La ce bun filosofia istoriei?

Astazi mai mult ca oricand suntem indemnati sa votam. Iar aceasta povara a istoriei e pusa cu bune si rele pe umerii nostri. Omul este raspunzator pentru ceea ce i se intampla. Dar istoria se pare ca nu tine cont de legile noastre. Istoria are puterea pe care omul i-o da, sau are o putere obiectiva, asadar determinista?


Paul Vayan observa ca istoria lucreaza cu mai multe obiecte ale cunoasterii. Nu poate fi absoluta pentru ca in momente diferite istoricii se intereseaza de obiecte diferite. Din acest haos al campului evenimential, istoricul alege un intinerar, un eveniment istoric dupa care leaga un fir narativ. Pune istoria daca vreti, in cuvinte si o face inteligibila. Dar noi nu stim cum ar spune de exemplu un caine istoria vietii traita la curte si nu in salbaticie.

Ceea ce este important in intelegerea istoriei este non-venimentul. Pana sa descoperim ca tot ce ne inconjoara este materie, priveam la stele ca la spatiu dintre noi si ele. Astazi acest spatiu care este de fapt materie neagra este la fel de impotant ca si stelele. Este nonevenimentul care influenteaza ceea ce denumim istorie. Exista astfel un haos nonvenimential.

Putem vorbi de istoria comunismului. Si luam ca referinta anul 1989. Dar daca intrebi multi oameni vor spune ca inca n-a murit comunismul. Ca e in sangele nostru. E in fabrici si in uzine. Sunt de fapt oamenii care au fost si care au continuat sa traiasca si dupa anul 1989. La fel cum cei care vor sa faca o istorie a comunismului niciodata nu vor intreba copiii din curtea scolii care bat mingea ce inseamna sa bati mingea cand altii fac revolutie. Pentru ca nu i se pare important. Desi ei traiesc anul 1989 ca orice alt om. Si ei sunt in mijlocul evenimentului. Ar putea sa spuna ca in anul 1989 a marcat doua goluri impotriva echipei adverse. De ce istoria e atat de selectiva? Pentru ca omul si-o creaza si alege acele evenimente care i se pare lui semnificative.

Paul Vayan,  Isaiah Berlin