Cand am vizitat prima data Madridul, am trecut si pe la Reina Sofia. Eram cu fratimio. Facuse poze langa un scaun in perete. La un moment dat vede un tablou caruia i se oferise un spatiu generos intr-un loc destu de scump, tinand cont de pretul pietei imobiliare. Un patrat negru intr-un patrat alb. Ma intreaba, ce inseamna asta? Pai cum sa-ti zic eu, am inceput eu sa gesticulez, ca unul care vorbeste intr-o limba necunoscuta, vezi tu, asta e arta. Arta abstracta!
Bineinteles ca nu l-am convins. Arta abstracta e ca gandirea abstracta. In liceu am incercat si eu sa invat limbajul de programare C++, doar eram la informatica intensiv. Mi-am dat seama ca n-am cap si nici imaginatie pentru o gandire atat de abstracta. Nu intelegeam cum se poate sa transformi pe 1 si 0 in actiune. Nu mi-am dat seama de unu singur, ci in urma unor discutii in cercul de Filosofie a Culturii si Istorie a Artei, ca de fapt arta abstracta este o gandire rationala. Apoi am dat si de cartea lui Kandinsky, despre arta abstracta, el inusi pictor abstract.
Kandinsky teoretizeaza arta lui, pleacand de la teoria punctului. Multi din colegi, au ramas extaziati in fata unei asa revelatii. In speial cei care au nevoie de o ratiune pentru a intelege, ci nu de intuitie. Nu am fost mirat sa constat ca filosofii tin de tipul gandire, ci nu de tipul inutitie. Insa Kadinsky? el e artist. Deci, el pleaca de la punct (un fel de teorie a lui Plotin cu unul) si sustine ca asa apare arta abstracta. In punct exista forte, cat si in afara lui. Planul este foarte important. Planul actioneaza si el, prin nonactiune. In fine, cine vrea sa se aventureze in gandirea unui artist(matematician?), cartea e interesanta.
Am stat si m-am agndit, oare ce fel de interpretare este asta? Clar una feneomenologica. A fost mai intai teoria sau mai intai punctul? Cine apare primul. Aceeasi intrebare, oul sau gaina? Caci fara gandire, nu apare punctul. Si atunci discursul artei abstracte este un discurs al propriei gandiri. El nu aduce nimic nou. Cercul hermeneutic se inchide, in masura in care gandirea se reflecta pe sine in opera de arta.
Cine ar fi crezut ca arta abstracta e lipsita de referentialitate? Din contra, conteaza foarte mult locul, spatiul, liniile punctele, culorile. Cred ca abia aici ar fi vorba de ceea ce scapa gandirii. Caci, rolul unei opere de arta nu este de a fi interpretata. Din punct de vedere fenomonologic, da, observatorul poate interveni in creatia artistica, prin faptul ca o interpretare este o noua creatie, o noua reasezare a punctelor si liniilor.
Am sa folosesc gandirea lui Kandinsky pentru a interpreta acest tablou. Observam linii frante, unghiuri si puncte, culori si curbe. Observam triunghiul din planul de jos. Diagonala ce imparte planul, si ii da un sens unic. Spatiile libere sunt importante si ele, pentru ca ele dau fortele, actiunea si reactiunea. Centrul este clar, punctul de gravitatie spre care tind elementele. Vedeti, insasi limbajul este unul specific cand vrem sa analizam o opera abstracta. Este un limbaj imprumutat din muzica si matematica.
Triunghuiul este orientat in partea stanga a planului, jos. Linia de forta vine de sus, iar elemenele se concentreaza spre iesire. Culoarea albastra este o culoare rece, o culoare pesimista. Dar este echilibrata cu rosu, si cu triunghiuri insa orientate tot in jos. Curbele sunt mereu facute sa inchida cercul. Punctele sunt inchise sau deschise. Punctele deschise sunt cele care ar putea sa apara, sa explodeze ca o supernova. Punctele inchise sunt incercuite. Chiar daca elementele tind toate spre coltul de jos in stanga, exista si linii curbe care il orienteaza in sus.
Per totala, acest tablou exprima pesimism. Atat culoarea albastra cat si triunghiul. Totul este orientat in jos. Insa exista si momente de optimism, linii care vor sa iasa din aceasta putere de a atrage obiecte intr-o gaura neagra. Insa perspectiva si optimismuls e afla toate in partea dreapta sus a planului. In cealalta parte, adica spre trecut, de unde vine si diagonala, orice cale de intoarcere este ireversibila. Semicercul se inchide. Cu alte cuvinte, nu te mai poti intoarce. Timpul si sensul timpului este ingrosat de o diagonala neagra.
Cam asa decurge o interpretare fenomenologica a artei. Este atat tabloul cat si cel care priveste. El inchide cercul. El participa cu gandirea la creatie si interpretare. El aseaza elementele. Bine, dupa anumite reguli. Cu siguranta ca un bun psihoterapeut ar putea sa descifreze starea de spirit in care a fost creat acest tablou, fara sa stie macar cheia de intepretare artistica.
Arta abstracta este o arta a muzicii. O arta a punctului si contrapunctului. O arta a afirmarii si a tacerii. Alterneaza 1 cu 0. Si muzica poate fi pusa pe note. Daca vei asculta Tocata lui Bach in Re minor, si ficare nota va avea o culoare, fiecare ton, fiecare masura, vei observa nici mai mult nici mai putin decat un tablou abstract.
Este o gandire esoterica. O gandire care ii fascina si pe renascentisti, in folosirea acelor simboluri. Insa aceste simboluri, puncte linii, directii, sunt doar niste semne. Cand dispare contextul cultural, el nu va mai avea sens. Dar ce arta depaseste contextul? Intr-adevar, arta este si o placere a mintii, nu doar a senzorialului. Iar arta abstracta, e mai de graba o arta elitista, exclusivista. Nu este pentru oricine. Fiecare artist isi creaza propriul limbaj/stil, insa contextul ramane.
Personal cred ca exista simboluri dincolo de semne. Sunt acele simboluri universale. Dar arta abstracta tine mai mult de arta ca forma de comunicare. Este un limbaj ca oricare altul. Nu stiu daca as pefera chipul unei Madone intr-o sala de asteptare, sau acest tablou. Da, cu siguranta, Madona isi are locul in Biserica, iar Kadinski in holul unei multinationale, la departamentul HR,daca tot ma duc la un interviu sa stiu pe ce lume sunt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu