Al doilea cant. Pantecul femeii.

Leda si Lebada Paul Peter Rubens Sec XVI
dupa Michelangelo National Gallery London

Femeia canta numai dupa ce a fost lasata grea, insarcinata cu o Lume. Ea canta de fericire ca a devenit fruct al iubirii. Nu tot asa se intampla cu barbatul. El canta pentru a seduce. Barbatul canta numai pana la coit. Si atunci cand plange, tot cant e. El nu plange dorul si cu atat mai putin nu plange femeia. Cand plange, el e usor patetic pentru ca doar imita actul  iubirii. Daca Zeus  se preface in Lebada, o face tocmai pentru a o sensibiliza pe frumoasa Leda. E o viclenie a sarpelui, simbol al masculinitatii. Nu prin forta se cucereste dragostea, ci prin aceeasta viclenie paradisiaca a inocentei, a fecioriei. Prin acest joc al fertilitatii, care e dansul, unde se negociaza pana la moarte, cu sange. 

Barbatul ia forme muieresti tocmai pentru a se strecura in pantecul femeii. El doar intruchipeaza frumosul, ca sarpele Edenic, dar nu e Frumosul. Numai in femeie se implineste iubirea, caci numai ea canta dupa ce a prins rod. Asa apare dorul. Femeia are nevoie de o dezlegare ca sa poata canta iar. Nu-i de mirare ca vaduvia, mai ales in folclorul romanesc, e o conditie a femeii care isi asteapta barbatul sa se intoarca de la razboi. Insa pana nu vede trupul mort, ea coase panza ziua si o desira noaptea. Si iar cantecele de jale si dor. Cand barbatul jeleste o face mereu sub legea imitatiei care ia chipul Lebedei. Cand sufera, atrage maternul. Sufera pentru copilul care a fost o data in pantecele femeii, acolo unde se intoarce cu nesat. Cand e ranit, el cauta mangaierea, ca un sfant intemnitat, hranit de sanul bunavointei. Eu nu cred in nostalgia femeii. Eu cred doar in femei care au fost implinite si femei care nu au fost implinite.

Am avut revelatia acestei negocieri in timp ce eram la opera si ascultam un duet intre barbat si femeie. Ca apoi sa urmeze un trio feminin. Iar la sfarsit, ca o implinire, Pie Jesu. Iata arhetipul fecioarei si al pruncului.O fecioara in care s-a strecurat dragostea Lumii. Iata aceeasi negociere din piesele lui Shakespeare, bineinteles sfarsind in actul iubirii. Femeia se lasa cucerita ca apoi sa cante iubirea. Structura femeii se modifica total, caci ea e datatoare de viata. E o taina aici. Femeia intinerste direct proportional cu numarul copiilor pe care ii poarta in pantece. Intr-un raport egal de forte, barbatul trebuie sa fie frumos, viclean sau puternic. Pasivitatea femeii nu e disimulata. Chiar daca in ziua de azi raportul tinde sa se inverseze. Numai barbatul seduce, sau asa mi se pare firesc in orice cant. De aici si activitatea intelectuala a barbatului, ambitia unei opere.  Femeia e mult mai concreta, mai legata de pamant, canta pentru ca a fost implinita. Barbatul gandeste cum femeia sade. Iar eu, daca am scris acest post, l-am scris numai din ratiuni seducatoare.