Enigma dorinţei (Salvador Dali)

Enigma dorinţei sau Mama mea reflectă o temă fundamentală în creaţiile suprearealiste. Complexul eudipian şi dorinţele sexuale sunt motive exploatate din plin de pictorii suprarealişti. Sexualitatea, incestul şi orgiile, simbolurile onirice, sunt privite ca dorinţe reprimate ale eului. Conştientizarea lor nu mai este reprimată în actul creator. Nevrozele dispar, eul se obiectivează prin actul creator şi se poate înţelege pe sine.

În Enigma dorinţei observăm că pe un fond clar, asemeni unei picturi renascentiste, apare chipul morbid al artistului. El pare că doarme, fiind într-un profund vis care se materializează în dorinţe erotice tulburi.[1] În tablou "Enigma Dorinţei" apare dorinţa eudipiană a mamei de a-şi inhiba şi castra fiul. Acest coşmar este reprodus prin repetiţia cuvintelor mama mea, mama mea, în celulele asemeni unui fagure de miere (simbol al reproducerii). [2] Dorinţa ia forme celulare, în descompunere şi cu goluri ale imginatiei şi ale memoriei. Aceste goluri reprezintă incoerenţa gândirii, piese lipsă dintr-un puzzle. Şi aceste goluri celulare poate nu vor fi umplute niciodată. Celulele, ca sertare ale cunoaşterii, omul nu mai este un tot, ci prizintă camere obscure, sertare ale fiinţei care trebuie deschise. Metafora omului sertar care nu mai poate fi cunoscut ca Întreg, ci doar deschizând anumite încăperi obscure, omul psihologizat, omul ispitit de dorinţe amorfe. Aceste dorinţe sunt adesea dezantropormofizate, pentru că ele se scurg prin camerele obscure ale incostientului.

"Cu cât există mai mulţi termeni antropomorfi şi teriomorfi, cu atât mai manifestă este partea care revine jocurilor imaginaţiei, deci inconştientului."[3]

Pentru a completa analiza acestui tablou, observam că Dalí a adăugat anumite simboluri cum ar fi Leul, simbol pe care îl vom mai întâlnit în operă sa, capul de femeie, peştele, şevaletul, mâna cu pumnalul, îmbrăţişarea cu tatăl său. Vom observa că acest cap de leu apare ca un laitmotiv în opera artistului. Ca simbol al puterii, al seducţiei şi al activităţii sexuale, leul se bate pentru supremaţie şi pentru a se reproduce. Complexul lui Eudip mai este accentuat în planul îndepărtat de imaginea fiului care se îmbrăţişează cu tatăl, iar mama are un cuţit care îl injunghe pe la spate.

Analizând complexul lui Eudip în viziunea lui S. Freud, Jung spune că relaţia dintre părintele de sex opus , adică relaţia fiu-mama, fiica-tata nu poate fi integrată complet, medicul fiind pus întotdeauna de către pacient în locul tatălui, al fratelui, ba chiar al mamei.[4]
Singura modelitate de depăşire a nevrozelor este funcţia de transfer care are o valoare terapeutică mare. Aici poate fi indentificata cu obiectivarea dorinţelor şi conştientizarea lor din moment ce sunt puse pe pânză. Funcţia de transfer se produce de la artist la opera sa, fiind mai mult o eliberare de obsesiile copilăriei. (Se spune că pentru a picta acest tablou, Dalí s-a inspirat dintro poezie a lui Tristan Tzara din 1917)

[1] Fiorella Nicosia, Viaţa si opera lui Dali, Traducere Cameleon, Editura Adevarul Holding, Bucureşti, 2009. p. 39
[2] Ibidem, p 40
[3] C.G.Jung, Psihanaliza fenomenelor religioase(editie critica) Selectie de texte, introducere si note de jEAN Chiriac Editura Aropa, Bucuresti, 1998, p. 99
[4] Ibidem pp. 105-106