul e pe pamant, dar noi singuri ne-am instrainat. Pentru ca ni s-au deschis ochii, vedem si nu pricepem. Ramane o lume goala, lucida si opaca. Asa apare existentialismul ca salt al omului de la obiect la subiect. Asa apare constiinta. Izgonirea omului e mai intai de toate o izgonire spirituala. Avortul, care atrage in lant pacatele stramosesti pentru care generatii la rand vor patimi. Se va inchide usa casei cu cheia, se vor pune in final obloanele la ferestre, vei fi lasat sa petreci singur in intunercul casei un moment de reculegere.  

La un film bun nu astept finalul. Si asa este, finalul nu vine o data cu obloanele. El continua. Asta e farmecul la filmele artistice.. A fost o data o moda cand se "taia filmul" si ramaneai cu "ce a vrut sa zica asta"? Cred insa ca la lung metraje  un final prelungit ca intr-o piesa de Cheaikovsky e bine primit. 

Si asa e frumos, sa inchei povestea cand ai spus tot ce ai avut de spus.

Film, arta si sex..

Printscreen din filmul Sex and Lucia

Viata adevarata începe abia după happy end. O regula nescrisa a cinematografiei de tip fast-food este: nu te futi mai mult de doua ori intr-un film. Si din economie, fiecare scena se termina...precoce. Chiar e un paradox. Sex pentru ca vinde, si totusi, prea putin sex. E greu sa sesizezi diferenta dintre libertinaj si sex, sa nu faci greseala tipica anilor 60. Caci libertatea de a face sex nu te va transforma niciodata intr-un obiect sexual.

Stiu, imi veti spune ca e pornografie ceea ce vreau si astept de la un film bun. Pornografia e lipsita de context. De orice context. Nu poate fi nicodata film. Ea isi simuleaza unele decoruri, chiar incropeste un scenariu: baiatul cu pizza, secretara, politista sadica, etc. Pornografiei ii lipseste mult din erotismul unui act sexual in adevaratul sens al cuvantului. E adevarat ca se poate face un film cu subiect pornografic, se poate contextualiza ca in filmul Sex and Lucia, dar nu e pornografie. 

Cred ca arta cinematografica sufera foate mult din lipsa unei maturitati sexuale, sau din lipsa unei educatii sexuale. Sexul, e un subiect tabuu, stiu, e frumos sa ramana in mister aceasta alchimie, dar si mai frumos e sa cunosti mai mult despre arta de a trai in propriul tau corp, adica sa fii una cu tine, una cu celalat si una cu pamantul. 

Ei bine, surpriza vine chiar de acolo de unde te astepti. Adica de la filmele indepedente. Si ca sa fiu mai exact, de la filmele europene. Pentru filme erotice (inca o data, nu pornografice) va recomand filmele de productie spaniola si cele frantuzesti. Pentru filme cu subiecte sociale, est-europenii sunt cei mai buni (rusii, sarbii, romanii), pentru filme cu adevarat speciale (turcii). Intr-adevar, sexul trebuie sa fie mai intai de toate o arta. Iar daca nu e suficient exploatat in arta cinematografica, atunci unde? 

Prin sexualitate se poate atinge cel mai usor latura mistica a fiintei, chiar si pentru omul profan. Din punctul asta de vedere, artistii stiu sa traiasca amoral. Initierea in aceasta taina a iubirii carnale nu-i pentru toti.  Nu-i de mirare ca cele mai frumoase povesti de dragoste le intalnim la artisti (Frida, Diego, Dali, Gaala) si la nebuni (Vezi filmul Kosmos). Iubirile mari, sunt iubiri sexuale inainte de toate. Caci omul traieste carnal, iar spiritul numai in carne isi poate gasi implinirea.

Sex and Lucia, e un film genial. In primul rand se identifica aceasta legatura puternica cu pământul  (scena de la mare), apoi cu barbatul (nevoia de soare a  Luciei) apoi el viseaza copilul in apa, apa din care se naste, apa care e de fapt pantecul femeii, si el se intoarce in femeie. Inca o data scena in care ea se autosatisface imaginandu-si ca mama ei face dragoste cu un barbat. Caci de la mama trebuie sa vina cunoasterea corpului, cunoasterea de sine si implinirea unei vieti sexuale. Erotismul e de fapt constientizarea rivalitatii dintre mama si fiica, in modul cel mai freudian posibil. Da, raspunde Lucia intrebarii: ai fi vrut sa fii in locul mamei tale? 

Despre adevarul artistic III

foto: D.M. Hotarul 

Orice inceput se vrea fecund. Orice arta se  vrea a fi o realitate. vezi Don Quijote. Personajul se lupta sa prind viata, si a prins in constiinta noastra. Arta e suma posibilitatilor noastre. Dar ramane mereu la stare embrionala. In arta, ovlulul nu e fecundat. Un fel de lume inca nerealizata, niciodata virtuala. Adevarul artistic nu-i o utopie cat timp nu-si propune o lume perfecta. Nici macar frumosul nu e obiectul artei. Exista o estetica a uratului. Asadar, arta se misca mereu in limita verosimilului.  Ce e de fapt arta daca nu, Paduri ce ar putea sa fie si niciodata nu vor fi?

Arta cu valoare terapeutica, reface istoria ca intr-o Ucronie. Reluarea trecutului din punctul in care s-a produs ruptura. Sunt lumi pe care le-am "pierdut". Trebuie sa le regasim. Arta reface universul interior si il impaca pe om cu Lumea. Omul aflandu-se mereu intr-o lume posibila, cu o infinitate de posibilitati, prin arta alege sa fie el insusi o lume. Arta se inscrie in sfera posibilului. Nu e o fantezie fara finalitate. Admit insa ca e pentru omul care a pierdut contactul cu Lumea. Nu vreau sa zic pentru omul bolnav. Sa nu confundam insa arta, care de multe ori e un mijloc, cu finalitatea ei.

Prin adevarul artistic tu spui clar: Domne', eu refuz sa traiesc intr-o singura dimensiune. Refuz sa traiesc intr-o singura lume. Sau, eu sunt "un lung sir de oameni" Eminescu. Eu sunt mai mult decat ceea ce mi se propune. Pentru mine lumea asta e mult mai bogata. Nu sunt nici paranoic, nici delirant si nu am nici nevroze obsesionale. Nebunia mea vine din faptul ca traiesc intr-o lume mult mai intensa, in care totul e mai profund, in care o simpla pasare nu mai e o simpla pasare. Gardul, umbra, marul, copacul, nu mai sunt simple umbre ale lucrurilor. 

Iata dar finalitatea artei...Si aceasta este absenta intrebarilor. 

Addnotari:

Utopia dupa cartea lui Thomas Morus (1515) este un loc ideal care nu exista.  Filmul "Bastarzii" e de fapt o ucronie, pentru ca incearca sa isi imagineze faptele istorice in alt mod. Ce s-ar fi intamplat daca Hitler ar fi fost asasinat? Ce s-ar fi intamplat daca trupele maresalului Antonescu in cel de-al II-lea razboi Mondial nu ar fi atacat Odessa? Romania ar fi ramas in afara influentei comuniste, ar fi ajuns un mic Regrat, o putere politica regionala. Ei bine, reluarea la infinit a gandului, a posibilitatilor si a obsesiilor se numeste de fapt ucronie. In ucronie traiesti ce ar fi putut fi si n-a fost. Incerci sa te impaci cu o realitatea prin negatia realitatii. Si, pe buna dreptate, nu e sanatos sa traiesti ceea ce n-a fost sa fie.