post-art

14cu21

Cu fiecare noua miscare, arta este o revolta impotriva canoanelor. Post-arta este o rebeliune impotriva artei insasi. Curentul pare a fi o miscae noua si in formare, asadar sunt putini artisti care s-au alaturat acestui concept pe principiu piata este libera, iar oferta este mai mare ca cererea. Post-artistilor le pasa de arta trecuta la fel de mult ca viitorul artei. Adica zero. Cu atat mai putin le pasa de ceea ce inseamna valoare adaugata pe piata de arta: “We are not starving, profit is not the point” sunstin ei. Este o arta a negatiei mai de graba de cat a afirmatiei” Blak is not a color, is a world”.  Post-art considera ca arta e moarta, de aceea ei sunt singuri artisti. Pentru post-artisti, nimic nu este adevarat. Totul este propaganda, chiar si poezia. Se opun  ideii de drept de autor. Iata un mod de a fi. The Post-Art Poets have a strict media blackout policy. our positions are clear. there is nothing else to say.

Revenid la 14 cu 21, numele fisierului sub care mi s-a trimis sa comentez aceasta lucrare, pot spune ca unele influente Dada inca sunt prezente. Se sterg grantiele dintre poezie si arta pe de o parte si matematica si stiintele exacte de partea cealalta. Pe un fond al unor tabele, cifre, calcule de contabil, cu numere si probabilitati, apare chipul unei femei. Umbra obrazului vine sa clasicizeze imaginea ducandu-ne cu gandul la o statuie antica din marmura. Insa in contrast cu compozitia, chipul pastreaza indicile nelinistii: se incrunta! Nu este apolinic, ci dionisiac. Este insasi natura post-artului, negatia. Este o arta care isi cauta identitatea, intre pop-art si dada, de stanga, impotriva capitalismului si a consumerismului.

Iata dar, fata se incrunta, pentru ca desi este aplecata spre gandire, spre meditatie, prin pozitia corpului, are in spate acesta realitatea a cifrelor, a tabelelor, realitatea de zi cu zi. Femeia este supusa acestei corovezi zilnice, de a calcula, de a gandi, de a isi folosi mintea. Este un conflict interior, intre tipul gandire si tipul simtire, intre arta si provocarile vietii. Tipul gandire este reperezentat de calcule, si de succes, iar tipul simtire este simbolizat prin femeie. Post-artistul a ales calea usoara, calea negatiei, calea regresului la un timp in care nu era nici/nici. Post-Art este 0%, dupa cum spun chiar ei. Post-art pleaca de la mesaje simple, de la liste de cumparaturi pana la adnotari lipite pe zidul de la birou. Din punctul asta de vedre este o forma de Mail-art.

Dincolo de acest manifest in care se incadreaza post-arta, in aceasta lucrarae se vorbeste despre conditia femeii ca artist in zilele noastre. Dupa parerea mea, conditia femeii ca artist nu s-a schimbat, pentru ca ontologic femeia nu s-a schimbat. Sigur, societatea are ritmul ei, insa timpul biologic al femeii, al mutatiilor psihologice nu se schimba asa usor de la o generatie la alta. Cred, si e doar o parere, ca tipul gandire nu este caracteristic femeilor. Femeia este tipul intuitie, caci ea trebuie sa ia deciziile cele mai bune in timpul cel mai scurt. Iar asta priveste supravietuirea ei intr-o lume destul de agresiva.

Agresivitatea pentru femeie este si agesivitate soft pe care singura si-a dorit-o, ca fiind un drept si statut castigat. Agresivitatea soft inseamna sa lucreze cot la cot cu baratul, sa creeze, sa calculeze, sa lupte de ce nu cu arma in mana. Sigur ca nu e cu nimic mai prejos din punct de vedere al aptitudinilor. Insa trebuie sa-si asume la pachet si nelinistea creatoare, care iata, aici apare sub forma unei incruntari si incrancenari. Apoi, aceasta violenta soft nu priveste doar femeia, ci intreaga noasta societate, de la clasele primare pana la cei 6 ani de facultate pentru studentele de la medicina. Sau poate la ASE, unde chiar va avea de impartit viata intre calcule si maternitate.

Nu orice trauma si provocare este sociala. Insa post-art prin manifestul impotriva a orice, este un fel de a spune ca ceva se schimba . Si o spune intr-un mod foarte ingenios. O fi greu, o fi usor, nu stiu. Cert este ca nimic nu se pierde fara sa se castige.  Si viceversa. Daca va uitati mai sus la imagine, veti observa ca nu intamplator femeia imbraca haine de sec XIX si poarta o coafura impletita, in stilul clasei muncitoare din manufacturile de dupa revolutia industriala. Este clar un indice al unei noi conditii. Sigur, va trebui sa ne adaptam si sa vedem in ceea ce am pierdut, o noau cucerire pe culmile progresului.