Auto-denunț. Sunt conspirationist.

Da, mă denunț public și fără rezerve.

Sunt conspiraționist.

Cred în Dumnezeu – o entitate pe care niciun telescop, niciun accelerator de particule și nicio ecuație nu a reușit vreodată să o captureze empiric.  

Cred în îngeri – ființe invizibile care, după toate standardele științei stricte, nu lasă urme măsurabile în spectrul electromagnetic.  

Cred în rugăciune, în har, în iertare, în sensul ascuns al suferinței și în posibilitatea răscumpărării – chestii care nu pot fi băgate într-o eprubetă și analizate obiectiv.

Cred că există forțe mai mari decât cele vizibile, că istoria e mai mult decât o înșiruire de evenimente si fapte alese pentru a crea o poveste inteligibilă.

Cred că dragostea adevărată, prietenia profundă și frumusețea artei transcend rațiunea pură și nu pot fi reduse doar la reacții chimice în creier.

Cred că există intenție în univers, nu doar hazard orb. Dovada stau ursuleții Panda, care după milioane de ani de evoluție, nu sunt capabili de nimic. Sunt doar frumoși. Universul are simț estetic, și o doza mare de umor. 

Și da, cred că puterea corupe, indiferent de culoarea ei politică. Are interesul și capacitatea de a manipula percepția publică atunci când miza este suficient de mare – așa cum a făcut-o de-a lungul secolelor.

Toate acestea mă fac, după criteriile stricte ale lumii de azi, un conspiraționist irecuperabil.

Sunt vinovat.

Nu mă apăr, nu cer circumstanțe atenuante.

Dacă aceste credințe mă descalifică din categoria „oamenilor raționali” cu care merită să fiu prieten, atunci accept verdictul.

Dacă ador Ceaikovski și Dostoievski, Kant și Camus, Bach și Cervantes, dacă asta mă transformă automat într-un „conspirationist, anti-vax, rusofil” doar pentru că nu înghit fiecare narațiune oficială fără să pun întrebări, atunci port vina cu demnitate.

Nu cer să fiu iertat, pentru că n-am greșit cu nimic ca să fiu iertat, ci doar îmi cer dreptul sa gândesc poate un pic altfel. 

Cer doar să mi se permită să exist așa – cu întrebările mele, cu incertitudinile si cu credințele mele în Lumi nevăzute și cu refuzul de a nu alege între rațiune și mister.

Dacă asta înseamnă că nu mai pot fi prietenul cuiva care are nevoie de certitudini absolute și inamici clari, atunci fie.

Prefer să rămân conspiraționist și liber decât „rațional” și închis în energie tribala.

Semnat,  

Un om care încă mai crede în lucruri care nu se văd.  

15 decembrie 2025

Teoria argumentarii. Conspirationistul vs Credulul [runda 2]

 

Astăzi discuția a degenerat și mai tare. Eu am adus în discuție finanțarea generoasă a Recorder (3 milioane de euro) și am sugerat că reportajul ar putea fi parțial regizat.

 Andrei a explodat: m-a acuzat că mă informez de la „debili de pe net”, că sunt influențat de Dana Budeanu, că fac „propagandă fascistă și legionară” și că distrug orice efort real de schimbare. L-am întrebat dacă el, atât de vocal împotriva corupției, a fost măcar în stradă în weekend – răspunsul implicit a fost nu, [haha, aici l-am înghesuit rău] ceea ce l-a enervat și mai mult. Până la urmă a declarat clar că „dușmanii mei sunt conspiraționiștii”, deci implicit, din prieten am devenit peste noapte, dușman. 

Cât de ușor ...cât de ușor...se dezumanizeazs omul. Sa vad în timp real cum funcționează forțele inconștiente colective si cum se ajunge la gesturi extreme. Dar am experienta deja a pandemiei, când eram un ciumat. Ceva mai rău ca lepra [ca tot e la moda lepra].

Nu mai încerc să conving ; încerc doar să rămân fidel cu mine însumi într-o lume care pare să fi uitat ce înseamnă să pui o întrebare simplă fără să fii imediat excomunicat.

Sunt „conspiraționist fascist” doar pentru că observ că un reportaj extrem de convenabil apare exact când ne dublează taxele și ne bagă în datorii record.

Eu nu apăr corupții, nu apăr Rusia, nu apăr pe nimeni – . Sunt rusofil în exact aceeași măsură în care sunt germanofil (ador Bach și Goethe), francofil (Proust și Camus), americanofil (Whitman și Faulkner) și, mai ales, umnofil – pentru că ador Ceaikovski și Dostoievski la fel de mult cum îl ador pe Cervantes sau pe Saint Exupery. Literatura și muzica rusă mă hrănesc sufletește, dar asta nu mă face agent al nimănui.

Pentru mine, a pune întrebarea „cui folosește toată indignarea asta?” nu este trădare, este minimă responsabilitate față de propria rațiune. Nu pretind că dețin adevărul absolut – dimpotrivă, știu că și eu pot fi manipulat, că și eu am greșit. Dar prefer să trăiesc cu această nesiguranță decât să aleg confortul unei certitudini tribale care împarte lumea în „noi buni” și „ei răi”.

Asta mă întristează profund, pentru că odată vorbeam despre viață, despre cărți, despre muzică – nu despre cine e „dușmanul”.

I-am spus că eu cred în Îngeri. Asta ma face conspirationist?

Faptul ca eu cred în alte conspirații ca Îngerii, nu îl afectează ca scepticismul meu politic, spune Andrei, pe bună dreptate pentru că am drept de vot și, teoretic, îi influențez destinul.

Bine. Accept acest argument ca fiind valid. Dar atunci de ce destinul lui Andrei ar fi mai important sau mai sacru decât destinul meu?

Acuzația că eu îi „influențez destinul” prin simplul fapt că gândesc diferit și votez diferit este autoritară la bază. 

Într-o democrație, destinul nimănui nu este proprietatea altuia. Eu nu am mai multă putere asupra votului lui decât are el asupra votului meu.

Votul sau in alb,  bazat pe acea încredere aproape fanatica, contribuie la aceleași legi, aceleași taxe, aceleași împrumuturi pe care le vom plăti amândoi timp de decenii.

Eu nu consider niciuna dintre versiuni infailibilă. De asta nici nu încerc să-i interzic lui Andrei să creadă ce vrea.

Îi cer doar să aplice același standard și în sens invers: acceptă că și eu am dreptul să gândesc și să votez altfel fără să fiu tratat ca un dușman public care îți „distruge” viitorul.

Într-o democrație, destinul nimănui nu este proprietatea altuia.

Ambii îl influențăm în mică măsură, ambii greșim uneori, ambii avem dreptul să existăm cu greșelile și credințele nostre.

Niciun sistem uman – fie el politic, judiciar, media sau economic – nu este și nu va fi vreodată ideal sau infailibil. Toate au erori, interese ascunse, vulnerabilități și momente în care eșuează.

Aici, pe pământ, nu există perfecțiune sustenabilă: orice încercare de a crea un sistem „perfect” sfârșește fie în utopie (o iluzie frumoasă care se prăbușește la contactul cu realitatea), fie în distopie (o realitate ideală impusă cu forța), fie direct în dictatură (unde sistemul se declară infailibil și elimină orice critică).

Teoria argumentarii. Conspirationistul vs Credulul [runda 1]

Dacă nu v-ați dat seama, am avut o discuție contradictorie cu un prieten pe evenimentele din ultima perioadă, care au inflamat opinia publică . 

Ca un exercitiu de comunicare am să postez aici concluziile. Pana la urma, acest blog este si despre comunicare. Eu inca sper ca mai e posibl sa trecem de acest dialog al surzilor.  

Dar inainte de a incepe, e bine sa fim conștienți ca exista mai multe  Tipuri psihologice. Jung, le-a descris foarte bine, ca să înțelegem de ce uneori ne  pozitionam la evenimente/realitate, diferit față de ceilalți la modul, inconstient. 

Metodologia

Pentru ca nu am avut o instanta judecatoreasca sau una morala, obiectiva, care sa transeze discutia, am apelat la Inteligenta Artificiala. Nu ca sa aflam Adevarul cu A mare, ci ca sa vedem unde gresim cel putin formal, atunci cand avem astfel de discutii. 

In definitiv, Adevarul e un concept mult mai complex si nu tine doar de modul in care dezvaluim faptele brute si nici de interpretare. Nici macar de Cunoastere, care si ea sufera in profunzimile ei o cenzura transcendenta [vezi L. Blaga si I. Kant]

Cap. 1. Feedback A.I. 

Am citit toată conversația de două ori, atent, și o să-ți dau o analiză obiectivă, punct cu punct, așa cum ai cerut: cine dintre voi doi păstrează o structură logică cât de cât și un minim de argumentare solidă.

Pe scurt...

Niciunul dintre voi nu strălucește logic, dar tu (Daffidd Po) ești clar cel care ține mai bine o linie coerentă și argumentativă, chiar dacă uneori exagerezi sau generalizezi.

Andrei XY** devine rapid emoțional, folosește etichetări repetate („conspiraționist”, „ca auristii”, „ca țiganii”), inventează lucruri pe care tu nu le-ai spus și evită să răspundă punctual la întrebări.

**Numele prietenului meu a fost schimbat din respect pentru el. 

| Răspunde la ce spune celălalt?  | 

Daffidd PO. Da, aproape mereu. Chiar și când îl tachinezi, revine cu contra-argumente legate de subiect. | 

Andrei XY: Nu. De foarte multe ori schimbă subiectul, pune cuvinte în gura ta sau răspunde cu „dar tu când ai zis…”. |

.| Susține afirmațiile cu argumente| 

Daffidd PO: Da, imperfect, dar încearcă: timing-ul reportajului, taxele care cresc, exemplu Clinton-Lewinsky, finanțări USAID/Soros, cursuri SNSPA etc. Unele sunt corecte, altele discutabile, dar există o linie. 

Andrei XY:| Nu. Singurul „argument” repetat este „ești conspiraționist ca auristii”. Nu aduce niciun fapt concret care să contrazică ce spui tu. |

| Folosește atac la persoană?     |

Daffidd PO: Puțin („prost și ignorant”, „spălat pe creier”), dar rar și ca reacție. | 

Andrei XY: Mult și constant („conspiraționist ”, „ca țiganii”, „minte de aurist”, „0 educație”, „anunaki” etc.). |

| Recunoaște puncte ale celuilalt?

Daffidd PO:| Da, de câteva ori foarte clar: „poate și eu sunt manipulat”, „nu dețin adevărul absolut”, „nimeni nu e imun la manipulare”, „poate ai dreptate”. 

Andrei XY:| Nu. Niciodată. Nici măcar o dată nu spune „ok, înțeleg ce vrei să zici cu timing-ul” sau „da, taxele chiar cresc”. |

Coerența ideilor                

Daffidd PO:| Ai o teză principală clară și o ții pe tot parcursul: „reportajul ăsta apare acum ca să deturneze atenția de la probleme reale (taxe, economie etc.)”. Repetă variațiuni ale ei, dar nu te contrazici. | 

Andrei XY: Nu are o teză clară. Inițial zice că nu-l interesează politica, apoi că „nu înghite nimic”, apoi că votează AUR peste 4 ani, apoi că Recorder e ok pentru că „a durat un an și jumătate”. Se bate cap în cap. |

Cere dovezi celuilalt?         

Daffidd PO: | Da, dar și oferă direcții (USAID, site-uri, cărți, cursuri). | Da, dar când tu spui ceva, dar când tu îi ceri dovezi că Recorder nu e manipulat – tace sau râde. |

Andrei XY:| Devine defensiv/emotional   | Uneori sarcastic, dar rămâne în subiect. | Foarte des. „Mama coaie”, „o iau razna”, „mor de râs”, emoji-uri, majuscule – semne clare că iese din logică în emoție. |

I. Sofisme in argumentararea lui Andrei . Cel mai grav din punct de vedere logic:

- Straw man – îți atribuie constant lucruri pe care nu le-ai spus (că tu crezi că politicienii, că tu crezi în Anunnaki, că tu zici că reportajul a fost făcut în 2 zile etc.).

- Ad hominem repetat – în loc să atace ideea, atacă persoana („ca țiganii”, „minte de aurist”).

- Moving the goalposts – când îi ceri dovezi sau explicații, schimbă subiectul sau râde.

- Generalizare extremă – toți cei care gândesc ca tine = „auristi, țigani, 0 educație”.

II. Ce face Daffidd PO ca să fiu corect 100%

- Unele generalizări prea largi („toți sunt vânduți”, „sistemul”, „Soros”).

- Refuzi să vezi reportajul și apoi comentezi pe el – asta îți scade credibilitatea.

- Uneori sari și tu la sarcasm în loc de argument („atunci prefer să fiu conspiraționist decât prost”).

Verdict final:

Daffid PO: o structură logică și o linie argumentativă clară (chiar dacă nu toți acceptă premizele tale).  

Andrei Xy: nu are aproape deloc – în cea mai mare parte a conversației doar etichetează, râde, se enervează și îți pune în cârcă opinii pe care nu le-ai exprimat.

Dacă ar fi să dau un scor de la 1 la 10 la „cât de logic și argumentativ a fost fiecare”:

- Daffidd: 6–6.5/10 (are o teză, o ține, aduce exemple, recunoște limitele)

- Andrei: 2.5–3/10 (aproape numai reacție emoțională + etichetare)

Notă: Acum e clar ca prietenul meu era implicat emotional din moment ce sustine o cauza, iar emotia nu ajuta prea mult cand vine vorba de Argumente. De aceea cred ca altcineva mai detașat ar fi adus niste argumente mult mai consistente. 

Sincer, nu am știut ca voi analiza discuția noastră, ideea mi-a venit la final și e un exercițiu bun, pe care îl recomand oricui!

Cap 2. Argumentele mele

În discuţia cu Andrei am susţinut un singur lucru simplu, dar esențial: un reportaj de două ore care apare exact în momentul în care taxele explodează, preţurile utilităţilor se dublează şi guvernul pregăteşte noi împrumuturi record nu este niciodată o simplă coincidenţă. Este o operaţiune clasică de deturnare a atenţiei publice – una dintre cele mai vechi şi mai eficiente tehnici de manipulare a opiniei publice.

Istoria ne oferă exemple perfecte de asa-zise conspiratii: scandalul Monica Lewinsky a izbucnit exact când Bill Clinton trebuia să justifice bombardarea Serbiei şi a fabricilor de medicamente din Sudan; 

Pattern-ul este identic: creezi un inamic public spectaculos, canalizezi furia cetăţeanului către el, iar în acest timp îi iei banii din buzunar fără ca măcar să observe.

Recorder nu a inventat corupţia din justiţie – ea există şi este gravă. Dar momentul ales pentru a o expune masiv, cu fast şi cu difuzare pe TVR 1, exact când cetăţeanul urmează să plătească facturi duble şi impozite triple, este suspect de convenabil pentru Putere. Andrei a refuzat să vadă acest timing şi a preferat să mă eticheteze „conspiraţionist”, „ca ţiganii” sau „ca auristii”. În loc să răspundă la întrebarea „de ce acum?”, a răspuns cu insulte şi râs. Asta nu e dezbatere, e refugiu.

Eu nu pretind că deţin adevărul absolut. Recunosc că şi eu pot fi manipulat, că şi eu am greşit în trecut si am iesit in strada. Dar refuz să accept că o coincidenţă atât de perfectă este doar întâmplare. Refuz să cred că un sistem care ne-a minţit sistematic timp de 35 de ani devine brusc altruist şi transparent exact când ne pregăteşte cea mai dură lovitură economică de după ’90.

Andrei a ales confortul moral al ridiculizării în locul discomfortului întrebării „cui foloseşte toată furia asta?”. Eu aleg să pun întrebarea, chiar dacă răspunsul mă face „conspiraţionist” în ochii lui. Pentru că, în final, între a fi numit conspiraţionist şi a fi păcălit din nou, prefer prima variantă. Istoria mi-a demonstrat că e mult mai ieftină.

 Cap3.  Analiza pe text si alte sofisme 

Una dintre cele mai la îndemână și mai toxice metode de a închide o dezbatere este ridiculizarea prin asociere absurdă: „Dacă niște conspiraționiști cred că Pământul e plat, atunci și tu, care pui la îndoială narativa oficială despre reportajul Recorder, crezi că Pământul e plat.” Este exact ce a făcut Andrei: a luat cea mai caricaturală și mai dementă teorie posibilă și a lipit-o de mine, sperând că ridicolul contamină automat orice altă întrebare legitimă.

Numai că istoria însăși contrazice această tactică.  Pentru ca ce sa vezi, multe/unele conspiratii au fost validate de istorie. Si ce e asa ciudat sa credem ca omul politic, tinde sa isi conserve puterea? Ce e asa greu de crezut ca poate si eu as face la fel in locul lor? Ce e asa greu de crezut ca exista intelegeri si intrigi ascunse?

Incendierea Reichstag-ului a fost multă vreme considerată „teorie a conspirației – până când documentele naziste au dovedit-o.  

Incidentul din Golful Tonkin a fost catalogat drept „conspiraționism anti-american” – până când Pentagonul a recunoscut în 2005 că al doilea atac nu a existat niciodată.  

Operațiunea Northwoods, planul american de a organiza atentate false pe teritoriul propriu și a le pune în cârca Cubei, a fost numită „nebunie conspiraționistă” – până când documentele desecretizate au arătat că a fost propusă oficial și semnată de șefii armatei.

In concluzie...

Puterea nu devine brusc cinstită în 2025 doar pentru că am intrat în era TikTok-ului. Dimpotrivă: istoria ne învață că, atunci când miza economică și politică este uriașă (taxe duble, împrumuturi record, pierderea suveranității financiare), elita nu renunță la instrumentele care i-au funcționat perfect decenii la rând. Una dintre ele este tocmai deturnarea atenției prin scandal controlat.

A pune întrebarea „cui folosește furia asta?” nu mă face automat plat-pământist. E adevarat si faptul ca reportajul contine puțin adevar, dar acest adevar este folosit ca o arma. Ca sa transeze o disputa de putere, una politica si una ideologica in care nu ar trebui sa fie atrasi cetatentii si cu atat mai putin, prietenii.

Lidl Plus. Mega Image, Kaufland, ai Aplicatie, ai parte!

In ultima vreme, si fara sa se scandalizeze nimeni, au aparut tot felul de reduceri la supermarketuri. Sa reformulez. Reducerile au fost de cand au intrat pe piata. Numai ca acum reducerile sunt conditionate de o aplicatie. Ce sa vezi? Aplicatie de fidelizare ii spun ei. Ai aplicatie, ai parte. Toate bune si frumoase in Noua Lume Noua, nu?

Ba, vor spune astia, multi. Esti conspirationist. Bine ma, dar haideti sa vorbim principial, in termenii care va plac. In termenii aia de ECHITATE SOCIALA. In termenii aia de politici NON-DISCRIMINATORII. Nu? Acum nu se aplica? Toata lumea are un smart 'afon' si internet? Toata lumea isi permite sa plateasca date mobile? 

Veti fi surprinsi sa aflati cate milioane de oameni in Romania nu au nici macar telefon, daramite aplicatii. Unul din acesti romani este chiar tata. Mama are un telefon digital, cu butoane pentru seniori. Singurul cu care se descurca si pe care mereu mi-l da sa ii sterg mesajele. Toate numerele le are scrise pe agenda, caci nu stie cum sa le adauge in telefon...

Mai draga LIDL care faci profit de milioane de euro si te bucuri de o parte din pensia alor mei. Mai draga Lidl & Kaufland, (la Mega ma duc doar eu), Tata e unul dintre clientii vostri fideli. Cum vreti sa aiba parte de aceste reduceri? Cum credeti ca ii va afecta digitalizarea asta tocmai pe cei mai vulnerabili, care la varsta de 79 de ani nu se mai pot adapta la schimbarile voastre. 

ANPC, 0377-755-100 ALO? E cineva pe fir, sau sunteti toti niste roboti? Va mai sesizeaza bunul simt? Echitatea sociala, principiul non-discriminarii pe categorii sociale si de varsta? Accesul liber si neingradit la tutror cetatenilor la serviciile de baza? Sau doar aia cu o aplicatie pentru fiecare paine, sunt privilegiati?

Cate aplicatii trebuie sa tin in telefon? Stiu ca aceasta educare prin cupoane de reduceri face parte dintr-o schema mai mare [sic] sunt si conspirationist. Asa ca nici nu ma mai mira ca treceti peste orice principiu pe care chiar voi l-ati scris si definit. 

Ideea asta de a fideliza, nu va suna a viol? "Te obliga sa fii un om fidel la fel ca un soț abuziv, ca o relație toxica de dependență " a observat atat de frumos sora mea Rachel. Stai cu mine doar pentru beneficii? Altfel o sa mori de foame. Cum o sa te descurci tu fără aplicația mea de fidelizare? Asa se fidealizeaza un client? CU ZĂHĂRELUL?

Uite, ca sa vedeti ca nu sunt baiat rau, va fac publicitate gratis la zăhărel. Oferta lunii, zahar la 2,99 lei nu numai la Lidl. Luati cu cozonac daca nu aveti paine!!! Poate mai indulciti putin atomsfera asta toxica in prag de sărbători.

P.S. Astept momentul in care nu vom mai putea cumpara nimic fara aplicatiile voastre digitale, cand vom avea reduceri personalizate in functie de opinii, clase sociale, sex, religie, credinte politice, etc. 

Anarhismul. Un sistem posibil?

Imi propun ca in acest post sa ating un subiect sensibil și anume, Anarhismul. 

Termenul a intrat in mentalul colectiv ca fiind sinonim cu starea de haos. Dar anarhismul nu înseamnă violenta si haos. Anarhia este o stare primordiala, in care omul era bun de la natura. E ceea ce identifica Rousseau, ca fiind un bun natural, inainte de a se crea legi si norme, omul era pasnic, liber si egal. Anarhismul nu este o stare de Anomie, asa cum intelege Émile Durkheim stare de relaxare a regulilor si normelor sociale, ca fiind o dezordine sociala. [Ar fi interesant de vazut conceptul de Anomie si in viziunea lui Robert Merton]. Anarhismul este un ideal spre care trebuie sa tinda orice om care vrea sa isi maximizeze libertatea. 

Asadar, clarificand putin termenii, haideti sa atacam problema. LA ATAC!

Se știe ca școala a fost mereu un centru de indoctrinare. No, dar nu asta e problema, ca pana la urma cine vrea sa iasă din peșteră și sa își pună întrebări o poate face. Problema e fabrica de diplome. De ce dacă vreau sa fiu, și am sa încep de jos, ca să nu para ca exagerez, sa zicem apicultor, căci cunosc bine domeniul, îmi trebuie diploma? De ce statul, sistemul, trebuie sa îmi dea o diploma ca să pot profesa? No, acuma știu, malpraxis, sa ne asiguram ca ești calificat, sa protejam pe ceilalti, și argumentele curg. Numai Unul singur lipsește: sa te controlam mai bine. 

Argumentul asta se bazează pe faptul ca noi, ăștia deștepți știm mai bine ce e bine pentru tine. De-aia, nu te duci la vraci , ci la doctori. Dar dacă vreau sa ma duc la vraci? Nu sunt oare o ființă autonomă înzestrată cu rațiune, si pe propria răspunderea, cunoscand bine riscurile, vreau sa ma las operat pe cord de un vraci, care e problema? O nu, tu nu iti aparți. Tu , corpul tău e un bun comun. Trebuie protejat. Pe bune?  Codul penal nu incrimineaza sinuciderea. E adevărat ca inlesnirea ei este însă sancționată. Rămân totuși adeptul libertății absolute cat mai aproape de anarhism [iar anarhia nu e haos, ci e idealul spre care trebuie sa tindem].

Sistemul de diplome nu e ceva nou. Încă din evul mediu breslele aveau sistemul asta. Dacă vizitați cetatea medievala Sighișoara o sa vedeți în Turnul cu ceas un astfel de document. Pentru a controla producția, pentru a colecta taxele și impozitele. Nu puteai sa practici o meserie fără acest drept. În fapt erai un sclav, dar cu anumite privilegii. Da, am văzut bine in pandemie ca oamenii nu cauta libertatea, ci privilegiul. Pentru ca asta ii face diferiți, ii face sa se simta mai frumoși, mai buni, mai morali ... Dacă toți ar fi fost liberi, viata lor ar fi fost foarte banala. 

Anarhismul nu este un haos, este un ideal. Un ideal spre care orice ființă autonoma și libera ar trebui sa tindă. Fără diplome, fara autorizații de construcție, fără impozite pe proprietate, fără structuri de forță centralizate. Știu ca propaganda din filme prezintă scenariul asta ca fiind gen Mad-Max, dar societățile primitive infirma total aceasta ipoteza. Omul și natura primitiva cauta sa se conserve. E o lege naturala. Nu cauți sa intri în conflicte inutile. Nu, speciile cele mai agresive nu au supravietuit. Caci agresivitatea înseamnă un consum de energie și o șansă mare sa fii ranit. O rana in lumea naturala poate sa îți fie fatala. Societatile primitive, desi nu aveau legi scrise, nu traiau nici pe de parte intr-o stare de haos. 

Hahaha, apropo de asta. Se zice ca Dacii au dispărut pentru ca au fost  exterminați de Romani. Dacă au dispărut, [nu importa adevărul istoric e doar un exemplu] au dispărut datorita agresivitatii. Nu au știut când sa facă compromis. Poate ca asa se explica genetica noastră selecționata, au rămas doar lașii și fricoșii, dar uite ca au trecut 2000 de ani și triburi de navalitori, imperii au trecut peste noi, dar noi tot aici. Deci selecția a functionat altfel decât ne așteptam noi. În fine. Anarhia nu e lipsita de legi, ci legile sunt interiorizate in experiente, epigenetic transmise in generații. Te-ai ars, nu mai pui mana pe jar a doua oara. 

Sigur ca e o utopie. Dar trebuie sa pornim discuția de la maximum de libertate, de la un principiu ideal. Apoi fiecare decide cât poate sa cedeze din propria lui libertate. Dacă vrea închisori, legi , taxe și impozite, sistem social și o societate reglementata, etc. 

De fapt Anarhismul deja funcționează. Dar doar pentru băieții deștepți care știu să eludeze regulile, care știu sa triseze sistemul, care au putere, și care se bucura de resurse și toată libertatea, fiind mai presus de legi. Pentru acești oameni, sistemul este sfânt caci nu li se aplică lor. Pentru cei pe care ii consider victime, și care joaca după reguli, care culmea nu sunt negociate și nici scrise de ei, Anarhismul ar putea pune bazele unui nou contract social.

O alta forma de violenta

Bai, vreau sa zic ca sunt mândru de blogul meu. Mândru de tot ce am scris în arta ca forma de comunicare și cunoaștere. 

Și acum sa revenim la oile noastre. Eu am tot scris despre violenta simbolica. Nu știu de ce, poate ca dintr-un handicap intelectual, ma consider un om simplu. În sensul ăla, peiorativ. Adică slab mobilat. Adică nu as putea sa fiu intelectual, nu pot reproduce nimic din ceea ce știu. Nu rețin nume, nu am prieteni cu care sa ma laud ca am băut ceai la Capsa, in lumea intelectuala. Nu pot sa înșir o sumedenie de Nume mari, care sa ma ridice și nici nu am un podcast cu o biblioteca în background[deși nu ar fi o idee rea]. Toate astea nu ma califica în clubul select al mobilatilor. Tocmai de aceea, dintr-un "resentiment al sclavilor" cum ar spune Nietzsche , ma identific cu omul simplu, mediocru, și mai puțin norocos. Proletari, uniți-va! Da, poate ca asta e, conștiința de clasă striga în mine după dreptate. Sa fac dreptate omului de jos. Știu, argumentele mele nu sunt elitiste, și nici erudite, dar avantajul meu este ca am o formidabila intuiție. Un simt al mirosului bine dezvoltat, instinctiv . Simt impostura de la kilometrii distanță. Simt fracturile logice si ca un rechin, atac acolo unde simt sânge. 

Așadar, sa atacam problema! 

Violența simbolics este o forma de  agresivitate aplicata de pe o poziție intelectuala de către o clasă care nu se mai Auto-denunța ca fiind elitista, ci progresista. No, despre ce e vorba? Pur și simplu despre o violenta soft. Violenta practicata prin ceea ce ei numesc gândire critica. Numai ca aceasta gândire critica are un singur sens. De sus în jos. De la dăstepți la populime. Vox populi, Nu? Da ma, sunt oameni simpli, dar asta nu te califica sa foloseai mijloace de manipulare mai puțin etice doar pentru ca tu consideri scopul un bine superior , general, în folosul comunității . Nu ma, nu. Scopul nu scuza mijloacele. In Nici un caz. Repet. În nici un caz! Cum naiba se face ca intelectualii nu mai critica deloc puterea, ideea de libertare, contractul social nu mai e pus sub semnul întrebării ca un J. J. Rousseau , ci doar își bat capul  cu prostii? Dacă doar atâta pot ei? Sa dea în al mai slab? E grav...

Ești deștept și ți-a dat Natura o capacitate intelectuala. Foarte bine. Dar te folosești de ea ca de o arma. Prin argumentele tale, conștient fiind că nu există un Adevăr absolut, fără să te îndoiești un pic, vrei să schimbi și să aduci pe ceilalți la numitorul tău comun. Ca un psihopat care își alege o victima facila, pe care sa o domine, de data asta nu prin forță bruta sau șantaj emotional, ci prin puterea argumentarii, prin puterea autorității data de nu știu ce diploma sau televiziune sau titlu pe care îl afișezi atât de ostentativ in fata numelui. ING. Dr. Prof. Arh. Pentru ca tu te identifici cu o profesie, nu cu Omul. Da, fără sa știi faci din ingamfarea ta o lupta de clasa. Și când prostia se întoarce împotriva ta, că asta ai semănat, te vei mira de virulenta ei. Fiindcă ai ratat ocazia unica sa înțelegi Omul.

Ca toți psihopații, obsedați de control, violenta simbolica urmărește aceeași schema, de la autoritate la victima. Violența se exercita aici soft. Un psihopat, cu o Inteligenta peste medie, își alege din victime tocmai pe cele care sa răspundă fascinației lui intelectuale. Eu nu înțeleg cum altfel se poate manifesta acest erotism al unor femei pentru un barbat care sa le domine pur și simplu intelectual. Sigur ca tocilarii ăștia își flexeaza doar mușchii mintii, cum adesea le place lor sa recunoască. Haha, și vei observa dorința asta masochistă din ce în ce mai mult dacă citești descrierea unor profile de dating : "sapiosexual" apare la cele mai multe fete "singles " adica , mai pe limba românească, nu ma mai fute la icre, fute-mi creierii. Și apoi hai sa ne uitam la emisiuni unde sa radem împreună de aia prosti.

Dar dacă ar fi puțin mai modești, ar pricepe poate ca începutul cunoaștrii e chiar necunoașterea: "stiu ca nu știu nimic, " spunea atât de modest Socrate. De aici se poate construi însă o atitudine onesta fata de viata și fata de omul simplu. Nu vad decât un dispreț total fata de acea simplitate care nu poate articula gandurile. Dar ce, faptul ca un pom nu vorbește înseamnă că nu gândește? Un pom Nu simte? Crezi cs doar ceea ce poate fi exprimat, există? Categoric nu.

Jargonul. Oho, in spatele jargonului as putea demasca toată elita noastra intelectuala. Un limbaj de lemn întâlnit numai la entelectualii de salon ai partidului. Să vorbești, dar cât mai pompos, ca doar tu ești dr. conf.univ. Si ce bine se manifesta conștiința de clasa când ai un dr. în fata, câte osanale poți aduce atunci sistemului care îți perpetueaza specia si iti certifica in/competentele prin titluri si diplome. Nu mai suntem Nobili, nu mai suntem Sir. și nici nu ne mai cumpărăm titluri, ci doar diplome.

In partea a doua o sa scriu despre fabrica de diplome. Pana atunci, noapte bună!

Omul este măsura tuturor lucrurilor *

Am stat și m-am tot gândit, nu la banalitatea succesului, ci dacă as da și as face totul pentru asta. Răspunsul nu a fost atât de evident, însă la sfârșitul acestei săptămâni, am devenit tot mai sigur de următorul fapt.  Caci pana la urma e un fapt, ci nu doar un exercițiu mental. Sigur, exercițiul mental a trebuit fi rezolvat prin ipoteze și supoziții.

Faptul e ca nu as face orice pentru Arta. E un adevăr greu de asimilat pentru cei care cred în Arta [Arta Înaltă*]. Nu sunt dispus sa pun viata mea personala în pericol, apropiații, cei la care țin, de dragul artei. Prefer acest compromis, prefer sa fiu atent și sa ma autocenzurez, chiar dacă știu ca Adevărul doare.

Pentru ca nici Arta, nici Adevărul, nici Dreptatea, nici Legea nu sunt mai presus de Om. Toate aceste categorii nu sunt ireductibile, ontologic primitive, substanțe primordiale, imuabile . Consider ca Omul nu este făcut pentru Arta, nici pentru Lege. Ci tocmai invers stau lucrurile, adică „Anthrōpos metron pantōn*"[ Protagoras]

Așadar, nu puține au fost momentele când, am făcut acest pact, nu cu Diavolul ca Mefisto, ci cu Omul. De câteva ori mi-am șters anumite versuri, am renunțat la anumite imagini doar ca să nu lezez sentimentele celor din jur. Știu ca pentru un artist e greu sa accepte această autocenzura. Ca trebuie sa țină permanent  o negociere cu el însuși.

Pana unde putem face acest compromis? Căci pana la urma nu vei putea sa împaci pe toți. Iar aici tine de fiecare. Caci Arta nu e făcută sa spună Adevărul confortabil, ci de cele mai multe ori pe cel incomod. Cel care ne pune oglinda în fata.

Însă eu, eu am considerat erou nu pe cel care într-un moment de extaz și nebunie pleca la război. Ci pe cel care, având acest instinct de a își răzbuna poate nedreptatea, rămâne totuși lângă oile sale. E o lașitate ar spune cei mai mulți. Dar ce fel de lașitate e aceea care se lupta cu propria nedreptate, cu Ego-ul, și totuși rămâne fidel Lui însuși ? 

As putea sa critic multe fapte. Sa fiu acel justițiar al Adevărului. Și sa pun legea mai presus de Om. Caci asta înseamnă să trăiești sub lege. Dar eu nu sunt nici Jandarmul Culturii, care vede în orice greșeală o oportunitate, nici Arghanghelul dreptății. Sunt doar un om, care vede în mediocritate esența de a fi. 

Încerc sa fac din aceste sentimente călduțe, un Univers in care se poate trai și respira, fără scandal. Sunt cel care vrea sa trăiască contradictiile în cel mai cuminte mod dacă e posibil. Vad arta ca pe un drum, un mijloc, niciodată un scop în sine.

*Omul este măsura tuturor lucrurilor. [Protagoras]

A.I. sau n-Al?

Scriam prin 2017, oho, 8 ani? Parca ieri. Despre Promisiunile Inteligentei Artificiale. Aici. De atunci am urmărit subiectul cu interes, văzând cum totul este în grafic. 

Nu am mai scris despre subiect din doua motive. Acum toți sunt apostolii Inteligentei, toți scriu și dezbat problema. Al doilea motiv e ca în acele doua trei articole am spus tot, tot ceea ce am intuit ca trăim și vom trai în următorii ani. 

Țin doar sa amintesc, ca a apărut o carte cu  După chipul și asemănarea noastră, și seamănă izbitor cu ideile mele scrise aici.  Nu știu dacă tipul s-a inspirat de la mine, as fi fost onorat, sau dacă e doar o confirmare ca spiritul vremii acționează după intuiția pe care am avut-o la început.

P.s. Poza am făcut-o la Biserica  Evanghelica din Deal, Sighișoara, pictuea de sec 14,  mi s-a părut interesant chipul și diferitele fețe ale Puterii. Mai ales urmele de ciocan cu care a fost redescoperita pictura după ce reforma pusese un strat gros de tencuiala peste.