Despre determinismul istoric

În Patru eseuri despre libertate(op.cit), Isaiah Berlin vizează sensul istoriei, în cazul în care există un sens al istoriei. Pentru a dermina acest lucru, se impune o anumită abordare și niște premise. Există legi istorice? Care ar fi cheia istoriei? Există progres istoric? Este omul cel care face istorie sau Istoria îl face pe om? Iată doar câteva întrebări care vizează determinismul istoric care a fost specific veacului trecut.

În demersul sau critic, Berlin identifică două grupuri specifice în abordarea acestei probleme. Pe de o parte Hegel, Spengler, Marx, și toți determiniștii care vedeau in istorie și actul creator  o oarecare determinare. Pentru aceștia, omul paticipa la Istorie, însă mersul istoriei nu poate fi influențat de individ. Pentru Hegel, filosoful exprimă o idee generală a spiritului în care trăiește și crează. Artistul este produs al Spiritului Universal și exprimă o etapă în devenire, spre adevărul absolut.

În cealaltă parte se află pozitivistii, reprezentanții științelor naturii, care voiau să găsească legi universale după metoda științelor exacte. Astfel, susține Berlin, dacă aceste legi ar fi posibile, atunci am putea prezice viitorul. Concepția sociologică a lui Auguste Comte era orientată în această direcție unică a ccunoasterii științifice în științele umaniste. Berlin critica deopotrivă și această perspectivă.

Pentru I. Berlin, ideea ca se pot descoperi legi sau reguli in desfasurarea evenimentelor istorice este specifică acestui mod de gandie determinst, care vrea să găsească o rațiune în fapte, care leagă evenimentele între ele și crează o poveste inteligibilă. Acesti istorici pleacă de la premisă inconștientă că există o lege universală, o rațiune sau chiar o logică în toate aceste venimente.


Berlin spulberă mitul pozitivist, specific gândirii lui Comte, conform căreia, științele naturii vor ajunge la acel nivel de cunoaștere ideal. O dată ce științele vor avansa, cunoașterea va spori, oamenii vor ști suficient de mult încât să fie înțelepți, buni și fericiți. Totul ține de modul în care se descoperă și se aplică metoda. Metoda o dată validată, ea se poate replica în diverse domenii, deci și cel Istroic. Berlin are un ton ironic pe tot parcursul prezentării acestor premise pozitiviste.


Evenimentele psihologice, viața conștientă cât și inconștientă a indivizilor, activitățile, relația, mediul, ar putea fi explicate după metode științifice, așa cum Newton a  ajuns în urma experiențelor sale la legi univesale, cel puțin în sistemul său de referință, cu ajutorul unui număr mic de legi. Însă, pentru Berlin, toate aceste concepții, atât cele metafizice cât și cele științifice, au o eroare comună: ideea că a explica înseamnă a formula legi universale care poate acoperi un număr infinit de cazuri.


Asadar, pentru Berlin  „concepţia accidentală asupra istoriei”  este mult mai plauzibilă decât una de tip determinist, ea fiind  mai apropiată de ideea de  libertatea si de participare a individului la Istorie. Berlin nu mai gândește Istoria circular, așa cum Constantin Brâncoveanu a dat tonul în modă secolului XVII, de creștere și descrestere a Imperiului Otoman si nici de la simplu la complex ca Hegel. Nu exista o cauză care să îi fie anterioară, necesară şi suficientă pentru a explica întregul fenomen.

Berlin admite ideea de eveniment istoric. Însă acesta nu este deteminat de puteri oculte, sau de un Spirit al Vremii cum era la Hegel, ci de un numar mare de indivizi anonimi, sau un singur individ și actul volitiv al acestuia. Așadar, individul participă la istorie. Mai mult, el este chemat să își exprime această voința de putere și de libertate. Un Alexandru Macedon, un Napoleon sau chiar un Hitler, ei sunt oameni care au participat din plin la Istorie. Dacă admitem ideea deterministă, atunci faptele lor sunt reprobabile, iar un Hitler scapă de orice judecată morală. Berlin susține că afirmarea individuală este un act liber, deliberat și conștient.

Pentru Isaiah Berlin, toate variantele acestor atitudini presupun, precum orice formă de determinism, eliminarea ideii de responsabilitate individuală. Toată critica lui pleacă de la premisa că omul este liberul lui arbitru. Este o premisă în stilul cel mai Nietzschean, de voința de afirmare, de a face istorie și de a participa la viața societății. Numai așa, în societate, omul își poate exprima libertatea, pare a spune Berlin. Pentru el nu există o "necesitate istorică", ci omul și-o crează după propria voința în măsură libertății pe care și-o afirmă.

Critica. Daca istoria e o afirmare individuala, atunci cu siguranta este mult mai usor in a prezice viitorul, lucru pe care Berlin il reproseaza pozitivistilor. Dupa parerea mea, individul este mult mai previzibil decat determinismul lui Hegel. Ii putem ghici intentiile unui politician, uneori chiar le spune in mod explicit si totusi cursul istoriei poate sa fie deturnat de la orice intentie si vointa.  Cat despre un Alexandru Macedon, un Napoleon sau un Hitler, se pune problema daca nu cumva istoria i-a creat pe ei, prin acele forte latente si colective.

Deci e discutabila teza lui Isaiah Berlin. Criticile pe care le aduce atat determinismului cat si pozitivismului sunt valabile, insa solutia pe care o propune este mult prea slaba. Sigur, ne convine de minune sa responsabilizam individul si sa-l trimitem la vot, ca de, participa si el cumva la facerea Istoriei. Orice om face parte din istorie, dar nu ca act al vointei. Caci nici macar numele nu si-l poate da singur.