Arta ca forma de cunoastere. Complexul lui Eudip.

Bronzino 1545, Cupidon, Venus si Timpul

Din toate tabloruile din camera 8, privirea mi-a fost strafulgerata de aceasta pictura a lui Bronzino, de parca as fi cautat-o... "stiam eu ca trebuie sa existe". Probabil ca incostientul meu a reactionat. Nu stiam pe atunci ca marele Freud a avut revelatia complexului lui Eudip/Electra tocmai datorita acestei picturi. Si cu atat mai bine. Pentru ca nestiind "teoria" inainte sa vad tabloul, am putut confirma prin propriile trairi. E cel mai frumos mod de a percepe arta, fara un cadru teoretic. Prima impresie e cea adevarata. Apoi te poti ajuta si de istoria artei si alte introduceri. Arta e facuta sa impresioneze la nivel senzorial, caci nu e act hermeneutic. In urma revelatiei devine act hermeneutic, caci esti in fata unei evidente. Arta e ca inima omului, cand iubesti reactioneaza, iar artistul stie mai bine de ce avem nevoie. Arta nu inhiba pornirile interioare prin faptul ca le obiectiveaza. Chiar daca nu suntem constienti de ceea ce vedem, caci adevarul se obiectiveaza ca intr-o hipnoza. Iata dar ca prin intuitie, arta este o forma de cunoastere la fel de legitima ca stiintele exacte.

Bronzino (detaliu) National Gallery

Am stat si m-am intrebat cum a fost posibil un asa tablou in 1545? Stiu, Francisc I, familia de Medici. Dar asta nu-mi spune mare lucru. Ce bine ca n-am stiut de Freud si am putut trai purul sentiment al revelatiei. Ca acel fierar plin de funingine ajuns din intamplare sub bolta Capelei Sixtine, pentru ca afara a inceput sa tune si sa fulgere. In camera 8 te trezesti dintr-o data in fata tabloului ca in fata Adevarului. Restul se pierde in fond. Stai si privesti si nu stii ce patimi distructive te anima. Atractia asta incestuasa. Tanarul Cupidon o saruta pe Venus, mama, cea care i-a dat viata. In dreapta sus apare Timpul, transfigurat intr-un batran furios. N-am stiut ca e timpul, deacee eu l-am vazut pe Zeus, tatal si sotul. El ii surprinde dupa perdeaua albastra, ca si cum totul se petrece pe ascuns. Apoi in acea femeie batrana (vezi detaliu) am vazut regretele, ca proces de constiinta. Fata schimonosita si urletele simbolizeaza o relatie incestuasa si adultera. O alta explicatie, caci o dragoste interzisa ar putea avea consecinte nefaste, ar fi aceea ca femeia batrana simbolizeaza sifilisul. In centru mai apare gelozia, iar in stanga jos doua masti.  Sa fie oare acele masti  femeile/barabtii in care cautam chipul mamei/tatalui? Nu stiu...

E mult adevar in teoria freudiana. Arta se naste si dintr-un libidou nesatisfacut, din dorinta de a refula. Dar daca ar fi sa privesc arta doar din acest punct de vedere, mi-ar parea toate tablourile niste acte sexuale esuate. Ascult overtura 1812 a lui Ceaikovsky si intra-devar, se poate intrezari patima sexuala. Dramatismul din bucuria invingatorului. Un adevarat artist/compozitor isi iubeste adversarii. Cu alte cuvinte absoarbe conflictele. Ele exista, dar sunt fete ale aceluiasi tablou/piesa. Nu refulari. Ca sa explic acest punct culminant din overtura 1812 m-as folosi numai de metafora actului sexual, dar nu ca ratari repetate, ci ca implinire spre eros.

Freud are dreptate pentru acei artisti care nu s-au regasit si a caror blocaje si reveniri alterneaza. Drama lor e o drama fara finalitate, departe de Overtura lui Ceaikovsky. Invisul (Napoleon) sau invingator (Tarul), sunt doua ipostaze ale aceleiasi piese. Important e sa asimilezi contrariile, sa le aduci in avantajul tau spre un final apoteotic, un final in care cerul se va umple in spasme de lumina artificiilor. Caci, actul sexual, ca si actul creator, da nastere unei Lumi.