Gazdele II

Photo by Artcomview DM

It’s a small crime and I’ve got no excuse...

Sunt vinovat ca am ucis acest moment ca pe un fluture. L-am străpuns cu boldul pentru a îl pune la insectar. Sunt vinovat pentru toate aceste poze pe care le-am făcut. Și pe buna dreptate, Paradisul nu tine mai mult decât un moment. Colecționar de momente. Natura moarta intr-un borcan cu formol.

M-am judecat și m-am găsit vinovat nu doar ca am vânat animale sălbatice pentru prețioșii fildeși, sau mistreți pentru colți. Dar in nesăbuință mea am vânat Cerul, Marea, păsările sub aripi frânte am vrut sa le cobor din cer, iarba, copacii și florile. 

Sunt arhivatorul acestei Lumi. Arhivez fiecare pas, fiecare nor, fiecare bătaie de aripa. Probabil ca aceasta lume se va ridica dintre noi ca o grădina a Raiului. Avem nevoie de aceste imagini pentru a ne construi propria realitate. 

Ne vom numi gazde. Gazde pentru paraziții care muncesc in subteran și care nu văd lumina, norii, păsările, Cerul, Marea. Orice peisaj exploatat e prostitutie. Sa te alegi cu aprobări de pe urma unui moment etern. Un moment pe care nu-l meritați. Care ți s-a revelat doar ție. Un moment Propriu. Unic. Singular. Care va deveni momentul digerat pe repede-nainte. Un moment la degetul mic al unui parazit. 

Suntem ultimii arhivatori ca și cum un Zeu ascuns ne-a spus ca Lumea noastră se va sfarsi. Ca își cva face bagajele și se va muta cu totul in virtual. Ca resursele sunt din ce in ce mai limitate pentru o lume obiectiva, nemijlocita. Și ca Istoria trebuie sa se indrepte așa cum a profetizează Hegel, spre  o lume lipsită de materialitate.

Dar eu nu cred in “Spiritul Vremii”. Acesta este Zeul ascuns din cărțile lui Hegel. Acest Zeu ascuns ne îndeamnă la nesăbuința de a ucide și flori și buze și morminte. Acest Zeu se numește Weltgeist. 

Arta trebuie sa ne îmbogățească nu sa ne saraceasca. Arta nu trebuie sa exploateze resursele naturale.  Asta fac peisagiștii, extrag din peisaj resursa lui așa cum o Corporatie extrage petrol din țările subdezvoltate. Sentimentele noastre si resursele spirituale care ne animau când priveam acel peisaj, se reduc considerabil.

Nu doar ca exploatam pământul de resurse. Dar extragem din Natura și sensul. Pana devine un clișeu, un decor trist și lipsit de forța. Prin tot ceea ce facem. Prin faptul ca indexăm fiecare apus și fiecare răsărit. Asta am făcut si eu uneori luat de Spiritul Vremii. Atunci sa nu mai facem nimic? 

Asa verificăm dacă gestul artistic e autentic. Îți pui întrebarea: sunt eu oare îmbogățit de acest act artistic sau doar am extras resursa din el? Dacă acel moment l-ai scos din ascundere, dacă din acel noroi ai făurit un zeu, atunci este Arta. Nu extragi valoare din lucru, ci dai valoare lucrului. 

Van Gogh picta un lan de floarea soarelui când nimeni nu vedea ceva nobil in floarea soarelui. Erau flori mai nobile precum Laleaua Neagră sau Orhideele. Daca pozezi lângă un lan nu ești Van Gogh.  Pentru ca lanul ăla de floare este peste tine. Peste sentimentele tale și peste puterea ta de a vedea adevarata minune. 

Alt exemplu. Am pozat un colț din baie. Faianța și becul si cada si tot decorul de mormânt. Era o stare in care fiecare colț din casa îmi spunea ca vrea sa iasă la lumina sa existe sa mi se releve și sa îmi spună ca totul sre viața si e la fel de însemnat ca un bold de ac sau ca un apus de Soare din Caraibe. 

Dacă as trai un sentiment numai o poza random ar putea sa îl exprime. Pentru ca imaginea nu are in sine o valoare. Ci sentimentul care este dat de momentul in timp. O arta atât de personală încât nu ar mai conta decât pentru mine. Nu ar exprima nimic celuilalt. O arta in timp. Perisabilă ca momentul.