Filmul romanesc si Ursul de aur. Pozitia copilului.

Stiam de film si de campania de sutinere a filmului romanesc la berlinada de catre fosti campioni olimpici. Cred, iar acest premiu confirma faptul ca scoala romaneasca de film e una dintre cele mai bune. Si aici nu mai putem vorbi despre balcanism, ca despre un curent artistic specific popoarelor cu o istorie fatalista, un fel de a face haz de necaz. Pozitia copilului nu vorbeste nici macar de comunism, subiect de care s-a cam abuzat in ultima perioada. Pozitia copilului, prin mesajul si caracterul personajelor prezinta o drama general valabila. De aici poate si reusita unei traduceri in mentalitatea celor din occident. In fond, mentalitatile sunt cu atat mai comunicabile cu cat sunt mai generale. Aici, filmul romanesc face saltul de la regionalism si culoare locala la ceea ce poate fi universal recunoscut. 

Nu trebuie sa ne uimeasca acest caracter general. Drama se desfasoara in stilul cel mai feudian si chiar junghian, de aici si pretentia de a fi o dilema pe care o intalnim intr-o mai mare sau mai mica masura in toate tarile, si anume, relatia dintre mama si fiu. O mama posesiva, care incearca sa il aduca pe copil in "pozitia fetusului" pentru ca asta inseamna "Pozitia Copilului". O mama care incearca sa-l iubeasca pe fiul sau intr-un mod aproape castrator. O mama autoritara si centrata numai pe nevoile ei de afectiune e o mama care si-a ratat maternitatea. Ea spune la un moment dat ca parintii traiesc prin copii. Astfel, copilul nu-si mai traieste viata lui proprie, ci pe a celei care i-a dat viata. Un fel de eu ratacit, un sine fals si idealizat. 

Ciocnirea aceata are loc intr-un plan simbolic. Ea e insa declansata de acel accident grav, in care fiul ucide din culpa, aflat la volan, un copil. Mama se foloseste de toate influenta ei pentru a ii scoate o sentinta cat mai usoara fiului, astfel reafirmand depedenta fiului de ea. Interesant e ca in spatele celor 3 zile se pot vedea conflictele a 30 de ani. Niste conflicte care par sa nu isi aibe rezolvarea, acum prinse si in contextul accidentului, niste conflicte prin care energia vitala a baiatului pare ca se scurga, un proces de infantilizare indelungat. Bineinteles ca un astfel de conflict sau mai bine zis depedenta de autoritate, sau chiar nevoie de posesivitate, nu poate duce la o relatie normala cu cealalta femeie din viata fiului. 

Daca filmul prin subiect pare a fi general, atunci haideti sa vedem cat de romaneasca e problema. Pentru ca aceasta posesivitate vine si din miturile familiale, din traditie, din cultura sociala si abia in ultima instanta din ceea ce numim complexul lui eudip. Mituri familiale la romani ar fi multe. Insa legate de acest film, faptul ca parintii au grija de copii mult dupa ce ei au implinit 18 ani. In conceptia noastra, daca se poate, parintii trebuie sa le ofere copiilor masina la 18 ani si apartament in Bucuresti. Nu-i de mirare ca Moromete nu a inteles gestul baietilor de a fugi de-acasa. El visa la o viata patriarhala, sa le imparta la toti din lot si copii sa traiasca in jurul lui pana va muri. Nu stiu cum sa numesc aceasta dorinta de persistenta daca nu simplu, nostalgia originii. Mama vrea iar copilul in pozitia fetusului, are aceasta nostalgie a originilor, de a isi regasi materintatea pierduta. Parintilor le vine greu sa inteleaga uneori ca viata copiilor lor este o alta viata, ca nu le apartine. 

Din traditii, am vazut ca in modul de a construi casele, de obicei in zona Argesului, parintii mai anexau la casa mama cateva camere pentru proaspetii casatoriti. Cu alte cuvinte soacra trai cu nurora sub acelasi acoperis. Lucru care evident nu-i chiar atat de sanatos. Nu degeaba in popor soacra are o imagine defaimata, malefica, de zgribturoaica care numai cu mama vitrega mai poate rivaliza. Iar povestile continua cu Soacra cu trei nurori, povesti si basme populare, care spun despre traditia noastra de a conserva un nucleu familial. Nu mai putin adevarat sunt si riturile de trecere, si chiar obiciurile din preajma nuntii, unde petitori vin sa ceara mana fetei. Mii de ani, aceste rituri de trecere au incercat sa regleze raportul dintre mama si fiu, tata si fiica, dintre noua familie si vechea familie mergand pana la traditiile bilice unde se spune ca "va lasa pe mama si pe tatal sau" si o va lua pe nevasta sa.  

Din cultura sociala as putea spune doar ca romanii nu se deosebec prea mult de italieni si spanioli. Scriam un articol pe baza unor statistici cu privire la rata somajului in randul tinerilor sub 25 de ani. Tari precum Spania, Italia, Romania, chiar UK,  Suedia, aveau o rata foarte ridicata in randul tinerilor care nu lucrau. Germania, Norvegia, Austria, procentul nu era foarte mare intre tineri sub 25 si restul populatiei. E clar ca nus e poate imparti intre tarile nordice si cele sudice. Ci e vorba de cultura sociala. Cat de mult incurajea societatea depedenta de familie. Le ofera locuri de munca, le ofera serviciu, le ofera posibilitatea de a isi intemeia propiul nucleu familial? Raspunsul cred ca il intiuiti. Si nu doar factorii economici sunt luati aici in calcul, ci cred ca tine de cultura. De aceea spuneam ca subiectul filmului e general valabil, dar cu variatii de la tara la tara.

In Pozitia Copilului este vorba despre un abuz. Nu, nu e un subiect scandalos, abuz sexual, sau sex cu minori, violenta in familie. Ci de un abuz mult mai subtil si care nu poate fi incriminat decat prin arta, in pictura in film, in muzica. E vorba de un abuz prin autoritate, prin manipulare sentimentala si prin santaj emotional. In Pozitia copilului este vorba de o violenta simbolica practicata de mama timp indelungat. Fiul este prins intre violenta actului de a ucide un copil nevinovat, si violenta mamei. Mama mizeaza pe aceasta vinovatie tocmai pentru a face un transfer catre ea, spre a se simti vinovat ca a abandonat-o. Si se pare ca ii reuseste. Drama fiului este o drama a procesului de constiinta. E prins si nu are iesire. 

Vreau sa divaghez putin de la film si sa insist pe violenta simbolica. Aceasat violenta am observat-o personal in familii ultrareligioase, in religiile protestante si mai ales in islamism, si de ce nu chiar si in filmul lui Mungiu Dupa dealuri, iata in ortodoxism. Incepe prin imagini simbolice ca razboi sfant, lupta, ispita, pacat, frica (ca si in mass-media) frica creaza aderenta la cultura de baza (in acest caz subcultura) si o mentalitate depedenta de autoritate, in cazul acesta mama. Autoritatea poate lua diferite forme pana la paranoia (autoritatea locala, guvernul, structuri mondiale,etc). In astfel de familii si culturi obediente, orice initiativa pare a fi taiata din start. Asta face si mama din Pozitia Copilului care vrea sa aibe un fiu numai pentru ea: il castreaza. 

Daca pe parcursul filmului veti crede ca Pozitia Copilului e luarea de pozitie a fiului fata de mama, atunci va insleati. Este vorba despre o alt fel de pozitie, pozitia fetusului. Poate ca cei care se asteapta de la un thriller sa fie actiune, vor fi dezamagiti. Actiune e din plin, dar la un nivel psihologic, mult mai subtil. Asa ca sa nu ne mire "faima" filemelor Europene, daca nu avem un gust minimalist. Pozitia copilului ar putea avea un echivalent in filmul de productie britania Another Year. Sunt bucuros ca Europa tine standardul sus, iar Romania prin regizorii pe care ii are confirma gustul pentru subiecte tari. Felicitari!